Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1148/2024 AI generated

Revision for contradictory decisions: positive res judicata requires identity of the litigious issue, not triple identity of parties, object, and cause

Case Number Decizia nr. 1148/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the municipal defendant and the county council (guarantor), thereby upholding the Court of Appeal's decision to grant the creditor's revision of the final appellate judgment. The dispute concerned contractual late-payment penalties under a waste management concession agreement, where the creditor sought to annul a subsequent appellate decision that had limited the scope of penalty application to specific waste services, contrary to three prior final decisions from a specialized tribunal which had applied the penalty clause to a broader range of services (including sorting and temporary storage) under the same contract. The Court held that the revision was admissible under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure because the "positive effect" of res judicata (Article 431(2)) required only the identity of the litigious issue and parties, not the triple identity of parties, object, and cause (which applies to the negative effect); consequently, the appellate court was obligated to value the prior definitive interpretations of the contractual clause, and the revision served to correct the violation of the authority of the thing adjudged rather than to re-adjudicate the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 72 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 431 C. proc. civ, art. 430 C. proc. civ; Revision for contradictory decisions: positive res judicata requires identity of the litigious issue, not triple identity of parties, object, and cause: The dispute concerned contractual late-payment penalties under a waste management concession agreement, where the creditor sought to annul a subsequent appellate decision that had limited the scope of penalty application to specific waste services, contrary to three prior final decisions from a specialized tribunal which had applied the penalty clause to a broader range of services (including sorting and temporary storage) under the same contract. The Court held that the revision was admissible under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure because the "positive effect" of res judicata (Article 431(2)) required only the identity of the litigious issue and parties, not the triple identity of parties, object, and cause (which applies to the negative effect); consequently, the appellate court was obligated to value the prior definitive interpretations of the contractual clause, and the revision served to correct the violation of the authority of the thing adjudged rather than to re-adjudicate the merits.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata article of civil procedure value in dispute contract interpretation e-justice

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 740/2023
Annulment of cassation appeal for failure to pay mandatory stamp duty under imperative tax norms
decizia civilă nr. 912/2023
Prin decizia civilă nr. 912/2023 din 07.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr.
decizia civilă nr. 212/2023
Prin decizia civilă nr. 212/2023 din 12.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosar nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The provision cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursurilor formulate în cauză, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ, conflicte de muncă şi asigurări sociale la 21.12.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta U.A.T. Municipiul Baia Mare, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 108.270,50 RON, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale datorate pentru întârzierea la plată (de la scadenţă şi până la plată) potrivit art. 4.5 din contractul nr. x/13.05.2019, ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de plată a preţului serviciului de salubrizare cuprins în factura fiscală seria x nr. x/02.03.2020; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea formulată la 05.01.2023, pârâta U.A.T. Municipiul Baia Mare a solicitat chemarea în garanţie a B. pentru ca, în cazul în care pârâta va cădea în pretenţii, în acţiunea promovată de către reclamanta A., acestea să fie suportate de către chemata în garanţie.

Prin întâmpinarea formulată la aceeaşi dată, pârâta U.A.T. Municipiul Baia Mare a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U.A.T. Municipiul Baia Mare. Totodată, a solicitat chemarea în garanţie şi a Judeţului Maramureş prin Consiliul Judeţean.

Prin sentinţa civilă nr. 237/2023 din 07.02.2023, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ, conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată prin întâmpinare.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta U.A.T. MUNICIPIUL BAIA MARE.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 108.270,50 RON, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale datorate pentru întârzierea la plată (de la scadenţă şi până la plată) ca urmare a executării cu întârziere a obligaţie de plată a preţului serviciului de salubrizare cuprins în factura fiscală seria x nr. x/02.03.2020.

S-a admis cererea de restituire a taxei de timbru în valoare de 2165,41 RON, formulată de către reclamantă. S-a dispus restituirea taxei de timbru în valoare de 2165,41 RON, ca fiind achitată în mod nedatorat.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată reduse.

