Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 121/2024 AI generated

Scope of cassation review: factual re-weighing of mortgage extension to unreceived construction and appeal procedure limits

Case Number Decizia nr. 121/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the appellate decision that confirmed the first-instance judgment entitling the plaintiff company to the registration of its ownership rights over an unfinished construction built on a mortgaged land parcel and awarded the plaintiff 12,000 RON in litigation costs. The dispute arose from a public auction of a land parcel, where the purchaser claimed ownership of the subsequent, unreceipted construction built on that land by a third-party contractor, while the original landowners argued that the mortgage did not extend to the unregistered structure and that the purchaser lacked valid title at the time of the amended lawsuit. The court ruled that the appeal was inadmissible under Article 488 of the Code of Civil Procedure, finding that the lower courts correctly applied procedural rules: the appellant failed to prove the existence and relevance of a related pending case to justify suspension of proceedings, the court properly exercised its sovereign discretion to deny the requested summons to the prosecution, and the appellate court correctly adhered to the *tantum devolutum quantum apellatum* principle by refusing to consider new grounds regarding the non-random allocation of the case at the first instance that were not raised in the initial appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 176 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 2380 C. civ, art. 2382 C. civ; Scope of cassation review: factual re-weighing of mortgage extension to unreceived construction and appeal procedure limits: În drept s-au invocat dispoziţiile art. 1270, 1516, 1350, 1869, 1874 şi urm. Noul C. civ., 194 şi urm., 451 şi urm. C. proc. civ.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation extension of proceedings mortgage registration civil judgment third-party claim ground for review

Cited Legislation

AI generated
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat principiul constituţional al liberului acces la justiţie şi principiul dreptului la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art.
art. 22 C. proc. civ
Şi prin această măsură, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.
art. 176 C. proc. civ
x/2017, aceasta a încălcat dispoziţiile procedurale care atrag nulitatea absolută, având în vedere, inclusiv dispoziţiile art. 176 C. proc. civ.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
525/2022, în argumentarea art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
art. 2380 C. civ
În primul rând, potrivit art. 2380 C. civ., ipoteca asupra unor construcţii viitoare nu poate fi intabulată, ci numai înscrisă provizoriu în cartea funciară, în condiţiile legii, iar în conformitate cu dispoziţiile art.
art. 2382 C. civ
civ., ipoteca asupra unor construcţii viitoare nu poate fi intabulată, ci numai înscrisă provizoriu în cartea funciară, în condiţiile legii, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 2382 C.
art. 583 C. civ
Astfel, pentru ca ipoteca instituită în favoarea Băncii să se răsfrângă şi asupra imobilului construcţie, proprietatea unei terţe persoane, era necesar ca pârâţii sau banca în procedura de executare silită să apeleze la mecanismul accesiunii imobiliare artificiale prevăzute de dispoziţiile art. 583 C.
art. 854 alin. (1) C. proc. civ
Însă, la 19.03.2018, dată la care intimata a înregistrat modificarea de acţiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 854 alin. (1) C. proc. civ., dreptul de proprietate al intimatei nu exista, acesta beneficiind doar de o înscriere provizorie a actului de adjudecare.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 525/2022
Prin decizia civilă nr. 525/2022 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de către apelanţii B.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată, la data de 19 decembrie 2017, pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. să oblige pârâţii la plata sumei de 2.786.761,80 RON (echivalentul a 601.295 Euro), în baza contractului de antrepriză nr. x/10.01.2015; să dispună înscrierea în CF nr. x Bistriţa, nr. CAD: x, Top: x CF vechi: 9022 a construcţiei edificate de reclamantă pentru pârâţi în baza contractului de antrepriză nr. x din 10.01.2015, pe stadii de construire, precum şi înscrierea în CF a ipotecii legale instituite în favoarea reclamantei în temeiul art. 1869 Noul C. civ. până la concurenţa sumei de 601.295 euro, în baza aceluiaşi contract de antrepriză nr. x/10.01.2015; cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în temeiul dispoziţiilor art. 451 noul C. proc. civ.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 1270, 1516, 1350, 1869, 1874 şi urm. Noul C. civ., 194 şi urm., 451 şi urm. C. proc. civ.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosarul cauzei o cerere de modificare a acţiunii introductive, prin care a arătat că înţelege să îşi modifice acţiunea introductivă sens în care a solicitat instanţei: să constate că în temeiul titlului de proprietate - act de adjudecare emis la 23.02.2018 de SCPEJ în dosar execuţional nr. x/2013 a dobândit drept de proprietate prin vânzare la licitaţia publică din 22.02.2018, asupra imobilelor situate în Bistriţa, str. x înscris în CF x Bistriţa, nr. cad. x, nr. top, x de natura teren intravilan în suprafaţă de 2100 mp şi construcţie cu 6 nivele la partea dinspre str. x şi 4 nivele în partea din spate, construcţie nefinalizată, cu zidăria parţial efectuată, neînscrisă în CF, construcţie neipotecată în favoarea băncii, edificată ulterior pe terenul ipotecat în baza autorizaţiei de construire nr. x/19.01.2009 proprietatea debitorilor pârâţi, pentru preţul total de 1.426.000 RON achitat integral, conform menţiunilor din actul de adjudecare la 22.020.2018; să dispună localizarea construcţiilor noi în CF în forma/modalitatea în care au fost vândute, respectiv, achiziţionate, şi întabularea dreptului de proprietate, atât asupra terenului cât şi asupra construcţiei în favoarea reclamantei, precum şi să oblige pârâţii la plata sumei de 2.786.761,80 RON (echivalentul a 601.295 Euro), în baza contractului de antrepriză nr. x/10.01.2015, referitor la construcţiile menţionate în petitul acţiunii modificate, şi să ia act că celelalte petite obiect al acţiunii introductive au rămas fără obiect ca efect al dobândirii dreptului real de proprietate în favoarea reclamantei.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosarul cauzei o cerere de renunţare parţială la judecată, prin care a arătat că înţelege să renunţe la solicitarea privind obligarea pârâţilor B. şi C. la plata sumei de 2.786.761,80 RON (echivalentul a 601.295 Euro), respectiv la petitul 3 din modificare de acţiune.

