Scope of annual rent for legal easements over oil pipelines: compensation must cover the entire operational perimeter, not just the physical corridor.

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, la data de 22.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. Ploieşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei să-i plătească suma de 150.000 euro, la cursul de schimb B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând despăgubirea justă şi echitabilă pentru prejudiciul suferit prin restrângerea posibilităţii exercitării dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 5980 m.p. situat în intravilanul localităţii Slobozia Moara, judeţul Dâmboviţa, având număr cadastral x, înscris în cartea funciară x/U.A.T. Slobozia Moara judeţul Dâmboviţa, pe care se află conductele de gaze subterane şi dispozitivele supraterane proprietatea pârâtei; obligarea pârâtei să plătească o indemnizaţie lunară de 1.000 euro, la cursul de schimb valutar B.N.R. din ziua plăţii, începând cu data pronunţării hotărârii, pe toata durata existenţei conductelor subterane şi a dispozitivelor supraterane, construcţii aflate pe terenul proprietatea reclamantului şi să suporte toate costurile efectuate de reclamant pentru etapele premergătoare autorizării construcţiei; în subsidiar, obligarea pârâtei să ridice toate construcţiile edificate pe terenul proprietatea reclamantului, respectiv conductele de gaze şi dispozitivele supraterane, să aducă terenul în starea iniţială sau abilitarea reclamantului de a executa obligaţia de a face pe cheltuiala exclusivă a pârâtei; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului. Cu privire la primele două capete de cerere, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A. şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere.

Pârâta B. S.A. a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, prin care a indicat ca titular al dreptului de proprietate asupra conductei de transport ţiţei e12 3/4 44 Cartojani-Ploieşti cu număr de inventar x (nr. de inventar Ministerul Finanţelor x) asupra conductei de transport 0 143/4 44 Cartojani - Ploieşti cu număr de inventar x (nr de inventar Ministerul Finanţelor x), asupra conductei ţiţei e10 3/4 44 Cartojani - Ploieşti cu număr de inventar x, aflate pe terenul reclamantului A., pe Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.).

B. S.A. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se dispună obligarea reclamantului A. să desfiinţeze în totalitate construcţia existentă (fundaţia de beton) amplasată pe conducta de transport ţiţei, e123/4" Cartojani - Ploieşti ce subtraversează terenul proprietatea acestuia, situat în comuna Slobozia Moară, nr. cadastral x, jud. Dâmboviţa, construcţie ce a fost realizată fără autorizaţie; să fie obligat reclamantul să permită societăţii B. S.A. exerciţiul dreptului de servitute legală instituit de dispoziţiile art. 7 şi urm. din Legea nr. 238/2004 pe terenul aflat în proprietatea sa situat în comuna Slobozia Moară, nr. cadastral x jud. Dâmboviţa. Exerciţiul dreptului de servitute legală urmează să se facă pe un culoar de de 2,4 metri lăţime amplasat de-a lungul conductei magistrale de transport al ţiţeiului e 123/4" Cartojani - Ploieşti şi a conductei magistrale de transport al ţiţeiului e 143/4" Cartojani - Ploieşti ce subtraversează terenul reclamantului, în scopul accesului permanent la conductă în vederea verificării zilnice a stării conductelor şi executării eventualelor lucrări de reparaţii; să se stabilească cuantumul rentei anuale datorate de societate reclamantului în schimbul exercitării dreptului de servitute legală, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care reclamantul este obligat să permită societăţii B. S.A. exerciţiul dreptului de servitute legală; să fie obligat reclamantul să permită accesul B. sau a prepuşilor săi în vederea efectuării lucrărilor de dezafectare a conductei de transport ţiţei e 103/4" Cartojani - Ploieşti cu nr. de inventar x aflate în domeniul privat al statului, cu obligarea B. de a aduce terenul la starea iniţială.

Reclamantul A. a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a solicitat respingerea cererii. Pe cale de excepţie, a invocat excepţia nulităţii cererii derivând din netimbrarea/insuficienta timbrare a acţiunii faţă de capetele de cerere cu care instanţa de judecată a fost învestită.

