Territorial jurisdiction for union-initiated wage claims: exclusivity of the court at the union’s seat

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.08.2023 pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. x/2023, reclamanţii Curtaşu Elena, A., B. şi C., prin Sindicatul Naţional "Forţa Legii", în temeiul art. 30 din C. proc. civ. şi al art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările şi completările ulterioare, au chemat-o în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să plătească reclamanţilor despăgubiri determinate de necompensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate de reclamanţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, începând cu data de 01 aprilie 2020 până la data pronunţării hotărârii, sume actualizate, plus dobânda legală.

Prin sentinţa civilă nr. 2341/2023 din 17.11.2023, pronunţată de Tribunalului Dolj, secţia Conflicte Muncă şi Asigurări Sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

În privinţa competenţei teritoriale, legislaţia muncii derogă de la dreptul comun, în sensul că aceasta nu aparţine instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, ci celei de la domiciliul/reşedinţa reclamantului sau locul său de muncă, acestea fiind norme de competenţă teritorială absolută, textul instituind însă, şi o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiunea: sau la domiciliul lor (înţeles în sens larg, inclusiv reşedinţa) sau la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă (art. 269 Codul muncii, modificat prin O.U.G. nr. 42/2023).

Cu toate acestea, în materia litigiilor de muncă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 1/2013, prin care a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Reţinând că, în cauză, acţiunea nu este formulată de Sindicatul Naţional Forţa Legii în numele reclamanţilor, ci este promovată de reclamanţi, Sindicatul fiind indicat doar ca reprezentant al acestora, în baza dispoziţiilor legale menţionate, instanţa a considerat că nu este competentă teritorial să soluţioneze cauza, ci competenţa aparţine Tribunalului Giurgiu, în circumscripţia căruia se află atât domiciliul, cât şi locul de muncă al reclamanţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub dosar nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 129/LM/AS din 27 martie 2024, instanţa Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că cererea de chemare în judecată este formulată de Sindicatul Naţional "Forţa Legii" în numele membrilor săi, iar sediul Sindicatului este în Craiova, Judeţul Dolj, în a cărui rază teritorială funcţionează Tribunalul Dolj.

Or, pentru toate situaţiile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care din instanţele deopotrivă competente să fie sesizată, revine exclusiv reclamantului, conform dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ.. Odată alegerea făcută, instanţa nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului, declinarea competenţei.

Prin urmare, a reţinut că Tribunalul Dolj a fost în mod corect şi legal sesizat, date fiind dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 269 Codul muncii şi art. 116 din C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Dolj şi Tribunalul Giurgiu, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu la plata despăgubirilor salariale, în discuţie fiind competenţa teritorială a instanţelor de judecată aflate în conflict.

Instanţele au stabilit că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, privind drepturi salariale, competenţa se stabileşte după regulile unui conflict individual de muncă.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a conflictului de muncă pendinte, instanţa supremă, în raport cu data introducerii acţiunii, respectiv 07 septembrie 2023, va avea în vedere dispoziţiile legale specifice jurisdicţiei muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea dialogului social nr. 367/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1238 din 22 decembrie 2022 şi statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Conform prevederilor art. 28 alin. (3) din noua lege a dialogului social nr. 367/2022, asemenea reglementărilor anterioare, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără şi dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Organizaţiile sindicale au fost definite prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 367/2022, ca fiind o denumire generică pentru sindicate, federaţii, confederaţii sindicale şi uniuni sindicale teritoriale.

Totodată, prin decizia dată în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 367/2022, care a preluat dispoziţiile art. 28 din legea anterioară), referitor la calitatea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în acţiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum şi a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost 284 alin. (2) din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că "instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

În cauză, se reţine că acţiunea a fost formulată de sindicat în numele membrilor săi şi nu de către aceştia din urmă, întrucât cererea de chemare în judecată a fost semnată de preşedintele sindicatului, fiind anexate la dosar şi împuternicirile acordate de angajaţi organizaţiei sindicale.

Totodată, în contextul celor statuate prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, nu se poate reţine că se instituie o competenţă teritorială exclusivă doar în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se regăseşte sediul organizaţiei sindicale, partea având posibilitatea, în virtutea principiului disponibilităţii, să introducă cererea de chemare în judecată şi la instanţa în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă angajatul, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

În cauză, se constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de Sindicatul Naţional "Forţa Legii" în numele membrilor săi, iar sediul acestuia este în municipiul Craiova, în a cărui raza teritorială funcţionează Tribunalul Dolj.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Dolj, potrivit dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ., partea reclamantă şi-a exercitat dreptul de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, stabilindu-se competenţa teritorială în favoarea instanţei de la sediul sindicatului.

Pentru considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, căruia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2024.