PFA B. a formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâţilor, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondate, întrucât are calitatea de proprietar al construcţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 289/19.12.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către societatea reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C.. S-a constatat că în temeiul actului de adjudecare emis la data de 23.02.2018 de SCPEJ D. şi E., în dosarul execuţional nr. x/2013, societatea reclamantă A. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie cu şase niveluri la partea dinspre str. x şi 4 niveluri în partea din spate, construcţie nefinalizată, cu zidăria parţial efectuată, edificată pe terenul ipotecat în favoarea reclamantei, în baza autorizaţiei de construire nr. x/19.01.2009. S-a dispus localizarea imobilului construcţie în cartea funciară nr. x Bistriţa (CF vechi nr. x), cad x, top nr. x, pe stadii de execuţie, potrivit expertizei judiciare topografice întocmită de expertul judiciar F., expertiză admisă de OCPI Bistriţa-Năsăud, prin procesul-verbal de recepţie nr. x/2019. S-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie în favoarea reclamantei. S-a admis cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată şi au fost obligaţi pârâţii să achite reclamantei suma de 8050 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel B. şi C..

Prin încheierea din data de 13.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, instanţa de apel a dispus, printre altele, respingerea cererii privind efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, apreciind faptul că soluţionarea prezentului dosar nu depinde de înscrisurile preexistente în cartea funciară şi de eventuale cercetări penale care se derulează cu privire la această înscriere.

Totodată, instanţa a respins cererea de suspendare a soluţionării apelului până la soluţionarea dosarului nr. x/2020, având în vedere că o cerere trebuie probată la momentul formulării ei, neputându-se acorda un termen de judecată în condiţiile în care la acest termen nu se probează nici existenţa dosarului indicat şi nici legătura sa cu prezenta cauză.

Prin decizia civilă nr. 525/2022 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de către apelanţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 289 din 19.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe care a păstrat-o în întregime; a obligat apelanţii să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 5.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva încheierii din 13.09.2022 şi deciziei civile nr. 525/2022 din 11 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pârâţii B. şi C. au formulat recurs, prin care au solicitat admiterea acestuia, în principal, casarea deciziei civile nr. 525/2022, şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel; în subsidiar, au solicitat casarea deciziei civile nr. 525/2022 şi încheierii din data de 13.09.2022, rejudecarea apelului formulat de pârâţi, în sensul admiterii acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat principiul constituţional al liberului acces la justiţie şi principiul dreptului la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., întrucât a ignorat apărările formulate de aceştia în vederea unei juste soluţionări a cauzei, în discuţie nefiind nicidecum "o stăruinţă" pentru identificarea adevărului judiciar.

