Validity of stock sale and simulated price payment via loan chain: fraud against the law and limits of cassation review over factual re-evaluation

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 24.12.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar CII B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L., D. S.R.L. (fosta D. S.R.L.) şi E. S.A., prin administrator judiciar CII F., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare a 621.000 acţiuni ale G. S.A., încheiat între A. S.A. şi C. S.R.L. la 16.09.2015 şi, aferent acestuia, a Contractului de împrumut nr. x/18.09.2015 încheiat între A. S.A. şi E. S.R.L. şi a Contractului de împrumut nr. x/18.09.2015 încheiat între E. S.R.L. şi D. S.R.L. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii tranzacţiilor prin înregistrarea acţiunilor sus-menţionate în contul reclamantei, în Registrul Acţionarilor G. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 1075/16.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca nefondată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel principal reclamanta A. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecată.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2020.

Împotriva sentinţei civile nr. 1075/16.04.2021 şi a încheierii din 19.03.2021, pronunţate în acelaşi dosar, a formulat apel incident pârâta C. S.R.L., prin care a solicitat, în principal, admiterea apelului incident şi respingerea cererii ca fiind prescrisă, faţă de dispoziţiile art. 1249 alin. (2) teza I C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 2517 C. civ., având în vedere că, în mod greşit nu s-a reţinut că în realitate motivele invocate de reclamantă pot fi circumscrise doar unui caz de nulitate relativă, în niciun caz unuia de nulitate absolută.

În subsidiar, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului incident şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca efect al admiterii excepţiei inadmisibilităţii, faţă de dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 297/2004 (legea în vigoare la momentul efectuării tranzacţiilor) coroborate cu Regulamentul (UE) nr. 909 din 23 iulie 2014 şi Directiva 98/26/CE; faţă de dispoziţiile art. 39 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 909 din 23 iulie 2014 coroborate cu dispoziţiile art. 79 alin. (2) din Regulamentul A.S.F. nr. 13 din 24 octombrie 2005; faţă de faptul că acţiunile G. S.A. sunt indisponibilizate, fiind incidente dispoziţiile art. 249 alin. (2) C. proc. pen.

Prin decizia civilă nr. 404 din 13 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-au respins ambele apeluri, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII B., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului reclamantei la instanţa de apel. Totodată, a solicitat obligarea intimatelor-pârâte, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată (taxa de timbru şi onorariu avocaţial) ocazionate de prezentul dosar, în fond şi apel.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de pct. 5 şi 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că, în mod nelegal, instanţa de apel nu a analizat şi nu a motivat soluţia în ceea ce priveşte simulaţia preţului.

Astfel, arată că analiza a fost efectuată prin raportare doar la două din cele patru tranzacţii, invocate prin cererea de chemare în judecată, prin care s-a realizat circuitul preţului tranzacţiei astfel încât acesta să se întoarcă la broker.

În concret, arată că, la 18.09.2015, contul de client al A. S.A., deschis la H. S.A., a fost creditat cu suma de 278.750 RON, reprezentând contravaloarea tranzacţiei (mai puţin comisionul brokerului).

Prin contractul de împrumut nr. x/18.09.2015, A. S.A. a împrumutat suma de 266.000 RON către E. S.A. şi a livrat-o în aceeaşi zi. Prin contractul de împrumut nr. x/18.09.2015, E. S.A. a împrumutat D. S.R.L. tot cu suma de 266.000 RON şi a virat-o în aceeaşi zi. Prin contractul de împrumut din 21.09.2015, D. S.R.L. a împrumutat cu suma de 280.000 RON pe C. S.R.L. şi a virat-o în aceeaşi zi. Tot în 21.09.2015, C. S.R.L. a transferat suma de 280.148 RON, provenind din tranzacţia cu A. S.A. în contul de clienţi al H. S.A. deschis la I..

Sub un prim aspect, recurenta arată că instanţa de apel nu a motivat soluţia şi prin raportare la ultimele două contracte. Sub un al doilea aspect, susţine că, analizând cele patru tranzacţii împreună se poate observa că s-a creat un circuit financiar fictiv, prin care suma de 266.000 RON, reprezentând preţul tranzacţiei pentru cele 621.000 acţiuni ale J., a fost transferată de la brokerul H. S.A. la societatea vânzătoare, şi apoi, prin mai multe conturi, în baza unor contracte fictive şi lipsite de sens economic, înapoi la H. S.A.

