Cassation appeal annulled as procedurally invalid; appellate dismissal of non-competition penalties upheld with costs awarded to defendants.

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.09.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C., obligarea acestora la plata sumei de 140.000 euro, reprezentând daune/penalitate provenind din încălcarea repetată a obligaţiilor asumate, conform art. 9.4 din Contractul nr. x/16.02.2006 şi Contractul nr. x/04.06.2010, ca urmare a nesocotirii clauzelor contractuale expres agreate de părţi în cuprinsul art. 6.1.4, art. 6.1.5, art. 6.1.6 şi art. 9.3 constând în abţinerea de la acte de concurenţă neloială şi necesitatea de respectare a obligaţiei de confidenţialitate, astfel cum au fost convenite prin Contractele pentru agent vânzări încheiate între părţi; cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat art. 969, 970 şi următoarele din C. civ. (1864).

Prin întâmpinare, au fost invocate excepţiile lipsei calităţii procesual pasive în privinţa ambilor pârâţi, excepţia prescripţiei, excepţia nulităţii notificării de reziliere. Sub aspectul fondului, s-au invocat prevederile art. 977 C. civ. vechi şi corecta interpretare a clauzelor contractuale, apreciindu-se că penalitatea prevăzută e una fixă de 5.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 174/C din 2 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei B. S.R.L., invocată prin întâmpinare; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului C., invocată prin întâmpinare; a respins excepţia nulităţii notificării de reziliere din 05.06.2019, invocată prin întâmpinare; a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei invocată prin întâmpinare.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C. şi a obligat pârâţii să achite reclamantei suma de 5.000 euro din contractul nr. x/16.02.2006 şi suma de 5.000 euro din contractul x/04.06.2010 şi a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

De asemenea, a obligat pârâţii să achite reclamantei suma de 2.105 RON taxa judiciară şi suma de 1.138 RON onorariu avocat; a obligat reclamanta să achite pârâţilor cheltuieli de judecată în sumă de 7.000 RON onorariu avocat şi 1.000 RON contravaloare transport apărător; a stabilit onorariu final pentru expert D. în cuantum de 2.600 RON; a obligat reclamanta A. S.R.L. să achite în contul B.L.E.T. Braşov, la dispoziţia expertului diferenţa onorariu de 1.100 RON; a obligat reclamanta A. S.R.L. să achite pârâtei B. S.R.L. suma de 1.500 RON cheltuieli de judecată (onorariu expert avansat de pârâtă).

Împotriva acestei sentinţe, a încheierii din 27.01.2020 (prin care instanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov) şi a tuturor celorlalte încheieri de şedinţă au declarat apel pârâţii, iar reclamanta a formulat apel împotriva sentinţei doar sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1816/Ap din 22 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul declarat de apelanţii-pârâţi B. S.R.L. şi C. împotriva încheierii din 27.01.2020 şi a tuturor încheierilor de şedinţă pronunţate de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2019 şi apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 174/C/02.05.2022 pronunţate de Tribunalul Braşov.

A admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi B. S.R.L. şi C. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 174/C/02.05.2022, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu cei doi pârâţi, menţinând dispoziţiile referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiilor, la obligarea reclamantei la plata diferenţei de onorariu de expert către B.L.E.T. Braşov şi a sumei de 1.500 RON către B. S.R.L. cu titlu de onorariu de expert.

Totodată, a obligat reclamanta să achite pârâtei B. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă, suma de 8.330 RON reprezentând de onorariu de avocat şi suma de 1.628 RON cheltuieli de deplasare.

De asemenea, a obligat intimata-reclamantă să achite apelantei-pârâte B. S.R.L. suma de 4.242,45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel şi apelantului-pârât C. suma de 672,45 RON.

Împotriva acestei decizii, la 4 ianuarie 2024, reclamanta A. S.R.L., prin avocat, a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat, în principal, casarea în tot a deciziei civile nr. 1816/22.11.2023 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată; în secundar, casarea în tot a deciziei civile nr. 1816/22.11.2023 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov şi, reţinând cauza spre rejudecare, obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 euro reprezentând daune/penalitate calculată, prin încălcarea obligaţiilor asumate în conformitate cu prevederile art. 9.4 din Contractul nr. x/16.02.2006 şi Contractul x/04.06.2010, ca urmare a nesocotirii clauzelor contractuale expres agreate de către părţi în cuprinsul art. 6.1.4, art. 6.1.5, art. 6.1.6 şi 9.3 constând în abţinerea de la acte de concurenţă neloială şi respectarea obligaţiei de confidenţialitate, astfel cum şi Tribunalul Braşov a stabilit prin sentinţa civilă nr. 174/02.05.2022; admiterea cererii de apel formulată de autoarea prezentului demers judiciar împotriva sentinţei civile nr. 174/02.05.2022, cu consecinţa schimbării în parte a acesteia, şi, rejudecând cauza sub aspectul cheltuielilor de judecată, obligarea pârâţilor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual constând în onorariu avocat - 11.328,98 RON, taxă judiciară timbru - 10.241 RON, contravaloare raport expertiză, din care, recurenta arată că a achitat 1.500 RON; cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la temeiurile casării, recurenta arată că soluţia instanţei de apel vădeşte aplicarea greşită a normelor de drept material şi procesual, atât în ceea ce priveşte modul de dezlegare a aspectelor de ordin procedural, dar şi a chestiunilor de fond, considerentele hotărârii fiind sumar prezentate de către instanţa de apel, iar pe alocuri chiar incomplete.

