Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1052/2024 AI generated

Lack of legal interest in challenging third-party damages award after prior adjudication of inopposability

Case Number Decizia nr. 1052/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for lack of legal interest, leaving the Court of Appeal's decision in force, which ordered the third-party defendant to pay the plaintiff approximately 508,000 euros plus damages for the inopposable transfer of distribution activities. The dispute concerned a corporate litigation case where the plaintiff challenged the validity of a sole shareholder's decision by the second defendant to assign distribution contracts and novate credit facilities to the third-party defendant; although the lower appellate court had previously adjudicated the inopposability of the transfer and the specific damages, the second defendant appealed the final damages award, arguing incorrect application of corporate and civil law regarding the valuation of the transferred assets. The court held that the appeal was inadmissible under Article 40 of the Code of Civil Procedure because the second defendant was not prejudiced by the final order imposing liability on the third party, and thus lacked the required determined, legitimate, and current legal interest to pursue the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Lack of legal interest in challenging third-party damages award after prior adjudication of inopposability: Prin memoriul de recurs, invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât instanţa de apel, în rejudecare, nu a prezentat argumentele pentru care a obligat intimata S.C. C. la plata sumelor acordate.

Keywords

AI generated
civil liability damages sole shareholder article of civil procedure transfer of assets loss of legal interest e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Prin memoriul de recurs, invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În continuare, autoarea căii de atac a criticat legalitatea deciziei recurate şi prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr.
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, în urma analizării lui, acesta a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere; numai recurenta şi-a exprimat punctul de vedere.
art. 494 C. proc. civ
(1), raportate la cele ale art. 494 C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, asupra căreia reţine următoarele:
art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes; în caz contrar, legiuitorul a prevăzut că aceasta va fi respinsă ca lipsită de interes, în condiţiile art.
art. 40 alin. (1) C. proc. civ
civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes; în caz contrar, legiuitorul a prevăzut că aceasta va fi respinsă ca lipsită de interes, în condiţiile art. 40 alin. (1) C. proc. civ.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Principiul legalităţii prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secţia Civilă la 06.09.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună revocarea (inopozabilitatea) hotărârii asociatului unic al pârâtei S.C. B. S.R.L. nr. 2/03.02.2014, privind transferul activităţii de distribuţie de către aceasta către pârâta S.C. C., prin cesionarea contractelor de distribuţie încheiate cu producătorii şi furnizorii de produse din portofoliul S.C. B. S.R.L. către S.C. C. şi transferarea către aceeaşi societate, prin novaţie, a facilităţilor de credit, respectiv a contractului de descoperire de cont nr. x/06.06.2006 şi a contractului de facilitate de credit pentru emitere scrisori de garanţie bancară nr. 114/06.06.2007, încheiate de S.C. B. S.R.L. cu D. S.A., precum şi obligarea pârâtei S.C. C. la plata către reclamantă a sumei de 508.954,28 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 420/08.03.2017, Tribunalul Harghita, secţia Civilă şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Prin încheierea din 19.07.2019, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată cererea reclamantei de constatare a nulităţii raportului de expertiză contabilă depus la termenul din 14.05.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1526/15.10.2019, aceeaşi instanţă a respins ca nefondate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi cererea de chemare în judecată, a obligat reclamanta la plată către fiecare dintre pârâte a sumei de 5.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat şi onorariu parţial de expert şi a obligat reclamanta la plata în favoarea D-nei expert E. a sumei de 3.000 RON, reprezentând diferenţă onorariu de expert.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 19.07.2019, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 180/29.06.2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a constatat inopozabilitatea hotărârii asociatului unic nr. 2/03.02.2014 a societăţii S.C. B. S.R.L. în ceea ce priveşte transferul activităţii de distribuţie prin cesionarea contractelor de distribuţie încheiate de pârâta S.C. B. S.R.L. cu furnizorii de produse din portofoliu, către pârâta S.C. C., a respins celelalte capete de cerere ca nefondate, a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 60.004,37 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a obligat intimatele la plata către apelantă a sumei de 34.502 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 732/30.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. şi a admis recursul recurentei-reclamante, a casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, doar cu privire la obligarea terţului la suportarea prejudiciului cauzat reclamantei.

Rejudecând apelul, prin decizia civilă nr. 455/07.12.2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a obligat pârâta S.C. C. la plata către reclamantă a sumelor de 508.954,28 euro, echivalent în RON la data plăţii şi de 81.939,06 RON, cu titlu de despăgubiri; a obligat intimata S.C. C. la plata către apelanta S.C. A. S.A. a sumei de 28.431,41 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

Prin memoriul de recurs, invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât instanţa de apel, în rejudecare, nu a prezentat argumentele pentru care a obligat intimata S.C. C. la plata sumelor acordate.

