Appeal upheld; one-year professional prescription misapplied to contract claim, award remanded for fresh hearing.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 martie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu B. S.R.L., a solicitat să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă, să se constate că actuala pârâtă în mod vădit abuziv a procedat la rezilierea contractelor de servicii; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 374.860 RON compusa din: 43.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x/03.10.2019 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitare si modernizare plot de irigaţii SPP 5 Palazu Mare"; 49.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa în temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii SPP 6-6"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 Ia Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii SPP 6-0"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.1.20218 la Contractului de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii CA3/OUAI"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 Ia Contractului de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii SPP 5-8"; 57.880 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x din data de 13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii CD2"; 49.780 RON reprezentând contravaloarea Facturii fiscale nr. x/13.08.2020 emisa in temeiul Contractului de cesiune nr. x/28.11.2018 la Contractul de servicii nr. x din 31.10.2018 pentru obiectivul "Reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii CA2/OUAI".

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia prescripţiei, în raport de art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., iar, pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că pentru suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ. totodată, a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtei, în sensul că termenul de prescripţie ar începe sa curgă de la data la care s-ar fi terminat lucrarea, având în vedere dispoziţiile art. 2524 alin. (2) C. civ. Cu alte cuvinte, termenul este cel de exigibilitate a obligaţiei de plată ce se naşte de la data facturării, adică de la data la care creanţele au fost cerute la plată, conform contractului dintre părţi.

Prin sentinţa nr. 418/2022 din 5 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia prescripţiei şi s-au respins, ca prescrise, pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, anularea sentinţei civile nr. 418/05.10.2022 ca fiind netemeinică şi nelegală şi rejudecând: cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei ca neîntemeiată; pe fondul cauzei a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, să se constate că intimata în mod abuziv a procedat la rezilierea contractelor de servicii, precum şi obligarea intimatei la plata sumei de 374.860 RON.

Prin decizia nr. 229/2023 din 9 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul reclamantei şi a obligat-o pe aceasta la plata către intimată a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat următoarele:

A solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 din C. civ., pe care le-a redat, considerând că, din economia textului de lege, rezulta că domeniul de aplicabilitate al acestui termen special de prescripţie este unul restrâns, instituit in considerarea profesiei/meseriei creditorului şi vizează acele creanţe care nu sunt constatate, de regulă, printr-un act scris, având în vedere că se bazează pe o prezumţie de plată, astfel că, în cazul în care creanţa este recunoscută printr-un înscris, necontestat de debitor, a apreciat că este vorba de o datorie ordinară neplătită, pentru care se aplică termenul general de prescripţie; în niciun caz, o societate comercială, ce desfăşoară acte de comerţ, nu poate fi asimilată profesiilor liberale sau profesioniştilor din diferite domenii, la care face referire articolul 2520 din noul C. civ., aceeaşi concluzie fiind reţinută, de altfel, şi în doctrină (Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 4 din 31 august 2020, dr. Sebastian Bodu, MBA formator, Institutul Notarial Român).

Per a contrario, a considerat recurenta, în cazul în care creanţa este recunoscută printr-un înscris, suntem în prezenţa unei datorii ordinare neplătite, pentru care se aplică termenul general de prescripţie.

Or, în speţă, s-a mai arătat, între recurentă şi intimată au fost încheiate contracte de prestări servicii, în temeiul cărora au fost emise facturi fiscale pentru serviciile prestate, astfel că, în speţă, creanţa solicitată prin cererea de chemare în judecată este o creanţă recunoscută printr-un înscris, fiind astfel, mai mult decât evident, aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de C. civ.

Recurenta a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile art. 2524 alin. (2) C. civ., susţinând că, în cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data la care este împlinit termenul.

Or, în speţă, a considerat recurenta, este mai mult decât evident că termenul de prescripţie a început să curgă la data la care obligaţia de plată a devenit exigibilă - data facturării, adică de la data la care creanţele au fost cerute la plată, conform contractului dintre părţi.

In plus, a arătat recurenta, momentul exigibilităţii obligaţiei astfel stabilite este un argument şi pentru faptul că, de la momentul exigibilităţii obligaţiei, nu poate curge decât termenul general de prescripţie, şi nu termenul special de la art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., aceeaşi concluzie fiind reţinută şi în practica judiciară, sens în care a redat considerente din decizia nr. 593 din 15 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Aşadar, având în vedere termenul general de prescripţie de 3 ani aplicabil în speţă şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, recurenta a solicitat instanţei să constate că cererea de chemare în judecată a fost formulată în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani, aceasta fiind înregistrată la data de 11.03.2022, pe rolul Tribunalului Olt.

