Property recovery barred by mandatory special restitution procedure under Law No. 18/1991

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2022, la data de 31 ianuarie 2022, reclamanta Comuna Arcani - U.A.T. Arcani, reprezentată legal prin primar A., a chemat în judecată pârâta Comuna Runcu - U.A.T. Runcu, reprezentată legal prin primar B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 36,1868 ha teren extravilan, categoria păşune (izlaz comunal), situată în punctul C., Valea Mare, pe raza teritorială a pârâtei comuna Runcu, judeţul Gorj, terenul în litigiu aparţinând de drept acesteia, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12 iunie 1936 şi a proceselor-verbale din 30 iunie 1942, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi prilejuite cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 2034 din 07 aprilie 2022, Judecătoria Târgu-Jiu a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani, prin primar, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Runcu, prin primar, în favoarea Tribunalului Gorj.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Gorj, secţia I civilă, la data de 26 aprilie 2022, sub nr. x/2022.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 338 din 16 decembrie 2022, Tribunalul Gorj a respins excepţia lipsei de interes, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată prin întâmpinare, şi a respins acţiunea formulată de către reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Runcu, având ca obiect revendicare imobiliară, ca inadmisibilă.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 145 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ -Teritorială Comuna Arcani împotriva sentinţei civile nr. 338 din 16 decembrie 2022 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Unitatea Aministrativ - Teritorială Comuna Runcu.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 145 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru rejudecare. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii.

Recurenta şi-a fundamentat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În primul rând, referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a menţinut soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, şi a nesocotit incidentul procedural ivit odată cu depunerea cererii de suspendare a judecăţii. Apreciază că se impunea acordarea unui termen de judecată, cu citarea părţilor, pentru a se discuta respectiva solicitare de suspendare a cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu.

În al doilea rând, referitor la fondul cauzei, consideră că hotărârea recurată este afectată de motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., întrucât încalcă dispoziţiile legale incidente şi jurisprudenţa CEDO.

În cauză se impunea administrarea de probatorii complexe, respectiv o expertiză specialitatea topografie pentru identificarea terenului în litigiu şi dovedirea identităţii cu cel din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12 iunie 1936. Mai mult, era necesară o cercetare a cauzei pe fond. Cu toate acestea, instanţa de apel a admis excepţia inadmisibilităţii şi a soluţionat pricina pe un raţionament greşit, argumentat superficial şi generic.

Hotărârea nu este motivată corect, lipseşte motivarea clară, precisă şi necontradictorie. Aceasta are o expunere de texte legale şi de aspecte teoretice care nu creează transparenţa silogismului judiciar, care să conducă la o soluţie justă. Motivarea concretă are o singură frază.

Instanţa de apel a reţinut greşit starea de fapt şi de drept, probată de recurentă, nu a antamat fondul pricinii şi a motivat lapidar şi generic, soluţia de respingere, având la bază un raţionament juridic vădit neîntemeiat. Aceasta nu a avut în vedere probele din care rezultă o altă situaţie de fapt referitoare la preluarea terenului şi demersurile întreprinse pentru restituirea sa. Au fost depuse mai multe înscrisuri, în acest sens.

În ceea ce priveşte Ordinul Prefectului nr. 38/1992, apreciază că nu există dovezi în sensul că s-ar referi şi la terenul în litigiu, nefiind administrată nicio probă cu expertiza topografică pentru identificarea sa.

Recurenta apreciază că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu nu a fost desfiinţat, nu a trecut în patrimoniul statului, chiar dacă posesia a fost exercitată vremelnic şi de alte entităţi, de aceea ocrotirea dreptului poate face obiect al unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun. Hotărârea contravine probatoriilor administrate deşi instanţa, în virtutea rolului său activ, era obligată să încuviinţeze şi alte probe pentru a se lămuri.

În consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă în termen procedural, intimata Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Runcu a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele.

Reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani, reprezentată legal prin primar, a învestit instanţa de judecată, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Runcu, prin primar, cu o acţiune în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 555 şi art. 563 din C. civ., ce are ca obiect material terenul în suprafaţă de 36,1868 ha, extravilan, categoria păşune (izlaz comunal), situat în punctul C., Valea Mare.