Totodată, s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta UAT Municipiul Baia Mare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U.A.T. Municipiul Baia Mare, reprezentată legal prin Primarul Municipiului Baia Mare, solicitând, în principal, admiterea recursului astfel formulat, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente; în subsidiar, admiterea recursului astfel formulat, casarea sentinţei, iar rejudecând, admiterea cererii de chemare în garanţie a B., în temeiul contractului nr. x/13.05.2019; admiterea cererii de chemare în garanţie a Judeţului Maramureş prin Consiliul Judeţean în temeiul art. 72 C. proc. civ. şi a Contractului nr. x/06.06.2018; respingerea în totalitate a acţiunii formulate de reclamanta A., ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia nr. 740/2023 din 23.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis recursul formulat de pârâta U.A.T. MUNICIPIUL BAIA MARE împotriva sentinţei civile nr. 237/07.02.2023, care a fost casată în parte şi în rejudecare: a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Baia Mare, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată şi a fot obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 34.885,86 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi cheltuieli de judecată la fond şi în recurs în cuantum de 5.532 RON.

Prin cererea de revizuire formulată de către societatea revizuentă A. şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., introdusă împotriva deciziei civile nr. 740/23.05.2023, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022, se solicită admiterea acesteia, cu consecinţa anulării deciziei civile nr. 740/2023, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2022 şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de recurs, pentru respectarea aspectelor intrate în autoritate de lucru în judecat.

Prin decizia civilă nr. 912/2023 din 07.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2023, s-a admis excepţia de necompetenţă materială, fiind declinată soluţionarea cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Cluj.

Prin decizia civilă nr. 212/2023 din 12.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2023 a fost admisă cererea de revizuire formulată de către societatea revizuentă A., a fost anulată decizia civilă nr. 740/23.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022 şi a fost trimisă cauza spre rejudecare.

I. Împotriva acestei decizii, pârâta U.A.T. MUNICPIUL BAIA MARE a formulat recurs prin care a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.

Recurenta apreciază că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj este vădit nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură de la art. 430-431 C. proc. civ. şi art. 509-519 Cod din acelaşi cod, precum şi cu încălcarea art. 6 din CEDO în ceea ce priveşte principiul securităţii raporturilor juridice şi dreptul la un proces echitabil.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că soluţia a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât reclamanta-revizuentă nu a justificat caracterul potrivnic al hotărârilor pe interpretarea diferită pe care instanţa de contencios administrativ a dat-o întinderii aplicării prevederilor art. 4.5 din contractul nr. x/13.05.2019, referitoare la penalităţile de întârziere faţă de prestaţiile/serviciile indicate în poziţiile 3, 4 şi 5 din facturile ce au făcut obiectul somaţiilor, respectiv cererilor de anulare şi a litigiului privind achiziţiile publice din cele patru dosare.

Contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă recurată, condiţiile cumulative pentru a fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt: să fie vorba de hotărâri contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; hotărârile să fie pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fie triplă identitate de părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fie pronunţate în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

Prin urmare, apreciază că sunt nelegale considerentele instanţei de revizuire, decizia fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În susţinere, indică deciziile nr. 11/2017, nr. 424/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Arată că deciziile civile în raport cu care s-a solicitat revizuirea privesc obiecte şi cauze diferite.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta învederează că între hotărâri există numai o aşa-zisă legătură directă, ambiguă, iar instanţa nu a analizat, în concret, cele trei condiţii ale existenţei autorităţii de lucru judecat pentru fiecare din cele trei hotărâri considerate definitive în procedura ordonanţei de plată, în opoziţie cu hotărârea din contencios.

Astfel, susţine recurenta că instanţa care a soluţionat revizuirea nu a cercetat autoritatea de lucru judecat sub cele trei aspecte în mod cumulativ.

În concret, cu referire la cele susţinute de revizuentă la pag. 3/12 din cererea de revizuire, susţine că aceasta nu face precizări cu privire la elementul cauzei, respectiv temeiul de drept din hotărârile judecătoreşti supuse revizuirii, rezultând practic că nu se demonstrează autoritatea de lucru judecat în cadrul hotărârilor supuse revizuirii.

Totodată, arată că, la pag. 7 din decizie, considerentele instanţei sunt oarecum în concordanţă cu susţinerile nefundamentate ale revizuentei, instanţa de revizuire precizând că:

"acţiunile reclamantei A. din aceste trei dosare anterior enumerate se întemeiază pe acelaşi contract cu executare succesivă, privesc interpretarea şi aplicarea aceleiaşi clauze din convenţia părţilor şi vizează acelaşi tip de servicii prestate în beneficiul Municipiului Baia Mare, unica diferenţă fiind perioada de facturare. Rezultă că aceste litigii au legătură cu dosarul nr. x/2022, iar instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere era obligată să fie consecventă în această interpretare a clauzei contractuale şi să valorifice statuările anterioare definitive ale Tribunalului Specializat Cluj în privinţa aplicării clauzei penale în maniera enunţată anterior".