Detaliind, recurenta arată că, în ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., soluţia este criticabilă, nefiind motivată în acord cu prevederile legale, astfel încât instanţa să ofere părţilor garanţiile procedurale că, dincolo de orice dubiu, soluţia dispusă este justă din punct de vedere al textelor legale aplicabile.

În concret, recurenta arată că soluţia instanţei de apel nu este rezultatul unei analize juridice şi că instanţa de apel a pronunţat un raţionament contradictoriu cu cel al primei instanţe în condiţiile în care reţine eronat faptul că proba cu expertiză contabilă administrată de prima instanţă atestă vânzarea de către apelanta B. S.R.L. de produse x, aşa cum de altfel pârâta se angajase prin încheierea contractului, or obligaţia inserată la art. 6.1.4. impunea abţinerea de la vânzarea unor produse similare cu ale reclamantei, nu însăşi vânzarea produselor E.. Tribunalul a tranşat că pârâta B. a vândut produse E., nu produse similare, iar această statuare nu a fost apelată de reclamantă.

În continuare, recurenta susţine că acest raţionament este eronat şi nelegal în condiţiile în care:

1. obiectul acţiunii a fost reprezentat nu de verificarea produselor x vândute de pârâţi (instanţele constatând faptul că cele două Contracte au rămas în fiinţă), ci de produsele similare cu produsele x vândute de către părţile adverse.

De asemenea, a mai arătat că scopul acţiunii a vizat identificarea operaţiunilor economice separat derulate de pârâţi prin vânzarea de produse similare cu produsele recurentei care contraveneau obligaţiilor contractuale, constatându-se faptul că pârâţii au vândut produse similare cu produsele marca x, conform tabelelor întocmite de expert urmare a cercetărilor dispuse în cauză şi pe care instanţa de apel nu le-a verificat.

Totodată, a învederat că raţionamentul instanţei de apel privind faptul că "proba cu expertiza contabilă administrată de prima instanţă atestă doar vânzarea de către B. S.R.L. de produse x" este eronat în condiţiile în care prin demararea acţiunii s-a dorit demonstrarea încălcării obligaţiilor de exclusivitate asumate de pârâţi, nemaifiind justificat scopul pentru care expertul să analizeze în contabilitatea societăţii vizate inclusiv dacă există produsele similare cu ale recurentei, pe care pârâţii le-au vândut.

2. se reţine eronat faptul că Tribunalul Braşov a tranşat că pârâta B. S.R.L. a vândut produse E., nu produse similare, iar această statuare nu a fost apelată de reclamantă, în condiţiile în care instanţa de apel s-a limitat la a verifica doar concluziile raportului de expertiză administrat în cauză şi nu a analizat faptul că din întreg cuprinsul acestui raport rezultă că pârâţii au vândut nu doar produse marca x, ci şi produse similare cu cele ale societăţii recurente, devenind, astfel, incidente prevederile contractuale invocate în formularea acţiunii.

În continuare, recurenta arată expres că este vorba despre o eroare de judecată şi de încălcare a rolului activ, iar nu de apreciere a raportului de expertiză, în condiţiile în care eroarea instanţei provine din faptul că s-a limitat doar la a analiza scurtele concluzii ale raportului, şi nu întregile considerente ale acestuia, iar simplul fapt că în concluziile raportului experta a omis să insereze şi denumirea de produse "similare" nu conduce la înlăturarea celorlalte aspecte reţinute prin raport, care atestă că pârâţii au nesocotit clauzele contractuale prin vânzarea inclusiv de produse similare cu cele ale recurentei, acesta fiind şi motivul pentru care nu a înţeles să critice, prin cererea de apel, conţinutul raportului de expertiză.

