Preliminary sale-purchase rescission: cassation appeal dismissed, confirming lower court's rejection of procedural and res judicata defenses.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 10.02.2017 sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat: rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.07.2014; repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.07.2014, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea sumei de 258.450 RON, actualizată cu indicele de inflaţie;obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.07.2014; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor solicitate, începând cu 02.08.2015, până la momentul restituirii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 53 din 29 noiembrie 2017 pronunţata de Tribunalul Vrancea, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în cadrul dosarului nr. x/2017 a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de pârâtă şi anulată cererea de chemare în judecată a reclamantei S.C. A. S.R.L. ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a analizat, cu precădere, conform propriilor precizări, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al S.C. A. S.R.L. în ce îl priveşte pe C. şi a reprezentantului convenţional avocat D..

Prin încheierea din 21 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în cadrul dosarului nr. x/2017 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de lămurire dispozitiv formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. şi respinsă ca neîntemeiată cererea de lămurire dispozitiv.

Împotriva sentinţei civile nr. 53 din 29 noiembrie 2017 a fost formulat recurs de către reclamanta A. S.R.L., calea de atac fiind calificată de Curtea de Apel Galaţi ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 7/A/14.01.2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul formulat de S.C. prin A. S.R.L., a anulat sentinţa civilă nr. 53 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în cadrul dosarului nr. x/2017, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant astfel cum a fost invocată prin întâmpinare de pârâtă şi s-a fixat termen pentru evocarea fondului la o dată ulterioară.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 67/A din 25 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în cadrul dosarului nr. x/2017, în evocarea fondului, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare nr. x/01.07.2014 dintre părţi, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii antecontractului de vânzare cumpărare nr. x/1.07.2014 cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 258.450 RON şi a dobânzii legale aferente începând cu data de 14.07.2016. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4960 RON reprezentând contravaloare pavaj. De asemenea, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata a 23211 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel din care 13600 RON onorariu apărător in apel şi 9611 RON taxă timbru fond şi apel.

Împotriva deciziei civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2019 şi deciziei civile nr. 67/A din 25 aprilie 2019 a fost formulat recurs de către pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1365 din 15 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în cadrul dosarului nr. x/2017, a fost admis recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. B. S.R.L, au fost casate decizia civilă nr. 7/A/14.01.2019 şi decizia civilă nr. 67/A din 25 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă şi sentinţa civilă nr. 53 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată spre o nouă judecată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 21 octombrie 2020, sub număr de dosar x/2017

Prin sentinţa civilă nr. 58 din 17 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii introducerii acţiunii ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L, având ca obiect rezoluţiune contract şi obligaţia de a face.

S-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare nr. x/1.07.2014 încheiat între aceste părţi.

S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii antecontractului de vânzare cumpărare nr x/1.07.2014, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea către reclamanţii E. şi F. prin mandatar E. a sumei de 258.450 RON şi a dobânzii legale aferente calculate începând cu data de 14.07.2016.

A fost obligată pârâta către reclamanţii E. şi F. prin mandatar E. la plata sumei de 4.960 RON reprezentând contravaloare pavaj.

A fost obligată pârâta către reclamanta A. S.R.L. Ia plata sumei de 44.274,52 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel din care suma de 34.663,52 RON onorariu apărător în fond şi apel şi 9611 Iei taxa timbru fond şi apel.

A fost admisă în parte cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs şi s-a dispus obligarea reclamantei A. S.R.L. la plata sumei de 322 RON reprezentând taxă judiciară de timbru recurs.

Împotriva acestei sentinţe civile şi a încheierii de şedinţă din 6 ianuarie 2021, în termen legal, a declarat apel societatea pârâtă B., înregistrat sub nr. x/2017* la Curtea de Apel Galaţi.

La termenul de judecată din 13 octombrie 2021, având în vedere cererea depusă la dosar prin care apărătorul ales al apelantei-pârâte a solicitat suspendarea cauzei, conform dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât împotriva intimatei S.C. A. S.R.L. s-a deschis procedura insolvenţei, sau acordarea unui nou termen de judecată motivat de faptul că la această dată se află în imposibilitate efectivă de a se prezenta, ţinând cont şi de cererea depusă la dosar de către apărătorul ales al intimaţilor, prin care s-a solicitat acordarea unui nou termen motivat de faptul că se află în concediu medical, Curtea de Apel Galaţi a amânat judecarea cauzei la 10 noiembrie 2021 şi a prorogat discutarea cererii de suspendare pentru termenul acordat.