În ceea ce priveşte incidenţa dosarului nr. x/2020, recurenţii au arătat următoarele:

Considerentul instanţei de apel prin care s-a reţinut că între dosarul nr. x/2017 şi dosarul nr. x/2017 nu există nici o legătură, este nelegal, avându-se în vedere argumentele menţionate în cuprinsul motivelor de recurs, cu precădere optica instanţei de apel din dosarul nr. x/2017 şi corelarea acesteia cu dosarul nr. x/2020.

Recurenţii au arătat că referitor la cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2020, din aceleaşi raţiuni pentru care dosarul nr. x/2019 a fost suspendat, instanţa de apel a ales sa respingă această solicitare ca nedovedită.

Corespunde realităţii faptul că la termenul de judecată din 13 septembrie 2022, reprezentantul convenţional al apelanţilor nu avea asupra sa un certificat de grefă care să ateste existenţa acestui dosar, însă, în baza rolului activ, instanţa de apel avea obligaţia de a realiza o simplă verificare în sistemul ECRIS pentru a valida sau invalida susţinerile menţionate, subliniind că în situaţia în care aceste verificări ar fi fost realizate, instanţa de apel era obligată să analizeze această cerere de suspendare, astfel cum a analizat cererea de suspendare formulată în considerarea dosarului nr. x/2019

Încălcând regulile de procedură şi dreptul la un proces echitabil, instanţa de apel a ales să ignore obligaţiile ce-i revin, context în care se impune admiterea recursului şi casarea încheierii de şedinţă din data de 13.09.2022 şi a deciziei civile nr. 522/2022.

În ceea ce priveşte incidenţa dosarului penal nr. x/2020, recurenţii au arătat că, tot la termenul de judecată din 13.09.2022, reprezentantul convenţional al apelanţilor a solicitat instanţei de prim control judiciar să emită o adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru a comunica stadiul dosarului menţionat, expunând argumentele formulate în susţinerea acestei solicitări, în faţa instanţei de apel, inclusiv prin notele scrise depuse la dosarul de apel.

Recurenţii au subliniat că, deşi era evidentă necesitatea lămuririi calităţii în care reclamanta a formulat cererea de modificare a acţiunii introductive, instanţa de apel a respins cererea de efectuare a unei adrese, reţinând că "soluţionarea prezentului dosar nu depinde de înscrisurile preexistente în cartea funciară şi de eventuale cercetări penale care se derulează cu privire la această înscriere."

Şi prin această măsură, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. şi dreptul la un proces echitabil, alegând să nu stăruie pentru justa soluţionare a cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, context în care soluţia pronunţată de către aceasta este în mod evident nelegală.

În cuprinsul cererii de recurs, autorii căii extraordinare de atac au susţinut, în esenţă şi faptul că, deşi au fost prezentate instanţei de apel motivele care au condus la concluzia nerepartizării, în mod aleatoriu, a dosarului nr. x/2017, aceasta a considerat că nu se impune analizarea aspectelor relevate şi formularea unei adrese către Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru a se comunica Hotărârea de Colegiu prin care s-a stabilit ca dosarul în discuţie va fi repartizat completului C3LP.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel a respins solicitarea apelanţilor de analizare a modalităţii de repartizare a dosarului nr. x/2017, aceasta a încălcat dispoziţiile procedurale care atrag nulitatea absolută, având în vedere, inclusiv dispoziţiile art. 176 C. proc. civ.

Redând prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurenţii au susţinut că, în cazul de faţă, după cum s-a arătat în mod expres în faţa instanţei de apel, dosarul nr. x/2017, în primă instanţă, nu a fost soluţionat de către o instanţă independentă, imparţială şi instituită potrivit legii, context în care, corelativ încălcării dreptului la un proces-echitabil, prin pronunţarea decizia civile nr. 525/2022, instanţa de apel a încălcat normele de procedură care atrag nulitatea hotărârii pronunţate.

În ceea ce priveşte decizia civilă nr. 525/2022, în argumentarea art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenţii au susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material stabilind că prin adjudecarea terenului ipotecat, intimata-reclamantă a dobândit un drept de proprietate şi asupra construcţiei edificate pe imobilul ipotecat.