Cel de-al doilea capăt de cerere a arătat că priveşte o veritabilă acţiune confesorie de servitute (de vreme ce se solicită stabilirea unui culoar de trecere de 2,4 metri lăţime amplasat de-a lungul conductelor magistrale), drept pentru care, cu titlu prealabil, a solicitat să se pună în vedere pârâtei-reclamante să precizeze suprafaţa totală a terenului solicitat, afectat dreptului de servitute de trecere solicitat, prin petitul 2 al acţiunii.

Prin încheierea din data de 10.10.2018, tribunalul a admis în principiu cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârât şi a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în calitate de intervenienţi principali, cu privire la capătul de cerere având ca obiect ridicarea conductelor şi dispozitivelor supraterane pe cheltuiala pârâtei.

Prin întâmpinarea formulată, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a solicitat scoaterea sa din cauză.

Prin întâmpinarea formulată, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a cerut respingerea cererii de arătare a titularului dreptului ca inadmisibilă, motivat de faptul că dreptul de folosinţă şi accesul la terenurile pe care se efectuează operaţiunile petroliere şi dreptul de servitute legală sunt instituite de lege în favoarea titularului de acord de concesiune petrolieră, iar acesta, pârâtul în cauză, exercită un drept în nume propriu, ca titular de acord şi nu în numele A.N.R.M. sau Ministerului Finanţelor Publice.

Prin încheierea din data de 24.10.2018, tribunalul a calificat aspectele invocate de cei doi intervenienţi, respectiv solicitarea de scoatere din cauză (ce contura excepţia lipsei calităţii procesuale pasive), respectiv inadmisibilitatea, ca fiind aspecte de fond. Totodată, a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului reclamant B. S.A. invocată de acesta, cu fondul în ceea ce priveşte capătul 3 de cerere (privind ridicarea conductelor şi dispozitivelor supraterane) şi a respins-o în ceea ce priveşte capetele 1 şi 2 de cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 602 din 10 martie 2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului reclamant B. S.A. în ceea ce priveşte capetele de cerere privind despăgubire şi indemnizaţie, invocată de acesta; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului reclamant B. S.A. în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la ridicarea conductelor şi dispozitivelor supraterane şi aducerea terenului în starea iniţială sau abilitarea reclamantului în acest sens, şi, pe cale de consecinţă, a respins acest capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.A., ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Ploieşti; a admis în parte cererea reconvenţională; a obligat reclamantul pârât să desfiinţeze construcţia fără autorizaţie (fundaţie) existentă pe terenul aparţinând acestuia, cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a U.A.T. Slobozia Moară, judeţ Dâmboviţa, identificată conform schiţei întocmite în raportul de expertiză în specialitatea topografie din data de 04.11.2019; a stabilit cuantumul rentei anuale datorate de pârâtul reclamant către reclamantul pârât pentru exercitarea dreptului de servitute legală asupra terenului în suprafaţă de 890 mp aferent conductelor de transport ţiţei - 143/4 şi - 123/4, identificat conform schiţei întocmite în raportul de expertiză în specialitatea topografie din data de 02.11.2019, la suma de 284,8 RON şi a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamantul pârât a acesteia începând cu data rămânerii definitive a sentinţei; a respins în rest cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională; a respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtul reclamant în contradictoriu cu Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale; a dispus restituirea către pârâtul reclamant a taxei de timbru achitate şi nedatorate în sumă de 1.143,4 RON, a compensat cheltuielile în limita sumei de 1.172,7 RON şi a obligat reclamantul- pârât la plata către pârâtul- reclamant a diferenţei necompensate, de 836 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, precum şi împotriva încheierii din 14 iulie 2021 în termen legal a declarat apel reclamantul-pârât A., înregistrat la data de 22 iunie 2022 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 482 pronunţată la data de 9 martie 2023, în dosarul nr. x/2018, a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 14.07.2021 şi împotriva sentinţei civile nr. 602 din 10 martie 2022, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. Ploieşti şi intervenienţii principali Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, ca fiind nefondat.