Prin decizia civilă nr. 128/A din 7 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de societatea pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 58 din 17 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII G. şi cu intimaţii reclamanţi F. prin mandatar E. şi E..

A fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată şi în rejudecare, a fost obligată societatea pârâtă B. S.R.L. către societatea reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 43.274,52 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond si apel din care suma de 33.663,52 RON onorariu apărător înjfond şi apel şi 9611 RON taxă timbru fond şi apel.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de societatea pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 6 ianuarie 2021 pronunţatăjde Tribunalul Vranceaîn dosarul nr. x/2017.

Pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii din 13 octombrie 2021 şi a deciziei civile nr. 128/A din 7 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 13 octombrie 2021, se constată că recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

In argumentarea recursului, se arată că prin încheierea din 13 octombrie 2021, instanţa a admis cererile de amânare a cauzei, formulate de către apărătorii ambelor părţi, acordând în acest sens termen la 10 noiembrie 2021. Nefiind prezente părţile la termenul de judecată din 13 octombrie 2021, recurenta apreciază că nu exista posibilitatea efectivă de a se pune în discuţie contradictorie cererea de introducere în cauză a lichidatorului judiciar desemnat de Tribunalul Vrancea la data de 14 septembrie 2021 în dosarul nr. x/2021, având ca obiect procedura insolvenţei. Cu toate acestea, instanţa a citat şi a introdus în cauză pentru termenul din 10 noiembrie 2021, lichidatorul judiciar CII G., încălcând astfel dispoziţiile art. 13 şi 14 din C. proc. civ., privind dreptul la apărare şi contradictorialitatea.

De altfel, la cele două termene de judecată stabilite în cauza, 13 octombrie 2021 şi 10 noiembrie 2021, din componenţa completului de judecată a făcut parte dna magistrat H., care se afla în stare de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât şi-a exprimat anterior părerea asupra unor chestiuni derivate din prezentul litigiu, în dosarul nr. x/2017, care a fost soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 288/A din 8 decembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi.

Recurenta critică şi decizia civilă nr. 128/A din 7 aprilie 2022, ca fiind nelegală şi netemeinică, motivat de faptul că instanţa a omis să se pronunţe asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi asupra excepţiei autorităţii lucrului judecat, invocate de pârâtă.

Aşa cum a arătat şi prin cererea de apel, hotărârile pronunţate în cauză nu respectă exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 art. 1 lit. b) C. proc. civ., motivările hotărârilor pronunţate în cauză fiind preluate.

Pe de altă parte, menţionează recurenta, aceasta a făcut dovada faptului că intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. are calitatea de debitoare, culpa în nerealizarea contractului de vânzare-cumparare aparţinându-i în exclusivitate.

Acest aspect a fost tranşat de organele de urmărire penală, care, cu ocazia soluţionării plângerii penale formulate de C. şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea sub număr 1517/P/2016, au reţinut atât în motivarea referatului cu propunere de clasare a cauzei, dar şi în Ordonanţa de clasare cu acelaşi număr din data de 19.12.2016 faptul că "promitentul-cumpărător nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, în sensul achitării întregului preţ până la termenul de decădere stabilit de comun acord, desfiinţarea precontractului intervenind de drept fără intervenţia instanţei, conform punctului V din precontractul încheiat şi asumat de părţi".

Astfel, având în vedere faptul că potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen. "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o", recurenta consideră că nu intimata-reclamantă A. S.R.L. este îndreptăţită să formuleze o acţiune în rezoluţiune.

Pe de altă parte, prin inserarea pactului comisoriu expres de gradul IV în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare contractul se desfiinţează de plin drept fără acţiune în justiţie şi fără nici o altă formalitate prealabilă, în cazul neexecutării obligaţiilor, aspect ce a fost, de asemenea, reţinut de către organele de cercetare penală şi care determină inadmisibilitatea acţiunii.