Aşadar, consideră că, prin omisiunea instanţei de apel de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, în integralitate motivele de fapt şi de drept invocate prin acţiune şi prin înscrisurile depuse, precum şi de a arăta, în mod concret, care au fost argumentele ce au stat la baza neluării în considerare, la soluţionarea litigiului, a concluziilor pe care le-a prezentat raportat şi la mijloacele de probă, au fost nesocotite dispoziţiile legale şi i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că, raportat la prevederile C. civ. potrivit căruia contractul reprezintă legea părţilor, obligaţia de neconcurenţă putea fi încălcată în două modalităţi de către pârâţi, fie anterior încetării Contractelor, adică în timpul derulării lor (art. 9.4 coroborat cu art. 6.1.4.), fie pe o perioadă de 24 luni după încetarea efectelor acestora (art. 9.4 coroborat cu art. 9.3.), astfel că penalitatea nu putea fi solicitată doar pentru perioada ulterioară încetării contractului.

Totodată, precizează că, la termenul de judecată din 27.01.2020, dată la care toate părţile au fost prezente în sală, instanţa a dispus administrarea probei cu expertiză, ca urmare a declaraţiilor date de pârâtul C. care nu a răspuns sincer întrebărilor formulate de judecător, pârâtul menţionând iniţial că nu a avut legături cu societăţile comerciale invocate de recurentă, pentru ca, ulterior, să-şi schimbe poziţia procesuală în sala de judecată, transmiţând că a avut legături cu "o parte din aceste societăţi".

Faţă de cele mai sus arătate, recurenta apreciază că aceasta a fost o recunoaştere (mărturisire) judiciară făcută în faţa instanţei, ce face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o şi care nu poate fi revocată şi care, totodată, atestă eroarea în care instanţa de apel s-a aflat la momentul deliberării.

În ceea ce priveşte apelul pe care l-a declarat împotriva sentinţei civile nr. 174/02.05.2022, recurenta susţine că, întrucât prin decizia atacată instanţa de apel a reţinut că, pentru considerentele avute în vederea admiterii apelului pârâţilor, nu se mai impune a se soluţiona apelul reclamantei, criticile sale din apel urmează a fi avute în vedere în cazul admiterii recursului.

În continuare, recurenta a reprodus consideraţiile cu privire la starea de fapt, precum şi cele referitoare la încălcările contractuale, astfel cum acestea au fost expuse prin cererea de chemare în judecată.

Cât priveşte încălcările contractuale, recurenta a precizat că pârâţii au încălcat următoarele prevederi din Contractul pentru agent de vânzări 71/04.06.2010 şi Contractul pentru agent vânzări 9607/16.02.2006, respectiv art. 6.1.4, art. 6.1.5, art. 9.3, arătând că aceste încălcări au îndrituit-o să activeze/să dea eficienţă prevederilor art. 9.4 din cele două Contracte care prevedeau că: Dacă agentul încalcă una sau mai multe clauze, menţionate anterior, va achita Comitentului o penalitate fixă de 5.000 (cinci mii) EUR.

La 26 februarie 2024, intimaţii-pârâţi, prin avocat, au depus, în termen legal, întâmpinare, prin care au invocat nulitatea recursului principal, raportat la prevederile art. 487 şi 488 C. proc. civ., solicitând obligarea părţii adverse la cheltuieli de judecată.

Cu privire la recursul incident, recurenţii-pârâţi au arătat că, în măsura în care instanţa de recurs va aprecia că recursul principal se impune a fi admis, au interes în susţinerea recursului incident, astfel încât, în temeiul art. 497 C. proc. civ., au solicitat casarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive, a prescripţiei, respectiv, casarea deciziei atacate cu privire la considerentele în baza cărora instanţa de apel a reţinut că ar fi în vigoare contractele de agent încheiate cu recurenta.

La 15 martie 2024, recurenta-reclamantă, prin avocat, a depus la dosar întâmpinare la recursul incident şi răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea recursului incident ca nefondat, dar şi respingerea excepţiei nulităţii recursului principal, cu cheltuieli de judecată.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, în situaţia în care eventualele critici sunt formulate cu depăşirea termenului legal de motivare a recursului (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului prin raportare la soluţia instanţei de apel, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată întemeiată excepţia nulităţii invocată de intimaţii-pârâţi, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă, deşi s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu circumstanţiază criticile formulate motivelor de nelegalitate invocate.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea se poate cere atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În concret, în ceea ce priveşte primul motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Totodată, motivul de casare mai sus arătat este consecinţa nerespectării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, referindu-se la considerentele hotărârii judecătoreşti, prevăd că acestea trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, menţionându-se argumentele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

În cauză, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta s-a rezumat, pe de o parte, la chestiuni generale ce ţin de exigenţele motivării, fără a arăta, în concret, în ce mod instanţa de apel a încălcat respectivele cerinţe, iar, pe de altă parte, face referire şi la o pretinsă contradicţie, arătând că, în speţă, instanţa de apel a pronunţat un raţionament contradictoriu cu cel al primei instanţe atunci când a reţinut că proba cu expertiză contabilă administrată de prima instanţă atestă vânzarea de produse E., Tribunalul tranşând că pârâta B. a vândut produse E., nu produse similare.