Împotriva acestei decizii, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.02.2023, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii recurate, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată generate.

Recurentul-reclamant A. a invocat, în susţinerea recursului, întemeiat, în drept, pe art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., următoarele:

Prin hotărârea recurată au fost încălcate normele de procedură în soluţionarea capătului 3 de cerere, deoarece, susţine recurentul, clarificarea asupra calităţii procesual-pasive s-a realizat abia în faza de judecată a apelului, recurentului- reclamant fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil, de vreme ce nu i s-a dat posibilitatea de a-şi modifica acest capăt de cerere în primă instanţă din lipsa rolului activ al judecătorului fondului. Acesta nu a dispus administrarea probelor în justificarea dreptului de proprietate şi anume, a Acordului petrolier anexă la H.G. nr. 793/2002, cu actele adiţionale ulterioare, precum şi a proiectului de construcţie şi autorizare.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant apreciază că însăşi soluţia pronunţată asupra acestui capăt de cerere este greşită, deoarece a fost admisă în principiu cererea privind arătarea titularului dreptului, dar, pe fond, a fost respinsă cererea de arătare a titularului dreptului. Acest capăt de cerere în obligaţie de a face a fost respins ca fiind formulat împotriva unei persoane care nu justifică calitate procesual-pasivă, reproşându-i-se că nu şi-a modificat cererea.

Or, susţine recurentul reclamant că s-a aflat în imposibilitate de a proceda la modificarea cadrului subiectiv pasiv, în primă judecată, de vreme ce nu rezulta din nicio probă dovada dreptului de proprietate al Statului Român asupra conductelor aflate pe terenul acestuia, ţinând cont şi de art. 47 lit. f) din Legea nr. 238/2004.

Prin urmare, instanţa de apel a aplicat greşit normele de procedură atunci când a analizat critica privitoare la încălcarea rolului activ de către judecătorul fondului şi a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dreptului recurentului-reclamant la un proces echitabil.

Recurentul- reclamant A. a invocat în susţinerea recursului său şi nelegalitatea deciziei de apel, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 425 alin. (2) C. proc. civ., deoarece instanţa de prim control judiciar nu a analizat argumentele arătate în cererea de apel în ceea ce priveşte: critica referitoare la aplicarea greşită a art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în stabilirea cheltuielilor de judecată; critica privind prejudiciul suferit de către recurentul-reclamant ca urmare a faptei ilicite săvârşite de intimata-pârâtă, constând în refuzul de a-i comunica amplasamentul conductelor aflate pe terenul proprietatea sa.

Referitor la restrângerea totală a dreptului de a cultiva terenul, pe suprafaţa de 625 m.p., pe care se află amplasate spaţiile supraterane de aerisire, recurentul-reclamant susţine că motivarea instanţei de apel este pe de o parte străină de natura cauzei, iar, pe de altă parte, că instanţa de apel nu a avut în vedere în motivarea hotărârii criticile privitoare la neluarea în calcul de către instanţa de fond a rentei lunare solicitate de reclamant aferente acestei suprafeţe de teren afectate de lucrările supraterane.

S-a mai arătat că prin încheierea din data de 23.02.2023, instanţa de apel a respins cererea formulată de recurentul-reclamant de efectuare a unei noi expertize specializarea evaluarea proprietăţi imobiliare şi a unei expertize specializarea agricultură, fără a exista o motivare suficientă cu privire la soluţia adoptată.

În fine, întrucât instanţa de apel nu a făcut o analiză propriu-zisă a criticilor conţinute de apelul reclamantului, apel cu a cărei judecată a fost legal învestită, ceea ce implica un răspuns, în fapt şi în drept, la fiecare din aceste critici, ea a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.

Prin ultimul motiv de recurs, întemeiat, în drept, pe prevederile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârile recurate sunt pronunţate cu încălcarea normelor de drept substanţial respectiv a art. 621 C. civ. din perspectiva aplicării legilor în timp, cu greşita aplicare prin similitudine a Deciziei nr. 27/2019 a I.C.C.J. la situaţia juridică dedusă judecăţii şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 238/2004 şi art. 24 din Ordinul nr. 196/2006.

