Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7667/2004 AI generated

Extraordinary cassation appeal limited to material procedural errors and omissions, excluding re-examination of merits in pension benefit dispute

Case Number Decizia nr. 7667/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice dismissed the cassation appeal, upholding the lower court's judgment that had previously rejected the claimant's action for pension benefits and damages. The dispute concerned a pensioner's attempt to compel the county pension house to process a benefit request and pay statutory damages, which was initially dismissed by the appellate court on the merits after the defendant filed a late response. The appellant challenged the final decision on the grounds of a material error in failing to rule on the procedural issue of the late filing and an alleged omission to address the lack of legal basis in the original judgment. The court ruled that the extraordinary appeal is not a substitute for a re-examination of the merits, rejecting the first ground because the lower court had properly addressed the substantive arguments, and rejecting the second ground because the appellate court had not actually omitted the analysis of the legal basis, as its reasoning fully covered the claimant's arguments under Article 318 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 din Legea nr. 29/1990, art. 318 C. proc. civ; Extraordinary cassation appeal limited to material procedural errors and omissions, excluding re-examination of merits in pension benefit dispute: Referitor la primul motiv al contestației, dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale [art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.], Curtea reține că nu este întemeiat.

Keywords

AI generated
extraordinary pension grounds for cassation Civil Procedure Code procedural duty statutory benefit examination of the merits

Cited Legislation

AI generated
art. 16 din Legea nr. 29/1990
a solicitat obligarea Casei Județene de Pensii Vâlcea, să soluționeze cererea reclamantei, din 29 noiembrie 2000 și plata daunelor, conform art. 16 din Legea nr. 29/1990.
art. 318 C. proc. civ
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, reclamanta, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta O.E. a solicitat obligarea Casei Județene de Pensii Vâlcea, să soluționeze cererea reclamantei, din 29 noiembrie 2000 și plata daunelor, conform art. 16 din Legea nr. 29/1990.

Prin sentința civilă nr. 182/2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta, susținând că sentința este lipsită de temei legal, pentru că întâmpinarea s-a depus tardiv, astfel că pârâta era decăzută din dreptul de a formula probe, iar instanța în mod greșit și-a întemeiat soluția pe acestea și a omis să se pronunțe pe primul capăt de cerere.

Prin decizia nr. 2712/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, recursul a fost respins ca nefondat.

S-a reținut că prin întâmpinare nu s-au propus probe și că instanța nu a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, reclamanta, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

S-a arătat că dezlegarea dată este rezultatul unor greșeli materiale și că instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze și să se pronunțe asupra motivului de recurs, referitor la faptul că sentința este lipsită de temei legal.

În dezvoltarea motivelor contestației, petenta aduce critici de fond, soluțiilor pronunțate de curtea de apel și de instanța de recurs, identice motivelor de recurs depuse în dosarul nr. 726/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, în care s-a pronunțat decizia contestată.

Verificând cauza în funcție de contestația în anulare formulată, Curtea constată că aceasta nu este fondată.

Referitor la primul motiv al contestației, dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale [art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.], Curtea reține că nu este întemeiat.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac și tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale. Textul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea unui recurs, ca tardiv sau anularea, ca netimbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă contrariul, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Legea nu a urmărit să deschidă părților, calea recursului la recurs, care să fie soluționată de aceeași instanță, sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.

Or, în cauză, susținerile privind fondul pricinii, formulate în primul motiv de contestație, au fost examinate de instanța de recurs.

Și al doilea motiv al contestației în anulare, bazat pe art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., este nefondat.

Instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs formulate de reclamantă, inclusiv cel referitor la faptul că sentința este lipsită de temei legal. În considerentele deciziei, se fac referiri la sentință și la cererile reclamantei, din acțiune, sub toate aspectele concluzionându-se că acțiunea este nefondată.

Cum instanța de recurs nu a omis din greșeală să cerceteze vreun motiv de casare, criticile aduse de contestatoare sunt identice celor din recurs și nu pot fi analizate în calea contestației în anulare, întrucât ar însemna să se analizeze din nou un motiv de recurs.

Pentru considerentele expuse, contestația în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de O.E. împotriva deciziei nr. 2712 din 19 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.