În continuare, autoarea căii de atac a criticat legalitatea deciziei recurate şi prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 31/1990, ale art. 1.562 şi ale art. 1.565 C. civ., de vreme ce activitatea de distribuţie nu reprezenta un bun determinat, de o anumită valoare, al cărui transfer ar fi putut determina diminuarea patrimoniului societăţii.

Mai mult, a precizat că, la momentul adoptării hotărârii asociatului unic al intimatei S.C. B. S.R.L. nr. 2/03.02.2014, contractele de distribuţie erau expirate, nefiind cesionate intimatei S.C. C.

Sub acest aspect, recurenta a prezentat modalitatea de încheiere a contractelor de distribuţie, subliniind că, în raportul de expertiză judiciară întocmit la prima instanţă s-a reţinut că nu au existat contracte care să fi fost cesionate în favoarea S.C. C., motiv pentru care a apreciat că instanţa de apel nu putea anticipa valoarea contractelor de distribuţie care urmau a se încheia anual.

Referitor la transferul prin novaţie a contractelor de facilităţi de credit, încheiate de S.C. B. S.R.L. cu D. S.A., recurenta a arătat că, în temeiul acestora, societăţii intimate i s-a conferit dreptul de a beneficia de un împrumut, exercitarea lui rămânând la latitudinea acestei părţi, creditorul neputând urmări sumele menţionate în cuprinsul lor.

Mai mult, a precizat că imobilele ipotecate pentru garantarea executării contractelor de împrumut aparţineau recurentei, aşa încât intimata S.C. C. şi-a asumat obligaţii de plată a căror executare era garantată cu bunurile sale.

La 09.11.2023 intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei în exercitarea căii de atac a recursului, având în vedere că prin decizia recurată intimata S.C. C. a fost obligată la suportarea prejudiciului, iar nu autoarea căii de atac, aspectele privind temeinicia acţiunii revocatorii fiind tranşate definitiv în etapa procesuală anterioară; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, în urma analizării lui, acesta a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere; numai recurenta şi-a exprimat punctul de vedere.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1), raportate la cele ale art. 494 C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, asupra căreia reţine următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes; în caz contrar, legiuitorul a prevăzut că aceasta va fi respinsă ca lipsită de interes, în condiţiile art. 40 alin. (1) C. proc. civ.

Principiul legalităţii prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. civ. impune părţilor exercitarea căilor de atac prevăzute de lege numai în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, iar în conformitate cu art. 458 C. proc. civ., "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".

Interesul, înţeles ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, constă în folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca, potrivit art. 33 teza I C. proc. civ., acesta să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual şi să se menţină pe tot parcursul procesului, inclusiv în căile de atac.

În speţă, recurenta a fost chemată în judecată, în calitate de pârâtă, alături de S.C. C., iar prima instanţă a respins acţiunea; apelul declarat de reclamantă a fost admis şi, în consecinţă, a fost admisă în parte acţiunea, în sensul constatării inopozabilităţii hotărârii asociatului unic nr. 2/03.02.2014 a societăţii S.C. B. S.R.L. privind transferul activităţii de distribuţie prin cesionarea contractelor încheiate de pârâta S.C. B. S.R.L. cu furnizorii de produse din portofoliu, către pârâta S.C. C., a respins celelalte capete de cerere ca nefondate, obligând pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. a fost respins, iar cel declarat de recurenta S.C. A. S.A. a fost admis, prin decizia civilă nr. 732/30.03.2022, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, doar cu privire la obligarea terţului, în speţă. S.C. C., la suportarea prejudiciului cauzat reclamantei.

În urma rejudecării căii devolutive de atac, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a pronunţat decizia civilă nr. 455/07.12.2022, prin care a obligat pe pârâta S.C. C. la plata către reclamantă a prejudiciului în cuantum de 508.954,28 euro şi 81.939,06 RON, precum şi a cheltuielilor de judecată.

S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii civile, deşi nu a fost prejudiciată de soluţia pronunţată de curtea de apel, partea căzută în pretenţii fiind pârâta S.C. CUB S.R.L, singura care ar fi justificat un interes de a promova calea de atac a recursului.

Aşadar, interesul promovării prezentei cereri de recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că el nu este determinat, legitim, personal, născut şi actual, prezentul demers judiciar nefiind apt de a procura titularei căii de atac un folos practic efectiv.

De aceea, în considerarea celor anterior reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 40 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca fiind lipsit de interes, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 455/07.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2024.