Undue payment of construction invoices: restitution claim quashed and remanded due to failure to analyze contractual debt existence.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal în data de 21.10.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Municipiul Bacău prin primar a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 535.668,23 RON reprezentând plată nedatorată efectuată de către reclamantă, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 535.668,23 RON de la data efectuării plăţii nedatorate - 31.01.2020 şi până la data restituirii efective a sumei.

În esenţă, reclamanta a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1341 alin. (1) şi art. 1635 alin. (1) din C. civ., privind restituirea plăţii nedatorate, deoarece, în condiţiile în care a fost anulată ordonanţa de plată, nu se mai poate reţine obligaţia de plată a debitului.

Tribunalul Bacău, prin sentinţa nr. 221 din data de 6 iunie 2022, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâtă şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în raport de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 113 alin. (1) pct. 3 din acelaşi cod (invocat de reclamant), Tribunalul Bacău nu este competent teritorial să soluţioneze cererea în pretenţii, nefiind instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta; totodată, a reţinut că nu este vorba nici despre o cauză privind executarea unui contract încheiat între părţi, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe instituţia plăţii nedatorate, respectiv reclamanta solicită restituirea sumei achitate în executarea unei ordonanţe de plată desfiinţată ulterior în calea de atac a cererii în anulare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă la data de 13.07.2022 sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă 207 din 18.10.2022, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Bacău prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma totală de 535.668,23 RON compusă din 266.093,53 RON reprezentând contravaloare debit ce provine din neachitarea la scadenţă a mărfurilor şi a serviciilor achiziţionate cu factura nr. x/12.09.2016, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/03.04.2015 şi din suma de 269.574,70 RON reprezentând contravaloare debit ce provine din neachitarea la scadenţa a mărfurilor şi a serviciilor achiziţionate cu factura nr. x/27.09.2017,emisă în baza contractului de lucrări nr. x/26.04.2016;

A obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 535.668,23 RON, de la data efectuării plăţii nedatorate şi până la data restituirii efective a sumei.

În fundamentarea acestei sentinţe s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Referitor la debitul solicitat, instanţa a constatat că la 31.01.2020, reclamantul a virat în contul pârâtei suma totală de 535.668,23 RON, compusă din 266.093,53 RON, reprezentând contravaloare debit ce provine din neachitarea la scadenţa a mărfurilor şi a serviciilor achiziţionate cu factura nr. x/12.09.2016, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/03.04.2015 şi din suma de 269.574,70 RON, reprezentând contravaloare debit ce provine din neachitarea la scadenţă a mărfurilor şi a serviciilor achiziţionate cu factura nr. x/27.09.2017, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/26.04.2016, conform ordinelor de plată depuse la dosarul cauzei.

Totodată, instanţa a făcut referire la dispoziţiile art. 1341, art. 1635, coroborate cu cele ale art. 1341-1344 din C. civ. şi a reţinut că, pentru naşterea obligaţiei de restituire, plata nedatorată trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să existe o plată efectuată din eroare şi plata să fie nedatorată. Condiţia plăţii efectuate din eroare rezultă din faptul că suma a fost plătită cu titlu de contravaloare debit ce provine din neachitarea la scadenţa a mărfurilor şi a serviciilor achiziţionate cu factura nr. x/12.09.2016, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/03.04.2015 şi cu factura nr. x/27.09.2017, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/26.04.2016.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata pretenţiilor băneşti solicitate de către reclamantă, respectiv restituirea plăţii nedatorate în valoare totală de 535.668,23 RON, reţinând, totodată, şi incidenţa dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală solicitată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 44 din 9 februarie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul pârâtei.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte aprecierea greşită a primei instanţe că efectuarea plaţii s-a făcut din eroare şi caracterul succint al motivării, s-a reţinut că acestea nu afectează raţionamentul ce a stat la baza soluţiei, din această perspectivă, hotărârea apelată îndeplinind cerinţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cât priveşte temeinicia sentinţei apelate, s-a reţinut că Municipiul Bacău a efectuat, prin ordinele de plată nr. x, 141, 142 din 31.01.2020, plăţi în cuantum total de 535.668,23 RON, în favoarea apelantei beneficiare.

Totodată, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 513 din 25.09.2019 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea având ca obiect "ordonanţă de plată", formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Municipiul Bacău, şi s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata către apelantă a sumei de 960.433,74 RON, însă prin decizia civilă nr. 315/09.06.2020 a Tribunalului Bacău, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea în anulare, formulată de reclamantul Municipiul Bacău - prin Primar, şi s-a dispus anularea sentinţei civile nr. 513 din 25.09.2019.

După redarea dispoziţiilor art. 1341 alin. (1) şi (3) din C. civ., respectiv art. 1.635 alin. (1) din acelaşi cod, instanţa de apel a concluzionat că plata nedatorată poate fi definită ca fiind executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia. Prin efectuarea unei plăţi nedatorate se naşte un raport juridic în temeiul căruia plătitorul (solvensul) devine creditorul unei obligaţii de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plăţii (accipiensul) este debitorul aceleiaşi obligaţii.