În esenţă, a susţinut că motivarea instanţei de apel privind neaplicarea art. 621 C. civ., deoarece efectul, constând în restrângerea posibilităţii de utilizare a terenului pentru edificarea de construcţii s-a născut anterior legilor speciale ale petrolului, este greşită. Se face confuzie între momentul instituirii dreptului de servitute legală si efectele acestui drept, în privinţa efectelor acestea se produc pe toată durata servitutii legale şi sunt supuse legii noi.

A arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere dinamica aplicării legilor privitoare la ridicarea construcţiilor şi respectiv actele depuse de către recurentul reclamant în probaţiunea cererii, care dovedesc faptul că nu i s-a emis avizul necesar obţinerii autorizaţiei de construire de către intimata-pârâtă B. S.A. datorită existenţei pe terenul acestuia a conductelor subterane şi a dispozitivelor supraterane ce fac obiectul cererii, recurentul-reclamant fiind în imposibilitate de a continua toate procedurile privind ridicarea construcţiei planificate.

Arată că suma solicitată constituie o despăgubire globală pentru afectarea dreptului său de a construi pe teren, ceea ce echivalează şi cu scăderea valorii de piaţă a terenului, în ipoteza în care acesta ar hotărî înstrăinarea, fiind imposibil să se vândă ca teren construibil.

Cât priveşte întinderea despăgubirilor solicitate pentru lipsa de folosinţă a terenului, susţine că din prevederile Legii nr. 238/2004 rezultă că actul normativ reglementează regimul juridic al terenurilor necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică (art. 7 si art. 10 din lege), în speţă fiind vorba despre suprafaţa de 5980 m.p. teren afectat de conducte.

Prin urmare, susţine că aplicarea prin similitudine a Deciziei nr. 27/2019 a I.C.C.J. la situaţia juridică dedusă judecăţii este total greşită, de vreme ce aceasta a avut în vedere o situaţie de fapt ce rezultă dintr-o servitute aparentă, cunoscută de către proprietarii afectaţi, în vreme ce servitutea de faţă este neaparentă.

A mai arătat recurentul că în ceea ce priveşte solicitarea de plată a unei rente anuale întemeiată pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 238/2004, s-a stabilit plata doar în limita unei suprafaţe de 890 m.p., indicată de intimata-pârâtă B. S.A., motivat de aplicarea principiului celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate. Consideră că o astfel de soluţie contravine flagrant legii şi interpretării ei, în ce priveşte regimul juridic al zonei de protecţie şi de siguranţă, asa cum sunt definite prin art. 1 pct. 45 şi 46 din Legea nr. 238/2004.

Arată că suprafaţa de teren afectată de zona de protecţie, conform Ordinului nr. 296/2006, este de 4161 m.p., iar zona de siguranţă cuprinde o suprafaţă de 5696 m.p., aşa cum s-a stabilit de către expertul C., iar asupra acestor suprafeţe de teren, art. 25 alin. (3) stabileşte drept de servitute legală, ceea ce presupune că recurentul-reclamant este obligat să permită accesul în terenul afectat şi să respecte interdicţiile legale referitoare la construirea de imobile.

Totodată, a mai arătat recurentul- reclamant, critica de nelegalitate se referă şi la încheierea de şedinţă din data de 23.02.2023, prin care a fost respinsă cererea de efectuare a unei noi expertize specializarea agricultură, deoarece instanţa de apel nu a observat că stabilirea valorii rentei a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 din Ordinul nr. 196/2006. Cuantumul rentei a fost stabilit aleatoriu de către expert întrucât s-a referit la o singură cultură agricolă, respectiv lucerna, deşi pe terenul reclamantului este posibil a se efectua şi alte culturi sau plantaţii, pe care expertul trebuia să le determine, fapt care reclama în apel necesitatea efectuării unei noi expertize care să aibă în vedere respectarea dispoziţiilor normei evocate.