Instanţele de fond au reţinut că demersul judiciar este inadmisibil, întrucât regimul juridic al terenului intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991, act normativ care instituie o procedură specială pe care reclamanta nu a urmat-o. Existenţa legii speciale suprimă acţiunea pe dreptul comun, neexistând posibilitatea de opţiune între cele două căi judiciare, astfel că cererea a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani a supus controlului judiciar în recurs decizia civilă nr. 145 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În primul rând, recurenta critică nelegalitatea deciziei recurate prin prisma soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, ceea ce ar atrage, în opinia sa, incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Această critică nu este, însă, detaliată, nu conţine o minimă argumentare în drept, care să justifice casarea solicitată de recurentă, nefiind arătate nici greşelile anume imputate instanţei, sub aspectul invocat. Simpla nemulţumire cu privire la soluţia de respingere a demersului judiciar, fără argumente concrete care să se încadreze în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. nu respectă exigenţele legale specifice recursului, neputând să conducă la casarea deciziei recurate.

În al doilea rând, se susţine, subsumat aceluiaşi motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că instanţa de apel a nesocotit incidentul procedural ivit odată cu depunerea cererii de suspendare a cauzei, neacordând un termen pentru discutarea sa.

Înalta Curte constată, în prealabil, că neregularitatea procedurală susţinută de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare decât cel indicat, criticile formulate fiind încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează pretinse neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 din actul normativ menţionat.

Criticile astfel examinate sunt nefondate.

Reclamanta a formulat, după închiderea dezbaterilor, solicitarea de repunere a cauzei pe rol pentru a se discuta cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., "după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă".

Prin urmare, manifestarea de voinţă a reclamantei, exprimată prin cererea privind repunerea cauzei pe rol, nu putea fi luată în considerare de instanţă, fiind o cerere depusă după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunţării.

Respectarea principiilor care guvernează procesul civil, de către judecătorii apelului, nu impunea repunerea cauzei pe rol, pentru a se discuta o situaţie nouă, invocată după închiderea dezbaterilor, aşa cum pretinde recurenta. În plus, trebuie remarcat că instanţa are un drept de apreciere asupra repunerii cauzei pe rol în aceste condiţii, aceasta fiind o simplă facultate acordată de lege, iar nu o obligaţie.

Mai mult, reclamanta, deşi critică poziţia instanţei asupra solicitării sale, a dat dovadă de lipsă de diligenţă în susţinerea cererii de repunere pe rol pentru discutarea oportunităţii suspendării dosarului, cerere pe care a înţeles să o formuleze la data de 10 aprilie 2023, deşi certificatul de grefă depus în susţinerea sa a fost eliberat la data de 28 martie 2023, anterior deci ultimului termenul de judecată acordat în cauză.

În al treilea rând, recurenta susţine prin memoriul de recurs că au fost încălcate dispoziţiile legale incidente şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în acest sens arătând că era necesară administrarea unor probatorii suplimentare, inclusiv o expertiză tehnică în specialitatea topografie, pentru identificarea terenului în litigiu şi cercetarea cauzei pe fond.

Cu privire la aceste critici, care vizează, în esenţă, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriului şi pretinsa omisiune a instanţei de fond de a dispune efectuarea unei expertize pentru o corectă stabilirea situaţiei de fapt, Înalta Curte apreciază că nu pot fi analizate în recurs, având în vedere că acestea nu se referă la nelegalitatea hotărârii recurate, prin care s-a validat o soluţie de inadmisibilitate, ci pun în discuţie administrarea probatoriului şi rejudecarea cauzei din această perspectivă.

Or, aceste critici excedează controlului de legalitate în etapa procesuală a recursului, în care nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În al patrulea rând, se susţine prin recurs că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător, concret, ci instanţa expune prin aceasta doar texte de lege şi aspecte teoretice, împrejurare ce ar atrage motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă expunerea stării de fapt şi a celei de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Raportat la incidenţa acestui caz de casare, din examinarea deciziei Curţii de Apel Craiova nu se poate reţine că lipsesc motivele de fapt şi de drept aplicabile, că aceasta conţine doar o înşiruire de dispoziţii legale şi aspecte teoretice. Dimpotrivă, la simpla lecturare a deciziei se constată că întreg raţionamentul porneşte de la dispoziţiile legale incidente cauzei şi aplicarea acestora situaţiei de fapt, curtea explicând, detaliat, raţionamentul pentru care apelul reclamantei nu poate fi primit.

Prin urmare, nu se poate susţine că instanţa de apel nu a respectat exigenţele de motivare impuse prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o motivare necorespunzătoare şi nu determină, aşadar, incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă, ca nefondată.

În al cincilea rând, recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut greşit situaţia de fapt, pe care o expune în detaliu, insistând asupra faptului că terenul nu a intrat în proprietatea statului iar reprezentanţii Comunei Arcani au iniţiat mai multe demersuri pentru a-l păstra în patrimoniu. Arată astfel că intenţia acestora a fost materializată prin procesele-verbale şi prin cererile depuse la dosar, de care instanţa de apel nu a ţinut seama.