Menţionează că, faptul că aceste contracte de împrumut au un caracter fictiv, fiind utilizate doar pentru a simula plata preţului, a fost dovedit de analiza ASF (pag. 36-38), probă care nu a fost contestată de nicio parte. Dacă instanţa avea nelămuriri asupra acestui aspect, putea să ordone un probatoriu suplimentar.

Mai învederează şi că, dovada faptului că cele trei contracte de împrumut menţionate mai sus nu au avut un scop economic real o constituie faptul că sumele împrumutate nu au fost restituite niciodată.

Concluzionează recurenta în sensul că, neanalizarea de către instanţa de apel a celor două tranzacţii face ca decizia să fie pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ., aspect ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, învederează că decizia este parţial nemotivată, întrucât nu s-a răspuns la aceste motive de apel, fiind incident şi motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit textul referitor la frauda la lege prevăzut de art. 1237 C. civ.

Astfel, susţine că, deşi a reţinut în mod corect care sunt elementele componente ale fraudei la lege, în mod greşit, instanţa de apel nu a analizat aplicabilitatea acestui text de lege prin raportare la întreg mecanismul fraudulos - respectiv atât tranzacţia pe piaţa de capital, cât şi contractele de împrumut care au permis circuitul fictiv al preţului - şi care, analizate împreună, constituie un exemplu "de manual" al fraudei la lege.

Susţine că instanţa de apel nu a aplicat textul de lege la situaţia de fapt privită în ansamblul ei, deoarece plata preţului a fost, în realitate, simulată prin circuitul fraudulos al banilor, generat de tranzacţia pe piaţa de capital şi de cele trei contracte de împrumut subsecvente prin care banii s-au întors la broker.

Fiecare din aceste tranzacţii, privită în mod individual, apare ca fiind legală, însă analizate în ansamblul lor, şi în funcţie de scopul urmărit de părţi - transferul unor acţiuni pe piaţa de capital fără plata preţului (plata simulată a preţului) rezultă frauda la lege.

Precizează că recurenta a invocat frauda la lege prin referire la întreaga operaţiune, nu cu referire la fiecare tranzacţie în parte. Or, în cauză, chiar dacă aparent a fost respectat mecanismul BVB de livrare contra plată, în fapt, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece scopul tranzacţiei nu a fost de a fi efectuată plata, ci de a transmite acţiuni listate pe piaţa de capital fără plata preţului (simulaţia plăţii preţului), adică exact cu încălcarea prevederilor art. 145 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital. Astfel, sub aparenţa şi profitând de mecanismele specifice pieţei de capital, valorile mobiliare au fost transferate în mod fraudulos, fiind doar creată aparenţa plăţii preţului.

Apreciază recurenta că instanţa de apel nu a analizat aceste aspecte în ansamblul lor şi prin raportare la prevederile art. 1237 C. civ., afirmând doar că nu a fost probată frauda la lege.

Menţionează recurenta că elementul material al fraudei la lege trebuie să îl constituie o tranzacţie sau mai multe tranzacţii, care luate individual, punctual, nu sunt prin ele însele nelegale - cum sunt în cazul de faţă vânzarea de acţiuni pe piaţa de capital şi contractele de împrumut dintre societăţi care au facilitat această vânzare.

Nu în ultimul rând, învederează că, la pag. 18 par. 1 din decizia atacată, instanţa a adăugat o condiţie pe care textul de lege nu o prevede, respectiv ca una dintre părţi să fie prejudiciată. Prin urmare, consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi din această perspectivă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-pârâţi. La 6 martie 2024, intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, solicitând totodată şi cheltuieli de judecată.

La 19 aprilie 2024, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi admiterea recursului.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

O primă critică a recurentei vizează faptul că decizia este nemotivată corespunzător în ceea ce priveşte simulaţia preţului, întrucât instanţa de apel nu a avut în vedere la cercetarea presupusului mecanism fraudulos contractul de împrumut din 21.09.2015, prin care D. S.R.L. a împrumutat cu suma de 280.000 RON pe C. S.R.L., precum şi contractul din 21.09.2015, prin care C. S.R.L. a transferat suma de 280.148 RON, provenind din tranzacţia cu A. S.A. în contul de clienţi al H. S.A. deschis la I..

Critica, subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens prezentând raţionamentul-logico juridic pentru care au fost înlăturate criticile şi probele propuse în apel de apelanta-reclamantă.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă cererea reclamantei A. S.A. privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare a 621.000 acţiuni ale G. S.A., încheiat între A. S.A. şi C. S.R.L. la 16.09.2015 şi, aferent acestuia, a Contractului de împrumut nr. x/18.09.2015 încheiat între A. S.A. şi E. S.R.L. şi a Contractului de împrumut nr. x/18.09.2015 încheiat între E. S.R.L. şi D. S.R.L. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii tranzacţiilor prin înregistrarea acţiunilor sus-menţionate în contul reclamantei, în Registrul Acţionarilor G. S.A.