De asemenea, recurenta-reclamantă a mai afirmat că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin aceea că a omis să examineze şi să cerceteze în mod efectiv, în integralitate, motivele de fapt şi de drept pe care le-a invocat prin acţiune şi prin înscrisurile depuse şi că nu a arătat, în mod concret, care au fost argumentele care au stat la baza neluării în considerare, la soluţionarea litigiului, a concluziilor pe care le-a prezentat raportat şi la mijloacele de probă.

Criticile, astfel cum au fost formulate, nu pot fi reţinute spre analiză, întrucât se caracterizează printr-un grad mare de generalitate şi imprecizie, aspect care atrage imposibilitatea exercitării unui control de legalitate din perspectiva acestei ipoteze subsumate motivului de nelegalitate invocat, după cum nici pretinsa contradicţie nu se subsumează celeilalte ipoteze prevăzute de acelaşi motiv de nelegalitate, întrucât aceasta presupune fie o contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, fie o contradicţie între considerentele aceleiaşi hotărâri, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

De altfel, în continuarea afirmaţiei potrivit căreia instanţa de apel a pronunţat un raţionament contradictoriu cu cel al primei instanţe, recurenta dezvoltă de ce, în accepţiunea sa, raţionamentul este eronat şi nelegal, arătând în cele din urmă că este vorba de o eroare de judecată şi de încălcare a rolului activ în condiţiile în care eroarea instanţei provine din faptul că aceasta s-a limitat doar la a analiza concluziile raportului de expertiză, şi nu considerentele acestuia.

Înalta Curte constată că, formulând această critică, recurenta-reclamantă critică în realitate modul de apreciere, în concret, de către instanţa de apel, a probatoriului administrat în cauză, situaţie care nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În altă ordine de idei, rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, cel al disponibilităţii şi, respectiv, cel al contradictorialităţii, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia concludenţa şi oportunitatea administrării probelor, precum şi în stabilirea valorii probatorii.

Prin urmare, faptul că recurenta nu este mulţumită de modul în care instanţa a evaluat probatoriul nu constituie motiv de nelegalitate care să poată face obiect de analiză în recurs.

Totodată, împrejurarea că recurenta este nemulţumită de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv, absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Cu privire la motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că, pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se arate normele de drept material pretins a fi fost interpretate sau aplicate greşit de instanţă.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care considerentele instanţei de apel au încălcat sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză.

Or, aşa-zisa argumentaţie în drept a memoriului de recurs nu reprezintă altceva decât o prezentare generală a motivului de nelegalitate invocat, urmată de o reiterare a celor arătate în cuprinsul cererii de apel şi a cererii de chemare în judecată, fără a se indica, în concret, niciun text de lege pretins a fi fost nesocotit/încălcat de instanţa de apel.

Totodată, deşi recurenta face vorbire de acele prevederi ale C. civ., potrivit căruia contractul este legea părţilor, se constată că aceasta nu critică soluţia instanţei de apel din perspectiva neaplicării normelor de drept material relative la interpretarea convenţiilor.

Prin urmare, pentru a putea stabili incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept material pretins a fi fost încălcată/interpretată eronat, ci acesta trebuie să expună şi o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate raportat la dispoziţiile legale menţionate, pretins a fi fost încălcate/interpretate eronat, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, atât în identificarea normei de drept material, cât şi în completarea argumentaţiei căii de atac.

Prin urmare, se constată, că, în realitate, şi invocarea acestui motiv de casare este pur formală, neputând fi reţinută existenţa unei veritabile critici de nelegalitate, în sensul exigenţelor/cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Reţinând, aşadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului judiciar în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare invocate şi că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte reţine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1816/Ap din 22 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Având în vedere soluţia de anulare a recursului principal, în temeiul dispoziţiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs conform art. 491 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de recurenţii-pârâţi B. S.R.L. şi C. împotriva aceleiaşi decizii.

Cu privire la cererea formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L., de obligare a recurentei-reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la filele x coroborate cu înscrisul aflat la fila x (împuternicirea avocaţială) din dosarul de recurs atestă efectuarea de către recurenta-pârâtă B. S.R.L. a următoarelor cheltuieli de judecată: onorariu de avocat, în cuantum de 5355 RON, cheltuieli de deplasare în cuantum de 626,06 RON şi cheltuieli de cazare în cuantum de 369,96 RON.

Faţă de soluţia de anulare a recursului principal, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, recurenta-reclamantă este în culpă procesuală, rămânerea fără efect a recursului incident fiind consecinţa directă a modului de soluţionare a recursului principal. Ca urmare, Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.351,02 RON, către intimata-recurentă-pârâtă B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1816/Ap din 22 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de recurenţii-pârâţi B. S.R.L. şi C. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.351,02 RON, către intimata-recurentă-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.