In mod greşit instanţa a dat eficienţă înscrisurilor depuse de apelanta-reclamanta la dosar, având în vedere că acestea trebuiau înfăţişate instanţei odată cu cererea de chemare în judecată, sau cel mai târziu, odată cu formularea cererii de apel/recurs. Mai mult, prin cererea de recurs/apel nu s-a solicitat administrarea vreunei probe, fapt ce atrage incidenţa art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Sub un ultim aspect, susţine că înscrisurile depuse la dosar în privinţa cheltuielilor de judecată (în situaţia în care ar fi considerate că ar fi depuse în termenul prevăzut de art. 150, 194 lit. e) şi art. 470 alin. (4) C. proc. civ.), nu pot constitui o probă suficient de puternică care să determine obligarea pârâtei la plata sumei de 33.663,52 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, având în vedere că soluţiile pronunţate în cauză sunt rezultatul încălcării şi greşitei aplicări a legii, fiind date cu încălcarea regulilor de procedură şi a autorităţii de lucru judecat, iar motivarea acestora cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat, excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii acestuia, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea apărărilor intimaţilor.

Totodată, susţinând că, la momentul redactării memoriului de recurs, nu cunoştea elementele care vizează reprezentarea convenţională a intimaţilor, a arătat că înţelege să îşi completeze cererea de recurs sub acest aspect, urmând a se constata că, în faza de apel, instanţa a încălcat principiile de bază reglementate de art. 7, 12, 13 C. proc. civ., acceptând ca o persoană care nu face dovada calităţii de reprezentant convenţional, domnul avocat I., să participe efectiv la desfăşurarea procesului, să propună şi să administreze probe şi să formuleze cereri în numele acestora.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 21 iunie 2023 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile au posibiltatea să depună punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părţi nu a înţeles să utilizeze de acest drept.

Prin încheierea din 31 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-civilă a respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, pe care l-a admis în principiu şi a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la data de 23 ianuarie 2024.

La termenul de judecată pe fond a recursului din 23 ianuarie 2024, instanţa supremă, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, a apreciat cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părţilor prezente asupra cererii de recurs şi a reţinut cauza în pronunţare.

Înalta Curte, analizând hotărârile atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titllu prealabil, relativ la răspunsul la întâmpinare depus de recurenta-pârâtă, având în vedere natura şi caracterul acestui act procedural, care reglementează posbilitatea oferită recurentului de a depune răspuns la excepţiile şi apărările formulate de intimat în cadrul întâmpinării, Înalta Curte constată că aspectele vizând reprezentarea convenţională a intimaţilor în faza de apel de către apărătorul ales I., aduse în dezbatere ca o completare a motivelor de recurs, nu pot avea o astfel de valenţă juridică, nefiind formulate cu respectarea dispoziţiilor procedurale.

Cu toate acestea, oferind un răspuns criticii care vizează modul de reprezentare a intimaţilor în proces în faza apelului de către apărătorul ales I., recurenta negând legala reprezentare convenţională a societăţii intimate persoană juridică şi a intimaţilor persoane fizice în apel, Înalta Curte reţine că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 82 alin. (2) din C. proc. civ., partea nu poate invoca pentru prima dată în calea de atac a recursului, ca motiv al căii de atac exercitate, lipsa dovezii calităţii de reprezentant a părţii adverse, în ipoteza în care nu a invocat-o în etapa anterioară judecăţii căii de atac formulate, fiind o nulitate care s-a acoperit în timp; în acest context, nefiind permisă invocarea acestei excepţii direct în faţa instanţei de recurs, fără să fi fost supusă examinării în cursul judecăţii la instanţa de apel, nu pot fi primite criticile recurentei care vizează lipsa dovezii calităţii de reprezentant convenţional al intimatei aflate în procedura insolvenţei, respectiv a intimaţilor persoane fizice în privinţa apărătorului ales I., reţinând că nu au fost încălcate principiile reglementate de art. 7, 12, 13 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 13 octombrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, Înalta Curte constată că pârâta a invocat, în mod expres, motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată atunci când, prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile recurentei-pârâte în raport cu încheierea atacată vizează pe de o parte, încălcarea dispoziţiilor art. 13 şi 14 din C. proc. civ., privind dreptul la apărare şi contradictorialitatea, motivat de faptul că, la termenul de judecată din 13 octombrie 2021, nu exista posibilitatea efectivă de a se pune în discuţia contradictorie a părţilor cererea de introducere în cauză a lichidatorului judiciar, în condiţiile în care cererile de amânare a cauzei au fost admise şi părţile nu au fost prezente.