Astfel, s-a arătat că nu poate fi reţinută critica privind greşita aplicare a prevederilor art. 1341 C. civ., prima instanţă constatând, în mod corect, că, în speţă, este vorba despre o plată nedatorată, ce se încadrează pe deplin în prevederile art. 1341 alin. (1) C. civ., aceasta însemnând că reclamantul, care a făcut o plată nedatorată, are dreptul la restituirea sumei ce a fost plătită nedatorat.

Relativ la criticile apelantei în ceea ce priveşte condiţia ca plata să fie efecutată din eroare, instanţa de apel a reţinut că reclamantul a solicitat restituirea plăţii efectuate în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv şi nu din eroare, astfel încât aceste critici nu pot fi primite, verificarea existenţei erorii neimpunându-se raportat la obiectul cererii.

Mai mult, această condiţie trebuie analizată în raport de art. 1.635 din C. civ., din care rezultă că plata nedatorată nu este doar cea executată din eroare, ci şi cea făcută în baza unui act juridic desfiinţat cu efect retroactiv. Prin urmare, absenţa datoriei, situaţie premisă pentru stabilirea caracterului nedatorat al plăţii, poate fi atât originară, cât şi survenită, în modalitatea descrisă de textul de lege. Situaţiei desfiinţării cu caracter retroactiv a actului juridic îi poate fi asimilată şi o hotărâre judecătorească nedefinitivă, dar executorie, care stabileşte o obligaţie de plată, executată de bunăvoie de către debitor şi care este desfiinţată în calea de atac, cu efecte retroactive.

Cu privire la existenţa datoriei, instanţa de apel a apreciat că se impune a se verifica raportul juridic ce a determinat plata şi anume dacă plata a fost efectuată în temeiul contractului ori în temeiul titlului executoriu.

Apelanta a arătat că plata sumelor totalizând 535.668,23 RON ar reprezenta o plată valabilă, voluntară, menită a stinge o datorie certă, lichidă, exigibilă (născută din contract). Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut ca fiind necontestat caracterul plăţii de executare benevolă a sentinţei civile nr. 513 din 25.09.2019 a Tribunalului Bacău, aceasta având ca efect stingerea datoriei rezultate din contract doar în mod indirect, ca urmare a executării unui titlu executoriu.

Aşadar, chiar dacă plata era datorată la momentul efectuării ei, aceasta a devenit nedatorată prin desfiinţarea sentinţei civile nr. 513 din 25.09.2019 în baza căreia a fost efectuată. La momentul formulării cererii de restituire, plata era nedatorată, întrucât temeiul juridic care a stat la baza măririi patrimoniului pârâtului a fost afectat de o cauză de nulitate intrinsecă, constatată ulterior. În acest sens, caracterul nedatorat al plăţii nu trebuie raportat la momentul efectuării ei, ci la momentul la care se solicită restituirea.

În ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, până la obţinerea de către apelantă a unui titlu executoriu care să determine acest lucru, a reţinut instanţa de apel, nu se poate aprecia că ne aflăm într-o astfel de situaţie; or, sentinţa civilă nr. 513 din 25.09.2019, în baza căreia s-a efectuat plata anulată prin decizia civilă nr. 315/09.06.2020, nu constituie un astfel de titlu.

În ceea ce priveşte existenţa datoriei, instanţa de apel a reţinut că este ţinută de efectul pozitiv al principiului puterii lucrului judecat. Astfel, prin decizia definitivă nr. 93/2021 din 4.03.2021, dată în dosar nr. x/2020 de către Curtea de Apel Bacău, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că: în condiţiile în care ordonanţa de plată a fost anulată (indiferent de considerentele care au fost menţionate în decizie), creditorul se afla în situaţia de a promova o acţiune de drept comun, însă acest demers nu a fost făcut de societatea A. S.R.L. decât prin acţiunea de faţă, care - însă - vizează doar plata penalităţilor, dar nu şi plata debitului principal (…). Prin urmare, în condiţiile în care a fost anulată ordonanţa de plată, nu se mai poate reţine în sarcina apelantului-pârât obligaţia de plată a debitului principal. Or, în lipsa unui debit principal care să fie stabilit prin titlu executoriu, intimata-reclamantă nu poate pretinde plata penalităţilor, care au caracter accesoriu. Practic, societatea A. S.R.L. se află, în prezent, în situaţia în care se consideră că nu a solicitat obligarea Municipiului Bacău la plata contravalorii lucrărilor pretinse a fi executate în temeiul contractului nr. x/03.04.2015 (aceasta fiind consecinţa anulării ordonanţei de plată), dar pretinde - în cauza de faţă - plata penalităţilor de întârziere aferente contravalorii lucrărilor.

Aşadar, a apreciat instanţa de prim control judiciar, criticile apelantei-intimate referitoare la efectele pe care le produce decizia nr. 315/09.06.2020 a Tribunalului Bacău se cuvin a fi înlăturate din perspectiva efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat de care se bucură decizia nr. 93/2021 din 4.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, decizie rămasă definitivă, întrucât această problemă a fost tranşată prin hotărârea enunţată.

