Scope of contractual liability under a mandate agreement versus result-based obligations in public housing construction contracts

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 5 octombrie 2017, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE, fostul Minister al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - MTCT), B. S.A. şi Municipiul Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1400 euro/luna (respectiv 6.521,06 RON/luna la cursul de 1 euro/4,6579 RON din data de 19.04.2018) pentru perioada cuprinsă între data de 20.04.2015 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20.04.2018, în total suma provizorie de 50.400 euro (echivalentul sumei de 234.758,16 RON la cursul de 1 euro/4,6579 RON din data de 19.04.2018), cu titlu de daune interese, constând în:

- în principal, contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 114.000 euro pentru perioada cuprinsă între 20.03.2008 şi până la efectuarea expertizei tehnice), actualizată cu indicele de inflaţie, în temeiul răspunderii delictuale;

- în subsidiar, contravaloarea lipsei de folosinţă în acelaşi cuantum, pe aceeaşi perioadă, dar în temeiul răspunderii civile contractuale;

2. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 noul C. proc. civ., art. 22 din Constituţia României, art. 969 şi următoarele, art. 998-999 C. civ. de la 1864, art. 1350, art. 1357, art. 1381 şi art. 1382 C. civ.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii mijlocului judiciar prin care reclamantul a înţeles să îşi satisfacă pretenţiile, excepţia autorităţii de lucru judecat, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată

De asemenea, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a formulat întâmpinare, prin care a invocat următoarele: excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANL în ceea ce priveşte răspunderea delictuală, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat: excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a III-a Civile a Tribunalului Bucureşti, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A..

Examinând actele dosarului din perspectiva excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei a III-a Civile, Tribunalul Bucureşti a reţinut că este învestit în mod esenţial cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă contractuală, prin care reclamantul solicită acordarea de despăgubiri materiale, pentru neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare de către pârâte a obligaţiilor pe care acestea şi le-au asumat potrivit contractului încheiat între părţi, având drept consecinţă lipsirea reclamantului de folosinţa imobilului contractat.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 197 din 8 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă şi a dispus înaintarea cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE, AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE (ANL), S.C. B. S.A., MUNICIPIUL BUCURESTI, în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.

Prin încheierea interlocutorie din 15 ianuarie 2019, Tribunalul Bucureşti a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant a numitului C., în calitate de moştenitor legal, ca urmare a decesului reclamantului A..

Prin sentinţa civilă nr. 3849 din 23 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-au respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C. şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al acestuia, excepţii invocate de pârâţii B. S.A., Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe, ca neîntemeiate.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, B. S.A. şi Municipiul Bucureşti, prin Primar general, doar în ceea ce priveşte capătul subsidiar de cerere, privind răspunderea civilă contractuală.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe, doar în ceea ce priveşte capătul principal de cerere, privind răspunderea civilă delictuală.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamant C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, B. S.A. şi Municipiul Bucureşti, prin Primar general şi a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie.

A fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata către reclamant a sumei de 84.404,45 euro (echivalent în RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii efective), reprezentând despăgubiri materiale aferente perioadei 20.03.2008 - 10.01.2019 şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.100 RON; s-a luat act că pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, şi-a rezervat dreptul să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată şi a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, la plata către chematul în garanţie Oraşul Voluntari, prin Primar.

Împotriva sentinţei civile nr. 3849 din 23 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE (A.N.L.) a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii, în principal, ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 864 din 18 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE (A.N.L.), împotriva sentinţei civile nr. 3849 din 23 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C..

A fost schimbată, în parte, sentinţa civilă atacată, în sensul că a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 20.03.2008-05.10.2014.

S-au respins pretenţiile solicitate pentru perioada 20.03.2008-05.10.2014, ca prescrise.

A fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, la plata sumei de 28.251,8 euro, în echivalent în RON la cursul oficial al B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri materiale aferente perioadei 5.10.2014-10.01.2019 şi la plata sumei de 5191,84 RON cheltuieli de judecată, în fond.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei civile nr. 864 din 18 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a declarat recurs.

Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6), respectiv când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8).

În argumentarea cererii de recurs, a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că obligaţiile ANL sunt de rezultat, întrucât noţiunea de "urmărire" defineşte acţiuni de diligenţă şi nu de rezultat. Agenţia Naţională pentru Locuinţe are astfel obligaţia de a depune toate diligenţele necesare obţinerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuşi rezultatul identificat şi stabilit prin contractul de construire.