Astfel, se constată că, prin apelul declarat în cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, reclamanta a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul nereţinerii faptului că actele juridice atacate ar fi nule absolut, întrucât ar fi încheiate în frauda legii, au obiect ilicit şi cauză ilicită, motivat, în esenţă, de faptul că valorile mobiliare au fost transferate în mod fraudulos, fără a se plăti niciun preţ de către cumpărător şi creându-se doar aparenţa plăţii preţului.

În cadrul memoriului de apel, reclamanta a arătat că, aşa cum rezultă din Analiza ASF (pag. 36-38, dosar tribunal), la 21.09.2015 s-a încheiat contractul de împrumut prin care D. S.R.L. a împrumutat cu suma de 280.000 RON pe C. S.R.L., precum şi contractul prin care C. S.R.L. a transferat suma de 280.148 RON, provenind din tranzacţia cu A. S.A. în contul de clienţi al H. S.A. deschis la I.. A susţinut că, din Analiza ASF rezultă că s-a creat un circuit financiar fictiv prin care suma de 266.000 RON, reprezentând preţul tranzacţiei pentru cele 621.000 acţiuni G. a fost plimbată prin mai multe conturi în baza unor contracte fictive şi lipsite de sens economic, pentru a se întoarce în cele din urmă la H..

În acest context, în baza efectului devolutiv al apelului, instanţa de apel a procedat la reanalizarea legalităţii actelor juridice atacate pe baza probatoriului administrat şi a temeiurilor legale incidente, respectiv art. 1237, art. 1238, art. 1225, art. 1236 C. civ., Legea nr. 297/2004.

Astfel, în ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare a 621.000 acţiuni G., încheiat între A. S.A. şi C. S.R.L. la 16.09.2015, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu au fost încălcate prevederile Legii nr. 297/2004, în condiţiile în care tranzacţionarea acţiunilor a avut loc chiar în baza prevederilor acestui act normativ, inclusiv a celor referitoare la plata preţului, astfel cum reiese din Raportul de confirmare tranzacţii, reieşind aşadar că a fost respectat principiul livrare contra plată, după cum impune art. 145 din Lege, vânzarea acţiunilor pe bursa de valori şi transferul dreptului de proprietate neputând avea loc în lipsa preţului. A mai reţinut instanţa că se invocă în mod nefondat frauda la lege prin prisma faptului că au fost încălcate prevederile imperative ale legii civile referitoare la caracterul real şi licit al obiectului şi cauzei actului juridic (art. 1225 şi art. 1236 C. civ.), întrucât niciunul dintre actele juridice a căror nulitate se invocă (contractul de vânzare-cumpărare acţiuni şi cele de împrumut) nu reprezintă o operaţiune juridică interzisă de lege sau care să fie contrară ordinii publice şi bunelor moravuri; din contră, atât contractul de vânzare-cumpărare cât şi cel de împrumut de consumaţie sunt contracte numite, reglementate atât de vechiul cât şi de noul C. civ.

Instanţa de prim control judiciar a apreciat că nu se poate reţine nici caracterul ilicit al cauzei prin coroborare cu dispoziţiile art. 1237 C. civ., aşa cum a indicat reclamanta, respectiv frauda la lege, în considerarea faptului că contractele de împrumut ar fi fost, în realitate, încheiate în vederea transferării banilor înapoi la H., pentru a se crea aparenţa de plată a preţului şi a se eluda dispoziţiile legale referitoare la plata acestuia. Aceasta deoarece plata a fost făcută, s-a respectat principiul livrare contra plată şi nu se poate reţine eludarea unor norme legale imperative.

