Limits of extra-ordinary appeal in nullity: Inadmissibility of reviewing substantive trademark distinctiveness and res judicata of EU judgments under Art. 503 CPC

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27.02.2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B.. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii D. S.A., E. S.A. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci:

- anularea mărcilor naţionale x/2010 "F.", y/2010 "F.", w/2011 "F." aparţinând pârâtei D. S.A. şi z/2012 "G." aparţinând pârâtei E. S.A. pentru toate produsele din clasa 32 pentru care beneficiază de protecţie;

- să se constate faptul că s-a încălcat dreptul de folosire exclusivă asupra mărcii anterioare comunitare tridimensionale, MC x înregistrată din data de 24 iunie 2008 pentru produse din clasele 5 şi 32 conform Clasificării de la Nisa şi asupra dreptului de autor deţinut cu privire la reprezentarea grafică a buteliei comercializate şi protejate sub denumirea X;

- să se dispună obligarea pârâtelor la încetarea imediată a folosirii semnului reprezentând forma grafică a ambalajului buteliei comercializate sub denumirea F., formă similară cu marca comunitară MC x ce reprezintă reproducerea grafică a buteliei X. în acest sens solicită obligarea la încetarea imediată a următoarelor acţiuni, prezentate cu titlu exemplificativ: oferirea de produse, publicitatea (prin internet sau prin orice altă metodă, inclusiv prin afişarea semnului la intrarea în magazine, pe pereţii magazinului, aplicarea pe materialele consumabile gen sacoşe, pungi, hârtie de ambalat, cutii etc.), fabricarea de produse, stocarea sau depozitarea, distribuirea, livrarea, comercializarea sau oferirea spre comercializare (prin orice metodă: tradiţională, door-to-door, prin internet, casa de comenzi etc.), promovarea de produse sau servicii, utilizarea semnului pe documente de afaceri ori în corespondenţa, importul sau exportul de produse;

- să se dispună obligarea pârâtelor să retragă de pe piaţă toate produsele ce aduc atingere mărcilor reclamantei şi să distrugă pe cheltuiala lor toate ambalajele ce poartă reproducerea grafică a mărcii tridimensionale, iar, în cazul în care pârâta nu va aduce la îndeplinire această dispoziţie, să fie încuviinţată luarea acestor măsuri de către reclamanţi pe cheltuiala pârâtei;

- să se dispună publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtelor, a hotărârii pronunţate, prin intermediul a trei cotidiane de circulaţie naţională;

- să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului dosar.

Obiectul cererii incidentale

Prin cererea reconvenţională înregistrată la data de 20.04.2015, pârâta E. S.A. a solicitat în contradictoriu cu B.., decăderea acesteia din drepturile conferite de marca comunitară tridimensională nr. x.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 569/12 mai 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor pe cererea principală, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pe capetele 2-6 din cererea principală şi a respins aceste capete de cerere faţă de acest pârât ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte cererea principală şi a dispus anularea mărcilor naţionale x/2010 "F.", y/2010, F.", w/2011 "F." aparţinând pârâtei D. S.A. şi a mărcii naţionale z/2012 "G." aparţinând pârâtei E. S.A. pentru produsele din clasa 32. Totodată, a constatat încălcarea dreptului de folosire exclusivă asupra mărcii comunitare tridimensionale MC x înregistrate din data de 24 iunie 2008 pentru produse din clasele 5 şi 32 conform Clasificării de la Nisa şi asupra dreptului de autor deţinut cu privire la reprezentarea grafică a buteliei comercializate şi protejate sub denumirea "H." şi a obligat pe pârâtele D. S.A. şi E. S.A. la încetarea imediată a folosirii semnului reprezentând forma grafică a ambalajului buteliei comercializate sub denumirea F. pentru oferirea de produse, publicitatea (prin internet sau prin orice altă metodă, inclusiv prin afişarea semnului la intrarea în magazine, pe pereţii magazinului, aplicarea pe materialele consumabile gen sacoşe, pungi, hârtie de ambalat, cutii etc), fabricarea de produse, stocarea sau depozitarea, distribuirea, livrarea, comercializarea sau oferirea spre comercializare sau exportul de produse; precum şi să retragă de pe piaţă toate produsele ce aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială ale reclamanţilor şi să distrugă pe cheltuiala lor toate ambalajele ce poartă reproducerea grafică a mărcii tridimensionale MC x. De asemenea, a dispus publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtelor D. S.A. şi E. S.A., a hotărârii prin intermediul a trei cotidiane de circulaţie naţională.

A respins ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă E. S.A.

A obligat pe pârâtele D. S.A. şi E. S.A. la 300 RON şi 2.192,57 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanţi.

3. Hotărârea pronunţată în apel în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 580/16.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de pârâtele D. S.A. şi E. S.A. împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul constatării încălcării dreptului de folosire exclusivă asupra mărcii comunitare tridimensionale MC x înregistrate la 24.06.2008 pentru produse din clasele 5 şi 32 conform Clasificării de la Nisa; a respins petitul întemeiat pe dreptul de autor, ca nefondat; a păstrat în rest sentinţa.