Întinderea mandatului acordat ANL este clar definită şi stabilită, încadrându-se în limitele şi particularităţile unui mandat.

În cauza de faţă, subliniază recurenta, este vorba despre un contract de mandat, cu obligaţii de diligenţă.

A urmări presupune o activitate de supraveghere, prin urmare, a urmări executarea şi finalizarea construcţiei nu poate avea acelaşi sens cu a executa şi a finaliza lucrările de construire.

Astfel, obligaţia mandatarului de a îndeplini mandatul este obligaţie de mijloace (de diligenţă) şi nu de rezultat. Obligaţiile de mijloace sunt acelea în care debitorul are îndatorirea de a pune în valoare toate mijloacele de care dispune şi să depună toată diligenţa necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze în favoarea creditorului său.

Prin urmare, obligaţia "urmărire a executării" reprezintă o obligaţie de diligenţă, iar "finalizarea lucrărilor" reprezintă o obligaţie de rezultat.

Or, faptul că obligaţiile ANL sunt de diligenţă, şi nu de rezultat, s-a reţinut şi de către instanţele de judecată, în spete similare, existente la dosarul cauzei şi pe care instanţa de apel le-a ignorat.

Apreciază că instanţa de apel a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii şi a atribuit ANL o obligaţie de rezultat inexistentă, ignorând astfel întregul probatoriu administrat în cauză. Înscrisurile depuse reprezentând diligenţele întreprinse pe lângă constructor şi autorităţile locale şi obligând, în final ANL la plata unei sume reprezentând acoperirea unui prejudiciu care nu i se poate imputa, care nu a fost cauzat sau determinat de recurentă.

În sarcina ANL nu au fost stabilite/asumate obligaţii de realizare a utilităţilor, astfel încât ANL nu poate fi făcută responsabilă pentru neîndeplinirea unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o contractual şi nici o altă prevedere legală nu i-o impune. Or, atât timp cât ANL nu poate fi obligată la îndeplinirea unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o (realizarea Utilităţilor în amplasament), nu poate fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu produs ca urmare a acestei neîndepliniri (lipsa de folosinţă a imobilului).

Mai mult, intimatul nu a mandatat recurenta să îl reprezinte în relaţia cu entităţile ce s-au obligat a asigura proiectarea, finalizarea şi execuţia reţelelor de utilităţi, astfel încât nu se poate imputa neexecutarea vreunei obligaţii a ANL sub acest aspect.

În sprijinul acestei afirmaţii stau şi dispoziţiile H.G. nr. 239/2004.

Totodată, faptul că prin intermediul ANL se derulează realizarea ansamblului de locuinţe nu are semnificaţia răspunderii exclusive a ANL pentru finalizarea acestuia.

În altă ordine de idei, instanţa de apel încălcând normele de drept a acordat despăgubiri pentru "lipsa de folosinţă", în măsura în care pentru a exista dreptul de a solicita "lipsa de folosinţă" trebuie ca în patrimoniul intimatului să se fi constituit valabil dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie. Or, la acest moment, intimatul nu a făcut dovada constituirii dreptului de proprietate - cu toate atributele sale.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi, în rejudecare, după casare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Intimatul C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii acestuia, solicitând anularea recursului, ca netimbrat/anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 au fost respinse excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, invocate de intimatul-reclamant şi a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică la 26 aprilie 2023, în vederea soluţionării acestuia.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe este fondat pentru următoarele considerente:

Între autorul reclamantului, în calitate de mandant şi pârâta ANL, în calitate de mandatar a fost încheiat contractul de mandat nr. x/24.05.2004. Acest contract a fost perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998, a Legii nr. 190/1999 şi a contractului de antrepriză generală nr. x din 6 aprilie 2004 şi a avut drept scop construirea în amplasamentul Henri Coandă a unei locuinţe la cheie tip S9 pe lotul nr. 425.

Deşi instanţa de apel reţine că reclamantul are dreptul să solicite despăgubiri de la pârâta ANL în temeiul răspunderii civile contractuale doar în baza contractului de mandat, pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri constând în lipsa de folosinţă a imobilului contractat prin nepredarea la timp a acestuia, stabilind în sarcina ANL existenţa unui prejudiciu, pentru nepredarea şi nefinalizarea la termen a imobilului. Cu toate acestea, instanţa de apel reţine că reclamanta, în calitate de beneficiară a încheiat cu antreprenorul general D. S.R.L. contractul de construire autentificat sub nr. x din 27 iulie 2004, iar potrivit acestui contract, termenul stabilit pentru predare a fost de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Antrenarea răspunderii contractuale a ANL a fost analizată nu doar în baza contractului de mandat, instanţa reţinând şi clauzele contractului de construire în care aceasta nu a fost parte.