În concluzie, susţine că, în hotărârea de admitere a revizuirii, instanţa de judecată nu menţionează şi nu analizează cauza, element al existenţei autorităţii de lucru judecat şi, în plus, nu motivează existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, în esenţă, potrivnice.

În consecinţă, susţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 509 pct. 8 şi motivarea instanţei este superficială, situaţie care conduce la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, recurenta-pârâtă susţine că regulile de drept şi împrejurările la care acestea se aplică sunt diferite în cadrul motivării hotărârilor despre care s-a făcut vorbire în cadrul revizuirii şi al deciziei atacate, sens în care prezintă un tabel comparativ al considerentelor din decizia nr. 242/A/2023 cu cele din decizia anulată.

Sub un al doilea aspect, privind interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept, recurenta învederează că prezenta cauză este diferită de cele menţionate anterior, aspect recunoscut chiar de către revizuentă prin cererea de revizuire.

Astfel, solicită să se observe că cele patru dosare nu au acelaşi obiect, întrucât penalităţile au fost solicitate în temeiul unor facturi diferite, emise pentru serviciile efectuate de A. aferente unor perioade diferite.

În plus, susţine că A. îşi modifică poziţia procesuală conform propriului interes, astfel că, prin notele de şedinţă depuse în dosar nr. x/2023, privitor la cererea de conexare pe care U.A.T. Baia Mare a formulat-o, revizuenta a susţinut că, "în cele două dosare este vorba de întârzierea la plata unor sume diferite, reprezentând preţul serviciilor prestate în perioade calendaristice diferite".

Arată că, prin încheierea din 06.04.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, instanţa a reţinut că, "reprezentanta reclamantei (A.) solicită respingerea excepţiei conexităţii, având în vedere că prezenta cauză are la bază o factură emisă pentru o anumită perioadă, raportat la anumite servicii prestate de către reclamantă, iar celălalt dosar la care se solicită conexarea are ca obiect o altă factură, pentru alte servicii prestate şi pentru alte sume".

Totodată, pentru a respinge excepţia conexităţii, instanţa a reţinut că facturile pentru care sunt calculate penalităţile sunt diferite în cele 2 dosare.

Având în vedere temeiurile de drept indicate anterior, precum şi starea de fapt expusă în analiza deciziei recurate, solicită să se observe că instanţa de revizuire a încălcat regulile de procedură, nu a examinat hotărârile indicate în cadrul cererii de revizuire şi nu a reţinut, în primul rând, că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect şi cauză, dat fiind că fiecare somaţie de plată şi litigiul privind achiziţiile publice sunt întemeiate pe facturi diferite care atestă cuantumul serviciilor prestate în temeiul contractului, dar şi pe perioade de timp diferite. Prin urmare, susţine că, şi dacă s-ar aprecia că obiectele dosarelor sunt similare, este evident că acestea nu sunt identice.

Or, recurenta precizează că similaritatea obiectului nu se poate confunda cu identitatea acestuia, iar identitatea de obiect este o condiţie indispensabilă pentru reţinerea acestui caz de revizuire.

Sub un al treilea aspect, privind justificarea încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept, referitor la identitatea de cauză, recurenta învederează că instanţa de revizuire a încălcat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu există identitate de cauză între cele trei hotărâri indicate de revizuentă şi hotărârea revizuită.

Astfel, recurenta susţine că instanţa de revizuire a analizat şi interpretat greşit îndeplinirea condiţiei privind contrarietatea între hotărârile indicate.

Arată că, pretinsa contrarietate, ce constă, în opinia A., în interpretarea diferită a prevederilor art. 4.5 din contractul de concesiune nr. x/2019, cu referire la serviciile/prestaţiile înscrise la punctele 3 şi 4 din f.f. nr. x/02.03.2020, reprezentând depozitare fracţie umedă biodegradabilă terţi, sortare deşeu uscat, nu există.

Totodată, arată că dispozitivele celor patru decizii nu sunt contradictorii, întrucât privesc facturi şi perioade de timp diferite.

În ce priveşte contrarietatea dintre considerente, arată că incidenţa prevederilor art. 4.5 raportat la serviciile indicate la punctele 3, 4 şi 5 din facturi a fost examinată în concret doar în cadrul dosarului soluţionat cu decizia a cărei revizuire se cere, unde au fost examinate pe larg argumentele părţilor referitoare la clauza penală, prin raportare la prevederile punctului 4 din contract.