Pe de altă parte, criticile vizează starea de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în care, se susţine, că se afla doamna judecător H., întrucât aceasta şi-a exprimat anterior părerea asupra unor chestiuni derivate din prezentul litigiu, în cadrul dosarului nr. x/2017, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 288/A din 8 decembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi.

Înalta Curte constată că, în speţă, criticile anterior expuse pot fi încadrate doar în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicarea pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. fiind formală, întrucât nu se invocă norme de drept material încălcate sau aplicate greşit, însă ele sunt nefondate.

Astfel, cu referire la prima critică a recurentei, Înalta Curte constată că dreptul la apărare este consacrat de art. 13 din C. proc. civ., potrivit căruia:"(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii. (3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. (4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate".

Totodată, principiul contradictorialităţii consacrat de prevederile art. 14 din C. proc. civ., impune ca toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate să fie puse în discuţia părţilor, iar actele de procedură si înscrisurile să fie comunicate între părţi, în condiţiile legii, astfel încât acestea să aibă posibilitatea de a-şi exprima opinia în legătură cu orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului.

În speţă, Înalta Curte constată că pentru termenul din 13 octombrie 2021, părţile au fost citate, în mod legal, de instanţă, iar opţiunea acestora de a nu se prezenta la termenul de judecată stabilit este în acord cu principiile fundamentale ale procesului civil, a căror încălcare se invocă de către recurentă.

Astfel, instanţa de prim control judiciar, raportat la cererile de amânare formulate în cauză şi la susţinerile apelantei-pârâte, referitoare la deschiderea procedurii insolvenţei societăţii reclamante, a analizat aspectele învederate, a motivat măsurile dispuse, iar toate părţile au avut posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii.

Este de menţionat că punerea în operă a principiului contradictorialităţii nu trebuie să însemne întotdeauna şi în mod necesar că instanţa este obligată să pună în mod expres şi direct în discuţia părţilor orice chestiune de fapt sau de drept invocată în proces. Este suficient, sub acest aspect, ca părţile să aibă, în concret, posibilitatea de a-şi spune părerea cu privire la cele invocate, astfel încât, în circumstanţele cauzei, să se poată în mod rezonabil considera că o asemenea posibilitate i-a fost asigurată părţii.

De asemenea, trebuie avut în vedere că, după intrarea în procedura insolvenţei, societatea debitoare nu mai poate sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, iar acesta din urmă nu participă la judecată în nume propriu, motiv pentru care critica referitoare la introducerea în cauză în mod nelegal a lichidatorului judiciar al societăţii reclamante nu poate fi susţinută cu temei.

Cât priveşte nelegalitatea procedurii de citare a intimatei persoană juridică, susţinută de recurentă, Înalta Curte reţine că această eventuală neregularitate putea fi invocată doar de partea ale cărei interese ar fi fost vătămate, respectiv intimata persoană juridică.

Prin urmare, nu se poate reţine o nesocotire a principiilor dreptului la apărare şi contradictorialităţii garantate de art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ.

Referitor la criticile care vizează starea de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în care, se susţine, că se afla doamna judecător H., la termenul din 13 octombrie 2021, respectiv termenul din 10 noiembrie 2021, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale la care se face referire reglementează "alte cazuri de incompatibilitate ale judecătorului" şi se referă la situaţia în care judecătorul este incompatibil "când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece".

În accepţiunea C. proc. civ., incompatibilitatea este absolută obiectivă - fiind reglementată de art. 41 C. proc. civ. şi subiectivă, cazurile fiind enumerate la art. 42 C. proc. civ. pentru ambele, remediile procesuale fiind potrivit art. 43 şi 44 din acelasi act normativ declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare.