Aşa fiind, instanţa de apel a ignorat regula referitoare la interpretarea convenţiilor şi nu a avut în vedere contractele încheiate între părţi, contracte prin care s-au stabilit drepturi şi obligaţii specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

Astfel, nu se pot contopi obligaţiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar sau cu cele asumate de autorităţi locale şi nu se pot transfera obligaţiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt.

Din cele expuse reiese că instanţa de apel a dispus obligarea ANL la plata unor sume de bani fără a se raporta efectiv la obligaţiile contractuale care reveneau părţilor, motivarea fiind contradictorie. Aşa fiind, în cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte consideră întemeiat şi motivul de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Răspunderea pârâtei ANL nu poate fi antrenată decât pe tărâmul răspunderii civile contractuale, în contextul analizării raporturilor juridice de mandat existente între părţi şi trebuie să se aibă în vedere obiectul şi întinderea mandatului, conform prevederilor art. 1535 şi urm. din C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii convenţiei de mandat nr. HC0542/24.05.2004.

Tranşarea caracterului cert al întinderii prejudiciului de către instanţa de apel, prin raportare la atingerea dreptului de proprietate al reclamantului, drept care nu a fost susţinut de către reclamantul mandant, vine în contradicţie cu considerentele deciziei în care se face referire la răspunderea pârâtei-mandatar ANL pentru neexecutarea obligaţiilor de rezultat ce ar reieşi din contractul de mandat.

În acest context, se constată că, criticile recurentei Agenţia Naţională pentru Locuinţe prin care a susţinut că pentru a exista dreptul la despăgubiri pentru "lipsa de folosinţă" trebuia ca în patrimoniul intimatului-reclamant să se fi constituit valabil dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie, cu toate atributele sale, nu au fost analizate de instanţa de apel.

Totodată, existenţa prejudiciului dă dreptul la repararea lui integrală, care se face în natură sau, când aceasta nu e posibil, prin acordarea despăgubirilor. Pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie sa îndeplinească anumite condiţii: să fie cert - adică existenţa şi întinderea să fie sigure. Este cert prejudiciul actual, adică prejudiciul deja produs, si prejudiciul viitor, care este sigur că se va produce ca urmare a faptei ilicite, fiind astfel posibil de evaluat, să fie direct, adică să constituie un efect nemijlocit al faptei ilicite de care se leagă printr-un raport de cauzalitate, să nu fi fost acoperit încă prin despăgubiri.

Or, în speţa de faţă, nici în contractul de mandat, nici în Convenţia nr. MM 1909 nu s-a stipulat nici o clauza penală tocmai în considerarea faptului că aceasta exista în contractul de construire, încheiat exclusiv între reclamant şi constructor.

Prin art. 1 al contractului de mandat, se conferă ANL atribuţii de reprezentare a reclamantului în relaţia cu constructorul, în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform condiţiilor stabilite prin contractul de construire.

În speţă, se constată că reclamantul a înţeles să-şi stabilească două relaţii contractuale distincte, diferite, contractul de construire fiind ulterior celui de mandat.

Faptul că prin intermediul ANL se derulează realizarea ansamblului de locuinţe nu are semnificaţia răspunderii exclusive a ANL pentru finalizarea acestuia. ANL poate şi trebuie să fie responsabilă pentru ceea ce şi-a asumat faţă de reclamant în baza contractului de mandat şi din această perspectivă trebuie analizată şi răspunderea contractuală pentru acoperirea prejudiciului imputat; astfel, nu poate fi răspunzătoare pentru acţiunile sau mai ales inacţiunile autorităţilor şi societăţilor cu atribuţii în domeniu.

În lipsa realizării utilităţilor şi, deci, a finalizării imobilului în litigiu, fără a se face vorbire de obligaţiile specifice care îi reveneau antreprenorului general, instanţa de apel a concluzionat că răspunderea pentru lipsa de folosinţă a locuinţei îi revine în mod indubitabil mandatarei ANL.

Cu toate acestea, instanţa supremă constată că nu se pot contopi obligaţiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar sau cu cele asumate de autorităţi locale şi nu se pot transfera obligaţiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt.

