Inadmissibility of cassation appeal against final insolvency liability decision

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a Civilă la data de 02.11.2022, sub nr. x/2021/a1, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sectorului 3 a Finanţelor Publice, a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului A., în sensul obligării acestuia la suportarea întregului pasiv neacoperit al debitoarei B. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, iar, prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin sentinţa civilă nr. 1824 din 10.04.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât şi a admis cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, astfel cum a fost precizată, pârâtul fiind obligat la suportarea pasivului societăţii debitoare B. S.R.L., în cuantum de 2.798.140,35 RON.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul A. a declarat apel, solicitând modificarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 18.05.2023.

Prin decizia civilă nr. 1550/2023 din 18 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 1824/10.04.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 3 a Finanţelor Publice.

Împotriva deciziei instanţei de apel, la 10 ianuarie 2024, pârâtul A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru a administra probele solicitate şi a analiza fondul.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile/motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, putând exercita exclusiv acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457. Astfel, potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii, astfel încât instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

În concret, se constată că acţiunea are ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Având în vedere că decizia recurată a fost pronunţată în materia legii care reglementează procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 45 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014, una din principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, este şi cea referitoare la "judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 169, …"; art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.; art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:

"...nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că, în speţă, decizia instanţei de apel nr. 1550/2023 din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, este o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Cum, în accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 C. proc. civ. sunt inclusiv cele care nu mai pot fi atacate cu recurs, în speţă, decizia atacată a devenit definitivă la data pronunţării acesteia, conform art. 634 alin. (2) C. proc. civ.. "(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Reţinând, aşadar, că, în speţă, decizia recurată a fost pronunţată în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Fiind, aşadar, operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ., faţă de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1550/2023 din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1550/2023 din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.