Jurisdictional competence between ordinary civil court and insolvency judge: compensatory claim in insolvency does not confer jurisdiction for main unjust enrichment action against non-debtor third party

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1) Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, la data de 27 septembrie 2023, sub nr. x/2022/a15, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., a chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L, solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.345.630 RON, reprezentând creanţa cu care C. S.R.L. s-a înscris în tabelul definitiv rectificat de creanţă, în urma deciziei nr. 610/2023 a Curţii de Apel Bucureşti din 19 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022; 170,631.03 RON reprezentând contravaloarea chiriilor încasate de debitoare de la D./E. în perioada iulie - decembrie 2019 şi 70,902,00 RON reprezentând contravaloarea ratelor de superficie, achitată de reclamantă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1345-1348 C. civ.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1) Prin sentinţa civilă nr. 142 din 02 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi teritoriale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Suceava, secţia Civilă.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că obiectul prezentei cauze, astfel cum acesta a fost afirmat de către reclamantă, este reprezentat de o veritabilă acţiune de drept comun, având ca obiect "îmbogăţire fără justă cauză" în sarcina pârâtei, în sensul pretins de reclamantă, iar faptul că se solicită şi compensarea creanţei care urmează a fi stabilită pe calea prezentului demers judiciar cu o creanţă a pârâtei înscrisă în tabelul definitiv al obligaţiilor reclamantei, debitoare supusă procedurii Legii nr. 85/2014, nu poate atrage o altă concluzie, nefiind invocate acte de procedură emise în cadrul procedurii de insolvenţă care să fie supuse controlului judecătorului sindic.

În consecinţă, ţinând cont că pretenţiile formulate pe capătul 1 de cerere sunt evaluabile în bani şi că valoarea depăşeşte pragul de 200.000 RON prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., a apreciat că, în cauză, competenţa materială de soluţionare a acţiunii revine tribunalului, acesta având plenitudine de jurisdicţie pentru soluţionarea proceselor în primă instanţă, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Ca temei al necompetenţei teritoriale, judecătorul sindic a avut în vedere şi dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul". Or, pârâta are sediul în mun. Suceava, astfel că cererea a fost declinată Tribunalului Suceava.

2.2) La data de 15 februarie 2024, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr de dosar, care, prin încheierea nr. 91 din 15 aprilie 2024, în temeiul art. 136 alin. (4) C. proc. civ.., constatând că Tribunalul Bucureşti este competent material, procesual şi teritorial să soluţioneze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că toate solicitările debitoarei-reclamante, astfel cum au fost completate, vizează creanţa pârâtei C. S.R.L., înscrisă în tabelul definitiv rectificat de creanţe, precum şi operaţiunea de compensare, reţinute fiind, în continuare, şi prevederile art. 120 C. proc. civ.

Or, s-a reţinut, compensarea datoriilor reciproce poate fi invocată în cadrul procedurii insolvenţei, în acest sens fiind următoarele dispoziţii din Legea nr. 85/2014: art. 5 pct. 20, teza ultimă: Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la pct. 72; art. 90: Compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi creanţelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.

Faţă de cele reţinute, instanţa a apreciat că prezenta cerere, astfel cum a fost completată, este de competenţa exclusivă a Tribunalului Bucureşti.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente material, procesual şi teritorial să judece pricina şi şi-au declinat reciproc competenţa, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, pentru următoarele considerente:

Instanţa a fost învestită cu cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L, prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.345.630 RON, reprezentând creanţa cu care C. S.R.L. s-a înscris în tabelul definitiv rectificat de creanţă, în urma deciziei nr. 610/2023 a Curţii de Apel Bucureşti din 19 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr x/2022; 170,631.03 RON reprezentând contravaloarea chiriilor încasate de debitoare de la D./E. în perioada iulie - decembrie 2019 şi 70,902,00 RON reprezentând contravaloarea ratelor de superficie, achitată de reclamantă.

Reclamanta a depus şi o completare a acţiunii introductive de instanţă, prin care a solicitat să se dispună şi compensarea creanţei în cuantum de 1.345.630 RON cu creanţa pârâtei C. S.R.L., înscrisă în tabelul definitiv rectificat de creanţe al A. S.R.L., poziţia 3.2., în cuantum de 1.880.656,08 RON, în temeiul prev. art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, legiuitorul urmărind concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenţei debitoarei. Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul-sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului, ce pot afecta patrimoniul acestuia, este unul dintre obiectivele avute în vedere de Legea insolvenţei.

Importanţa şi specificul procedurii insolvenţei determină instituirea unor reguli de competenţă, care sunt diferite de cele ale dreptului comun.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, modificată, atribuţiile judecătorului-sindic privesc controlul judecătoresc al activităţii administratorului/lichidatorului judiciar, precum şi procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, reglementarea de la alin. (1) nefiind una exhaustivă - "Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt (...)".

Prin sintagma "procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri şi procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei, astfel cum sunt reglementate de legea-cadru, privind controlul asupra actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de către participanţi după deschiderea procedurii.

Or, în speţă, se reţine că, faţă de cele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, acţiunea acesteia are ca obiect principal pretenţii întemeiate pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, formulate de reclamantă, într-adevăr debitoare într-o procedură de insolvenţă, împotriva pârâtei - o societate care nu se află în procedura insovenţei, deci, nu este o acţiune "de realizare a creanţelor creditorului îndreptată împotriva debitorului", ci o veritabilă acţiune de drept comun.

În ce priveşte cererea de compensare a creanţei în cuantum de 1.345.630 RON cu creanţa pârâtei C. S.R.L., înscrisă în tabelul definitiv rectificat de creanţe al A. S.R.L., poziţia 3.2., în cuantum de 1.880.656,08 RON, în temeiul prevederilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reţine că aceasta este o cerere accesorie, care nu poate atrage competenţa judecătorului sindic şi pentru capătul principal de cerere, în acest sens fiind dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în mod clar: (1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120.

Mai mult, observă Înalta Curte că problematica intervenirii compensaţiei în procedura insolvenţei a fost deja dezlegată în dosarul nr. x/2022, prin decizia nr. 610/19.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, acesta fiind şi motivul pentru care reclamanta a înţeles să exercite acţiunea de drept comun ce formează obiectul dosarului de faţă.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că acţiunea de faţă nu urmăreşte valorificarea unei creanţe preexistente împotriva debitorului sau bunurilor sale pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile din Legea nr. 85/2014 şi, în consecinţă, competenţa de soluţionare a cererii nu revine judecătorului-sindic din cadrul tribunalului, judecător specializat în materia insolvenţei, potrivit art. 41 alin. (1), coroborat cu art. 45 din Legea 85/2014, ci instanţei de drept comun.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă este instanţa competentă să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2024.