Cuantumul rentei stabilit de către instanţa de fond, de 248,8 RON anual, a fost criticat în apel deoarece este derizoriu, nu respectă art. 24 din Ordinul nr. 196/2006 şi nu acoperă prejudiciul real produs recurentului-reclamant prin amplasarea conductelor de către intimata-pârâtă pe întregul teren aparţinând acestuia, această critică, astfel cum a menţionat mai sus, neprimind nicio motivare din partea instanţei de apel.

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ., la dosar a fost depusă întâmpinare de către intimata-intervenientă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE (A.N.R.M.), prin care, pe cale de excepţie, a invocat nulitatea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului.

A considerat că recursul este nul, deoarece aspectele evidenţiate de către recurentul-reclamant, astfel cum au fost formulate şi dezvoltate, nu reprezintă o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Intimata- pârâtă B. S.A. Ploieşti a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic.

Conform prevederilor art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru, a fost comunicat părţilor.

În condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., prin încheierea din 11 aprilie 2024, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac în reformare, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Recursul de faţă este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., relative la nesancţionarea de către instanţa de apel, a încălcării art. 22 C. proc. civ., de către judecătorul fondului, nu pot fi primite. Limitele procesului civil sunt cele stabilite prin cererile şi apărările părţilor, aşa cum dispune art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

În cererea de chemare în judecată, reclamantul trebuie să indice, între altele, părţile din proces, iar cadrul procesual trasat iniţial de acesta poate fi modificat doar în condiţiile legii. Reclamantul este cel care trebuie să justifice calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, atributul instanţei limitându-se la verificarea acestei calităţi. Aşadar, în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu poate fi subsumată noţiunii de lipsă de rol activ al judecătorului împrejurarea că s-a respectat cadrul procesual determinat de cererea de chemare în judecată, în privinţa părţilor.

Încă de la introducerea cererii de chemare în judecată, din înscrisurile anexate acţiunii, rezultă cu prisosinţă că bunurile ce făceau obiectul capătului de cerere în obligaţie de a face erau conducte magistrale interconectate. Aşadar, acestea făceau parte din sistemul de transport al petrolului aflat în proprietatea publică a statului, în condiţiile art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 pct. 37 din Legea nr. 238/2004. Din conţinutul unui act public, respectiv din prevederile H.G. nr. 793/2002 se putea constata că pârâta-intimată era doar un concesionar al sistemului naţional de transport al petrolului, potrivit acordului petrolier încheiat cu autoritatea competentă, în condiţiile art. 20 raportat la art. 2 pct. 8, pct. 10, pct. 37, pct. 42 din Legea nr. 238/2004.

Contrar susţinerilor recurentei, nu era necesară administrarea de probe suplimentare pentru stabilirea cadrului procesual pasiv, astfel că nu se poate imputa instanţelor devolutive că au soluţionat acţiunea în limitele stabilite prin cererile şi apărările părţilor, deci cu respectarea principiului disponibilităţii procesului civil. De altfel, pârâta-intimată a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport cu cel de-al treilea capăt de cerere prin întâmpinare, astfel că reclamantul avea posibilitatea să formuleze cererea împotriva oricărei persoane care avea legătură cu raportul juridic substanţial dedus judecăţii şi căreia voia să îi facă opozabilă hotărârea, posibilitate de care nu a înţeles să facă uz.

Cât priveşte cererea de intervenţie forţată formulată de pârâtă, în condiţiile art. 68 C. proc. civ., trebuie precizat că, din conţinutul concret al acesteia, nu rezultă că terţii ar fi fost în măsură să pretindă aceleaşi drepturi precum cele pretinse prin cererea reconvenţională. În realitate, pe calea cererii formulate în condiţiile art. 68 C. proc. civ., fie de către reclamant, fie de către pârât (reclamant în cererea reconvenţională), terţul atras în judecată nu va dobândi niciodată calitatea de pârât. Ca atare, cererea de chemare în judecată a altei persoane era ab initio, inadmisibilă. Însă orice discuţie legată de admisibilitatea acestei cereri şi scopul în care a fost ea promovată de pârâtă este inutilă, din moment ce încheierea de admitere în principiu din 10 octombrie 2018, pronunţată de judecătorul fondului, nu a fost apelată de niciuna dintre părţi, rămânând definitivă.