Curtea de Apel a reţinut faptul că ANL nu şi-a îndeplinit obligaţia de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei la cheie, care este una de rezultat.

Din cele expuse reiese că instanţa de apel a dispus obligarea pârâtei la plata unei sume de bani fără a se raporta efectiv la obligaţiile contractuale care reveneau părţilor.

De asemenea, se reţine că răspunderea pârâtei ANL nu poate fi antrenată decât pe tărâmul răspunderii civile contractuale, în contextul analizării raporturilor juridice de mandat existente între părţi, iar la stabilirea cuantumului eventualelor despăgubiri ce s-ar cuveni reclamantului pentru neexecutarea sau executarea culpabilă a obligaţiilor de către mandatar trebuie să se aibă în vedere obiectul şi întinderea mandatului, cum se prevede în art. 1535 şi urm. din C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii convenţiei de mandat nr. HC0542/24.05.2004.

Se observă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului în litigiu dar şi că întreaga construcţie juridică se întemeiază pe răspunderea civilă contractuală, pe contractul de mandat încheiat cu ANL, aşa încât instanţa de apel, cu ocazia cercetării apelului părţilor ar fi trebuit să clarifice aspectele care ţineau de obiectul şi întinderea mandatului acordat ANL şi să verifice temeinicia pretenţiilor băneşti formulate de reclamant din perspectiva raporturilor juridice existente între părţi.

De altfel, instanţa de apel justifică pretenţiile băneşti formulate de către reclamant prin invocarea contractului de mandat fără a cerceta în concret cererea de despăgubire în lumina regulilor mandatului, reguli care ar fi impus verificarea obligaţiei de plată a remuneraţiei ce revine mandantului.

Din cele expuse reiese că instanţa de apel a dispus obligarea intimatei ANL la plata unor sume de bani fără a se raporta efectiv la obligaţiile contractuale care reveneau părţilor.

De asemenea, din perspectiva neanalizării condiţiilor răspunderii contractuale decurgând din contractul de mandat, decizia atacată apare ca fiind nelegală, aşa încât Înalta Curte consideră întemeiat motivul de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa de apel, prin hotărârea recurată a subliniat faptul că reclamantului nu îi sunt opozabile convenţiile pe care pârâta ANL le-a încheiat cu antreprenorul general sau cu pârâţii implicaţi în convenţia pentru realizarea ansamblului de locuinţe Henri Coandă nr. MM 1909/6.05.2004, situaţie în care ar fi trebuit să ţină seama în mod corespunzător de prevederile art. 998-999 din C. civ. de la 1864 care le sunt aplicabile părţilor ce au semnat contractul de mandat nr. x/24.05.2004.

Astfel, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 152/1998 şi Anexa 13 la Normele metodologice de aplicare a acestei legi, introdusă prin art. 1 pct. 38 din H.G. nr. 592/2006, cât şi convenţia încheiată cu toate instituţiile implicate (Convenţia nr. MM 1909/6.05.2004) i-au conferit recurentei ANL prerogative clare în vederea atingerii scopului final-realizarea ansamblului de locuinţe.

Este necesar ca instanţa de rejudecare a apelului pârâtei ANL să stabilească dacă recurenta este în culpă în raport cu obligaţiile asumate prin Convenţia MM 1909/2004, în care la art. 2 lit. b) se prevede că ANL trebuie să asigure realizarea obiectivelor de investiţii din cadrul programului "Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii" şi să asigure contractarea şi realizarea locuinţelor finanţate cu credit ipotecar, sau prin raportare exclusivă la contractul de mandat pe care l-a încheiat cu reclamantul-mandant şi în cuprinsul căruia se face vorbire de obligaţia ANL de a urmări finalizarea imobilului reclamanţilor.

Prin urmare, se impune analizarea, în rejudecare, a condiţiilor răspunderii contractuale a pârâtei ANL cu privire la calificarea contractului de mandat şi obligaţiile mandatarului care decurg din acesta.

Pornind de la această dezlegare, în rejudecare se va analiza cererea în pretenţii băneşti îndreptată împotriva pârâtei Agenţi Naţională pentru Locuinţe corespunzător efectuării cercetării judecătoreşti, potrivit îndrumărilor din prezenta decizie, prin stabilirea corectă a stării de fapt şi de drept şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta ANL împotriva deciziei civile nr. 864 din 18 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE (ANL) împotriva deciziei civile nr. 864 din 18 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2023.