Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1158/2024 AI generated

Joint labor claim for leave benefits: territorial jurisdiction extension via joinder overrides individual prohibition on suing employer

Case Number Decizia nr. 1158/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction between the Iași Court of Appeal and the Constanța Court of Appeal, definitively assigning the case to the Iași Court of Appeal to proceed. The dispute arose from a labor law action filed by multiple plaintiffs seeking additional annual leave days and corresponding indemnities from various judicial institutions, which were initially filed jointly but subsequently separated; the Iași Court of Appeal initially dismissed its own territorial jurisdiction for one plaintiff (a court clerk domiciled in Bucharest) by transferring the case to the Constanța Court of Appeal under Article 127 of the Civil Procedure Code, which prohibits an employee from suing their direct employer, while the Constanța Court of Appeal rejected the case citing the initial joint filing and Article 269 of the Labor Code. Ruling on the decisive legal basis, the High Court determined that the initial joint filing satisfied the conditions for voluntary joinder of plaintiffs under Article 59 of the Civil Procedure Code, which, pursuant to Article 269 paragraph 3 of the Labor Code, established a legal extension of jurisdiction for all plaintiffs based on the domicile of any one co-plaintiff in the Iași jurisdiction; the Court held that this legal extension operated at the moment of the initial joint filing and was not nullified by the subsequent procedural separation of the individual claims, thereby overriding the specific territorial prohibition in Article 127 for the purpose of jurisdictional allocation.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 59 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Joint labor claim for leave benefits: territorial jurisdiction extension via joinder overrides individual prohibition on suing employer: The dispute arose from a labor law action filed by multiple plaintiffs seeking additional annual leave days and corresponding indemnities from various judicial institutions, which were initially filed jointly but subsequently separated; the Iași Court of Appeal initially dismissed its own territorial jurisdiction for one plaintiff (a court clerk domiciled in Bucharest) by transferring the case to the Constanța Court of Appeal under Article 127 of the Civil Procedure Code, which prohibits an employee from suing their direct employer, while the Constanța Court of Appeal rejected the case citing the initial joint filing and Article 269 of the Labor Code. Ruling on the decisive legal basis, the High Court determined that the initial joint filing satisfied the conditions for voluntary joinder of plaintiffs under Article 59 of the Civil Procedure Code, which, pursuant to Article 269 paragraph 3 of the Labor Code, established a legal extension of jurisdiction for all plaintiffs based on the domicile of any one co-plaintiff in the Iași jurisdiction; the Court held that this legal extension operated at the moment of the initial joint filing and was not nullified by the subsequent procedural separation of the individual claims, thereby overriding the specific territorial prohibition in Article 127 for the purpose of jurisdictional allocation.

Keywords

AI generated
labor jurisdictional conflict territorial jurisdiction joinder of claims negative conflict of jurisdiction legal separation annual leave

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

This provision serves as the procedural basis for the High Court to establish the competent court (Tribunalul Iaşi) and resolve the negative conflict of jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 09.05.2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei: obligarea pârâţilor la acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, pentru fiecare an, începând cu iulie 2022 şi până în prezent, precum şi pentru viitor, a câte 10 zile pe an concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcţie a reclamanţilor, proporţional cu perioada efectiv lucrată, precum şi obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

Prin întâmpinările depuse la dosar s-au invocat excepţia de necompetenţă teritorială (Tribunalul Vâlcea), excepţia lipsei calităţii procesuale pasive (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), excepţia prescripţiei.

La 21 noiembrie 2023, Tribunalul Iaşi a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, urmând a se forma câte un dosar pentru fiecare reclamant în parte.

S-a format dosarul nr. x/2023, având ca obiect "obligaţie de a face", iar ca părţi pe reclamantul E., iar ca pârâţi Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentinţa civilă nr. 2350/05.12.2023, Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, în raport de art. 269 alin. (2) Codul Muncii.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut, în esenţă, că, reclamantul E. are domiciliul în localitatea Bucureşti, aflată în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.

Totodată s-a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., întrucât reclamantul este grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, astfel că dosarul va fi înaintat spre competentă soluţionare unei instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea - respectiv Tribunalului Constanţa.

În opinia instanţei, în cauză nu se pune problema unei coparticipări procesual active. Pentru realizarea coparticipării procesuale legea impune o singură condiţie: ca obiectul pricinii să fie un drept sau o obligaţie comună a părţilor ori ca drepturile şi obligaţiile lor să aibă aceeaşi cauză juridică. În speţă, drepturile salariale ale reclamanţilor sunt drepturi individuale, şi chiar dacă problema juridică ar putea fi aceeaşi, ele nu au aceeaşi cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 30.01.2024.

La termenul de judecată din 01.04.2024, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa, pe care a reţinut-o spre soluţionare.

Prin sentinţa civilă nr. 1059 din 01.04.2024, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa teritorială de soluţionarea a cauzei civile formulate de reclamantul E. în favoarea Tribunalului Iaşi. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, reclamantul E. deţinea, la data formulării cererii de chemare în judecată, calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti şi a dedus judecăţii un litigiu de muncă.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea grefierul care are calitate de reclamant al unei pricini iar, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea grefierul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanţei.

Reclamantul având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie şi o competenţă teritorială alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului; această alegere însă a uneia dintre instanţele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie exercitată de reclamant la data sesizării instanţei.

Prin urmare, dacă reclamantul grefier se adresează instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, necompetenţa teritorială de ordine publică instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, astfel cum prevede art. 130 alin. (2) din acelaşi cod.

Dacă însă grefierul, reclamant într-o cerere de chemare în judecată, se adresează unei alte instanţe decât cea aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, aşadar, unei instanţe care se află în circumscripţia unei curţi de apel care nu este învecinată cu curtea de apel în cadrul căreia se află instanţa unde acesta activează, atare situaţie se circumscrie unei excepţii de necompetenţă de ordine privată.

Prin urmare, sancţionarea nerespectării competenţei facultative stabilite prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ. poate avea loc în condiţiile invocării excepţiei de necompetenţă teritorială, conform dispoziţiilor art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, respectiv de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

În continuare, instanţa mai reţine că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

În cauză, acţiunea introductivă de instanţă având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulţi reclamanţi, alături de reclamantul E., fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, în virtutea cărora mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În atare situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competenţă de soluţionare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiaşi articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanţii aflaţi în coparticipare procesuală facultativă.

Prin urmare, întrucât reclamanta A. domicilia în Paşcani, jud. Iaşi, ceea ce a atras competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, tribunalul apreciază că pentru motivele expuse anterior (în acest sens fiind considerente deciziei nr. 243/2020 pronunţată de ICCJ, pe care instanţa şi le însuşeşte pe deplin), această instanţă era competentă să soluţioneze şi cererea reclamantului E., Tribunalul Constanţa nefiind, prin urmare, competent teritorial sub acest aspect.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Constanţa - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. de dosar x/2023, instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, prin care reclamanţii au solicitat acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, şi obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferentă acestor zile.

Prin încheierea de şedinţă din 21.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iaşi a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul E., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă, respectiv A., are domiciliul în circumscripţia Tribunalului Iaşi. În privinţa acestei reclamante, tribunalul a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamantul din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Iaşi, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanţii al căror domiciliu sau loc de muncă se află în circumscripţia acestei instanţe.

Împrejurarea că Tribunalul Iaşi a disjuns ulterior cererea reclamantului din prezenta cauză, nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2024.