Quarantine accommodation contract dispute left final as recourse inadmissible.

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secţia Civilă la 27.01.2021, reclamantele A. - Sucursala Lacu Sărat şi A. Bucureşti au chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Chiscani, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta să le achite reclamantelor suma de 187.500 RON, reprezentând debit restant, în baza contractului nr. x/88/27.03.2020; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5047/01.11.2021, Judecătoria Brăila, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Prin sentinţa civilă nr. 129/FCiv/01.11.2022, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantele au declarat recurs, care a fost recalificat ca apel.

Prin decizia nr. 73/A/08.03.2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi, în rejudecare, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a stabilit termen pentru continuarea judecăţii.

Prin decizia civilă nr. 314/A/23.11.2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată acţiunea şi cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, toate părţile au declarat recurs.

Recurentele-reclamante au solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, au susţinut că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a ţine cont de regulile de interpretare a contractelor prevăzute la art. 1.266-1.268 C. civ., subliniind că în accepţiunea instanţei voinţa părţilor a fost doar ca pârâta să înainteze nişte documente către D.S.P. Brăila, adică să intermedieze decontarea sumelor solicitate.

Contestând această concluzie a instanţei de apel, recurentele-reclamante au argumentat că obligaţia legală a pârâtei era aceea de a găsi locuri de cazare, iar scopul contractului era de a rezolva criza persoanelor care trebuiau carantinate; în acest context, au susţinut că instanţa de apel a nesocotit art. 1.266 alin. (2) şi art. 1.268 alin. (2) C. civ.

Potrivit recurentelor-reclamante, instanţa de apel ar fi interpretat corect obiectul contractului dacă ar fi ţinut cont de contextul social în care a fost încheiat, subliniind că aceste circumstanţe sunt descrise şi analizate de Curtea de Conturi a României în raportul special solicitat de Parlamentul României intitulat "Gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgenţă", precum şi de relevanţa actului adiţional nr. x/15.05.2020.

În continuare, au evidenţiat că scopul contractului era carantinarea de urgenţă a persoanelor venite din străinătate, iar obligaţia principală a prestatorului era să pună la dispoziţie spaţiile de cazare de care dispunea, în timp ce obligaţia principală a pârâtei era să achite costurile de cazare; aceeaşi concluzie este susţinută şi de comportamentul părţilor după încheierea contractului.

Recurentele-reclamante au mai argumentat că instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că pârâta a achitat o parte din datorie ulterior demarării prezentei acţiuni şi a confirmat soldul de debitor, ceea ce echivalează cu o recunoaştere a datoriei; de altfel, pârâta avea un contract identic cu D.S.P. Brăila, iar aceasta din urmă achita cheltuielile aferente carantinei către pârâtă, care la rândul ei plătea serviciile de cazare.

Au mai susţinut că instanţa de apel a fost în eroare când a apreciat că sumele solicitate reprezentau contravaloarea serviciilor prestate pentru persoanele care nu au respectat condiţiile izolării şi au părăsit complexul hotelier; în primul rând, subliniază că serviciile au fost prestate şi facturate pentru pârâtă, nu persoanelor carantinate, iar în al doilea rând, nu era vorba de persoanele care au părăsit hotelul, ci de persoane care nu respectau regulile izolării impuse de ordonanţele militare.

Totodată, recurentele-reclamante au contestat opinia instanţei conform căreia ar fi trebuit să recupereze paguba de la persoanele care au părăsit locul de carantinare, în temeiul art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Militară nr. 4/2020, argumentând că nu aveau o convenţie cu persoanele fizice şi că doar autorităţile deţineau evidenţa acestora. În plus, articolul menţionat nu instituie vreo normă derogatorie care să permită prestatorilor privaţi de servicii de cazare să se subroge autorităţilor pentru a putea solicita acea datorie.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă, în memoriul său, a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, cu privire la cheltuielile de judecată, argumentând că instanţa de apel a fost în eroare când a apreciat că nu ar fi fost depusă dovada acestora. În acest sens, a subliniat că dovada cheltuielilor a fost depusă la dosar la termenul din 01.03.2023, împreună cu concluziile scrise.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 15.03.2024, recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantelor.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 şi 482 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Reclamantele au învestit, la 27.01.2021, instanţele cu un litigiu generat de executarea unui contract administrativ, respectiv contractul de prestări servicii nr. x/27.03.2020, potrivit sentinţei civile nr. 5047/01.11.2021 a Judecătoriei Brăila, secţia Civilă, pronunţată în cauză.

În forma în vigoare la data sesizării instanţei sesizate, 27.01.2021, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispoziţiile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative.

Raportând aceste repere la dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa supremă constată că decizia civilă nr. 314/A/23.11.2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurentele au exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficienţă textelor de lege enunţate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursurile ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurentele-reclamante A. - Sucursala Lacu Sărat şi A. Bucureşti şi de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Chiscani împotriva deciziei civile nr. 314/24.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2024.