În continuare, recurenta a arătat că instanţa de apel a reţinut şi următoarele aspecte:

"atât la fond cât şi în faţa instanţei de apel intimata-pârâtă a susţinut că în speţă apelanta-reclamantă trebuia să dispună de competenţele profesionale ale unui expert tehnic pentru executarea obligaţiei de a întocmi expertizele necesare. Cu toate acestea, apelanta nu a motivat nimic cu privire la acest aspect, susţinând doar că termenul de prescripţie este cel de 3 ani, fără a face vorbire de îndeplinirea obligaţiei contractuale de întocmire a expertizelor tehnice fără de care nu se putea îndeplini obiectul principal al contractului."

Legat de această susţinere, recurenta a menţionat că ceea ce a dorit sa spună partea adversă se referă la faptul că reclamanta trebuie să dispună de competenţele profesionale ale unui expert tehnic şi, prin urmare, s-ar aplica art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, în cazul de faţă nu se pot aplica dispoziţiile art. 2520, având în vedere obiectul contractului, respectiv prestări servicii, şi faptul că o societate comercială ce desfăşoară acte de comerţ nu poate fi asimilată profesiilor liberale sau profesioniştilor din diferite domenii la care face referire acest articol.

În plus, după redarea înţelesului noţiunii de inginer (potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Romane), recurenta a precizat că a încheiat, în calitate de societate comercială, un contract având ca obiect servicii de proiectare pentru obiectivul "reabilitarea si modernizarea plotului de irigaţii [...]", cu o altă societate, respectiv B. S.R.L..

Totodată, a subliniat că o societate comercială, este o persoană juridică constituită în vederea efectuării de acte de comerţ, iar părţile contractante pot presta activităţi economice având declarate la Registrul Comerţului, prin actul constitutiv propriu, codurile CAEN 7112 - Activităţi de inginerie şi consultanta tehnica legate de acestea, 7111- Activităţi de arhitectură etc., în baza cărora pot elabora documentaţii tehnice de specialitate, conchizând că există o mare diferenţă între cele două noţiuni, o societate comercială neavând calificarea unui inginer.

Prin urmare, recurenta a considerat că instanţa de apel a aplicat în mod eronat dispoziţiile legale privitoare la prescripţie, reţinând că în speţă ar interveni prescripţia specială de un an, în loc de cea generală de 3 ani.

În continuare, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a mai arătat, în esenţă, următoarele:

Decizia recurată nu este motivată, necuprinzând motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei, iar conduita procedurală adoptată de către instanţa de apel nu răspunde exigenţelor impuse de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea atacată neputând fi asimilată unui act echitabil de justiţie.

Redând conţinutul art. 425 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în considerente trebuie să fie arătate, situaţia de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Mai mult, recurenta a solicitat să se aibă în vedere că soluţia pronunţată nu are ca fundament analizarea probelor administrate, în condiţiile în care instanţa de apel susţine că nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale şi nu ar fi depus dovezile necesare la dosarul cauzei. Aceste susţineri sunt neîntemeiate, având în vedere că şi-a îndeplinit obligaţiile, astfel cum au fost stabilite prin contract şi a depus dovezile necesare în cauză.

A susţinut că, aşa cum a arătat şi prin cererea de chemare în judecată şi cum rezultă, inclusiv, din înscrisurile anexate acesteia, în respectarea dispoziţiilor contractuale, a întreprins o serie de demersuri, pe care recurenta le-a reiterat în motivele de recurs.

Recurenta a mai arătat că şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile stabilite prin contractele de servicii nr. x - 366 din 31.10.2018, dar, cu toate acestea, în data de 10.09.2019, B. S.R.L. a reziliat în mod abuziv contractele printr-o comunicare, fără a respecta condiţiile cuprinse în acestea, imediat după declararea proiectului tehnic ca fiind eligibil şi selectat pentru finanţare, prin publicarea pe site-ului AFIR.