În primul rând, potrivit art. 2380 C. civ., ipoteca asupra unor construcţii viitoare nu poate fi intabulată, ci numai înscrisă provizoriu în cartea funciară, în condiţiile legii, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 2382 C. civ., ipoteca se întinde, fără nicio altă formalitate, asupra construcţiilor, îmbunătăţirilor şi accesoriilor imobilului, chiar dacă acestea sunt ulterioare constituirii ipotecii.

În cuprinsul deciziei recurate, instanţa a reţinut că "executarea silită a terenului are ca obiect în mod necesar şi construcţiile edificate asupra respectivului teren, principiu confirmat şi probat şi prin actul de adjudecare depus în probaţiune şi analizat."

Însă, în cazul de faţă, greşita aplicare a normelor de drept material rezidă în interpretarea greşită a situaţiei de drept ce caracterizează edificarea construcţiei pe terenul ipotecat.

Astfel, recurenţii au susţinut că au accesat un credit în vederea edificării unui imobil de locuinţe colective, rambursare pe care au garantat-o prin instituirea unei ipoteci de rangul I pe terenul în suprafaţă de 2100 mp.

Ulterior acestui moment, PFA B. a fost entitatea, care a edificat construcţie în discuţie. Astfel, deşi în publicaţia de vânzare a imobilului ipotecat se menţionează că se scoate la licitaţie terenul în suprafaţă de 2100 mp ipotecat în favoarea băncii, pe care se află edificată o construcţie neipotecată în folosul băncii, şi prin actul de adjudecare A. S.R.L. a dobândit proprietatea atât asupra terenului, cât şi asupra construcţiei, PFA B. a efectuat toate demersurile necesare în vederea edificării construcţiei, inclusiv certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire au fost emise pe numele acesteia.

Au susţinut recurenţii că, anterior realizării recepţiei construcţiei, proprietatea terenului aparţinea acestora, iar proprietatea asupra construcţiei aparţinea entităţii PFA B..

Mai mult decât atât, dacă creditoarea Bancă avea intenţia de a valorifica atât imobilul teren, cât şi imobilul construcţie edificat pe teren, aceasta avea posibilitatea ca în procedura de executare silită să realizeze înscrierea imobilului construcţie în Cartea Funciară, urmând ca ulterior să valorifice pe cale execuţională ambele bunuri imobile, valoarea fiind evident mult mai mare.

Însă, inclusiv din maniera de exprimare din cuprinsul Publicaţiei de vânzare, respectiv "construcţie neipotecată în favoarea băncii" reiese în mod clar faptul că intenţia băncii a fost exclusiv de valorificare a terenului, iar nu de extindere a ipotecii şi asupra construcţiei.

Astfel, instanţa de apel nu a avut în vedere, pe de o parte, faptul că la momentul scoaterii la vânzare a imobilului teren, această construcţie nici nu exista din punct de vedere juridic, şi, pe de altă parte, faptul că PFA B. nu a întreprins nici un demers pentru a recepţiona construcţia, respectiv pentru ca aceasta să intre în circuitul civil.

Prin urmare, la momentul emiterii Actului de Adjudecare existau doi coproprietari asupra imobilului teren şi un proprietar al construcţiei.

Astfel, pentru ca ipoteca instituită în favoarea Băncii să se răsfrângă şi asupra imobilului construcţie, proprietatea unei terţe persoane, era necesar ca pârâţii sau banca în procedura de executare silită să apeleze la mecanismul accesiunii imobiliare artificiale prevăzute de dispoziţiile art. 583 C. civ.

Pentru ca ipoteca să se răsfrângă asupra imobilului construcţie era necesar ca acest imobil să existe din punct de vedere juridic şi să fie proprietatea pârâţilor sau aceştia să fi plătit către PFA B. contravaloarea acestei construcţii. Însă, deşi construcţia edificată pe terenul ipotecat în favoarea băncii aparţine PFA B., instanţa de apel a înţeles să confere aplicabilitate exclusiv dispoziţiilor art. 2380 şi urm. C. civ.. Din perspectiva aspectelor anterior prezentate, recurenţii consideră că instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material.