În deciziile civile nr. 1674/A/2022 din dosarul nr. x/2022, nr. y/2022 din dosarul nr. x/2022 şi nr. y/2023 din dosarul nr. x/2022, deşi penalităţile au fost acordate global pentru toate serviciile cuprinse în facturi, aplicarea art. 4.5 din contract s-a efectuat fără o analiză detaliată a incidenţei cu privire la fiecare dintre serviciile înscrise în facturi, respectiv în ce măsură ar corespunde celor convenite de părţi cu privire la incidenţa clauzei penale, instanţa reţinând doar că respectivele servicii reprezintă, de asemenea, tarife aferente CMID şi ca fiind relevantă împrejurarea plăţii integrale a facturii, deoarece au fost pronunţate într-o procedură specială, cea a ordonanţei de plată, în care nu se analizează fondul cauzei.

Arată că, penalităţile prevăzute la art. 4.5 nu pot fi extinse şi tarifului prevăzut la art. 7.2.9. din contract, în lipsa unei prevederi exprese, fiind vorba despre o clauză penală, asupra căreia părţile au stabilit o aplicabilitate restrânsă doar la prestaţiile indicate la pct. 4, doar pentru serviciile de colectare şi transport.

Conform menţiunilor din factura fiscală, aceasta reprezintă următoarele servicii, aferente perioadei 01.01.2020-31.01.2020: 1. Colectare deşeu reciclabil uscat. 2. Colectare fracţie umedă. 3. Depozitare temporară fracţie umedă. 4. Sortare deşeu uscat.

Pentru a putea stabili căror servicii le sunt aplicabile prevederile art. 4.5 din contract, susţine că trebuie avut în vedere modul în care este definit de părţi, prin contract, serviciul prestat. Arată că serviciul prestat la care face referire art. 4.4 din contractul nr. x/2019 încheiat de părţi nu poate avea ca obiect decât serviciul de salubrizare, constând în colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi asimilate în Aria Delegării, doar pentru aceste servicii fiind datorate penalităţi în baza art. 4.5 din contract.

Nu în ultimul rând, susţine că debitul nu este cert, prin raportare la conţinutul contractului nr. x/2019, iar factura DRS nr. x/02.03.2020 priveşte 2 contracte.

Ca şi chestiune finală, precizează faptul că, la nivelul Curţii de Apel Cluj există o practică neunitară privitoare la soluţiile date în cadrul cererilor de revizuire.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimaţilor.

La 6 februarie 2024, recurenta-chemată în garanţie a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă; la 7 februarie 2024, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă U.A.T. MUNICIPIUL BAIA MARE.

La 14 mai 2024, intimata-reclamantă a depus jurisprudenţă privind procese similare, iar la 20 mai 2024, recurenta-pârâtă a depus note de şedinţă, prin care a precizat că achiesează la motivarea formulată de către recurenta-chemată în garanţie, prin recursul formulat.

II. Împotriva deciziei nr. 212/12.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2023, la 21.12.2023, a formulat recurs şi chemata în garanţie U.A.T. JUDEŢUL MARAMUREŞ - CONSILIUL JUDEŢEAN MARAMUREŞ solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi, în urma rejudecării cauzei în fond, respingerea cererii de revizuire formulată de către A. Totodată, a solicitat obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-chemată în garanţie învederează că modalitatea de aplicare a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor ce reglementează autoritatea de lucru judecat, este greşită, motiv pentru care este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta învederează că, pentru a analiza în mod corect incidenţa motivului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de revizuire trebuia să se raporteze la raţiunea legiuitorului de a institui acest remediu procedural.

În contextul prezentat, solicită să se constate că acest motiv de revizuire are ca scop protejarea autorităţii de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătoreşti, nefiind admis ca o hotărâre definitivă să fie contrazisă de o altă hotărâre ulterioară, care să statueze între aceleaşi persoane şi cu privire la aceeaşi pricină, cu încălcarea art. 431 C. proc. civ.. Astfel, în analiza admisibilităţii şi temeiniciei cererii de revizuire, instanţa trebuie să analizeze autoritatea de lucru judecat, precum şi efectele ei, prin raportare la dispoziţiile art. 430 C. proc. civ.

