Jurisdictional conflict over labor claims by prosecutors: inapplicability of ex officio review of relative territorial competence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ordering the Tribunal of Vâlcea, Civil Section I, to adjudicate the case, thereby overriding the counter-declinations of the Tribunal of Mehedinţi. The dispute involved four prosecutors suing state prosecution authorities and the National Council for Combating Discrimination for the recalculation of classification allowances and payment of salary differences under specific labor laws. The Court determined that while the territorial jurisdiction under Article 269 of the Labor Code and Article 210 of Law No. 62/2011 is relative and of private order, it cannot be invoked *ex officio* by the court; since the defendants failed to raise the exception of territorial incompetence by their answer or at the first hearing as required by Article 130(3) of the Code of Civil Procedure, the originally seized court (Tribunal of Vâlcea) retained competence, and the Tribunal of Mehedinţi’s declination based on the plaintiffs' domicile was legally invalid.
Legislator headnote
AI generatedart. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over labor claims by prosecutors: inapplicability of ex officio review of relative territorial competence: La termenul de la 29 ianuarie 2024, Tribunalul Vâlcea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, faţă de dispoziţiile art. 269 Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 127 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 mai 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 22 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C. şi D., procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, precum şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 1 ianuarie 2019 şi în continuare pentru reclamantul A. şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017; începând cu 1 ianuarie 2020 şi în continuare pentru reclamanta B., începând cu 1 ianuarie 2022 şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 pentru reclamanţii C. şi D. şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariate în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006); repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată între noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare pentru fiecare reclamant, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.
La termenul de la 29 ianuarie 2024, Tribunalul Vâlcea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, faţă de dispoziţiile art. 269 Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 127 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 91 din 29 ianuarie 2024, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
În esenţă, Tribunalul Vâlcea a reţinut că reclamanţii au solicitat recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 şi că aceştia au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. A mai reţinut că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este tribunalul, având în vedere dispoziţiile art. 269 Codul muncii raportat la art. 94 şi 95 C. proc. civ. şi că nu sunt aplicabile prevederile art. 127 din acelaşi cod privind prorogarea legală de competenţă. Văzând că locul de muncă al reclamanţilor este în Municipiul Drobeta-Turnu Severin, a stabilit că Tribunalul Mehedinţi este competent să judece cauza.
Ca urmare, dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La termenul de la 9 aprilie 2024, Tribunalul Mehedinţi a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa nr. 668 din aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia Civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
În esenţă, Tribunalul Mehedinţi a reţinut că reclamanţii au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin şi că au solicitat la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016. A mai reţinut că potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Mehedinţi. A constatat că prevederile art. 127 C. proc. civ. dau posibilitatea părţii, în cazul în care se judecă în contradictoriu cu o instanţă, să opteze între a sesiza acea instanţă sau altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate. Faţă de faptul că reclamanţii au ales să sesizeze Tribunalul Vâlcea, instanţa a decis că acesta este competent să soluţioneze cauza, competenţa fiind de ordine privată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în
a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Instanţa supremă reţine că reclamanţii, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni privind recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, având natura unui litigiu asimilat conflictelor de muncă.
Potrivit dispoziţiilor art. 269 Codul muncii şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa sau locul de muncă.
Competenţa teritorială stabilită de legislaţia muncii este o competenţă de ordine privată, care poate fi invocată potrivit prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., numai de pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii.
În cauza de faţă niciunul dintre pârâţi nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, aceasta fiind invocată din oficiu de Tribunalul Vâlcea la termenul de la 29 ianuarie 2024.
Deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ. privind invocarea excepţia necompetenţei teritoriale relative, prima instanţă sesizată trebuia să constate că era competentă, neputând-o aduce în discuţie din oficiu, întrucât prin lege s-a urmărit ca această excepţie să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2024.