În consecinţă, criticile privitoare la încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv pretinsa lipsă de rol activ a instanţelor în stabilirea cadrului procesual, nu pot fi primite. Excepţiile de la dreptul părţilor de a determina cadrul procesual sunt doar cele expres prevăzute de lege, niciuna nefiind incidentă în cauză.

Nici criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa, prin considerentele hotărârii, va arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Viciile motivării sancţionate de acest motiv de casare constau în lipsa motivării, în caracterul contradictoriu al considerentelor sau întemeierea soluţiei numai pe motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivării insuficiente, recurentul a criticat, în primul rând, încheierea din 23 februarie 2023, prin care s-a respins cererea apelantului de efectuare a două expertize, în specializarea evaluare proprietăţi imobiliare şi, respectiv, agricolă. Contrar alegaţiilor din cererea de recurs, măsura luată de instanţa de apel este motivată, prin încheiere arătându-se considerentele pentru care nu se poate dispune refacerea unor probe deja administrate de către prima instanţă, anume că au fost încuviinţate toate obiectivele propuse de părţi şi că, urmare cererilor părţilor, rapoartele au fost lămurite şi completate, în condiţiile art. 337 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi susţinerile potrivit cărora nu au fost analizate toate motivele de apel. Prin decizia recurată, instanţa de prim control judiciar a răspuns principalelor critici formulate de parte, inclusiv celor referitoare la stabilirea cheltuielilor de judecată, la pretinsul prejudiciu cauzat prin refuzul pârâtei de a-i comunica amplasamentul conductelor sau la stabilirea rentei aferente terenului ocupat de instalaţiile supraterane. De altfel, judecătorul trebuie să răspundă chestiunilor esenţiale ale cauzei şi nu fiecărui argument adus de parte pentru susţinerea pretenţiei formulate, fiind suficientă prezentarea unui raţionament logico-juridic care să conducă la soluţia adoptată. Din această perspectivă, decizia recurată este la adăpost de orice critică.

Instanţa constată însă întemeiate doar o parte din criticile încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte incidenţa prevederilor art. 621 C. civ. asupra raportului juridic dedus judecăţii, constată că soluţia instanţei de apel privind aplicarea în timp a normelor de drept material relative la exercitarea dreptului de servitute legală este corectă. Este necontestat faptul că asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului pentru efectuarea de operaţiuni petroliere, se instituie un drept de servitute legală în favoarea titularului, cel căruia i s-a acordat dreptul de a efectua astfel de operaţiuni în temeiul unui acord petrolier. Este vorba de servitutea de trecere pentru reţele edilitare în favoarea operatorilor care desfăşoară activităţi de interes public, instituită printr-un act normativ special (ceea ce doctrina desemna, sub imperiul vechiul C. civ., ca fiind servitute legală specială sau servitute administrativă).

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, aspectele ce vizează exercitarea sau stingerea acestui drept de servitute, născut, în prezenta speţă, anterior intrării în vigoare a noului C. civ., sunt guvernate de prevederile art. 6 alin. (2) C. civ., iar nu de cele cuprinse în alin. (6) al acestui text normativ. Referirea din acest ultim alineat la "regimul general al bunurilor" trebuie înţeleasă în contextul raporturilor de proprietate, fiind deci vorba de regimul circulaţiei juridice a bunurilor. Aşadar, servituţiile constituite sub imperiul reglementării anterioare rămân supuse legii vechi. De altfel, pentru servituţiile naturale şi legale care, doar potrivit terminologiei folosite de noul C. civ., au devenit limite legale ale dreptului de proprietate, această soluţie rezultă explicit din normele tranzitorii cuprinse în Legea nr. 71/2011, respectiv în articolul 59.