Cu toate că litigiul viza doar penalităţile aferente debitului principal, Curtea de Apel Bacău a analizat şi obligaţia de plată a debitului principal ce se confundă cu obiectul prezentului litigiu, a constatat instanţa de apel.

În aceste condiţii, instanţa de prim control judiciar a reţinut că se impune a se da eficienţă autorităţii de lucru judecat de care se bucură această hotărâre, întrucât principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă, dată în alt proces.

Împotriva acestei decizii, pârâta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Într-o primă critică de nelegalitate circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a considerat că prin aplicarea greşită a prevederilor art. 1341, 1344 şi 1635 din C. civ., instanţa de apel a reţinut îndeplinirea condiţiilor pentru instituţia plăţii nedatorate, respectiv: inexistenţa datoriei, nedatorarea sumei achitate şi plata efectuată din eroare/anularea titlului cu efect retroactiv.

Astfel, referitor la modul de aplicare a art. 1341 din C. civ., recurenta a prezentat pasaje din considerentele reţinute de instanţa de apel şi a subliniat că, în lumina acestui text de lege, în situaţia acţiunilor în restituire - plată nedatorată, se cer întrunite următoarele condiţii: să existe o plată, adică prestaţia efectuată de solvens să aibă semnificaţia unei plăţi, fiind necesar ca plata să fie efectuată cu voinţa fermă de a stinge o datorie; datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens şi accipiens; plata să fi fost făcută din eroare, credinţa existenţei datoriei putând fi rezultatul erorii, de fapt sau de drept, ori a dolului.

Dreptul la acţiunea în restituire (plată nedatorată) este recunoscut doar persoanei care plăteşte din eroare, în lipsa oricărei înţelegeri, având credinţa că este debitoare şi că datorează plata.

Când însă plata se face în baza unei înţelegeri prealabile intervenite între părţi (în cauza de faţă: proceduri de achiziţie publică, contracte, devize, facturi, procese-verbale de recepţie, toate acceptate, necontestate, confirmate şi recunoscute ca atare în ciclul procesual al ordonanţei de plată), cel care plăteşte ştiind că este debitor, nu mai poate susţine în apărarea sa îndeplinirea condiţiilor referitoare la inexistenţa datoriei şi a erorii/anularea ordonanţei de plată, acestea nefiind îndeplinite. În acest caz, acţiunea în repetiţiune nu poate fi primită.

Alin. (1) al art. 1341 din C. civ. introduce condiţia "fără a datora", condiţie ce a fost analizată formal sau deloc de către instanţa de apel, în contextul în care: creanţa are temei contractual, fiind încheiate în urma procedurilor de atribuire contractul de lucrări nr. x/03.04.2015 şi contractul de lucrări nr. x/26.04.2016; în urma executării lucrărilor, în temeiul contractelor şi în baza devizelor de lucrări acceptate de autoritatea contractantă U.A.T. Municipiul Bacău, au fost emise şi facturile nr. x/12.09.2016 şi nr. x/27.09.2017; la finalizarea contractelor au fost încheiate Procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/09.09.2016 şi nr. y/27.02.2020, în cuprinsul ambelor, concluzionându-se "admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor", "lucrările fiind corespunzătoare cerinţelor tehnice calitativ şi cantitativ"; contractele, devizele de lucrări, facturile şi procesele-verbale de recepţie antemenţionate nu au fost contestate în niciun fel, nici sub aspectul conformităţii lucrărilor executate, nici sub aspectul conformităţii facturilor şi nici sub aspectul contravalorii sumelor înscrise în cuprinsul facturilor; mai mult, prin întâmpinarea depusă la dosarul nr. x/2019, dosarul ordonanţei de plată, U.A.T. Municipiul Bacău a recunoscut existenţa şi întinderea creanţelor rezultate din facturile nr. x/12.09.2016 şi nr. x/27.09.2017, invocând doar, fără a proba, existenţa unor constatări ale Curţii de Conturi, care vizează un alt contract încheiat între părţi.

Totodată, a arătat recurenta, alin. (3) al art. 1341 din C. civ., introduce condiţia "se prezumă, până la proba contrară", or, în speţa de faţă prezumţia a funcţionat în sens invers, instanţa de apel pornind de la simpla afirmaţie a U.A.T. Municipiul Bacău că sumele nu sunt datorate, fără a solicita şi probele care stau la baza acestei simple afirmaţii.