Or, recurenta susţine că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept menţionate anterior, respectiv cu nesocotirea condiţiilor necesare incidenţei autorităţii de lucru judecat.

Astfel, arată că, între litigiile despre care se face vorbire în prezenta cauză nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, contrar susţinerilor revizuentei ce pretinde că, în discuţie, sunt hotărâri pronunţate asupra unor cereri între aceleaşi părţi, având aceeaşi cauză juridică şi un obiect sensibil diferit.

În acest sens, solicită să se observe că suntem în ipoteza unor litigii care au doar un obiect similar, o parţială identitate de părţi şi o cauză juridică - fundament al pretenţiei afirmate, diferită.

În prezentul litigiu nu se poate reţine identitatea de cauză, având în vedere că, în timp ce acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2022 s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 53 şi urm. din Legea nr. 101/2016, cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2022, y/2023 şi 9869/211/2022 au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 1014 şi urm. C. proc. civ.

Temeiul diferit al cererilor a fost apreciat şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca opunându-se reţinerii autorităţii de lucru judecat, sens în care indică decizia nr. 1097/05.03.2014.

În ceea ce priveşte obiectul cererilor, până şi intimata-revizuentă recunoaşte că nu există identitate, dat fiind faptul că fiecare cerere vizează un alt drept de creanţă.

În cele din urmă, consideră că este evident că litigiile în cauză s-au purtat între părţi diferite. Astfel, în dosarul nr. x/2022 sunt părţi şi recurenta-chemată în garanţie şi B., care nu au fost implicate în celelalte dosare în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat.

Aşadar, susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare incidenţei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în lipsa identităţii de părţi, aspect reţinut şi în jurisprudenţa ÎCCJ.

În plus, arată că, în raport de dispoziţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., faţă de un terţ, cele statuate anterior se impun ca o prezumţie relativă, acesta, în procesul subsecvent, putând face dovada contrară celor stabilite de prima instanţă.

Astfel, consideră că nu pot fi avute în vedere considerentele din decizia atacată prin care instanţa de revizuire a reţinut că, "nu este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, că este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior", acestea fiind în contradicţie cu normele legale incidente.

Susţine că, dacă ne-am ralia opiniei instanţei de revizuire, ne-am găsi în situaţia în care orice parte ar putea uza de procedura revizuirii în situaţia în care ar exista o altă decizie ce îi este favorabilă, însă are părţi/cauză/obiecte diferite. În alte cuvinte, am ajunge în situaţia în care această cale extraordinară de atac ar avea rolul de a unifica practica judecătorească naţională, acesta nefiind scopul reglementării acestei căi de atac.

Într-o primă concluzie, susţine că nu poate fi reţinută existenţa autorităţii de lucru judecat, nici sub aspectul său pozitiv (care nu cere tripla identitate de părţi, obiect şi cauză), din moment ce nu există identitate din perspectiva niciunuia dintre cele trei elemente.

Dintr-o altă perspectivă, arată că s-a reţinut în mod greşit aplicabilitatea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care considerentele decizorii ale celor patru decizii nu sunt contradictorii.

În acest sens, solicită să se observe că, soluţiile din litigiile ce au avut ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată au fost pronunţate de un complet ce a avut aceeaşi compunere, optica acestuia fiind identică în fiecare speţă, dispunând următoarele: obligaţia de plată a contravalorii serviciilor de depozitare, sortare şi tratare a deşeurilor revenea U.A.T. BAIA MARE - în acest sens, U.A.T. BAIA MARE a plătit integral valoarea facturată, fără obiecţiuni (factura incluzând servicii de colectare, transport, depozitare, sortare şi tratare a deşeurilor); modul de calcul al penalităţilor nu a fost contestat în concret de U.A.T. BAIA MARE, nefiind utilă soluţionării cauzei efectuarea unei expertize, putând fi verificată legalitatea şi temeinicia sumei şi a modului de calcul efectuat de creditoare.

Cât despre soluţia pronunţată în decizia a cărei revizuire se cere, susţine că nu contrazice considerentele celorlaltor hotărâri. În esenţă, instanţa de recurs a reiterat considerentele reţinute prin hotărârile anterioare, însă a extins linia de argumentare juridică, observând şi alte aspecte ce au condus spre schimbarea perspectivei asupra situaţiei deduse judecăţii.

