Competence conflict: jurisdiction of administrative vs. civil courts for compensation claims based on unconstitutional emergency ordinance provisions affecting pension rights
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) issued a competence regulator, definitively assigning jurisdiction to the Court of Appeal of Iaşi, Section of Administrative and Fiscal Litigation, thereby resolving a negative conflict of jurisdiction where both the Court of Appeal and the Iaşi Tribunal had declined to hear the case. The dispute involved a pensioner seeking to challenge specific provisions of an emergency government ordinance as unconstitutional and claiming compensation for pension rights allegedly harmed by its application, which resulted in a disagreement between the administrative-fiscal section of the Court of Appeal and the specialized civil section of the Tribunal regarding material competence. Relying on Articles 7 and 9 of Law No. 554/2004, the ICCJ determined that actions seeking reparation for prejudice caused by emergency ordinances fall under the exclusive jurisdiction of administrative courts, specifically the appellate court in whose territorial circumscription the claimant resides, overriding the lower tribunal's argument that the claim was a civil social security matter.
Legislator headnote
AI generatedart. 38 din Legea nr. 153/2017, art. 60 din Legea nr. 223/2015, art. 104 din Legea nr. 223/2015, art. 95 pct. 4 C. proc. civ, art. 40 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, art. 9 din Legea nr. 554/2004; Competence conflict: jurisdiction of administrative vs. civil courts for compensation claims based on unconstitutional emergency ordinance provisions affecting pension rights: Prin acţiune, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 mai 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la 23 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând instanţei să constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv decembrie 2016, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, precum şi obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reţinute din pensie, rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie şi H.G. nr. 28/2023, art. 1 şi art. 2, conform gradului de agent şef de poliţie, sume actualizate, după caz, cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Prin acţiune, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 7 alin. (5) şi art. 9 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Pârâţii au depus întâmpinări prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a curţii de apel.
Prin sentinţa civilă nr. 200 din 29 iunie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă complet specializat în soluţionarea cauzelor privind asigurările sociale.
În esenţă, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că reclamanta urmăreşte să obţină diferenţa dintre pensia la care ar fi avut dreptul prin aplicarea art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi pensia plafonată, prin aplicarea ordonanţei de urgenţă apreciată de reclamantă ca neconstituţională. Faţă de prevederile art. 100 - art. 104 din Legea nr. 223/2015 şi ale art. 95 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 40 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, instanţa a constatat că este competent să soluţioneze cauza tribunalul de la domiciliul reclamantei prin intermediul secţiei sau completului specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale.
Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, fiind înregistrată sub nr. x/2023.
La termenul de la 25 martie 2024, Tribunalul Iaşi a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 577 din 26 martie 2024, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
În esenţă, Tribunalul Iaşi a reţinut că reclamanta, beneficiind de pensie de serviciu, se consideră vătămată în drepturile sale prin modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 şi că a învestit instanţele cu soluţionarea unei acţiuni cu mai multe capete de cerere, capătul principal fiind cel prin care a solicitat constatarea vătămării produse prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pe care o consideră neconstituţională şi solicită acordarea de despăgubiri, obiect ce atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ. A mai reţinut că în raport de motivele invocate în cererea de chemare în judecată şi prevederile legale, art. 9 din Legea nr. 554/2004, competenţa funcţională aparţine instanţei de contencios administrativ, iar competenţa materială aparţine curţii de apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Instanţa supremă reţine că reclamanta se consideră vătămată de aplicarea prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, pe care o consideră neconstituţională, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, persoana vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. În conformitate cu alin. (5) al aceluiaşi text de lege, acţiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Aşadar, cererea cu soluţionarea căreia au fost învestite instanţele priveşte atragerea răspunderii pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Conform art. 1 din acelaşi act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În consecinţă, în raport şi de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în prima instanţă este curtea de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul reclamantei.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2024.