Potrivit punctului 11.3 din contractele menţionate mai sus "nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi, în mod culpabil şi repetat, dă dreptul părţii lezate de a considera contractul de drept reziliat cu un preaviz de 15 zile, şi de a pretinde plata prestaţiilor efectuate până la momentul notificării intenţiei de reziliere, precum şi de daune-interese."

Prin urmare, potrivit contractului încheiat, neexecutarea culpabilă şi repetată a obligaţiilor, dă dreptul părţii lezate de a rezilia contractul cu condiţia notificării părţii adverse cu 15 zile înainte.

Rezilierea poate fi invocată numai în cazul în care neexecutarea obligaţiilor este culpabilă, adică poate fi imputată părţii contractante care nu şi-a îndeplinit obligaţia.

Or, intimata a procedat la rezilierea unilaterală a contractului fără motivaţie susţinută, fără un preaviz, şi ulterior efectuării şi predării de către recurentă a tuturor lucrărilor.

Recurenta a solicitat să se constate faptul că rezilierea astfel invocată de către intimată nu produce niciun efect, deoarece nu au fost respectate nici condiţiile impuse de dispoziţiile legale imperative şi nici clauzele contractuale convenite de părţi în contractul încheiat.

Recurenta a arătat că, deşi şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale asumate, pârâta în mod abuziv a înţeles să rezilieze contractele de prestări servicii cu scopul a de se sustrage de la plata obligaţiilor restante.

În final recurenta a menţionat că, în măsura în care instanţa de control judiciar ar fi analizat întreg probatoriul administrat, ar fi constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 din C. civ.

Analizând dispoziţiile legale menţionate se observă că domeniul de aplicabilitate al termenului special de prescripţie de 1 an este unul restrâns, acesta aplicându-se numai în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: creanţele sunt solicitate de ingineri, arhitecţi, geodezi, contabili şi alţi liber-profesionişti; creanţele solicitate, de regulă, nu sunt constatate printr-un înscris.

Per a contrario, în cazul în care creanţa este recunoscută printr-un înscris, necontestat de debitor, este vorba de o datorie neplătită, pentru care se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani.

Totodată, a solicitat să se constate că o societate comercială ce desfăşoară acte de comerţ nu poate fi asimilată profesiilor liberale sau profesioniştilor din diferite domenii la care face referire articolul 2520 din C. civ.

A reiterat că, în măsura în care instanţa de apel ar fi analizat întreg probatoriul administrat ar fi constatat că în cauză nu ne regăsim în situaţia de excepţie prevăzută de art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ. pentru a fi aplicabil termenul special de prescripţie de 1 an, între părţile litigiului fiind încheiate contracte comerciale, iar creanţa solicitată fiind constatată prin facturile fiscale depuse la dosar.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, faţă de care recurenta-reclamantă a formulat răspuns.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, va admite recursul reclamantei A. S.R.L., reţinând următoarele considerente:

În speţă, se constată că reclamanta a învestit instanţa judecătorească cu o cerere având un obiect evaluabil în bani solicitând să se constate că pârâta în mod vădit abuziv a procedat la rezilierea contractelor de prestări servicii, respectiv să se dispună obligarea pârâtei la plata unor sume decurgând din mai multe facturi emise în baza contractelor de prestări servicii nr. x/31.10.2018, nr. y/31.10.2018, nr. z/31.10.2018, nr. w/31.10.2018, nr. t/31.10.2018, nr. s/31.10.2018 şi nr. 366/31.10.2018.

Pârâta s-a apărat, în primă instanţă, invocând, în principal, excepţia prescripţiei, în raport de art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ.

În combaterea excepţiei prescripţiei, prin răspunsul la întâmpinare depus în faţa tribunalului, reclamanta a susţinut, în esenţă, că pentru suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ., precum şi că apărarea pârâtei nu poate fi primită, având în vedere dispoziţiile art. 2524 alin. (2) C. civ.

Prima instanţa, constatând că sunt incidente prevederile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., care reglementează termenul de prescripţie de 1 an în cazul liber-profesioniştilor, pentru plata sumelor care li se cuvin pentru prestaţiile efectuate, a admis excepţia prescripţiei şi a respins, ca prescrise, pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Instanţa de prim control judiciar a respins apelul reclamantei confirmând soluţia tribunalului în privinţa corectei determinări a termenului de prescripţie incident în cauză, precum şi a momentului de la care acesta a început să curgă; totodată, dincolo de aspectul prescripţiei, instanţa de apel a analizat şi fondul acţiunii, reţinând că aceasta apare ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că ceea ce trebuie dezlegat, prin prisma motivelor de recurs formulate, vizează incidenţa sau nu în cauză a termenului special de prescripţie a dreptului la acţiune reglementat de dispoziţiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ.