Totodată, pentru a putea formula modificarea cererii de chemare în judecată iniţiale prin schimbarea totală a acţiunii introductive, intimata-reclamantă avea obligaţia de a dovedi, la data formulării modificării de acţiune, a calităţii sale de proprietar. Însă, la 19.03.2018, dată la care intimata a înregistrat modificarea de acţiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 854 alin. (1) C. proc. civ., dreptul de proprietate al intimatei nu exista, acesta beneficiind doar de o înscriere provizorie a actului de adjudecare.

Astfel spus, anterior datei de 23.03.2022, intimata nu avea un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2100 mp pentru a putea formula cererea de modificare acţiunii.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar ULTRALEX S.P.R.L.a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 26 aprilie 2023 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile au posibiltatea să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părţi nu a înţeles să utilizeze de acest drept.

Prin încheierea din 21 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-civilă a admis, în principiu, recursul.

Înalta Curte, analizând hotărârile atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul constituţional al liberului acces la justiţie şi principiul dreptului la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., întrucât a ignorat apărările formulate de aceştia în vederea unei juste soluţionări a cauzei, în discuţie nefiind nicidecum "o stăruinţă" pentru identificarea adevărului judiciar.

În acest sens, recurenţii au arătat, în esenţă, că, referitor la cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2020, instanţa de apel a ales sa respingă această solicitare ca nedovedită, deşi, în virtutea rolului activ trebuia să efectueze verificări în sistemul ECRIS cu privire la dosarul menţionat, iar, în ceea ce priveşte incidenţa dosarului penal nr. x/2020, instanţa de apel a respins cererea acestora de efectuare a unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, deşi, în opinia recurenţilor, era evidentă necesitatea lămuririi calităţii în care reclamanta a formulat cererea de modificare a acţiunii introductive.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Analizând încheierea atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respins cererea de suspendare a apelului până la soluţionarea dosarului nr. x/2020, formulată de apelanţii-pârâţi, "având în vedere că o cerere trebuie probată la momentul formulării ei, neputându-se acorda un termen de judecată în condiţiile în care la acest termen nu se probează nici existenţa dosarului indicat şi nici legătura sa cu prezenta cauză".

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata pricinii poate fi suspendată când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Or, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unui caz de suspendare facultativă, Înalta Curte reţine că, pentru a se aplica dispoziţiile menţionate, instanţa de judecată trebuie să verifice îndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse de textul de lege, anume: existenţa unui dosar de instanţă ce face obiectul unei alte judecăţi; de existenţa ori inexistenţa dreptului supus judecăţii să depindă soluţionarea dosarului a cărei suspendare se solicită.

Astfel, doar după îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii, instanţa de judecată poate dispune suspendarea facultativă a cauzei, prin analizarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de normele procesuale.

Înalta Curte reţine că, în susţinerea primei critici, recurenţii ignoră un principiu esenţial de drept, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Or, formulând o cerere de suspendare, autorul solicitării este cel care trebuie, prin mijloace procesuale specifice, să demonstreze existenţa dosarului în raport cu care solicită suspendarea, şi nu să pretindă instanţei această demonstraţie.

Procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părţile au obligaţia să-şi probeze susţinerile, în condiţiile, în ordinea şi la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării drepturilor procesuale ale părţilor şi a principiilor care guvernează procesul civil.

Aşa fiind, în condiţiile în care la momentul formulării cererii de suspendare, cel care a făcut propunerea înaintea judecăţii nu a probat nici existenţa dosarului indicat şi nici legătura sa cu prezenta cauză, aşa cum a reţinut curtea de apel, Înalta Curte nu identifică o nesocotire a principiilor invocate de recurenţi.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor potrivit cărora considerentul instanţei de apel, prin care s-a reţinut că între dosarul nr. x/2017 şi dosarul pendinte nu există nici o legătură, este nelegal, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, în considerentele deciziei recurate, instanţa de prim control judiciar a reţinut că soluţia care poate fi pronunţată în acel dosar nu influenţează în mod direct şi decisiv modalitatea de soluţionare a prezentei cauze deoarece abordează valabilitatea contractului de credit în baza căruia a fost demarată executarea silită în cadrul căreia a fost emis actul de adjudecare ce constituie temeiul prezentei acţiuni, precum şi că, indiferent de legalitatea totală sau parţială a contractului de credit, actele de executare silită şi mai ales actul de adjudecare de către un terţ a imobilelor afectate garanţiei pot fi contestate separat pe calea contestaţiei la executare, demers urmat şi pierdut definitiv de către pârâţi.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel, printr-o analiză proprie referitoare la relevanţa dosarului menţionat în ansamblul pricinii de faţă, a evidenţiat argumentele pentru care a considerat că nu există o legătură relevantă între prezenta cauză şi dosarul indicat, nemulţumirea recurenţilor cu privire la faptul că instanţa de apel nu şi-a însuşit punctul lor de vedere referitor la importanţa dosarului indicat în economia litigiului pendinte nu este aptă să atragă nelegalitatea hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor (cu referire la incidenţa dosarului penal nr. x/2020), conform căreia instanţa de apel a respins cererea acestora de efectuare a unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, deşi era evidentă, în opinia acestora, necesitatea lămuririi calităţii în care reclamanta a formulat cererea de modificare a acţiunii introductive, Înalta Curte reţine că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanţei învestite cu o cale devolutivă de atac.