Instanţa constată că prevederile art. 621 din Noul C. civ. sunt inaplicabile raportului juridic dedus judecăţii nu numai ratione temporis, ci şi ratione materiae. Din moment ce toate aspectele legate de acest tip de servitute legală sunt reglementate printr-o lege specială, anume Legea nr. 238/2004 (Legea petrolului), este evident că este înlăturată de la aplicare legea generală, câtă vreme norma specială derogă de la norma specială (specialia generalibus derogant).

În acord însă cu critica formulată de recurentul-reclamant constată că în mod eronat a apreciat instanţa de apel că, în speţă, sunt aplicabile, prin similitudine, dezlegările date de instanţa supremă prin Decizia nr. 27 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin decizia de unificare a practicii judiciare susarătată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită să analizeze anumite norme din Legea nr. 13/2007 şi Legea nr. 123/2012, legi succesive din domeniul energiei electrice, pentru a stabili dacă exercitarea dreptului de uz şi servitute asupra terenurilor proprietate privată afectate de capacităţi energetice se face cu titlu gratuit sau, dimpotrivă, în schimbul unei indemnizaţii. Instanţa supremă a statuat că indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă se cuvin titularilor dreptului de proprietate privată numai în măsura în care capacităţile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, nu şi în cazul celor realizate anterior.

Distincţia pe care a realizat-o instanţa supremă nu s-a întemeiat însă pe faptul că servitutea de trecere pentru capacităţi energetice este aparentă, în vreme ce dreptul de servitute ce face obiectul prezentei cauze este neaparent, aşa cum pretinde recurentul. În realitate, este vorba de acelaşi tip de servitute de trecere, aparentă. Soluţia pronunţată în recurs în interesul legii s-a bazat pe faptul că legile speciale din domeniul energiei electrice instituie regimuri juridice diferite pentru reţelele electrice existente la data intrării în vigoare a noilor legi, în raport cu cele edificate ulterior.

În schimb, Legea petrolului, incidentă în speţa de faţă, nu face o atare distincţie, statuând în sensul că, indiferent de data edificării conductelor ce compun sistemul naţional de transport exercitarea dreptului de servitute legală se face în schimbul plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 238/2004).

De altfel, deşi a stabilit că dezlegările date de instanţa supremă în recursul în interesul legii se aplică, prin asemănare, pe deplin, şi raportului juridic dedus judecăţii, instanţa de apel a acordat totuşi proprietarului terenului o indemnizaţie. Aceasta în condiţiile în care, în mod evident, conductele magistrale de pe terenul reclamantului sunt edificate anterior anului 1990, iar modalitatea în care a stabilit această indemnizaţie nu a făcut obiectul vreunei dezlegării obligatorii.

Fără a intra în analiza criticilor formulate prin cererea de recurs, ce vizează determinarea cuantumului indemnizaţiei acordate reclamantului şi natura prejudiciului indemnizat, ce reprezintă aspecte de temeinicie, instanţa de recurs reţine însă şi încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 238/2004 şi art. 24 din Ordinul nr. 196/2006.

Astfel, reţine că, potrivit art. 25 alin. (1)-(3) din Legea nr. 238/2004, pentru a se asigura întreţinerea sistemului naţional de transport al petrolului şi pentru a elimina apariţia posibilelor pericole în exploatare se instituie zone de protecţie şi siguranţă. Zonele de protecţie şi siguranţă, determinate potrivit prescripţiilor tehnice aprobate de autoritatea competentă sunt definite de art. 2 pct. 45 şi, respectiv, art. 2 pct. 46 din acelaşi act normativ, în sensul că reprezintă suprafaţa de teren extinsă de o parte şi de alta a proiecţiei în plan orizontal a conductelor magistrale, cu o distanţă care asigură integritatea tehnică în funcţionarea acestora, în funcţie de cerinţele de siguranţă şi intervenţie.