În acest context, recurenta a subliniat că U.A.T. Municipiul Bacău nu a formulat niciodată o acţiune în constatarea inexistenţei drepturilor de creanţă în sumă de 535.668,23 RON, aferente facturilor nr. x/12.09.2016 şi nr. x/27.09.2017, şi, în subsidiar, pentru anularea facturilor respective, totodată, nu s-a promovat nici cerere reconvenţională; datoria în vederea căreia a fost efectuată plata exista la momentul efectuării plăţii, având temei contractual, nefiind astfel îndeplinite condiţiile legale pentru existenţa plăţii nedatorate; la baza soluţiei de admitere a cererii în anulare au stat considerentele privind stingerea ulterioară a debitului principal, pe cale voluntară, şi nu motive ce ţin de respingerea pretenţiilor referitoare la sumele în cauză; pentru a pronunţa soluţia arătată, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 1024 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ. în susţinerea soluţiei de admitere a acţiunii în repetiţiune, reclamanta nu a indicat nicio hotărâre judecătorească care să constate: fie prescris dreptul A. de a solicita plata, ori neîntemeiate pretenţiile A., fie renunţarea la drept din partea A., ori constatarea inexistenţei drepturilor de creanţă în sumă de 535.668,23 RON; în speţă, o astfel de hotărâre nu există.

Este evident, a susţinut recurenta, că U.A.T. Municipiul Bacău avea obligaţii de plată către A., existând în mod indubitabil o înţelegere anterioară, respectiv un raport juridic obligaţional din care rezultă aceste sume, astfel încât toate argumentele instanţei de apel, care s-au rezumat doar la condiţia erorii/anulării titlului cu efect retroactiv în stabilirea condiţiilor de admisibilitate a plăţii nedatorate, lăsând complet neanalizată condiţia datoriei, au dus la greşita interpretare a prevederilor art. 1341, 1344 şi 1635 din C. civ., cele două condiţii fiind cumulative şi nu alternative.

Prin prisma modalităţii de aplicare a dispoziţiilor art. 1341 din C. civ., recurenta a conchis că plata sumei solicitate prin acţiunea în repetiţiune nu s-a realizat din eroare (la data plăţii nu fusese promovată încă cererea în anulare a ordonanţei de plată pentru a se invoca anularea titlului), ci cu intenţie, în temeiul contractelor încheiate cu A., în calitate de executant al lucrărilor, pentru stingerea unor obligaţii de plată care existau la data plăţii, nefiind necesar un titlu executoriu (art. 1864 C. civ.), creanţa fiind asumată de U.A.T. Municipiul Bacău prin contracte, devize de lucrări, facturi şi procese-verbale de recepţie necontestate, şi, de asemenea, fiind recunoscută expres de U.A.T. Municipiul Bacău în ciclul procesual al ordonanţei de plată.

Sub acest aspect, s-a reiterat faptul că datoria în vederea căreia a fost realizată plata exista la momentul efectuării plăţii, creanţa având temei contractual, fără ca în speţă să se fi pronunţat vreo hotărâre care să reţină motive ce ţin de respingerea pretenţiilor referitoare la sumele achitate voluntar, nefiind astfel îndeplinite condiţiile legale pentru ca plata să fie considerată efectuată din eroare/anularea titlului cu efect retroactiv.

În continuare, recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut aplicarea greşită art. 1635 din C. civ., atunci când a considerat că este legal să ţină seama de desfiinţarea actului juridic, fără însă să valorifice şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat generat de considerentele decizorii ce au stat la baza soluţiei de admitere a cererii în anulare (respectiv decizia civilă nr. 315/09.06.2020), în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Este evident că la baza soluţiei respective au stat considerente privind stingerea ulterioară a debitului principal, pe cale voluntară, şi nu motive ce ţin de respingerea pretenţiilor referitoare la sumele în cauză, anularea intervenind în aplicarea dispoziţiilor art. 1024 din C. proc. civ.

În acest context, motivarea instanţei de apel care nu ţine cont de considerentele ce au stat la baza soluţiei şi de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a acestora, generând respingerea unui motiv de apel prin simplul fapt al invocării acţiunii de anulare a actului juridic cu efect retroactiv, este una care echivalează cu lipsa întru totul a motivării.

Recurenta a mai susţinut modul greşit de aplicare a art. 1635 din C. civ. şi din perspectiva condiţiei impuse de legiuitor privind existenţa "efectelor retroactive", rezultate ca urmare a anulării actului juridic.

Astfel, în litigiul pendinte, recurenta a opinat că, deşi a fost respins apelul, instanţa s-a pronunţat, totuşi, pe fond prin schimbarea considerentelor tribunalului, invocând contrariul celor reţinute de acesta, şi fără a pune în discuţie îndeplinirea condiţiei "erorii", în lipsa unui apel principal sau incident al U.A.T. Municipiul Bacău.

A subliniat recurenta că tribunalul a invocat în susţinerea soluţiei de admitere a acţiunii în repetiţiune îndeplinirea condiţiei "erorii" şi nu "desfiinţarea actului juridic cu efect retroactiv", astfel cum încearcă instanţa de apel să convingă prin considerente.

