Auto insurance liability damages: Inadmissibility of cassation appeal under mandatory appeal-only regime

Şedinţa publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.10.2021 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul-forţat C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 95.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, precum şi a sumei de 10.000 euro, reprezentând daune materiale pricinuite ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 22.12.2018, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 27 alin. (1) C. proc. pen., art. 1381, art. 1391, art. 1392 C. civ., art. 49, art. 50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurările şi reasigurările în România, art. 26 alin. (1) din Ordinul ASF nr. 20/2017 al CSA, Decizia Comisiei Euopene din 28.07.2003 privind aplicarea Directivei 72/166/CEE a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere auto, cu modificările ulterioare.

Prin sentinţa civilă nr. 1383 din 06.12.2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. şi a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 250 RON, reprezentând daune materiale, a sumei de 20.000 euro (curs B.N.R. din ziua plăţii), reprezentând daune morale, precum şi a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanta A., cât şi pârâta B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 130/LP din 20 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei şi admis apelul pârâtei, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 20.000 de RON. Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

3. Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi retrimiterea cauzei instanţei de apel în vederea suspendării de drept a litigiului, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata în integralitate a sumei de 105.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. şi a cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 4 decembrie 2023.

La 30 ianuarie 2024, intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Prin rezoluţia din 19 martie 2024 a fost stabilit, pentru soluţionarea recursului, termen de judecată la 21 mai 2024 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare.

Recursul are ca obiect o decizie pronunţată într-un litigiu izvorât din materia asigurărilor de răspundere civilă, acţiunea fiind întemeiată pe art. 2223 şi urm. C. civ. şi pe dispoziţiile din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Potrivit art. 27 C. proc. civ. "hotărârile rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

De asemenea, potrivit art. 24 Cod procedură de civilă, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" iar, conform art. 25 alin. (1) din acelaşi cod "procesele în curs de judecată precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Prin urmare, legiuitorul a optat pentru regula potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţelor de judecată la 4 octombrie 2021, fiind astfel aplicabile dispoziţiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

Prin modificările prevederilor art. 483 alin. (2) teza I C. proc. civ., aduse prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în litigiile izvorând din materia asigurărilor.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din acelaşi cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate şi având în vedere data introducerii acţiunii, rezultă că hotărârea prin care se soluţionează în primă instanţă o acţiune în materia asigurărilor este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una din garanţiile procesului echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din acelaşi cod.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 130/LP din 20 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 130/LP din 20 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.