Gambling fees upheld: individuals liable for unauthorized slot machine operation

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 29 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., solicitând obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri în sumă de 1.080.279 RON, reprezentând contravaloarea taxei de licenţă şi de autorizare pentru jocuri de noroc tip slot machine şi taxa de viciu, taxe datorate şi neachitate către bugetul statului.

Primul ciclu procesual

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 193 din 26 mai 2020, Tribunalul Dolj, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest şi a respins acţiunea promovată în contradictoriu cu A. şi B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 2306 din 10 noiembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul declarat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest împotriva sentinţei civile nr. 193 din 26 mai 2020 a Tribunalului Dolj, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la instanţa de fond.

Al doilea ciclu procesual

4. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 344 din 16 iunie 2021, Tribunalul Dolj, secţia civilă a respins cererea formulată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu A. şi B., ca neîntemeiată.

5. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 63 din 21 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul declarat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu A. şi B.. A schimbat sentinţa apelată în sensul că a admis, în parte, acţiunea. A obligat pârâţii A. şi B., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 114.641,56 RON (din care 88.186 RON taxă pentru licenţă de exploatare, 22.928 RON taxă pentru autorizaţie de exploatare şi 3.527,56 RON taxă viciu).

6. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 63 din 21 februarie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi, rejudecând apelul, menţinerea sentinţei civile nr. 344 din 16 iunie 2021 a Tribunalului Dolj.

Cererea de recurs este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu motivarea că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1349 alin. (2), art. 1357 alin. (1) şi art. 1385 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi cele ale O.U.G. nr. 77/2009.

Arată că aceste dispoziţii legale vizează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, care intervine atunci când sunt îndeplinite o serie de cerinţe, inclusiv cu privire la un prejudiciul suferit de o anumită persoană.

În opinia sa, instanţa de apel a interpretat selectiv dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2009 potrivit cărora acordarea licenţei de organizare şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea unor taxe, ignorând faptul că, potrivit art. 13 alin. (1), organizatori ai jocurilor de noroc sunt doar persoanele juridice, operatorii economici. Legiuitorul a prevăzut sancţiuni pentru încălcarea acestor prevederi legale însă diferit pentru persoane fizice şi juridice. Astfel, pentru persoane fizice, fapta de a desfăşura activităţi în domeniul jocurilor de noroc, fără licenţă şi autorizaţie, este calificată ca fiind infracţiune.

Instanţa de fond a reţinut, corect, că persoana fizică răspunde patrimonial însă sub condiţia dovedirii unui prejudiciu produs prin exploatarea fără licenţă şi fără autorizaţie a unui număr minim de aparate de joc.

Or, în cauză, în opinia sa, nu există prejudiciu. În subsidiar, susţine că acesta ar putea consta, eventual, în lipsa reclamantului de anumite venituri calculate procentual din încasările obţinute în urma exploatării, fără licenţă şi autorizaţie, a aparatelor de joc sau neînregistrarea profitului.

Prin urmare, arată că pretinsul prejudiciu a fost calculat, în mod nelegal, prin raportare la dispoziţiile legale care au în vedere exclusiv persoanele juridice. În cauză, nu există niciun prejudiciu produs Statului Român sau altei instituţii.

Prejudiciul material cert produs de recurentul persoană fizică nu poate fi stabilit şi, prin urmare, nu se poate reţine nici vreo legătură de cauzalitate între paguba reclamată şi faptele persoanelor fizice chemate în judecată.

Pentru aceste argumente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

7. Apărări formulate

Intimatul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele.

Prin prezentul demers judiciar, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a urmărit antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor A. şi B., care au organizat şi desfăşurat jocuri de noroc cu aparate de joc tip slot-machine, fără a deţine autorizaţiile şi licenţele prevăzute de lege.

Acţiunea a fost admisă, în parte, instanţa de apel apreciind că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi obligându-i pe pârâţi la plata sumei de 114.641,56 RON, compusă din suma de 88.186 RON - taxă pentru licenţa de exploatare, suma de 22.928 RON - taxă pentru autorizaţia de exploatare şi 3.527,56 RON - taxă de viciu.

Argumentele invocate în cererea de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează, în esenţă, încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv a dispoziţiilor art. 1349 alin. (2), art. 1357 alin. (1) şi art. 1385 alin. (1) şi (3) din C. civ., din perspectiva existenţei şi întinderii prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre acesta şi pretinsa faptă ilicită.

Prioritar oricărei analize, se impune a se arăta că răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispoziţiile art. 1349 din C. civ., poate fi antrenată numai în situaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor referitoare la existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi a culpei autorului faptei ilicite.

Prin calea de atac promovată, nu se contestă fapta ilicită de a exploata cele două aparate de tip slot-machine, fără formalităţile impuse de lege, respectiv fără licenţă şi autorizaţie, şi nici vinovăţia pârâţilor.

Criticile vizează prejudiciul, pe care recurentul îi apreciază ca fiind incert, şi raportul de cauzalitate dintre exploatarea aparatelor de joc şi pretinsul prejudiciu solicitat prin acţiunea civilă.

Raportând aceste critici la soluţia pronunţată de instanţa de apel şi la considerentele reţinute în fundamentarea acesteia, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 1381 alin. (1) din C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. La baza răspunderii civile delictuale se află principiul reparării integrale a prejudiciului, reglementat de dispoziţiile art. 1385 alin. (1) din acelaşi act normativ, despăgubirea cuprinzând pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care, în condiţii obişnuite, l-ar fi putut realiza şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (alin. (2) al aceluiaşi articol).

