Unpaid cogeneration bonuses and penalties upheld after set-off defense rejected on appeal.

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta Electrocentrale Bucureşti S.A. (Elcen) a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la:

a) plata sumei 57.753.198 RON aferentă facturilor fiscale nr. x/21.03.2017, y/27.03.2017 şi x/24.07.2017, emise în baza Contractului-cadru nr. C140/2011, modificat şi completat ulterior prin acte adiţionale succesive, sumă compusă din:

- 56.680.387 RON reprezentând contravaloare bonus pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă din Centrala Termoelectrica Bucureşti Sud, Centrala Termoelectrica Bucureşti Vest, Centrala Termoelectrica Grozăveşti şi Centrala Termoelectrica Progresu;

- 1.072.811 RON, reprezentând penalităţi de întârziere din care:

- suma de 1.072.280 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente facturilor nr. x/21.03.2017 si y/27.03.2017, calculate pentru perioada 29.03.2017 -30.06.2017 si

- suma de 531 RON cu titlul de penalităţi de întârziere pentru neplata la scadenţă a facturii nr. x/24.10.2016, penalităţi calculate pentru perioada 31.10.2016-02.03.2017

b) plata penalităţilor de întârziere pentru debitele menţionate mai sus, calculate începând cu data de 01.07.2017 până la data plăţii efective.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270 şi art. 1350 C. civ., precum şi pe dispoziţiile contractului nr. x/2011, încheiat în data de 08.04.2011.

La 6 noiembrie 2019, reclamanta ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI S.A. a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat instanţei să constate că a intervenit compensarea legală cu privire la suma de 56.680.387 RON (debit principal) pretins prin prezenta acţiune, având în vedere solicitarea pârâtei prin adresa nr. x/09.07.2019, coroborat cu măsura administratorului judiciar al reclamantei, transmisă pârâtei din prezenta cauză prin adresa nr. x/09.10.2019, măsură prin care s-a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile legale privind compensarea obligaţiilor de plată reciproce, debit principal până la concurenţa sumei de 56.680.387 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Reclamanta a precizat, totodată, că îşi menţine pretenţiile în raport de accesoriile calculate, respectiv pentru suma de 111.034 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 187 din 7 februarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Electrocentrale Bucureşti S.A., prin administrator judiciar A. SPRL, Filiala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 56.680.387 RON, contravaloare bonus pentru energia electrică produsă în cogenerare, reprezentând diferenţă neachitată aferentă facturilor nr. x/21.03.2017 şi nr. y/27.03.2017, a constatat că a operat de plin drept compensaţia legală între creanţa în sumă de 56.680.387 RON, contravaloare bonus pentru energia electrică produsă în cogenerare, reprezentând diferenţă neachitată aferentă facturilor nr. x/21.03.2017 şi nr. y/27.03.2017, deţinută de reclamanta împotriva pârâtei, şi creanţa în sumă de 56.680.387 RON reprezentând diferenţa neachitata aferentă Deciziei de supracompensare nr. 476/30.03.2017 şi facturii seria x nr. x/30.03.2017, deţinută de pârâtă împotriva reclamantei, cu consecinţa stingerii datoriilor reciproce ale părţilor, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 111.034 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a declarat apel prin care a solicitat anularea sentinţei, cu consecinţa respingerii acţiunii precizate, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect plata penalităţilor de întârziere, arătând că hotărârea este netemeinică şi nelegală, bazată pe o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Prin încheierea din 22 februarie 2021, în vederea soluţionării excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării, cauza a fost amânată la 22 martie 2021. Instanţa a pus în vedere doamnei consilier B. să facă dovada împuternicirii acordate în vederea depunerii întâmpinării şi să precizeze dacă aceasta a fost acordată de administratorul special sau de cel judiciar. De asemenea, a pus în vedere d-nei. consilier juridic B. şi d-lui. consilier juridic C. să precizeze dacă au mandat din partea administratorului judiciar al intimatei-reclamante în prezenta cauză.