Prin respingerea apelului, fără a se pune în discuţie dezlegările instanţei de fond cu privire la îndeplinirea condiţiei "erorii", motivat de faptul că instanţa de fond ar fi avut în vedere desfiinţarea actului juridic cu efect retroactiv, iar nu eroarea, şi fiind, totodată, îndepărtate superficial criticile promovate în motivarea apelului, este incidentă situaţia în care acele dezlegări se bucură de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat generat de considerentele decizorii ce au stat la baza soluţiei, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, recurenta a arătat că sunt incidente, deopotrivă, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, prin raportare la momentul efectuării plăţii, recurenta a arătat că desfiinţarea sentinţei civile nr. 513/25.09.2019 nu a produs niciun efect retroactiv, subliniind că ambele instanţe devolutive nu au pus în discuţie efectele deciziei nr. 315/09.06.2020, respectiv ale anulării sentinţei civile nr. 513/25.09.2019.

În realitate, datoria în vederea căreia a fost efectuată plata exista atât anterior momentului efectuării plăţii, cât şi la momentul efectuării plăţii, şi ulterior pronunţării deciziei nr. 315/09.06.2020, aceasta provenind dintr-un raport juridic obligaţional, având temei contractual şi îndeplinind cumulativ caracterul cert, lichid şi exigibil, în sensul prevăzut de art. 663 din C. proc. civ., nefiind astfel îndeplinite condiţiile legale pentru existenţa plăţii nedatorate.

În speţă, a concluzionat recurenta, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1635 din C. civ., condiţiile aplicabile nefiind îndeplinite, în sensul că, în ceea ce priveşte "înapoierea bunurilor primite fără drept sau din eroare", sumele în cauză au fost datorate şi nu au fost contestate în niciun fel, iar, referitor la condiţia privind "desfiinţarea ulterioară a unui act juridic cu efect retroactiv", la baza soluţiei de admitere a cererii în anulare au stat considerentele privind stingerea ulterioară a debitului principal, pe cale voluntară, şi nu motive ce ţin de respingerea pretenţiilor referitoare la sumele în cauză.

O altă critică vizează ignorarea aplicării dispoziţiilor art. 1024 alin. (3) din C. proc. civ. de către instanţa de apel, în condiţiile în care, atât la fond, cât şi în apel, recurenta a învederat că la baza soluţiei de admitere a cererii în anulare au stat considerente privind stingerea ulterioară a debitului principal, pe cale voluntară, şi nu motive ce ţin de respingerea pretenţiilor referitoare la sumele în cauză, fapt cunoscut de către U.A.T. Municipiul Bacău.

Recurenta a mai invocat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) şi art. 1864 alin. (1) din C. civ., susţinând referitor la creanţa sa că este certă, lichidă şi exigibilă.

Într-o altă critică, circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că, deşi instanţa de apel are în vedere autoritatea de judecat a Deciziei 93/2021 din 04.03.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bacău, nu a expus o motivare proprie a hotărârii recurate, argumentarea incidenţei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat fiind realizată fără a ţine cont că obiectul dosarului menţionat nu a fost constituit din pretenţii cu privire la debitul principal provenit din facturile nr. x/12.09.2016 şi nr. x/27.09.2017, debit ce constituie obiectul acţiunii în repetiţiune, ci acesta a privit doar penalităţile datorate pentru plata cu întârziere a debitului, neexistând astfel identitate de obiect.

Instanţa de apel a aplicat un raţionament superficial, câta vreme nu a ţinut cont de obiectul diferit al cauzelor, nerealizând, astfel, o proprie analiză a susţinerilor şi apărărilor părţilor şi apreciind că este necesară şi suficientă fructificarea unor dezlegări cuprinse în considerentele respectivei decizii, care, în opinia recurentei, au caracter nelegal.

Când, însă, aşa cum s-a procedat prin Decizia 93/2021 din 04.03.2021 a Curţii de Apel Bacău (căreia instanţa de apel din prezentul proces i-a atribuit un rol fundamental), instanţa nu se mărgineşte la a verifica fondul procesului din dosarul nr. x/2020, în care s-a pronunţat acea hotărâre, respectivele considerente trebuie apreciate ca aparţinând categoriei celor indiferente/supraabundente, deci care, prin caracterul lor neavenit, nu dobândesc privilegiul autorităţii de lucru judecat, ele neavând vocaţia de a susţine dispozitivul hotărârii, în sensul prevederilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Aşa fiind, rezultă că în prezentul proces instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., atunci când a recunoscut autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor făcute prin Decizia 93/2021 din 04.03.2021 a Curţii de Apel Bacău, cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi.