Cu toate acestea, doar incompatibilitatea absolută obiectivă poate fi invocată, cu titlu de excepţie absolută, în orice stare a pricinii, având în vedere dispoziţiile art. 45 C. proc. civ., potrivit cărora, "în cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abţinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii".

Normele cuprinse în art. 42 C. proc. civ. au caracter dispozitiv, apreciere dedusă din sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 44 C. proc. civ., în sensul că judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat, ceea ce înseamnă că recuzarea nu este obligatorie, interesul ocrotit fiind unul privat, al părţii din proces, care va aprecia dacă cere sau nu recuzarea judecătorului aflat într-una dintre situaţiile prevăzute de art. 42 C. proc. civ., care instituie o prezumţie legală relativă de imparţialitate.

Aşa fiind, numai incompatibilitatea reglementată de art. 41 C. proc. civ. poate fi invocată, cu titlu de excepţie absolută, în toate celelalte cazuri, respectiv cele descrise de art. 42 C. proc. civ., partea interesată are doar posibilitatea de a formula cerere de recuzare, în condiţiile art. 44 C. proc. civ., respectiv, înainte de începerea oricărei dezbateri - alin. (1) sau, atunci când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute - alin. (2).

Cum, în speţă, incompatibilitatea invocată de recurentă vizează antepronunţarea unuia dintre judecătorii ce au participat la şedinţa din 13 octombrie 2021 şi 10 noiembrie 2021 a instanţei de apel, în sensul art. 42 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., cu referire la dosarul nr. x/2017, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 288/A din 8 decembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, şi, cum, nu a fost formulată vreo declaraţie de abţinere a judecătorului respectiv, Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile legale mai sus citate, ea nu putea fi invocată decât pe calea cererii de recuzare ce ar fi trebuit să fie formulată de îndată ce pârâta a cunoscut motivul de incompatibilitate, care nu se poate situa decât la o dată anterioară soluţionării cauzei în apel.

Cum pârâta nu a înţeles să îşi exercite acest drept procesual în termenul legal şi în faţa instanţei competente să soluţioneze incidentul procedural referitor la incompatibilitatea unuia dintre judecătorii cauzei - doamna judecător H., invocarea acestei chestiuni direct în calea extraordinară de atac nu mai este posibilă, instanţa de control judiciar neputând să o analizeze.

Faţă de toate aceste considerente, nu poate fi reţinută incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi, prin urmare, recursul declarat împotriva încheierii din 13 octombrie 2021 va fi respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 128/A din 7 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, se constată că pârâta a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

Astfel, cât priveşte critica recurentei în sensul că instanţa a omis să se pronunţe asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi asupra excepţiei autorităţii lucrului judecat, invocate de pârâtă, se observă că instanţa de apel a răspuns criticilor apelantei-pârâte ce vizau aceste aspecte, reţinând, în esenţă, că în cauză nu îşi găsesc aplicare dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu este în discuţie o hotărâre penală definitivă de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, ci o ordonanţă de clasare, respectiv că, în speţă, culpa în neconcretizarea actului de vânzare cumpărare aparţine apelantei pârâte, precum şi că, întrucât în cauza de faţă există neînţelegeri între părţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor necesare pentru desfiinţarea contractului, recurgerea la acţiunea în justiţie a intimatei reclamante nu constituie un demers inadmisibil, astfel cum susţine apelanta pârâtă.

Referitor la susţinerile recurentei în sensul că "hotărârile pronunţate în cauză nu respectă exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 art. 1 lit. b) C. proc. civ., motivările hotărârilor pronunţate în cauză fiind preluate", se constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv de nelegalitate vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată.

Înalta Curte reţine că aceste critici nu pot fi susţinute cu temei, în condiţiile în care, verificând considerentele deciziei recurate, se observă că instanţa de apel a procedat la o analiză efectivă a argumentelor invocate de titularul căii de atac în susţinerea motivelor de apel şi a motivat soluţia adoptată.

Câtă vreme instanţa de apel a realizat o examinare efectivă a mijloacelor de probă, a efectuat o analiză atentă, completă şi corectă a tuturor argumentelor părţilor, arătând în concret de ce a înlăturat anumite apărări şi pentru ce motiv altele au fost considerate întemeiate, iar motivele de apel au fost cercetate în limitele învestirii, Înalta Curte nu identifică vreo neregularitate în privinţa legalităţii deciziei recurate.

