Territorial jurisdiction for coparticipation in labor disputes: prorogation persists after disjoining claims

Şedinţa publică din data de 22 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 9 mai 2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei obligarea pârâţilor la acordare unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, pentru fiecare an, începând cu iulie 2022 şi până în prezent, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcţie a reclamanţilor, concediu de odihnă suplimentar pe an, proporţional cu perioada efectiv lucrată, precum şi obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

Prin întâmpinările depuse la dosar s-au invocat excepţia de necompetenţă teritorială (Tribunalul Vâlcea), excepţia lipsei calităţii procesual pasive (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi excepţia prescripţiei extinctive.

La 21 noiembrie 2023, fiind primul termen de judecată, în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Iaşi, instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, urmând a se forma câte un dosar pentru fiecare reclamant în parte.

S-a format dosarul nr. x/2023, având ca obiect "obligaţie de a face", iar ca părţi pe reclamanta JJ. şi pe pârâţii Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În dosarul nou format, având ca parte reclamantă pe JJ., la termenul de la 21 noiembrie 2023, instanţa a verificat din oficiu competenţa şi a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, excepţie pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 2358 din 5 decembrie 2023 şi a declinat în favoarea Tribunalului Constanţa competenţa soluţionării cererii.

În esenţă, Tribunalul Iaşi a reţinut caracterul exclusiv al competenţei teritoriale reglementate de art. 269 alin. (2) Codul muncii şi incidenţa prevederilor art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.. A constatat că, faţă de faptul că reclamanta are domiciliul în Municipiul Bucureşti, aflat în circumscripţia Tribunalului Bucureşti şi reclamanta este grefier în cadrul aceluiaşi tribunal, este competentă o instanţa judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, respectiv Tribunalul Constanţa. A mai reţinut că nu există coparticipare procesuală activă.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

La termenul de la 29 aprilie 2024, Tribunalul Constanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 1479 din aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

În esenţă, Tribunalul Constanţa a reţinut că reclamanta JJ. deţinea, la data formulării cererii de chemare în judecată, calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti şi a dedus judecăţii un litigiu de muncă. A mai reţinut că autoarea demersului judiciar nu a sesizat instanţa în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi a constatat că excepţia de necompetenţă ar fi de ordine privată. Faţă de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii raportat la art. 59 C. proc. civ. şi apreciind că obiectul procesului este un drept comun tuturor reclamanţilor, Tribunalul Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Iaşi, secţia I civilă şi Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2023, instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, prin care reclamanţii au solicitat acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar şi obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferentă acestor zile.

Prin încheierea de şedinţă din 21 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iaşi a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanta JJ., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă, respectiv A., avea domiciliul în Municipiul Paşcani, Judeţul Iaşi, aflat în circumscripţia Tribunalului Iaşi. În privinţa acestei reclamante, tribunalul a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, instanţa supremă reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) Codul muncii.

În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamanta din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Iaşi, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanta al cărei domiciliu se află în circumscripţia acestei instanţe.

Împrejurarea că Tribunalul Iaşi a disjuns ulterior cererea reclamantei din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2024.