Având libertatea deplină de a aprecia cu privire la necesitatea administrării unor probe, instanţa de apel a considerat că soluţionarea dosarului nu depinde de înscrisurile preexistente în cartea funciară şi de eventuale cercetări penale care se derulează cu privire la această înscriere. Dincolo de faptul că proba solicitată nu a fost respinsă, în mod arbitrar, de către instanţa de apel, ci motivat, critica privitoare la proba a cărei administrare nu a fost încuviinţată nu poate fi analizată, deoarece în materia probelor instanţa de apel este suverană, susţinerea recurenţilor excedând unei veritabile critici de nelegalitate şi tinzând la substituirea unei aprecieri diferite celei date de instanţa de apel.

Aşa fiind, în cauză, nu poate fi reţinută încălcarea principiului liberului acces la justiţie, al dreptului la un proces echitabil, respectiv nesocotirea rolului activ al judecătorului.

Într-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile procedurale care atrag nulitatea absolută, întrucât a respins solicitarea apelanţilor-pârâţi de analizare a modalităţii de repartizare a dosarului nr. x/2017, în primă instanţă.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Astfel, referitor la aceste chestiuni, se constată că, prin încheierea din 13 septembrie 2022, instanţa de apel a respins "cererea de amânare formulată de reprezentantul apelanţilor pentru probarea repartizării nealeatorii a dosarului în faţa instanţei de fond, raportat la împrejurarea că nu a fost invocat ca şi motiv de apel, fiind neprocedurală amânarea cauzei în vederea realizării probaţiunii pentru un motiv de apel neindicat."

În şedinţa publică din 11 octombrie 2022, când cauza a rămas în pronunţare, referitor la chestiunea repartizării dosarului în faţa primei instanţe, reprezentanta apelanţilor a susţinut că este vorba despre o nulitate absolută şi că este în termen să o invoce, iar instanţa ar trebui să analizeze acest aspect pentru a avea un act de justiţie temeinic şi legal, solicitându-se reluarea cercetării judecătoreşti.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, prin practicaua deciziei recurate, curtea de apel, în urma deliberării, a respins cererea de reluare a cercetării judecătoreşti, reţinând că instanţa s-a pronunţat la termenul anterior (din 13 septembrie 2022) cu privire la toate aspectele invocate.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Acest text legal reglementează regula tantum devolutum quantum apellatum, regulă care semnifică faptul că instanţa de apel va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticii formulate de apelant. În alte cuvinte, poate judeca doar atât cât i s-a cerut.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, în cadrul apelului, ca un corolar al textului legal anterior menţionat, trebuie avute în vedere, dacă legea nu prevede altfel, numai motivele expuse de apelant în cererea de apel. Ca atare, nu pot fi avute în vedere motive de apel noi, neindicate în cererea de apel.

Contrar susţinerilor recurenţilor, în mod legal şi cu respectarea regulilor de procedură, instanţa de apel nu a procedat la termenul de judecată din 13 septembrie 2022 la amânarea cauzei în vederea realizării probaţiunii pentru un motiv de apel neindicat, iar, prin practicaua deciziei recurate, corect curtea de apel, în urma deliberării, a respins cererea de reluare a cercetării judecătoreşti, reţinând că instanţa s-a pronunţat la termenul anterior cu privire la toate aspectele invocate.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, obiectul şi limitele acestuia fiind stabilite prin cererile şi apărările părţilor (art. 9 alin. (2) C. proc. civ.), iar cererile trebuie să cuprindă, în mod necesar, sub sancţiunea nulităţii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază (cu referire la cererea de apel relevante fiind dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) C. proc. civ.).