Dreptul de servitute legală, instituit în favoarea titularului acordului petrolier asupra terenurilor proprietate privată afectate în condiţiile art. 7 alin. (1) şi art. 25 alin. (3) din Legea nr. 238/2004, are drept scop accesul în perimetrul de operare şi efectuarea oricăror activităţi necesare. În sensul art. 2 pct. 26 din Legea nr. 238/2004, perimetrul de operare a conductelor magistrale include culoarul de protecţie şi siguranţă a acestor conducte, iar dreptul de acces, în funcţie de natura operaţiunilor ce se efectuează, poate fi permanent (pentru verificarea zilnică -art. 9 lit. a) sau ocazional (pentru lucrări de intervenţii în caz de avarie şi de reparaţii programate - art. 9 lit. b).

Doar pentru asigurarea dreptului de acces ocazional se datorează de către titular despăgubiri, în funcţie de gradul de afectare a culturilor şi plantaţiilor. În schimb, în stabilirea rentei anuale ce se cuvine proprietarului de teren, nu există nici o justificare legală să nu se ia în consideraţie întreaga suprafaţă de teren ce reprezintă perimetru de operare, din moment ce scopul acestei indemnizaţii este acela de a asigura accesul permanent al operatorului.

Ca atare, apreciem corectă critica formulată de recurent, potrivit căreia, în stabilirea rentei anuale ce i se cuvine, instanţele devolutive nu au avut în vedere întreaga suprafaţă de teren ce reprezintă perimetru de operare, ci doar anumite culoare de trecere, stabilite aleatoriu de către expertul agricol şi însuşite de judecătorul fondului, fără bază legală.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel, legea specială nu instituie, în cuantificarea rentei anuale cuvenite proprietarului fondului aservit, principiul "celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate". În realitate, acest principiu, prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 238/2004 şi explicitat de art. 23 din Normele şi prescripţiile tehnice aprobate prin Ordinul nr. 196/2006 al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, are menirea de a limita terenurile afectate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, atunci când se încheie convenţii, pentru edificarea de noi capacităţi. În niciun caz nu se poate limita cuantumul rentei anuale cuvenite proprietarului terenului, pe considerentul că dreptul de acces al titularului de acord petrolier, deşi vizează întregul perimetru de operare, statuat prin norme şi prescripţii tehnice, poate fi limitat la o suprafaţă mai mică.

Este adevărat că, din probatoriul administrat, a rezultat că, în speţă, conductele magistrale sunt amplasate într-o zonă cu regim special, în sensul că zona de siguranţă este comună unui alt obiectiv de utilitate publică (conductă de transport gaze). Deşi a stabilit situaţia de fapt pe baza unui probatoriu complex, instanţa de apel nu a identificat normele juridice incidente raportului juridic. Avem în vedere, în concret, prevederile art. 30 lit. b), art. 35 alin. (1) lit. a) şi art. 36 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 196/2006.

În acest context, reţine că se impune admiterea prezentei căi de atac, pentru încălcarea, în stabilirea cuantumului rentei anuale, a prevederilor art. 7 alin. (1) şi alin. (2) coroborat cu alin. (4) teza ultimă a prevederilor art. 25 alin. (1) - (3) raportate la art. 2 pct. 45, pct. 46 şi pct. 26 din Legea nr. 238/2004, în sensul că aceasta are menirea de a indemniza proprietarii terenurilor afectate pentru întreg perimetrul de operare.

În rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere că limitarea compensaţiilor financiare corespunzătoare îngrădirii folosinţei terenului reclamantului, numai la despăgubiri aferente prejudiciilor cauzate în caz de avarie, intervenţii, reparaţii, etc., în condiţiile art. 36 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 196/2006, nu mai este posibilă. O atare limitare, în condiţiile în care, prin hotărârea ce face obiectul recursului de faţă, i s-a recunoscut deja reclamantului dreptul la o rentă anuală, ar echivala cu înrăutăţirea situaţiei părţii în propria cale de atac.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (2) şi art. 497 teza I C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant şi va casa decizia recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 482 din 9 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 28 mai 2024.