Pe cale de consecinţă, recurenta a arătat că sunt incidente, deopotrivă, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În finalul cererii de recurs, autoarea prezentei căi extraordinare de atac a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art. 519 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta a solicitat să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1) în interpretarea dispoziţiilor art. 1270 din C. civ., noţiunea de "forţa obligatorie a contractului valabil încheiat" produce efecte şi după admiterea cererii în anulare a ordonanţei de plată, pe motiv de stingere ulterioară a debitului în considerarea prevederilor art. 1024 din C. proc. civ..? Sau este necesară obţinerea unui titlu executoriu pentru a reactiva efectele contractului? 2) şi, în subsidiar, în interpretarea dispoziţiilor art. 1270 din C. civ. noţiunea de "forţa obligatorie a contractului valabil încheiat" îşi pierde eficienţa în aplicarea sintagmei "fără a datora" prevăzută de art. 1341 din C. civ..? 3) în interpretarea dispoziţiilor art. 1864 din C. civ., noţiunea de "exigibilitate a preţului în cazul contractelor de lucrări" impune suplimentar, pentru îndeplinirea condiţiei de exigibilitate, obţinerea unui titlu executoriu pentru a fi constatată o plată ca fiind valabilă şi datorată? 4) şi, în subsidiar, în interpretarea dispoziţiilor art. 1864 din C. civ. noţiunea de "exigibilitate a preţului în cazul contractelor de lucrări" îşi pierde eficienţa în aplicarea sintagmei "fără a datora" prevăzută de art. 1341 din C. civ..? Sau este necesară obţinerea unui titlu executoriu pentru a constata îndeplinirea caracterului exigibil? 5) în interpretarea dispoziţiilor art. 1341 din C. civ., noţiunea "fără a datora", în situaţia admiterii cererii în anulare a ordonanţei de plată, pe motiv de stingere ulterioară a debitului în considerarea prevederilor art. 1024 din C. proc. civ., se aplică ignorând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat generat de considerentele decizorii ce au stat la baza soluţiei de admitere a cererii în anulare, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ..?

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi a reiterat argumentele din memoriul de recurs; totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 432 din C. proc. civ., a susţinut excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte aplicarea şi/sau extinderea efectului retroactiv prevăzut de art. 1635 alin. (2) din C. civ., prin ignorarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat dat de singurul considerent ce a stat la baza Deciziei nr. 315/09.06.2020, a Tribunalului Bacău, respectiv "faţă de plata debitului principal, ulterior datei emiterii ordonanţei de plată, instanţa de faţă constată cererea iniţială ca rămasă fără obiect cu privire la primele două capete ale acesteia".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că în cuprinsul cererii de recurs pot fi identificate critici de nelegalitate prin prisma motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că excepţia autorităţii de lucru judecat, aşa cum a fost argumentată de către recurenta-pârâtă prin răspunsul la întâmpinare, aduce în dezbatere chestiuni privind dezlegarea pe fondul recursului, antamate deja prin motivele de nelegalitate formulate, astfel că analiza acestora se va efectua în considerentele prezentei hotărâri.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., instanţa o va respinge având în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 C. proc. civ.:

"dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Printr-o analiză structurală a textului legal se poate observa că, pentru admisibilitatea cererii, este necesară întrunirea următoarelor patru condiţii: existenţa unei chestiuni de drept; chestiunea de drept pusă în discuţie să fie esenţială, determinantă pentru soluţionarea cauzei în fond; chestiunea de drept supusă soluţionării să fie nouă; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra acesteia şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Se observă că, deşi verificarea condiţiilor de admisibilitate este un atribut al Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cererea de sesizare - ca act procedural - nu a fost lăsată de legiuitor la dispoziţia părţilor, ci a fost instituită ca o facultate a completului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare.

Obiectul hotărârii prealabile este reprezentat de o chestiune de drept, respectiv de o normă legală neclară, imprecisă, cu un potenţial de dificultate şi de interpretare neunitară de natură a impune activarea mecanismului de unificare reglementat de art. 519 şi urm. din C. proc. civ.

Or, în speţă, nu se invocă asemenea aspecte în legătură cu un text legal, iar din modul în care a fost formulată cererea de către recurentă, rezultă că aceasta nu vizează o dezlegare de principiu, ci are în vedere aplicarea legii la circumstanţele particulare ale cauzei deduse judecăţii.

În egală măsură, se reţine că, deşi art. 519 din C. proc. civ. nu defineşte noţiunea de "chestiune de drept", pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale. Finalitatea demersului constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, împrejurare care se analizează inclusiv prin intermediul criteriului noutăţii chestiunii de drept.

Prin urmare, mecanismul reglementat de art. 519 din C. proc. civ. nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor de stabilire a raţiunii textelor legale a căror lămurire se solicită, ceea ce nu este cazul în speţă.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din C. proc. civ., motiv pentru care va respinge cererea privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurentă.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, va admite recursul pârâtei A. S.R.L., reţinând următoarele considerente:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotarari se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea recursului au fost evocate critici care vizează aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1341 alin. (1) şi (3) C. civ., art. 1635 din acelaşi cod, respectiv a dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) şi art. 1864 alin. (1) din C. civ.

În ceea ce priveşte criticile recurentei prin care se susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a interveni plata nedatorată, trebuie observat că, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 1341-1344 şi art. 1635 C. civ., la care trimite art. 1344 din acelaşi cod, plata nedatorată apare atunci când este făcută fără a fi datorată sau atunci când este făcută în baza unui act juridic desfiinţat cu efect retroactiv.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1341 alin. (1) C. civ., una din condiţiile esenţiale pentru a reţine un raport juridic în baza plăţii lucrului nedatorat este inexistenţa datoriei, din punct de vedere juridic.