Cu privire la încheierea contractelor de împrumut nr. x/18.09.2015 şi nr. y/18.09.2015, instanţa de apel a reţinut că reprezintă expresia libertăţii de voinţă a părţilor, iar faptul că, la două zile de la data la care a încasat preţul acţiunilor G. S.A. ca urmare a vânzării acestora către apelanta A., vânzătoarea A. a decis să împrumute unei alte societăţi - respectiv intimata E. S.R.L., suma de 266.000 RON, nu reprezintă decât o opţiune personală a vânzătoarei, care nu poate conduce la ideea că preţul nu ar fi fost plătit, chiar şi în ipoteza din speţă, în care la rândul său intimata E. a împrumutat mai departe suma respectivă.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, contrar celor susţinute de reclamantă, nu există o hotărâre definitivă a instanţei penale în sensul celor invocate de aceasta, ordonanţele DIICOT nebucurându-se de putere de lucru judecat, precum şi faptul că, deşi ASF, în temeiul atribuţiilor legale care îi revin, a efectuat anumite verificări asupra unor situaţii sesizate şi a procedat la emiterea unor decizii, nu exonerează reclamanta de obligaţia de a dovedi cele susţinute prin acţiune şi nici Curtea de obligaţia de a dezlega chestiunea litigioasă dedusă judecăţii prin raportare la actele şi lucrările dosarului, la susţinerile părţilor şi la probele administrate în cauză, deciziile ASF având valoarea probatorie a unor înscrisuri care se coroborează cu celelalte mijloace de probă din cauză, iar concluziile din acestor decizii nu se impun instanţei, care efectuează o analiză proprie.

Instanţa supremă reţine, contrar celor învederate de recurentă, că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, astfel că instanţa de recurs nici nu ar putea să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt, aşa cum, în realitate, urmăreşte recurenta-pârâtă.

În acest context, reţine că a fost invocată formal încălcarea art. 479 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, departe de a contura o critică de nelegalitate în ce priveşte aplicarea acestei norme de drept procedural privind obligaţia instanţei de apel de a verifica situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, precum şi aplicarea legii, în realitate, recurenta şi-a manifestat nemulţumirea faţă de modul de apreciere de către instanţa de apel a probelor pe baza cărora a reţinut existenţa valabilă a contractelor de împrumut a căror nulitate s-a solicitat (printre care nu se regăsesc şi cele două contracte presupus neanalizate) şi a efectuării unei plăţi valabile conform contractului de vânzare-cumpărare a 621.000 acţiuni G. din 16.09.2015, concluzia la care a ajuns instanţa de apel fiind în opoziţie cu situaţia de fapt expusă de recurentă.

În plus, Înalta Curte reţine şi că recurenta, prin invocarea încălcării unor reguli ale procesului civil, urmăreşte să supună analizei instanţei de recurs reevaluarea probelor administrate în proces, argumentând importanţa deosebită pe care unele dintre acestea (respectiv Analiza ASF în care se menţionează contractul de împrumut din 21.09.2015, prin care D. S.R.L. a împrumutat cu suma de 280.000 RON pe C. S.R.L., precum şi contractul din 21.09.2015, prin care C. S.R.L. a transferat suma de 280.148 RON în contul de clienţi al H. S.A. deschis la I.) o au pentru soluţionarea cauzei, fiind nemulţumită de faptul că prima instanţă de control judiciar nu i-a atribuit forţa probatorie urmărită de parte sau nu a luat măsuri pentru suplimentarea acestor probatorii.

Prin urmare, insatisfacţia părţii rezidă în modul în care au fost apreciate probele de către instanţa de apel, apreciere care ar fi determinat pronunţarea unei soluţii greşite, dar o asemenea analiză excede examenului de legalitate la care este limitată calea extraordinară de atac a recursului. Aceasta, motivat de împrejurarea că aprecierea probelor poartă asupra elementelor de fapt ale cauzei, nu şi asupra celor de drept.

Potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 parag. 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Raportat la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că decizia atacată este la adăpost de criticile invocate de recurentă din perspectiva nemotivării, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul judecătoresc în etapa procesuală a recursului.

În condiţiile în care instanţa de apel şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că nu pot fi primite criticile aduse de reclamantă hotărârii apelate, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată, împrejurarea că judecătorul interpretează elementele de fapt într-o altă manieră decât cea agreată de parte neechivalând cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, sub un prim aspect, că, în mod greşit, în cauză, nu s-a reţinut ipoteza fraudei la lege prevăzută de art. 1237 C. civ.

În realitate, recurenta solicită reanalizarea situaţiei de fapt prin critica potrivit căreia instanţa de apel nu a aplicat textul de lege la "situaţia de fapt privită în ansamblul ei" şi "a analizat ut singuli tranzacţia pe piaţa de capital, fără a lua în calcul contractele de împrumut subsecvente".

Instanţa supremă aminteşte faptul că recursul urmăreşte verificarea aplicării dispoziţiilor legale la starea de fapt stabilită în prealabil de instanţele devolutive. Or, în cauză, recurenta-reclamantă urmăreşte reevaluarea probatoriului (circuitul banilor prin contractele de împrumut), în scopul reţinerii unei alte situaţii de fapt, contrare celei reţinute de instanţa de apel, la care să se aplice dispoziţiile legale invocate.

