Territorial Jurisdiction for Air Transport Compensation Claims: Ex Officio Declaration of Non-Competence Inadmissible When Defendant Fails to Invoke Private-Order Ground

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 16.03.2023, sub nr. de dosar x/2023, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 250 euro şi la plata dobânzii legale penalizatoare, aferente debitului principal, începând cu data formulării cererii şi până la data plăţii, la care se adaugă cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivare, reclamanta a arătat că pasagerul C. a achiziţionat bilet de transport aerian pentru zborul nr. x/27.08.2022 şi că acesta a avut o întârziere la aterizare de 3 ore şi 7 minute.

Totodată, a mai învederat reclamanta că pasagerul a încheiat un contract de cesiune cu aceasta, prin care a transmis toate drepturile cu privire la compensaţiile pe care le-ar putea solicita pasagerul şi persoana de pe rezervarea de bilet făcută de acesta cu privire la zbor.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1575 C. civ., art. 1028 C. proc. civ., art. 7 şi 14 din Regulamentul 261/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 7700 din 08.09.2023 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speţă, conform biletului de transport aerian anexat, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Brussels Charleroi, iar ca punct de sosire Aeroportul din Cluj-Napoca.

Pe cale de consecinţă, raportat la prevederile Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2021 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în a cărei circumscripţie se află locul de sosire a avionului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 08.11.2023.

La termenul de judecată din 28.02.2024, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată din oficiu.

Prin sentinţa civilă nr. 3154/2024 din 28.02.2024, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în primul rând, că, în situaţia din speţă, competenţa teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 113 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, astfel încât instanţa nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Instanţa a apreciat că, art. 5 pct. 1 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, nu este aplicabil în cazul de faţă, însă chiar cu luarea în considerare a acestei norme juridice, trebuie observat că instanţa de trimitere a aplicat greşit această normă: astfel, dacă ajungea la concluzia că instanţele din România nu sunt competente din punct de vedere general (internaţional), soluţia era aceea de respingere a cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române, în acord cu prevederile art. 130 alin. (1), art. 1071 alin. (1) şi (2), respectiv art. 132 alin. (4) C. proc. civ.. În schimb, dacă identifica un temei juridic pentru competenţa instanţelor române - din punct de vedere teritorial deveneau incidente, faţă de obiectul cererii, după caz, art. 107 alin. (1) ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., caz în care soluţia era aceea de stabilire a propriei competenţe, în condiţiile în care toate aceste norme sunt de ordine privată, iar instanţa nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei în astfel de situaţii.

Referitor la interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-204/08, instanţa a reţinut că aceasta priveşte Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, al cărui domeniu de aplicare, potrivit art. 3 din acelaşi Regulament, priveşte exclusiv acţiunile în legătură cu drepturile pasagerilor. Interpretarea dată în cauza C-204/08 are ca premisă aplicabilitatea acestui din urmă Regulament, ori nu este cazul în speţă, părţile litigiului fiind reclamanta - persoană juridică română, cesionar al creanţei valorificate împotriva pârâtei - operator aerian.

În ceea ce priveşte posibilitatea acestei instanţe de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale, se reţine că admiterea necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Buftea, deşi aceasta era instanţa competentă, echivalează cu încălcarea unei norme imperative de ordine publică, şi anume cea a art. art. 129 alin. (3) C. proc. civ., şi, prin urmare, instanţa învestită în acest mod are posibilitatea de a invoca, la rândul său, excepţia necompetenţei teritoriale care, prin nesocotirea normei arătate mai sus, a devenit o necompetenţă de ordine publică.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta - A. S.A., persoană juridică de origine română, împotriva pârâtei - B., societate străină având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 250 euro, reprezentând compensaţie pentru anularea zborului x/27.08.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligaţiei de plată solicitate, trebuie observat că dispoziţiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză.".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reţine că, "Normele de competenţă trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate şi să se întemeieze pe principiul conform căruia competenţa este determinată, în general, de domiciliul pârâtului şi, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepţia câtorva situaţii bine definite în care materia litigiului sau autonomia părţilor justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenţei normelor comune şi a evitării conflictelor de competenţă.".

Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, D. împotriva E. s-a reţinut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al Uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărei instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură naţională.

Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanţe române, Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, a apreciat că, din perspectiva competenţei internaţionale, instanţele române sunt competente să soluţioneze cauza.

Această concluzie este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, care stabilesc că:

"O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză".

În acelaşi sens este şi art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii".

În circumstanţele evocate, instanţa competentă se determină conform legii procesual civile române, întrucât potrivit art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ., "Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".

Aşa fiind, procedând la soluţionarea conflictului negativ de competenţă, instanţa supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă.

Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Timişoara ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competenţă teritorială alternativă sunt, aşa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată de la care părţile pot deroga, fie în scris, fie verbal în faţa instanţei de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanţe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetenţa de ordine privată a instanţei nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, aşa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca urmare a învestirii sale de reclamantă urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2024.