De asemenea, potrivit art. 1635 alin. (1) C. civ., "restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora".

Acest text normativ enumeră situaţiile în care trebuie să aibă loc restituirea prestaţiilor, cu precizarea că restituirea are loc numai dacă cineva este ţinut "în virtutea legii", la aceasta.

În speţă, se observă că instanţa de apel nu a făcut o analiză corectă a cerinţelor art. 1341 C. civ., respectiv a condiţiei care se referă la sintagma "plăteşte fără a datora" în contextul în care între părţi existau contractele de lucrări nr. x/03.04.2015 (în baza căruia a fost emisă factura nr. x/12.09.2016, în valoare de 266.093,53 RON) şi nr. x/26.04.2016 (în baza căruia a fost emisă factura nr. x/27.09.2017, în valoare de 269.574,70 RON), debitul acestor facturi (535.668,23 RON) făcând obiectul cererii pendinte, şi având în vedere forţa obligatorie a contractului, exigibilitatea preţului când obiectul contractului este o lucrare, faptul că efectul unei obligaţii contractuale este dreptul conferit creditorului de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat, precum şi faptul că, în speţă, contractele încheiate între părţi nu au fost desfiinţate.

De asemenea, instanţa de apel nu a făcut o analiză corectă nici cu privire la dispoziţiile art. 1635 alin. (1) C. civ.

Dintru început, se constată că instanţa de apel a reţinut efectuarea de către Municipiul Bacău, prin ordinele de plată nr. x, 141, 142 din 31.01.2020, a unor plăţi în cuantum total de 535.668,23 RON, în favoarea apelantei beneficiare.

Totodată, a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 513 din 25.09.2019 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea având ca obiect "ordonanţă de plată", formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Municipiul Bacău, şi s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata către apelantă a sumei de 960.433,74 RON, însă prin decizia civilă nr. 315/09.06.2020 a Tribunalului Bacău, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea în anulare, formulată de reclamantul Municipiul Bacău - prin Primar, şi s-a dispus anularea sentinţei civile nr. 513 din 25.09.2019.

În referire la aceste aspecte, Înalta Curte observă că S.C. A. S.R.L. a urmărit acoperirea creanţei sale pe calea specială a ordonanţei de plată, precum şi că, prin sentinţa civilă nr. 513 din 25.09.2019 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2019, cererea precizată a fost admisă, ordonându-se, printre altele, debitoarei să plătească suma de 960.433,74 RON, compusă din: 266.093,53 RON, debit aferent facturii nr. x/12.09.2016, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/03.04.2015; 269.574,70 RON, debit aferent facturii nr. x/27.09.2017, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/26.04.2016 şi suma de 433.765,51 RON, reprezentând penalităţi contractuale.

Ulterior, prin decizia nr. 315/09.06.2020, a fost admisă cererea în anulare formulată de debitoare, reţinându-se în considerentele hotărârii dispoziţiile art. 1021 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 1024 alin. (6) din acelaşi cod şi faptul că, în speţă, faţă de plata debitului principal, ulterior datei emiterii ordonanţei de plată, cererea iniţială a rămas fără obiect cu privire la primele două capete ale acesteia, iar, referitor la capătul de cerere având ca obiect penalităţi de întârziere, instanţa a apreciat că este utilă soluţionării cauzei administrarea probei cu expertiza contabilă.

Aşadar, soluţia de anulare a avut la bază incidenţa excepţiei rămânerii fără obiect a cererii de obligare a debitoarei la plata contravalorii facturilor, ca urmare a plăţii voluntare, benevole, din considerentele deciziei nr. 315/09.06.2020 nereieşind că ar fi fost înlăturată obligaţia de plată a debitului, pentru a se avea în vedere incidenţa unor efecte retroactive, aşa cum impun dispoziţiile art. 1635 alin. (1) C. civ.

Se constată că Primăria a procedat la executarea obligaţiei de plată a preţului individualizat în cele două facturi fiscale la data de 31.01.2020, este adevărat, ulterior pronunţării ordonanţei de plată şi introducerii cererii în anulare, instanţa de apel reţinând că plata s-a făcut în temeiul ordonanţei de plată, ulterior anulată.

În acest context, trebuie avut în vedere că pe ordinele de plată nr. x, 141, 142 din 31.01.2020, Primăria a indicat, în mod expres, ca detalii ale plăţii, factura nr. x/12.09.2016/O.G. nr 22/2002 art. 1 alin. (2); respectiv nr. x/27.09.2017/O.G. nr. 22/2002 art. 1 alin. (2), fără a se face menţiune de sentinţa civilă nr. 513 din 25.09.2019 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2019 având ca obiect ordonanţa de plată.

Prin urmare, în raport de faptul că între părţi existau încheiate contracte şi văzând că Primăria a indicat în mod expres facturile în considerarea cărora înţelege să plătească, executarea fiind benevolă, se constată că instanţa de apel nu a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor privind plata nedatorată, în condiţiile în care verificarea datoriei trebuia corelată cu modul în care s-a făcut plata şi cu faptul că între părţi existau convenţii de lucrări.