Câtă vreme prin motivele de apel depuse iniţial apelanţii nu au formulat critici vizând aspectele legate de nerepartizarea aleatorie, în opinia lor, a cauzei în primă instanţă, şi chiar dacă se invocă o nulitate absolută, în raport de limitele efectului devolutiv al apelului, instanţa de prim control judiciar era limitată a analiza numai ceea ce s-a apelat, faţă de dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 479 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Prin urmare, solicitarea de amânare a cauzei în vederea realizării probaţiunii pentru un motiv de apel neindicat, în mod corect a fost respinsă, criticile recurenţilor dovedindu-se a fi nefondate din această perspectivă.

În considerarea celor ce preced, întrucât în cauză au fost respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă, Înalta Curte nu identifică vreo neregularitate în privinţa legalităţii încheierii şi deciziei recurate, de natură a face aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor de recurs a fost invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu toate acestea, deşi recurenţii susţin că "greşita aplicare a normelor de drept material rezidă în interpretarea greşită a situaţiei de drept ce caracterizează edificarea construcţiei pe terenul ipotecat", în argumentarea afirmaţiei evidenţiate se aduc în dezbatere doar chestiuni legate de situaţia de fapt, de administrarea probatoriilor, de lipsa analizării tuturor probelor existente la dosar şi de relevanţa pe care instanţa de apel a acordat-o acestora. Or, modul de interpretare a probelor şi aspectele privind situaţia de fapt nu pot face obiectul recursului, acestea fiind apanajul instanţelor devolutive, iar simpla nemulţumire a recurenţilor cu privire la aspectele reţinute de instanţa de apel şi neînsuşirea opiniei acestora referitor la anumite chestiuni nu se pot constitui în motivul de nelegalitate invocat.

În alţi termeni, criticile recurenţilor tind spre o evaluare de netemeinicie, în condiţiile în care afirmaţiile acestora aduc în dezbatere neanalizarea, în opinia lor, a unor probe în modul dorit de aceştia, fără a se ţine cont de faptul că valorificarea sau nevalorificarea probelor este o problemă de temeinicie, ce nu poate intra în câmpul de analiză rezervat instanţei de recurs.

De asemenea, se reţine că toate aserţiunile recurenţilor cu privire la faptul că instanţa de apel a înţeles să confere aplicabilitate exclusiv dispoziţiilor art. 2380 şi urm. C. civ., cele referitoare la necesitatea existenţei din punct de vedere juridic a imobilului construcţie, la faptul că acesta trebuia să fie proprietatea lor sau pârâţii să fi plătit către persoana fizică autorizată contravaloarea acestuia pentru ca ipoteca să se răsfrângă asupra lui, sunt simple argumente factuale nestructurate juridic şi aduc în dezbatere doar chestiuni de netemeinicie, care nu pot forma obiect de analiză în recurs.

În ceea ce priveşte criticile recurenţilor legate de modificarea acţiunii, prin care se arată că intimata-reclamantă avea obligaţia de a face dovada, la data formulării modificării de acţiune, a calităţii sale de proprietar, se constată că şi aceste susţineri sunt invocate de recurenţi tot în circumstanţierea situaţiei de fapt ce nu poate fi reapreciată de instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. pentru casarea încheierii şi hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de pârâţii B. şi C., ca nefondat.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimata-reclamantă, Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora, "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", respectiv art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc că "(1) partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Având în vedere acest dispoziţii legale, Înalta Curte va admite cererea formulată de intimata-reclamantă şi va obliga recurenţii-pârâţi la plata sumei de 12.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (constând în onorariul avocaţial), în limita celor dovedite, potrivit înscrisurilor aflate la fila x şi dosar.

În privinţa celorlalte cheltuieli de judecată solicitate de intimata-reclamantă, în cuantum de 2.000 RON, se reţine că acestea nu au fost dovedite, fiind necesar a se depune ordinul de plată sau chitanţa care să ateste această operaţiune, factura fiscală emisă în baza contractului de asistenţă juridică fiind insuficientă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi B. şi C. împotriva încheierii din 13 septembrie 2022 şi deciziei civile nr. 525/2022 din 11 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 12.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2024.