Labor dispute sent back to Tulcea Tribunal as claimant’s valid choice of forum binds courts.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the case must be heard by the Tulcea Tribunal, which had been properly seised by the claimant. The claimant, a former employee, sued the agricultural directorate seeking recognition of seniority, issuance of an administrative record for Group II work conditions and seniority bonus, payment of the bonus for the entire worked period, inflation-adjusted, plus damages from 2004 onward. The Tulcea Tribunal had declined territorial jurisdiction in favor of the Mureș Tribunal based on the claimant's domicile, while the Mureș Tribunal declined back, holding that the former workplace also remains a valid jurisdictional basis. The High Court, applying Article 269(1)-(2) of the Labor Code, held that territorial jurisdiction in individual labor disputes is alternative and of private order (Article 129(3), Article 130(3) of the Civil Procedure Code), giving the claimant the option to sue either at his domicile or at his last workplace; once the claimant validly chose the Tulcea Tribunal, neither that court nor the defendant could challenge it ex officio, so competence was fixed with the Tulcea Tribunal, which must hear the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 129 alin. (3) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ; Labor dispute sent back to Tulcea Tribunal as claimant’s valid choice of forum binds courts: Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 19.06.2023, astfel cum a fost precizată cu privire la cadrul procesual pasiv, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Agricolă Tulcea, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i recunoască vechimea în muncă conform documentelor originale, să emită procesul-verbal al consiliului de administraţie, în temeiul art. 179 lit. f) şi h) din Ordinul nr. 50/1990 şi al Scrisorii nr. 382/2000, emise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în sensul recunoaşterii grupei a II-a de muncă şi a sporului de vechime, să-i plătească sporul pentru grupa de muncă solicitată, aferent întregii perioade lucrate, actualizat cu indicele de inflaţie şi indicele de creştere a preţurilor, precum şi despăgubiri pentru aceste sume, de la 11.10.2004 până în prezent; a mai solicitat plata expertizei contabile, dacă va fi efectuată în proces, şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1259/08.11.2023, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
În motivarea acestei soluţii, a reţinut că litigiul are natura unui conflict de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, care reglementează un caz de competenţă exclusivă, astfel că, faţă de domiciliul reclamantului din judeţul Mureş, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Mureş.
Astfel învestit, prin sentinţa civilă nr. 634/21.03.2024, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
În motivarea acestei sentinţe, a reţinut că litigiul este de competenţa jurisdicţiei muncii, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, în forma în vigoare la data învestirii instanţei, potrivit cărora competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă. Această competenţă este alternativă, dar şi exclusivă, în sensul că reclamantul poate alege doar între aceste instanţe. A mai stabilit că, deşi titularul demersului judiciar a ales să sesizeze instanţa fostului loc de muncă, şi aceasta este competentă, întrucât sintagma loc de muncă trebuie interpretată drept loc al executării contractului individual de muncă, astfel că acest criteriu de determinare a competenţei instanţei în soluţionarea oricăror conflicte rezultând din raporturile de muncă supravieţuieşte încetării respectivului contract. Totodată, a reţinut că o consecinţă a caracterului exclusiv al competenţei este aceea că, odată exercitat dreptul de opţiune a reclamantului între instanţele deopotrivă competente, acesta nu mai poate reveni, pârâtul nu poate cere declinarea competenţei, după cum nici instanţa, fiind corect sesizată, nu mai poate invoca, din oficiu, necompetenţa sa.
Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, pentru următoarele considerente:
Între părţi s-a declanşat un litigiu de muncă, iar reclamantul a învestit pentru soluţionarea cauzei Tribunalul Tulcea, instanţă în circumscripţia căreia se afla fostul său loc de muncă, respectiv sediul pârâtei Direcţia Agricolă Tulcea.
Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".
Înalta Curte reţine că, deşi reclamantul nu mai avea calitatea de angajat la data sesizării instanţei, obiectul cererii de chemare în judecată vizează raporturile sale de muncă cu fostul angajator, pârât în cauză, astfel că se poate adresa şi instanţei în circumscripţia căreia a avut ultimul loc de muncă, aceasta fiind depotrivă competentă.
Transpunând dispoziţiile legale anterior evocate în prezenta cauză, se impune în mod necesar concluzia că reclamantul avea dreptul de opţiune între instanţa domiciliului său, respectiv Tribunalul Mureş, şi cea a fostului loc de muncă, respectiv Tribunalul Tulcea, iar exercitându-şi acest drept, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a învestit-o pe cea din urmă.
Înalta Curte reţine faptul că art. 269 alin. (2) din Codul muncii reglementează o competenţă teritorială alternativă, cu caracter de ordine privată, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ.
Actul normativ citat stabileşte termene şi condiţii de invocare a necompetenţei materiale şi teritoriale, de ordine publică şi de ordine privată; astfel, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".
Aşadar, dacă excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată în condiţiile enunţate, competenţa de soluţionare a cauzei rămâne dobândită instanţei învestite de reclamant, care nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul nu o mai poate invoca cu succes şi nici instanţa, din oficiu.
De aceea, reclamantul a învestit legal această instanţă cu soluţionarea conflictului de muncă, fixând, în mod definitiv, competenţa teritorială în favoarea Tribunalului Tulcea, care nu mai putea să dispună, din oficiu, declinarea competenţei.
Faţă de considerentele anterior expuse, în aplicarea art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2024.