Potrivit art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., "se prescrie în termen de un an dreptul la acţiune în cazul: (...) inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea".

Din conţinutul acestui text normativ rezultă că prescripţia priveşte situaţia liber profesioniştilor cărora li s-a comandat o lucrare.

Dispoziţiile art. 3 din C. civ., prevăd că sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere şi, de asemenea, constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ.

În condiţiile în care distincţia dintre noţiunea de profesionist şi liber-profesionist este evidentă, Înalta Curte constată că între părţi au fost încheiate contracte în formă scrisă, fiind vorba de raporturi contractuale între două societăţi, prestatorul serviciilor de proiectare şi pârâta, persoana juridică beneficiar al acestor servicii.

În speţă, se observă că serviciile a căror plată o solicită reclamanta au la bază contracte de prestări servicii încheiate între profesionişti, în formă scrisă, iar sumele facturate, reclamate la plată, tind să îndestuleze patrimoniul, activul persoanei juridice.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de apel a asimilat în mod greşit reclamanta unui liber-profesionist, reţinând dispoziţiile art. 2520 alin. (1) pct. 8 C. civ., care reglementează situaţia liber-profesioniştilor, care vizează prescripţia în cazul unei acţiuni pentru plata unui inginer, geodez, contabil şi a altor liberi-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin, sfera persoanelor care se încadrează în prevederile legale menţionate fiind strict determinată.

Câtă vreme contractele ce reprezintă cauza juridică a pretenţiilor formulate au fost încheiate între profesionişti, în formă scrisă, în rejudecare, instanţa de apel urmează a avea în vedere dispoziţiile art. 2517 C. civ., conform cărora termenul de prescripţie este de 3 ani, dacă legea nu prevede alt termen, aşa cum, în mod constant a susţinut, de altfel, reclamanta, urmând, totodată, a stabili care este în concret momentul de început al termenului de prescripţie.

Sub un al doilea aspect, se constată că, prin memoriul de recurs, autoarea prezentei căi extraordinare de atac a formulat şi critici cu privire la argumentele reţinute de instanţa de apel pe fondul cererii de chemare în judecată.

Cât priveşte judecarea acţiunii pe fond, dincolo de chestiunea prescripţiei, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu putea trece la examenul de fond al pretenţiilor formulate, în condiţiile în care în ordinea de drept procesual, ţinând cont aici şi de dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., evocarea fondului pentru prima dată în apel putea fi realizată numai dacă această primă critică sub aspectul prescripţiei ar fi fost găsită fondată, iar hotărârea de primă instanţă anulată. De asemenea, trebuie observat că reclamanta a formulat prin memoriul de apel critici privind fondul raportului juridic litigios, însă, în contextul solicitării de anulare a sentinţei atacate şi de respingere a excepţiei prescripţiei ca neîntemeiată; or, în speţă, critica referitoare la prescripţie nu a fost găsită ca fiind întemeiată, astfel încât evocarea fondului nu era posibilă.

Oricum, câtă vreme prima instanţă a admis excepţia prescripţiei şi a respins sub acest aspect pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, iar instanţa de prim control judiciar a respins apelul, constatând temeinicia soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei de către tribunal, considerentele reţinute de curtea de apel pe fondul acţiunii au valenţa unor considerente indiferente sau supraabundente şi aduc hotărârii elemente care nu influenţează în niciun fel soluţia adoptată, menţionarea lor neavând nicio relevanţă.

Cum susţinerile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva nemotivării deciziei atacate, vizează, în esenţă, fondul raportului juridic litigios, şi, cum evocarea fondului acestuia nu era posibilă, de altfel, considerentele deciziei din apel pe fondul acţiunii fiind indiferente sau supraabundente, instanţa de prim control judiciar negăsind fondat motivul de apel sub aspectul prescripţiei, analizarea respectivelor critici, la acest moment procesual, este lipsită de relevanţă.

În raport cu aceste considerente, având în vedere soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 din C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 229/2023 din 9 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 229/2023 din 9 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2024.