În acest sens, indică faptul că, prin decizia nr. 740, instanţa a dezvoltat raţionamentul Tribunalului, însă nu l-a contrazis în nicio manieră. Prin urmare, este de la sine înţeles că în urma dezvoltării premiselor reţinute anterior, instanţa a pronunţat altă soluţie.

În cele din urmă, solicită să fie analizate considerentele menţionate anterior prin raportare la rolul căii de atac extraordinare a revizuirii, respectiv al cazului prevăzut de pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., care nu este acela de a unifica jurisprudenţa la nivel naţional.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursurile declarate de recurenta-pârâtă şi de recurenta-chemată în garanţie sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa supremă notează că cele două recursuri formulate în cauză conţin, în esenţă, aceleaşi critici formulate împotriva deciziei civile nr. 212/2023 din 12 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, astfel că, pentru o motivare unitară a soluţiei, va răspunde printr-un considerent comun ambelor recursuri.

Criticile privind pronunţarea deciziei atacate cu aplicarea greşită dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză pentru a fi aplicat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, sunt nefondate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin reglementarea cuprinsă la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.

Având în vedere că dosarul nr. x/2022 a fost înregistrat pe rolul instanţelor la 21 decembrie 2022, modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, sunt aplicabile în cauză.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Prin urmare, forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. este aplicabilă în prezenta cauză.

Potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ.:

"Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.

Astfel cum reiese din prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. " nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" iar, potrivit art. 431 alin. (2) din acelaşi act normativ, "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operaţiune juridică să presupună tripla identitate de obiect, cauză şi părţi.

Textul art. 431 C. proc. civ. are ca finalitate înlăturarea unor contradicţii ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi între dispozitivul şi considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii şi hotărârea pronunţată în această a doua judecată. De asemenea, urmăreşte evitarea contradicţiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Raţiunea reglementării menţionate constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar în aceeaşi pricină, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv.

Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi), fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, care opreşte o nouă judecată în fond, doar dacă există tripla identitate de elemente.

În speţă, din cererea de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. x/2023, se constată că revizuenta A. a invocat faptul că, decizia civilă nr. 740/23.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a celor trei decizii pronunţate anterior de către Tribunalul Specializat Cluj, în soluţionarea aceluiaşi raport juridic. Astfel, a susţinut că, în dosarele nr. x/2022, nr. y/2022 şi nr. 22/1285/2023 ale Tribunalului Specializat Cluj, s-a reţinut cu titlu definitiv aplicabilitatea clauzei penale cuprinse la art. 4.5 din Contractul de achiziţii nr. x/13.05.2019, încheiat între A. şi Municipiul Baia Mare, şi în ceea ce priveşte plata cu întârziere a sumelor reprezentând contravaloarea serviciului de sortare deşeuri uscate şi depozitare fracţie umedă. Însă, cu prilejul judecării recursului în cel de al patrulea dosar, cel cu numărul x/2022, Curtea de Apel Cluj a decis în sens contrar în privinţa serviciilor descrise la poziţiile 3 şi 4 din factura fiscală seria x.R.S. nr. x/02.03.2020, considerând că nu se aplică clauza penală de la art. 4.5 din contractul părţilor şi la activitatea concretă de sortare a deşeurilor uscate şi de depozitare a fracţiei umede.

Verificând decizia atacată, instanţa supremă reţine că, în mod judicios a reţinut instanţa de revizuire faptul că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat în cadrul dosarelor nr. x/2022, nr. y/2022 şi nr. 22/1285/2023 ale Tribunalului Specializat Cluj, întrucât există identitate de chestiune litigioasă, respectiv, în cadrul acestor 3 dosare au fost dezlegate cu autoritate de lucru judecat aspecte juridice aflate în legătură directă cu soluţionarea dosarului nr. x/2022

Condiţia triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, şi anume interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., or, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de revizuire, revizuenta a solicitat valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prevăzut de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, trebuie, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi.

În speţă, contrar celor susţinute de recurente, este îndeplinită şi această din urmă cerinţă.

Astfel, instanţa supremă reţine că, obiect al dosarului nr. x/2022, în care s-a pronunţat decizia nr. 740/25.05.2023, îl constituie cererea reclamantei A. prin care solicită obligarea pârâtei U.A.T. Municipiul Baia Mare la plata sumei de 108.270,50 RON, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale datorate pentru întârzierea la plată (de la scadenţă şi până la plată) potrivit art. 4.5 din contractul nr. x/13.05.2019, ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de plată a preţului serviciului de salubrizare cuprins în factura fiscală seria x nr. x/02.03.2020.