Prin decizia civilă nr. 513 A din 22 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 513 A din 22 martie 2021 şi împotriva încheierii de şedinţă din 22 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. a formulat recurs, indicând expres motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile şi a încheierii atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare; în măsură în care, se va retine cauza spre rejudecare, a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, urmând ca pe fondul cauzei să se dispună respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de către intimata-reclamantă, ca neîntemeiată; de asemenea, a solicitat, ca în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., să fie obligată pârâta la plata cheltuielile de judecată ocazionate cu acest proces.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că acest motiv de nelegalitate vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ. şi a redat, în continuare, dispoziţiile art. 178 alin. (1) şi alin. (3) din acelaşi cod, susţinând că, în cazul de faţă, invocă excepţia incompatibilităţii prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.. În esenţă, arată că acest text are în vedere antepronunţarea judecătorului la cazul dedus judecăţii, atunci când lasă de înţeles ce soluţie va da înainte de a delibera si a pronunţa hotărârea.

În susţinerea acestei excepţii, recurenta a precizat că, la data de 25 februarie 2021, a consultat pagina de dosar postată pe portalul instanţelor CAB portal.just.ro şi a observat că, la termenul din 22.02.2021, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat în dosarul x/2017 următoarea soluţie:

"Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2021. Document: Hotărâre 22.02.2021".

A arătat recurenta că o altă eroare strecurată în decizia atacată o reprezintă menţionarea greşită a numelor consilierilor juridici la termenul din 22.03.2021.

Apoi, s-a susţinut că, după efectuarea referatului de şedinţă de către grefier, apelanta-pârâtă a solicit admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării, urmând a se constata că, potrivit art. 58 alin. (1) lit. c) şi I) din Legea nr. 84/2014 printre principalele atribuţii ce revin administratorului judiciar se află formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului.

În continuare după ascultarea poziţiei reprezentatului intimatei - reclamante ELCEN, pentru soluţionarea acestei excepţii, instanţa de apel a dispus în sensul depunerii de către intimata pârâtă ELCEN a dovezii împuternicirii acordate în vederea depunerii întâmpinării, acordată de către administratorul judiciar al acesteia. De asemenea, instanţa a mai pus în vedere consilierului juridic să precizeze dacă cei doi reprezentanţi convenţionali au mandat în prezenta cauză; instanţa a amânat cauza la data de 22.03.2021- ora 10, Complet 7 A, termen în cunoştinţa părţilor.

Recurenta arată că este incident motivul de incompatibilitate invocat faţă de cele reţinute de instanţa de apel prin încheierea din 22 martie 2021, redate în cuprinsul recursului, întrucât judecătorul se antepronunţă cu privire la soluţia pe care urmează a o da asupra soluţiei finale, antepronunţarea judecătorului putând avea loc fie în şedinţa de judecată, fie în afara acesteia.

Evocând dispoziţiile art. 178 alin. (2) C. proc. civ., art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., art. 178 alin. (4) şi (5) din acelaşi cod, recurenta a concluzionat că actul nul este lipsit de eficacitate şi urmează a fi refăcut.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007, art. 24 din H.G. nr. 1215/2009 şi art. 17 alin. (5) din Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 116/2013, acte în temeiul cărora s-a derulat contractul nr. x/08.04.2011 şi s-a emis Decizia ANRE nr. 476/30.03.2017, prevederi anterioare emiterii facturii de supracompensare.

Arată că, pentru toate sumele solicitate de reclamanta ELCEN cu titlu de bonus de cogenerare, au fost aplicate prevederile art. 17 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 116/2013.

Recurenta susţine motivarea contradictorie a hotărârii, arătând că instanţa de apel reţine, pe de o parte, neîndeplinirea de către reclamanta ELCEN a obligaţiei de plată a supracompensării, cu consecinţa imposibilităţii achitării preţului către producătorii furnizori, iar pe de altă parte, obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere, deşi aceasta nu avea nici o culpă, în raport de dispoziţiile art. 17 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 116/2013.

Contrar susţinerilor apelantei pârâte, instanţa de apel nu a reţinut lipsa culpei Transelectrica în privinţa nerespectării termenului de plată a facturilor, prin prisma dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 116/2013.

Într-o altă critică recurenta a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod eronat faptul că legislaţia specială din domeniul insolvenţei înlătură posibilitatea compensării legale a creanţelor ulterioare deschiderii unei astfel de proceduri.

Faţă de caracterul reciproc al creanţelor menţionate, instanţa de apel ar fi trebuit să dea eficienţă compensării legale până la concurenţa sumei mai mici, stabilind, totodată, că acest mijloc de stingere a obligaţiilor reciproce este compatibil cu prevederile art. 90 din Legea nr. 85/2014.