Or, aşa cum s-a menţionat anterior, nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 din C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt reţinută.

Prin urmare, o atare critică, care se referă exclusiv la situaţia de fapt şi la modul de administrare a probatoriului, vizând un aspect de netemeinicie a deciziei, nu poate fi primită şi analizată în actualul cadru procesual, ştiut fiind faptul că instanţele de fond sunt suverane în a aprecia oportunitatea şi utilitatea administrării probelor.

În al şaselea rând, recurenta susţine că terenul în litigiu poate face obiect al unei acţiuni în revendicare, în condiţiile art. 563 din C. civ., întrucât nu a fost cuprins în Ordinul Prefectului nr. 38/1992.

Înalta Curte constată că includerea terenului în actul administrativ menţionat a fost reţinută de către instanţele de fond pe baza probatoriilor administrate şi nu a fost negată, iniţial, nici de către recurentă. Prin urmare, odată stabilite situaţia juridică a imobilului şi faptul că acesta intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991, s-a constatat, în mod corect, că neurmarea procedurii speciale reprezintă un fine de neprimire al acţiunii de drept comun.

Instanţa de apel, prin soluţia la care s-a oprit, a respectat principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială şi cea generală - specialia generalibus derogant. Câtă vreme pentru imobilele care au trecut în proprietatea statului, în perioada regimului politic comunist, s-a adoptat o lege specială de reparaţie, cu o procedură proprie, nu se poate susţine că parcurgerea acestei proceduri derogatorii de la dreptul comun este facultativă.

De altfel, problema raportului dintre legea specială şi legea generală a fost rezolvată în acelaşi mod de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, atunci când a decis că dispoziţiile legii speciale reparatorii ce a făcut obiect al acelui recurs în interesul legii (Legea nr. 10/2001) au suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun, fără să diminueze accesul la justiţie.

Prin urmare, instanţa de apel a stabilit, în mod corect, situaţia de fapt şi incidenţa principiului specialia generalibus derogant, reţinând că demersul judiciar întemeiat pe dreptul comun este inadmisibil.

Recurenta a mai susţinut că instanţa nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a administrat probe suplimentare pentru a lămuri situaţia de fapt şi de drept.

Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a lua măsuri suplimentare celor propuse de părţi intervine atunci când este învestită cu situaţii de fapt ori raporturi juridice complexe, iar părţile nu au propus probe ori probele administrate - la propunerea părţilor - sunt insuficiente. Intervenţia instanţei în alte împrejurări ar echivala cu substituirea părţii în efectuarea unui act procedural, cu încurajarea atitudinii culpabile a părţii căreia îi revine sarcina probării pretenţiilor, ceea ce ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului procesual, printr-o atitudine părtinitoare a instanţei, de natură a defavoriza şi prejudicia cealaltă parte în proces. Mai mult, pentru a asigura tuturor părţilor dreptul la un proces echitabil, instanţa de judecată are obligaţia de a respecta şi celelalte principii procesuale, printre care şi cele privind egalitatea părţilor, inclusiv în plan probator, precum şi de a veghea la respectarea dispoziţiilor legale cu ocazia soluţionării pricinii deduse judecăţii.

Sub acest aspect, trebuie subliniat, totodată, că, potrivit prevederilor art. 254 alin. (6) C. proc. civ., "părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii".

Pentru considerentele expuse, se constată că în cauză, prin conduita sa procesuală, instanţa de apel a respectat principiile care guvernează procesul civil, inclusiv cel al rolului activ şi a procedat la soluţionarea apelului în limitele învestirii sale.

În consecinţă, dat fiind că dispoziţiile legale de drept material şi procedural au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani împotriva deciziei civile nr. 145 din 12 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei de plată a cheltuielilor de judecată, Înalta curte va avea în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. civ., partea care solicită cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existenţei şi a cuantumului lor, până la data închiderii dezbaterilor, mai exact a rămânerii în pronunţare. Dovada cheltuielilor de judecată se poate face prin înscrisuri emise de persoanele ce au încasat sumele respective.

În speţă, cererea intimatei cu acest obiect urmează a fi respinsă, întrucât, deşi se reţine culpa procesuală a părţii adverse, actele depuse de intimată nu fac dovada cheltuielilor pretinse, la dosar fiind ataşate doar un ordin de deplasare şi un referat cu cheltuielile realizate de reprezentantul părţii, înscrisuri insuficiente prin raportare la cerinţele legale pentru probarea realităţii şi cuantumului spezelor ocazionate de proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani împotriva deciziei civile nr. 145 din 12 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către intimata - pârâtă Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Runcu.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.