Prin această decizie, instanţa de recurs a reţinut că, deşi plata contravalorii serviciilor menţionate la pct. 3 şi 4 din factura nr. x/02.03.2020 (depozitare temporară fracţie umedă, sortare deşeu uscat) sunt datorate de pârât în temeiul contractului nr. x/13.05.2019, art. 4.5 din contract nu poate fi considerat temei pentru acordarea penalităţilor aferente acestor servicii, întrucât aceste penalităţi se aplică doar pentru tarifele menţionate la pct. 4 din contract şi care privesc serviciul de salubrizare, astfel cum acesta a fost definit de părţi, respectiv serviciul de colectare separată şi transport separat al deşeurilor, contravaloarea acestor servicii regăsindu-se la poziţiile nr. 1 şi 2 din factura seria x nr. x/02.03.2020.

Deciziile definitive ale Tribunalului Specializat Cluj invocate prin cererea de revizuire au fost emise în cauze având ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată împotriva U.A.T. Baia Mare, la cererea A., pentru debite aferente contractului de delegare a gestiunii serviciilor de salubrizare în zona de colectare Lot x, zona 1-Sîrbi nr. 116/13.05.2019. Prin aceste hotărâri s-a statuat că este datorată de către debitoare în baza contractului de achiziţii nr. x/2019 contravaloarea serviciilor de sortare a deşeurilor uscate şi depozitare temporară a fracţiei umede, iar pentru întârzierea la plată, părţile au stabilit şi în cazul acestor servicii cuantumul daunelor moratorii prin clauza penală de la art. 4.5 din acordul părţilor, aplicabilă întregii contravalori a serviciului prestat, penalităţile fiind datorate inclusiv în privinţa serviciilor enumerate.

Instanţa supremă reţine, în acord cu instanţa de revizuire, că acţiunile reclamantei A. din dosarele nr. x/2022, nr. y/2022 şi nr. 22/1285/2023 ale Tribunalului Specializat Cluj se întemeiază pe acelaşi contract cu executare succesivă, privesc interpretarea şi aplicarea aceleiaşi clauze din convenţia părţilor şi vizează acelaşi tip de servicii prestate în beneficiul U.A.T. Baia Mare, unica diferenţă fiind perioada de facturare.

Prin urmare, în mod judicios s-a reţinut prin decizia atacată faptul că litigiile din cele 3 dosare antemenţionate, în care s-au pronunţat soluţii anterior pronunţării deciziei nr. 740/25.05.2023 a Curţii de Apel Cluj, au legătură cu dosarul nr. x/2022, iar instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită era obligată să fie consecventă în această interpretare a clauzei contractuale şi să valorifice statuările anterioare definitive ale Tribunalului Specializat Cluj în privinţa aplicării clauzei penale în maniera enunţată anterior.

Cu alte cuvinte, în mod corect a reţinut curtea de apel faptul că, între deciziile Tribunalului Specializat Cluj invocate şi decizia a cărei revizuire se cere este o legătură directă, fiind vorba despre hotărâri potrivnice, pronunţate între aceleaşi părţi, prin care a fost analizată de către două instanţe diferite aceeaşi chestiune litigioasă, respectiv interpretarea modului de aplicare a clauzei penale prevăzute la art. 4.5 din contractul nr. x/2019, impunându-se aplicarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat prin deciziile anterioare.

Au mai invocat recurenţii faptul că decizia nu este motivată, întrucât instanţa de revizuire nu a cercetat autoritatea de lucru judecat sub cele trei aspecte, în mod cumulativ şi nu a motivat existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, în esenţă potrivnice.

Critica, ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este nefondată, curtea de apel prezentând în cadrul deciziei atacate raţionamentul logico-juridic care a dus la soluţia pronunţată. În acest sens, contrar celor susţinute de recurenţi, instanţa a expus situaţia de fapt şi a arătat temeiurile de drept pentru care a fost admisă cererea de revizuire, precum şi motivele pentru care au fost respinse apărările intimatei U.A.T. Baia Mare.

Instanţa supremă reţine că, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

În cauză, curtea de apel a reţinut corect că revizuenta a susţinut că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prevăzut de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., a fost încălcat prin decizia nr. 740/2023 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2022, întrucât în litigiile anterioare, soluţionate prin deciziile nr. 1674/A/12.12.2022, nr. 504/A/24.04.2023 şi nr. 242/A/2023 ale Tribunalului Specializat Cluj, au fost dezlegate cu putere de lucru judecat probleme litigioase privind interpretarea clauzei nr. 4.5 din contractul de prestări servicii nr. x/2019, încheiat între revizuenta A. şi U.A.T. Municipiul Baia Mare.

