Negative jurisdictional conflict over condominium maintenance fees: claimant’s fixed choice of branch location court bars subsequent ex officio declination.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Craiova Court, thereby upholding the claimant's choice of forum and reversing the Bucharest Sector 1 Court's ex officio declination. The dispute involved a civil action for the payment of maintenance fees, late penalties, and repair fund contributions for a condominium unit, which had bounced between the two courts after the Craiova Court declined jurisdiction under the general rule of defendant's domicile, while the Bucharest Court applied the exception for the location of the legal entity's branch. The Court determined that under Article 116 of the Code of Civil Procedure, the claimant exercised the right to choose among competent courts under Article 109 (branch location) by filing the initial complaint in Craiova, thereby definitively fixing territorial jurisdiction; consequently, the alternative jurisdiction rules prohibited the courts from subsequently declining competence, as the claimant's initial selection was binding and could not be contested by the defendant or the courts ex officio.
Legislator headnote
AI generatedart. 78 din Legea nr. 196/2018, art. 107 C. proc. civ, art. 109 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict over condominium maintenance fees: claimant’s fixed choice of branch location court bars subsequent ex officio declination: The dispute involved a civil action for the payment of maintenance fees, late penalties, and repair fund contributions for a condominium unit, which had bounced between the two courts after the Craiova Court declined jurisdiction under the general rule of defendant's domicile, while the Bucharest Court applied the exception for the location of the legal entity's branch. The Court determined that under Article 116 of the Code of Civil Procedure, the claimant exercised the right to choose among competent courts under Article 109 (branch location) by filing the initial complaint in Craiova, thereby definitively fixing territorial jurisdiction; consequently, the alternative jurisdiction rules prohibited the courts from subsequently declining competence, as the claimant's initial selection was binding and could not be contested by the defendant or the courts ex officio.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive as the legal basis for establishing the competence to resolve the cause in favor of the specified court.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 mai 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia I civilă la data de 01.09.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata sumei de 2.633,80 RON, reprezentând plata cheltuielilor de întreţinere aferente perioadei ianuarie 2021 - prezent, din care 2.019,38 RON reprezintă debit, 453,24 RON reprezintă penalizare procentuală de întârziere, iar 161,18 RON reprezintă fond de reparaţii.
În drept, a invocat prevederile art. 78 din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor şi Decizia CCR nr. 81/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 10438/2022 din 14 decembrie 2022, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată prin întâmpinare, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competenţa teritorială a instanţei de la sediul pârâtului, situat în sector 1 Bucureşti.
2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă sub acelaşi număr de dosar, care, prin sentinţa civilă nr. 835/2024 din 16 februarie 2024 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Craiova.
Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În argumentarea soluţiei, s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 109 C. proc. civ., întrucât prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta invocă nerespectarea obligaţiei de plată a cheltuielilor de întreţinere de către pârâta B..
De asemenea, instanţa a mai arătat că, în ipoteza competenţei teritoriale alternative, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamanta exprimându-şi opţiunea prin sesizarea Judecătoriei Craiova, care este instanţa de la locul dezmembrământului pârâtei.
3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 20 martie 2024.
Înalta Curte, constatând că, în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:
Obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.
Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de întreţinere aferente perioadei ianuarie 2021 până în prezent pentru imobilul situat în municipiul Craiova, str. x, jud. Dolj, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.
Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", textul de lege reglementând competenţa teritorială de drept comun.
Pe lângă această regulă generală, legiuitorul a mai prevăzut şi competenţa instanţei de la locul unde persoana juridică de drept privat are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta, potrivit art. 109 C. proc. civ.
În toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial alternativ, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acţiunii, s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.
Pe cale de consecinţă, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.
În cauză, Înalta Curte constată că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a înţeles să introducă acţiunea, conform art. 109 C. proc. civ., la instanţa din circumscripţia locului unde se află situat dezmembrământul pârâtei, respectiv B., acesta fiind şi locul îndeplinirii obligaţiei de plată a cheltuielilor de întreţinere restante.
Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Craiova, potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., reclamanta şi-a exercitat dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente, stabilind în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul dezmembrământului persoanei juridice de drept privat.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.