Pe acest temei legal, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans). În ambele situaţii, este necesar ca prejudiciul pretins de persoana păgubită prin săvârşirea faptei ilicite, căreia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existenţă, cât şi ca posibilitate de evaluare. Problema caracterului cert al prejudiciului se pune atunci când existenţa acestuia este sigură, neîndoielnică şi poate fi evaluată sau evaluabilă în prezent.

Având în vedere aceste considerente şi dispoziţii legale în examinarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea de apel a reţinut că prejudiciul creat prin fapta ilicită a pârâţilor se compune din sumele datorate pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc (88.186 RON), a autorizaţiei de exploatare pentru cele două aparate tip slot-machine deţinute (22.928 RON), precum şi din taxa de viciu (3.527,56 RON).

Raţionamentul care a stat la baza soluţiei instanţei de apel este rezultatul coroborării situaţiei de fapt (necontestate de părţi), cu prevederile O.U.G. nr. 77/2009, curtea reţinând că prejudiciul reclamat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc se cuantifică în raport de daunele efectiv suferite, ţinându-se cont de numărul de aparte exploatate în vederea obţinerii câştigului de către pârâţi.

Recurentul susţine că legiuitorul nu a avut în vedere, în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2009, sancţiuni pecuniare decât pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc fără a obţine licenţele şi autorizaţiile necesare în acest sens.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, prin "organizator de jocuri de noroc" se înţelege "persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice".

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 21 din aceeaşi ordonanţă, "Răspunderea pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă revine în totalitate persoanelor juridice care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc."

Prin urmare, voinţa legiuitorului este aceea ca numai o persoană juridică să obţină licenţă de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, iar, odată ce deţine în mod legal o asemenea licenţă, persoana juridică respectivă este cea care poartă în mod direct şi exclusiv răspunderea pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc conform legii.

Însă, nu poate fi primită interpretarea recurentului în sensul că, în condiţiile în care organizator de jocuri de noroc poate fi numai persoana juridică, activitatea de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc de către o persoană fizică, fără respectarea condiţiilor legale de licenţiere şi autorizare, nu este susceptibilă de a produce un prejudiciu.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, o asemenea interpretare ar exclude de plano posibilitatea atragerii răspunderii civile delictuale în situaţia în care un subiect de drept desfăşoară o activitate fără să îndeplinească cerinţele legale necesare autorizării. Orice persoană care realizează astfel de activităţi, în situaţia în care nu achită taxele în mod voluntar, poate fi obligată la plata acestora.

Prin urmare, în cazul faptei săvârşite de o persoană fizică, constând în organizarea şi exploatarea de jocuri de noroc fără respectarea condiţiilor legale de licenţiere şi autorizare, existenţa prejudiciului se analizează în condiţiile dispoziţiilor art. 1381 şi art. 1385 din C. civ.

În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenţei pretinse de către reclamant, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor două aparate de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanţa de apel.

Prin urmare, acest prim argument din cererea de recurs este nefondat.

Recurentul mai susţine că, pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc, fără licenţă şi fără autorizaţie de exploatare, legiuitorul a prevăzut doar pedeapsa penală cu închisoarea, fără vreo altă sancţiune, împrejurare ce ar rezulta din conţinutul art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Înalta Curte constată că împrejurarea că şi o persoană fizică poate fi subiect activ al infracţiunii de "desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc", după cum prevede în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, nu exclude o acţiune în răspundere civilă delictuală, promovată fie în cadrul unui proces penal, fie separat, la instanţa civilă, în ipoteza în care fapta ilicită a persoanei fizice nu atrage răspunderea penală.

Noţiunea de subiect al infracţiunii desemnează, în doctrina penală, persoana implicată în săvârşirea unei infracţiuni, fiind, aşadar, subiecţi activi ai infracţiunii atât persoana fizică, cât şi persoana juridică care nu şi-au respectat obligaţiile din cadrul raportului juridic penal de conformare şi au săvârşit fapta interzisă.

Răspunderea penală este întemeiată pe principiul legalităţii incriminării, potrivit cu care această formă de răspundere juridică este angajată numai pentru acele fapte care sunt expres prevăzute ca infracţiuni, sancţiunile aplicabile în acest caz fiind, de asemenea, expres prevăzute prin norma de drept penal.

Răspunderea civilă delictuală se întemeiază, însă, pe ideea reparării unui prejudiciu adus unui anumit subiect de drept, obligaţia de dezdăunare luând naştere pentru orice faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

Fiecare dintre aceste două răspunderi îşi păstrează autonomia, regulile aplicabile răspunderii civile delictuale fiind, aşadar, cele prevăzute de normele de drept civil.

În concluzie, nici acest argument nu este fondat.

Recurentul susţine, totodată, că prejudiciul material cert nu poate fi stabilit şi, prin urmare, nu se poate reţine nicio legătură de cauzalitate între paguba reclamată şi faptele persoanelor fizice chemate în judecată.

Nici această critică nu poate fi validată.

Astfel cum s-a reţinut anterior, prejudiciul pretins de reclamant este cert, fiind compus din sumele datorate pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc (88.186 RON), a autorizaţiei de exploatare pentru cele două aparate tip slot-machine deţinute (22.928 RON), precum şi taxa de viciu (3.527,56 RON).

Legătura de cauzalitate reprezintă un element al răspunderii civile delictuale care asigură puntea de legătură între fapta ilicită, ca element obiectiv, şi prejudiciu, ca efect al faptei ilicite.

În cauză, s-a dovedit fapta ilicită, necontestată de către recurent, de altfel, şi efectul acesteia, adică prejudiciul cert, nefiind alte elemente care să înlăture legătura dintre cele două.

Prin urmare, în prezenta speţă, există şi condiţia legăturii de cauzalitate, susţinerile contrare ale recurentului fiind nefondate.

Dat fiind că dispoziţiile legale invocate de recurentul-pârât au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 63 din 21 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.