Modalitatea în care instanţa de apel (ca şi prima instanţă) a înţeles să interpreteze dispoziţiile art. 1616-1617 C. civ. şi ale art. 90 din Legea nr. 85/2014 şi să le aplice la situaţia dedusă judecăţii este total eronată, astfel ca trebuie să fie schimbată de către instanţa de recurs.

Recurenta a susţinut că prevederile art. 90 din Legea nr. 85/2014, instituie posibilitatea invocării de către un creditor a dreptului său de a cere compensarea creanţei sale cu cea a debitorului atunci când sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1616 -1617 din C. civ. în materie de compensare legală. Prin această prevedere se garantează dreptul de creanţă al creditorului asupra patrimoniului debitorului.

Compensaţia legală operează de drept ori de câte ori sunt întrunite condiţiile prevederilor de art. 1616-1617 C. civ., iar invocarea acesteia în cursul procesului reprezintă, alături de excepţii, un mijloc de apărare pus la dispoziţia pârâtului şi care duce la respingerea în tot sau în parte a pretenţiilor reclamantului, dacă cele trei cerinţe cumulative se verifică, respectiv caracterul reciproc al obligaţiilor, creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile şi caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor ce urmează să fie compensate.

În referire la art. 1618 C. civ., recurenta a arătat că acesta prevede cazurile, de strictă interpretare, în care compensaţia este exclusă.

A mai susţinut recurenta că, deşi instanţa de apel a reţinut apărarea sa privind neîndeplinirea de către ELCEN a obligaţiei de plata a supracompensării, obligaţie care face imposibilă achitarea preţului către producătorii furnizori, totuşi a dispus obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere, în condiţiile în care a constatat că nu are nicio culpă.

Mai mult, există reglementări europene, care se aplică cu prioritate şi care permit compensarea creanţelor indiferent de momentul naşterii acestora înainte sau după data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva unui debitor.

Atât art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului, cât şi Regulamentul (UE) nr. 2015/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă vizează expres soluţia aplicării compensaţiei legale în cadrul procedurilor de insolvenţă pe care le reglementează.

Recurenta a susţinut că, în măsura în care se apreciază că ar fi ineficiente prevederile legale privind compensaţia legală, solicită a se constata că TRANSELECTRICA nu poate fi obligată la plata sumei solicitate, iar ELCEN nu este îndreptăţită să solicite penalităţi la plata bonusului de cogenerare, întrucât prin neplata propriilor datorii şi-a pierdut dreptul de a solicita sume care i s-ar fi cuvenit dacă ar fi fost un bun platnic.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului pârâtei şi menţinerea soluţiei instanţei de apel ca fiind temeinică şi legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 decembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de doamna judecător D. privind abţinerea de la soluţionarea dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din 15 decembrie 2021 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit.

Prin încheierea din 2 martie 2022 a fost admis în principiu recursul şi a fost stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la 4 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă criticile recurentei sunt nefondate.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta a susţinut, în esenţă, excepţia incompatibilităţii prevăzută de art. 42 alin. (1) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că judecătorul cauzei s-a antepronunţat în cauza dedusă judecăţii, prin faptul că la 25 februarie 2021, consultând pagina de dosar postată pe portalul instanţelor CAB portal.just.ro, recurenta a observat că, la termenul din 22 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat în dosarul x/2017 următoarea soluţie:

"Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2021. Document: Hotărâre 22.02.2021".

Nu se poate reţine că recurentei i s-a produs o vătămare în înţelesul art. 175 C. proc. civ., pentru a putea fi incident motivul de nelegalitate instituit de textul legal invocat, întrucât, la termenul de judecată la care s-a soluţionat apelul, pârâta a fost reprezentată prin consilier juridic, care a pus concluzii pe cererea de apel formulată, aspect ce rezultă din practicaua deciziei recurate, fără a invoca incompatibilitatea pe care o reclamă prin prezentul recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea actului de procedură este atrasă doar dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin desfiinţarea acestuia, existenţa vătămării fiind presupusă doar în cazul nulităţilor exprese.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate fi asimilată vătămării pe care o invocă recurenta, în condiţiile în care, dacă împrejurările relatate puteau fi asociate unei incompatibilităţi, recurenta o putea invoca la termenul din 22 martie 2021, însă nu a dorit să procedeze în acest sens.

Conchizând, o eventuală incompatibilitate sesizată, "o antepronunţare a judecătorului", raportat la art. 42 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum susţine recurenta, avea ca remediu alte mijloace procesuale.