În continuare, instanţa de revizuire a reţinut în mod judicios atât faptul că, dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu impun existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, cât şi faptul că, fiind introdus pe rolul instanţelor după modificările aduse art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în dosarul nr. x/2020 se poate invoca, pe calea revizuirii, încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat dintr-un prim dosar (sau mai multe).

A concluzionat instanţa în sensul că, textul art. 431 alin. (2) C. proc. civ. impune ca şi condiţii, în primul rând, existenţa celui de-al doilea proces pe rolul instanţei, respectiv existenţa unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale definitive, pronunţată într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea celui din urmă, apreciind, în mod corect, faptul că acestea sunt condiţiile pe care urmează să le verifice cu prilejul judecării cererii de revizuire.

Procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate, astfel relevate, curtea de apel a constatat că deciziile invocate de revizuentă sunt definitive şi au fost pronunţate anterior deciziei a cărei revizuire se cere. Totodată, a reţinut că acţiunile reclamantei A. din cele trei dosare anterioare se întemeiază pe acelaşi contract, privesc interpretarea şi aplicarea aceleiaşi clauze din convenţia părţilor, respectiv art. 4.5 din contractul nr. x/2019, şi vizează acelaşi tip de servicii prestate în beneficiul Municipiului Baia Mare, care este parte şi în prezentul dosar, unica diferenţă fiind perioada de facturare.

A concluzionat instanţa de revizuire că aceste litigii au legătură cu dosarul nr. x/2022, iar instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere era obligată să fie consecventă în această interpretare a clauzei contractuale şi să valorifice statuările anterioare definitive ale Tribunalului Specializat Cluj în privinţa aplicării clauzei penale.

Aşadar, în mod nefondat invocă recurenţii faptul că instanţa de revizuire nu a analizat îndeplinirea în mod cumulativ a existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză între cele patru dosare, în condiţiile în care, în cauză, nu se cere valorificarea efectului negativ al puterii de lucru judecat, ci a celui pozitiv, care impune doar existenţa identităţii de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, indiferent dacă, în noul proces, figurează sau nu alături de alte părţi.

Or, din acest punct de vedere, corect a reţinut instanţa de apel că, în dosarele anterioare s-a soluţionat aceeaşi chestiune litigioasă, care a fost pusă în discuţie, din nou, în litigiul intervenit între aceleaşi părţi, iar ultima instanţă era obligată să valorifice statuările anterioare definitive din deciziile pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, în privinţa interpretării modului de aplicare a clauzei 4.5 din contractul nr. x/2019.

Se impune precizarea faptului că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii pentru hotărâri potrivnice nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre aceste hotărâri considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, în caz afirmativ procedând la anularea ultimei hotărâri.

Aşa fiind, simpla nemulţumire a recurenţilor cu privire la soluţia pronunţată asupra cererii de revizuire şi, cu atât mai mult, cu privire la fondul pretenţiilor solicitate în dosarul în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, sunt aspecte care nu pot forma obiectul prezentului recurs şi nici nu pot fi asimilate unei încălcări a dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat ori a art. 6 din CEDO şi art. 6 din C. proc. civ. privind principiul securităţii, astfel cum, în mod greşit, pretind recurenţii.

În plus, instanţa supremă notează faptul că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu c. României, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

În acelaşi sens, se reţine că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanţa de recurs este limitată la verificarea modului în care instanţa de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competenţa de a analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la contrarietatea hotărârilor judecătoreşti indicate, cu privire la dreptul de creanţă al A.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-pârâtă U.A.T. MUNICIPIUL BAIA MARE şi de recurenta-chemată în garanţie U.A.T. JUDEŢUL MARAMUREŞ - CONSILIUL JUDEŢEAN MARAMUREŞ împotriva deciziei civile nr. 212/2023 din 12 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă U.A.T. MUNICIPIUL BAIA MARE şi de recurenta-chemată în garanţie U.A.T. JUDEŢUL MARAMUREŞ - CONSILIUL JUDEŢEAN MARAMUREŞ împotriva deciziei civile nr. 212/2023 din 12 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2024.