Înalta Curte reţine că interpretarea probelor este un element al chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecăţii ce ţine de aprecierea suverană a instanţelor de fond, atributul esenţial al instanţei de recurs constituindu-l interpretarea legii.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu a reuşit să dezvolte o critică de nelegalitate ce poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile sale vizând netemeinicia alegată a deciziei recurate.

Totodată, instanţa de recurs constată că aceleaşi argumente au fost dezvoltate integral şi prin memoriul de apel, recurenta-reclamantă primind deja un răspuns prin decizia primei instanţe de control judiciar.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că, în reluarea aceloraşi argumente din ciclurile procesuale anterioare, recurenta-pârâtă a făcut abstracţie de raţionamentul instanţei de apel din decizia atacată, care face efectiv obiectul acestei căi de atac.

Astfel, prin decizia atacată s-a reţinut că încheierea de către vânzătoare, ulterior efectuării plăţii acţiunilor, a unui contract de împrumut cu dobândă cu un terţ, E. S.R.L., nu dovedeşte existenţa fraudei la lege, de vreme ce încheierea contractului de împrumut a fost alegerea vânzătorului.

Preţul acţiunilor a fost plătit recurentei-reclamante de către H., astfel cum reiese din Raportul de confirmare tranzacţii, iar faptul că suma reprezentând preţul a provenit din fondurile brokerului care a intermediat tranzacţia nu dovedeşte că preţul nu ar fi fost plătit şi nici că s-au încălcat dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 297/2004.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că reclamanta îşi invocă propria culpă, ceea ce nu poate fi permis, în condiţiile în care atât tranzacţionarea acţiunilor, cât şi contractul de împrumut nr. x/18.09.2015 au fost încheiate şi ca urmare a manifestării sale de voinţă, iar caracterul ilicit al cauzei nu poate fi reţinut, după cum s-a arătat anterior.

Or, recurenta-reclamantă nu a criticat aceste reţineri, ci s-a cantonat în a reitera aceleaşi susţineri din memoriul de apel, asupra cărora şi-a primit deja un răspuns, cu toate că legea recunoaşte doar două grade de jurisdicţie devolutive şi căile extraordinare de atac.

Nu în ultimul rând, în mod nefondat susţine recurenta că instanţa de apel a adăugat o condiţie pe care textul de lege al art. 1237 C. civ. nu o prevede, respectiv aceea ca una dintre părţile cocontractante să fi fost prejudiciate.

Potrivit art. 1237 C. civ., "cauza este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative".

Instanţa supremă reţine că art. 1237 C. civ. reglementează o particularitate a caracterului ilicit al cauzei, caracter care se manifestă nu în legătură cu modul intrinsec de formare al contractului, întrucât respectivul contract este valabil încheiat, ci în legătură cu modul extrinsec de raportare a contractului faţă de incidenţa unei norme legale imperative.

Prin urmare, contrar celor învederate de recurentă, în mod judicios a reţinut instanţa de apel că dispoziţiile art. 1237 C. civ. consideră cauza ilicită prin raportare la o normă imperativă care ar fi fost aplicată în defavoarea cel puţin a uneia dintre părţile contractante, dacă nu s-ar fi încheiat contractul. Pentru aplicarea sancţiunii nulităţii absolute a contractelor formate pentru eludarea unei norme imperative este necesar, conform art. 1238 C. civ., ca ambele părţi să fie animate de scopul comun astfel menţionat, sau cel puţin ca cealaltă parte să fi cunoscut efectiv sau să fi trebuit să cunoască acest scop în privinţa cocontractantului.

Din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 297/2004 nu au fost încălcate prin mecanismul de tranzacţionare, în condiţiile în care tranzacţionarea acţiunilor a avut loc chiar în baza prevederilor acestui act normativ, inclusiv a celor referitoare la plata preţului, astfel cum reiese din Raportul de confirmare tranzacţii, reieşind aşadar că a fost respectat principiul livrare contra plată, după cum impune art. 145 din Lege, vânzarea acţiunilor pe bursa de valori şi transferul dreptului de proprietate neputând avea loc în lipsa preţului.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat de către instanţa de apel că, în cauză, nu există fraudă la lege, critica, subscrisă motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind nefondată din acest punct de vedere.

Pentru toate aceste motive, constatând că decizia atacată respectă cerinţele de legalitate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII B. împotriva deciziei civile nr. 404 din 13 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII B. împotriva deciziei civile nr. 404 din 13 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2024.