Totodată, instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe.

Din analiza deciziei atacate, se constată că instanţa de prim control judiciar a răspuns tuturor motivelor de apel şi apărărilor cu care a fost învestită, şi, prin urmare, nu se poate reţine că "motivările hotărârilor pronunţate în cauză" sunt "preluate", aşa cum susţine recurenta-pârâtă.

Privită ca o garanţie a imparţialităţii instanţei şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară şi concisă şi să se constituie într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi.

În aceeaşi măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă şi coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esenţiale în cauză şi normele incidente.

În cauză, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa, în cauză nefiind incidentă ipoteza nemotivării hotărârii.

Chestiunea existenţei unei motivări contradictorii a deciziei recurate, respectiv a unor motive străine de natura cauzei, afirmată de recurenta-pârâtă, a fost invocată în mod formal, întrucât nu au fost aduse critici concrete care să susţină aceste ipoteze.

Atâta timp cât în considerente, instanţa de apel analizează probele ce au fost administrate şi face aprecieri concrete cu privire la acestea, la situaţia de fapt, la natura şi conţinutul obligaţiilor contractuale şi la modalitatea în care au fost sau nu îndeplinite, nu se poate susţine cu temei incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină decizia recurată.

Totodată, în cuprinsul memoriului de recurs, autoarea căii extraordinare de atac înţelege să critice soluţia instanţei de apel care a confirmat hotărârea tribunalului în referire la respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă prin raportare la dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., precum şi în ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Verificând decizia atacată din perspectiva acestor critici, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în mod legal, a constatat că în prezenta cauză nu îşi găsesc aplicare dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu este în discuţie o hotărâre penală definitivă de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, ci o ordonanţă de clasare, care, chiar dacă a fost verificată de instanţa de judecată în procedura plângerii, reglementată de dispoziţiile art. 341 C. proc. pen., nu impune reţinerea efectelor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate mai sus; în acest context, amintind considerentele relevante ale deciziei nr. 419 din 23.06.2020 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 998/28.10.2020, faptul că ordonanţa de clasare nu are autoritate de lucru judecat, fiind un act al procurorului, precum şi că incidenţa art. 16 alin. (1) C. proc. pen. înseamnă că fapta imputată nu constituie infracţiune, corect a stabilit curtea de apel că argumentele reţinute de instanţa de fond în soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat sunt legale şi temeinice.

În ce priveşte critica recurentei referitoare la menţinerea de către instanţa de apel a soluţiei adoptate de tribunal cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte constată că, în mod just, s-a reţinut pe de o parte, că, în condiţiile în care ordonanţa de clasare nu are autoritate de lucru judecat, argumentul apelantei-pârâte, potrivit căruia intimatei-reclamante îi revine culpa în neconcretizarea actului de vânzare cumpărare, nu poate fi primit, iar, pe de altă parte, atâta vreme cât acţiunea în rezoluţiune poate fi intentată numai de partea care a executat sau se declară gata să execute contractul în contradictoriu cu cea care nu şi-a îndeplinit în mod culpabil obligaţia corelativă, în ceea ce priveşte culpa în neconcretizarea actului de vânzare cumpărare, în virtutea caracterului devolutiv, ambele instanţe au constatat că aceasta aparţine apelantei pârâte.

Aspectele legate de stabilirea culpei, de relevanţa inserării pactului comisoriu expres de gradul IV în cuprinsul clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare, pe care le aduce în dezbatere recurenta, reprezintă chestiuni de fapt, care aparţin în mod suveran instanţei de fond sau de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.

Recurenta tinde, în fapt, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că, în mod greşit, s-a dat eficienţă înscrisurilor depuse la dosar în privinţa fondului cauzei şi a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că recurenta aduce în discuţie chestiunea aprecierii probatoriului, în condiţiile în care valorificarea înscrisurilor vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, întrucât în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

În aceste context, este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării unor noi probe în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Aşa fiind, aceste critici nu pot intra în câmpul de analiză rezervat instanţei de recurs, câtă vreme presupun o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 13 octombrie 2021 şi deciziei civile nr. 128/A din 7 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2024.