Flight delay compensation claim: negative conflict of jurisdiction resolved in favor of court of defendant's secondary branch
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by awarding the case to the Buftea Court of First Instance, ruling that the initial court was competent and did not commit an error by failing to raise an objection ex officio. The dispute involved a small-claims action filed by a Romanian legal entity against a foreign airline with a secondary branch in Romania, seeking compensation for flight delay under EU Regulation 261/2004; the Buftea Court initially declined territorial jurisdiction in favor of the Cluj-Napoca Court based on the place of arrival, but the Cluj-Napoca Court subsequently declined jurisdiction back to Buftea, citing procedural errors in the initial court’s handling of the exception. The decisive legal basis relied on Article 135(1) and (4) of the Code of Civil Procedure to resolve the conflict, affirming that under Article 130(3), private territorial jurisdiction exceptions cannot be raised ex officio by the court, and confirming that the court of the defendant’s secondary branch is competent pursuant to Article 109 of the Code of Civil Procedure and Article 7(5) of Regulation (EU) 1215/2012, thereby validating the original filing venue.
Legislator headnote
AI generatedart. 1575 din C. civ, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 109 din C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Flight delay compensation claim: negative conflict of jurisdiction resolved in favor of court of defendant's secondary branch: The dispute involved a small-claims action filed by a Romanian legal entity against a foreign airline with a secondary branch in Romania, seeking compensation for flight delay under EU Regulation 261/2004; the Buftea Court initially declined territorial jurisdiction in favor of the Cluj-Napoca Court based on the place of arrival, but the Cluj-Napoca Court subsequently declined jurisdiction back to Buftea, citing procedural errors in the initial court’s handling of the exception. The decisive legal basis relied on Article 135(1) and (4) of the Code of Civil Procedure to resolve the conflict, affirming that under Article 130(3), private territorial jurisdiction exceptions cannot be raised ex officio by the court, and confirming that the court of the defendant’s secondary branch is competent pursuant to Article 109 of the Code of Civil Procedure and Article 7(5) of Regulation (EU) 1215/2012, thereby validating the original filing venue.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe provision cited as the legal basis for the final decision to establish the competence of the Buftea Court of First Instance.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 mai 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:
1. Prin cererea de valoare redusă înregistrată la 27 aprilie 2023 pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia Civilă sub numărul x/2023 reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei reprezentând compensaţie întârziere zbor, în temeiul dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004, precum şi a dobânzii legale.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 7 şi 14 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1575 din C. civ. şi art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 9317 din 20 octombrie 2023 pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului, fiind evocată în acest sens interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-204/08.
Prin urmare, având în vedere că zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Memmingen Allgau, iar ca punct de sosire, Aeroportul din Cluj-Napoca, rezultă că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă să judece cererea reclamantei.
2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub acelaşi număr de dosar, care, prin sentinţa civilă nr. 3048/CC/2024 din 27 februarie 2024 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În argumentarea soluţiei, s-a reţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1), art. 113 alin. (1) pct. 6 şi art. 130 alin. (3) C. proc. civ., cu consecinţa că, Judecătoria Buftea, fiind instanţa sesizată de reclamantă, nu putea să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.
S-a arătat că temeiul de drept reţinut de Judecătoria Buftea, respectiv art. 5 pct. 1 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 nu este aplicabil cauzei, apoi, dacă aceste dispoziţii ar fi fost incidente, soluţia trebuia să fie în sensul respingerii cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române.
De asemenea, interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din Cauza C-204/08 nu poate fi reţinută în speţă, deoarece aceasta priveşte incidenţa Regulamentului (CE) nr. 261/2004, care, la rândul său, vizează drepturile pasagerilor. Or, în cauză, cererea fiind formulată de o persoană juridică română, având calitatea de cesionar al creanţei de despăgubire împotriva pârâtei, nu sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004.
3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 13 martie 2024, sub acelaşi număr.
Înalta Curte, constatând că, în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta A. împotriva pârâtei B., ambele părţi fiind societăţi străine, pârâta având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi sucursală în România. În raport cu acest sediu secundar, reclamanta a introdus cererea la Judecătoria Buftea, solicitând obligarea pârâtei la plata compensaţiei pentru întârzierea zborului, în temeiul dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004
Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanţe române, instanţa sesizată de reclamantă a apreciat că, din perspectiva competenţei internaţionale, instanţele române sunt competente să soluţioneze pricina.
Această concluzie este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, care stabilesc că:
"O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză".
În acelaşi sens este şi art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii".
În circumstanţele evocate, instanţa competentă se determină conform legii procesuale civile române întrucât, potrivit art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ., "Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".
În continuare, procedând la soluţionarea conflictului negativ de competenţă, instanţa supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi cele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă.
Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.
Pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei sucursale din România care aparţine unei persoane juridice stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Totodată, această sucursală este situată în Otopeni, jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".
Pe de altă parte, întrucât cererea reclamantei derivă dintr-un contract de transport, fiind atrasă incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi act normativ, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire.
Cum necompetenţa de ordine privată a instanţei nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, aşa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia necompetenţei de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant, precum şi a neinvocării de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.