Cât priveşte critica recurentei în sensul că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., atunci când a recunoscut autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor făcute prin decizia nr. 93/2021 din 04.03.2021 a Curţii de Apel Bacău, cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi, se reţin următoarele:

Potrivit art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată; autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Conform art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

În speţă, se constată că la originea litigiului finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 93/04.03.2021 a Curţii de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2020, se află cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bacău, prin care s-a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 519.918,5 RON, reprezentând penalităţi rezultate din contractele nr. x/03.04.2015 şi nr. y/26.04.2016 şi dobânzi până la 30.01.2020, pentru achitarea cu întârziere a facturilor nr. x/12.09.2016 şi nr. x/27.09.2017.

Prin cererea ce formează obiectul litigiului pendinte, reclamantul Municipiul Bacău a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 535.668,23 RON reprezentând plată nedatorată efectuată de către reclamant, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 535.668,23 RON de la data efectuării plăţii nedatorate - 31.01.2020 şi până la data restituirii efective a sumei.

Înalta Curte constată că obiectul judecăţii în dosarul nr. x/2020 nu viza existenţa datoriei (a debitului principal), nefiind un punct litigios al procesului, astfel încât, aspectele reţinute de Curtea de Apel Bacău în cuprinsul deciziei nr. 93/04.03.2021, în privinţa debitului principal, nu fac parte din considerentele decizorii, acestea având valenţa unor considerente indiferente sau supraabundente.

În acest context, trebuie menţionat că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este identificat la nivelul considerentelor şi presupune distincţia între considerentele pe care se sprijină dispozitivul şi cele supraabundente sau indiferente, autoritatea de lucru judecat fiind recunoscută motivelor cu valoare decizională.

Aşadar, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (puterea de lucru judecat) menţionat de instanţa de prim control judiciar în decizia recurată nu îşi găseşte incidenţa în raport cu litigiul pendinte, în condiţiile în care obiectul judecăţii în dosarul nr. x/2020 nu viza existenţa datoriei şi, astfel, aspectele reţinute de Curtea de Apel Bacău în cuprinsul deciziei nr. 93/04.03.2021, în privinţa debitului principal, nu fac parte din considerentele decizorii.

Cât priveşte susţinerile din cererea de recurs prin care se critică, în esenţă, aspecte legate de schimbarea considerentelor hotărârii tribunalului de către instanţa de apel, de împrejurarea că nu s-au pus în discuţie dezlegările instanţei de fond cu privire la îndeplinirea condiţiei "erorii", precum şi cele legate de o îndepărtare superficială a criticilor sale, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 480 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel poate păstra hotărârea atacată, situaţie în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea acestuia; astfel, după rejudecarea fondului, instanţa de apel poate respinge apelul şi menţine hotărârea atacată, în motivare, instanţa de apel putând să se refere la motivele hotărârii primei instanţe şi să le adopte sau să le înlocuiască cu propriile considerente.

Examinând modul în care prima instanţă a dat eficienţă susţinerilor reclamantei, cât şi apărărilor opuse de pârâtă, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să verifice felul în care a fost stabilită situaţia de fapt şi în care a fost aplicată legea de către prima instanţă, iar împrejurarea că instanţa nu îşi însuşeşte punctul de vedere al părţii cu privire la anumite aspecte ale judecăţii şi raportările pe care instanţa le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate, nu echivalează cu nemotivarea.

Astfel, criticile recurentei din cuprinsul memoriului de recurs referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate, în condiţiile în care instanţa de apel a răspuns, printr-o abordare implicită, motivelor de apel care au fost formulate de apelantă şi chestiunilor de fond supuse judecăţii, iar neînsuşirea argumentelor părţii de către instanţă nu poate constitui fundament pentru invocarea nemotivării, a existenţei unor contradicţii sau a unor motive străine de natura pricinii, cum impun dispoziţiile invocate, motiv pentru care vor fi respinse ca nefondate.

În considerarea celor ce preced, se va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimat, precum şi cererea privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, având în vedere raţiunile înfăţişate şi soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 44 din 9 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În raport cu considerentele anterior expuse, instanţa de apel urmează a verifica condiţiile plăţii nedatorate, inclusiv cerinţa privind existenţa datoriei, corelat cu modul în care s-a făcut plata, va stabili, potrivit înscrisurilor dosarului (inclusiv ordinele de plată nr. x, 141, 142 din 31.01.2020), dacă plata s-a efectuat în executarea contractului sau în executarea ordonanţei de plată, va avea în vedere faptul că din considerentele deciziei nr. 315/09.06.2020 nu rezultă că ar fi fost înlăturată obligaţia de plată a debitului, şi, în raport cu acestea, va aprecia în ce măsură îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 1341 alin. (1) C. civ. şi art. 1635 alin. (1) din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimat.

Respinge cererea privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 44 din 9 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2024.