Aşa fiind, încheierea din 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă este legală, recursul declarat împotriva acestei hotărâri este nefondat, motiv pentru care acesta va fi respins, în consecinţă.

Se impune menţionarea faptului că, potrivit art. 445 C. proc. civ.:

"îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444".

Astfel, pretinsa "eroarea strecurată în decizia atacată", de care se prevalează recurenta, cu referire la menţionarea greşită a numelor consilierilor juridici la termenul din 22 martie 2021, are ca remediu calea prevăzută de art. 442 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 513 A din 22 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a susţinut sub un prim aspect motivarea contradictorie a hotărârii, instanţa de apel reţinând, pe de o parte, neîndeplinirea de către reclamanta Elcen a obligaţiei de plată a supracompensării, cu consecinţa imposibilităţii achitării preţului către producătorii furnizori, iar pe de altă parte, obligând pârâta la plata penalităţilor de întârziere, deşi aceasta nu avea nicio culpă, în raport de dispoziţiile art. 17 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 116/2013, potrivit căruia nu se calculează penalităţi de întârziere.

Criticile sunt nefondate, întrucât ambele instanţe au reţinut că pârâta avea obligaţia de a achita contravaloarea facturilor nr. x/21.03.2017, nr. y/27.03.2017 şi nr. x/24.10.2016 la termenele prevăzute contractual, că părţile au prevăzut o clauză penală prin care au stabilit anticipat întinderea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a îndeplinirii cu întârziere de către pârâtă a obligaţiei de plată şi că exigibilitatea creanţei ELCEN a fost anterioară exigibilităţii creanţei pârâtei.

Pentru a facilita deplina înţelegere a raţionamentului care stă la baza prezentei decizii, se cuvine amintit că, în ceea ce priveşte creanţele reciproce în cuantum de 56.680.387 RON părţile au convenit compensarea în raport de dispoziţiile legale, compensare care a survenit la momentul în care obligaţiile de plată reciproce au devenit certe, lichide şi exigibile, respectiv la data de 06.04.2017.

Aşa fiind, sunt lipsite de justificare susţinerile recurentei privitoare la compensare, la modalitatea în care instanţa de apel (ca şi prima instanţă) a înţeles să interpreteze dispoziţiile art. 1616-1617 C. civ. şi ale art. 90 din Legea nr. 85/2014 şi să le aplice la situaţia dedusă judecăţii, în condiţiile în care ambele instanţe au constatat că în cauză a operat de plin drept compensaţia legală între creanţa în sumă de 56.680.387 RON, contravaloare bonus pentru energia electrică produsă în cogenerare, reprezentând diferenţă neachitată aferentă facturilor nr. x/21.03.2017 şi nr. y/27.03.2017, deţinută de reclamanta împotriva pârâtei, şi creanţa în sumă de 56.680,387 RON reprezentând diferenţa neachitata aferentă Deciziei de supracompensare nr. 476/30.03.2017 şi facturii seria x nr. x/30.03.2017, deţinută de pârâtă împotriva reclamantei, cu consecinţa stingerii datoriilor reciproce ale părţilor. Ca urmare, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 111.034 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.

Cu referire la caracterul nedatorat al penalităţilor de întârziere, pe care îl reclamă recurenta, prin raportare la prevederile art. 17 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE 116/2013, potrivit cărora pentru bonusul reţinut la plată conform prevederilor alin. (5) producătorii nu vor calcula penalităţi de întârziere, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, se constată că instanţa de control judiciar a reţinut în mod legal inaplicabilitatea acestor dispoziţii, întrucât în forma aplicabilă raporturilor între părţi, Regulamentul permitea doar compensarea datoriilor reciproce, neconţinând nicio prevedere în sensul împiedicării curgerii penalităţilor sau al refuzului de plată (sistarea plăţii) bonusului lunar de către administratorul schemei.

Aceasta întrucât, alin. (6) al art. 17 din Regulament, de care se prevalează recurenta, a fost introdus prin Ordinul ANRE 80/2017 şi a intrat în vigoare la data de 6 septembrie 2017, ulterior perioadei pentru care se solicită penalităţile de întârziere în prezenta cauză.

Pentru raţiunile înfăţişate, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect legea.

Aşa fiind, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva încheierii din 22 februarie 2021 şi a deciziei civile nr. 513 A din 22 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva încheierii din 22 februarie 2021 şi a deciziei civile nr. 513 A din 22 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2022.