4. Hotărârea pronunţată în recurs în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 2044/12.11.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei menţionate; a admis recursul declarat de pârâte împotriva aceleiaşi decizii, pe care a casat-o în parte şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în ceea ce priveşte capetele de cerere referitoare la încălcarea mărcii comunitare MC x, precum şi cu privire la cererea reconvenţională; a menţinut soluţia referitoare la respingerea capătului de cerere întemeiat pe dreptul de autor.

5. Hotărârea pronunţată în apel în al doilea ciclu procesual

Prin încheierea de şedinţă din data de 10.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de intimatele-reclamante A., B. şi C..

Prin decizia nr. 963/16.06.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a constatat că A. şi C. nu au calitate de intimaţi-reclamanţi în rejudecarea apelului după casare.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor A. şi C. ca neîntemeiată.

A admis apelul declarat de pârâtele D. S.A. şi E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 569/12.05.2016, pe care a schimbat-o în sensul că:

A respins cererea principală ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea reconvenţională şi a dispus decăderea reclamantei B.. din drepturile conferite de marca comunitară nr. x pentru produsele ape minerale pentru uz medical din clasa 5 şi băuturi carbogazoase, ape minerale şi apă de masă din clasa 32.

A menţinut dispoziţiile de respingere a cererii de decădere pentru produsul apă de izvor din clasa 32.

6. Hotărârea pronunţată în recurs în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 1703 din 4 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

A respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.. împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 februarie 2021 şi a deciziei nr. 963A din data de 16 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A respins ca nefondat, recursul declarat de pârâtele D. S.A. şi E. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

7. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1703 din 4 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a formulat contestaţie în anulare contestatoarea B. solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate, soluţionarea recursului printr-o nouă hotărâre, de admitere a recursului şi de casare în parte a deciziei civile nr. 963A/16.06.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu consecinţa respingerii apelului intimatelor-pârâte ca nefondat şi menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 569/12.05.2016 a Tribunalului Bucuresti - sectia a V-a Civilă cu privire la:

- admiterea capătului 1 din cererea de chemare în judecată, privind anularea mărcilor naţionale x/2010 "F.", y/2010 "F.", w/2011 "F." şi z/2012 "G." aparţinând intimatelor-pârâte;

- admiterea capetelor 2 - 5 din cererea de chemare în judecată, privind încălcarea drepturilor asupra mărcii europene tridimensionale "X" nr. x şi obligarea intimatelor-pârâte la încetarea imediată a folosirii unor semne similare şi la retragerea de pe piaţă a produselor care aduc atingere drepturilor reclamantei, schimbând din sentinţa Tribunalului Bucureşti doar constatarea existenţei unei încălcări a dreptului de autor asupra reproducerii grafice şi buteliei "X" (acesta fiind un aspect judecat definitiv);

- respingerea cererii reconvenţionale privind decăderea din drepturile asupa mărcii europene tridimensionale "X"' nr. x, ca neîntemeiată.

Arată că recursul reclamantei a fost judecat stabilindu-se şi aplicându-se o autoritate de lucru judecat a două Hotărâri ale Tribunalului Uniunii Europene, din cauzele T-637/19 şi T-638/19, prin care au fost soluţionate recursurile reclamantei împotriva deciziilor EUIPO de respingere a opoziţiilor şi apelurilor formulate împotriva înregistrării mărcilor europene cu numerele x şi y aparţinând intimatelor-pârâte. Instanţa de recurs a considerat, "în virtutea principiului autonomiei procedurale", că "dezlegările Tribunalului UE reprezintă lucru judecat, fiind obligatorii în cauza de faţă, "chiar în absenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, în sensul de efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Eroarea materială care a influenţat concluzia instanţei de recurs în sensul că se poate stabili o autoritate de lucru judecat a acestor hotărâri constă în confuzia că mărcile UE vizate de opoziţiile la înregistrare din acele dosare ar fi "identice" cu mărcile naţionale ale intimatelor-pârâte a căror anulare s-a cerut în prezentul dosar:

"În acelaşi timp, însă, mărcile naţionale sunt identice cu mărcile UE vizate de opoziţia la înregistrare, dreptul pe care îşi fundamentează reclamanta B. pretenţiile din prezentul litigiu este acelaşi cu cel invocat în procedura opoziţiei la înregistrarea mărcilor UE, iar analiza presupusă de cele două proceduri este identică, prin valorificarea unor noţiuni autonome de drept UE şi în virtutea sistemului unitar de protecţie a mărcilor la nivelul Uniunii Europene, fie că este vorba despre mărci naţionale ori despre mărci UE".

Mărcile naţionale a căror anulare s-a cerut în prezentul dosar şi cele europene aparţinând intimatelor-pârâte (nr. x şi y) nu sunt identice, precum se poate observa în Anexa nr. 1 ataşată prezentei contestaţii în anulare. În primul rând, două mărci europene nu au cum să fie identice cu patru mărci naţionale. Dacă s-a constatat vreo identitate, aceasta ar fi trebuit indicată în mod expres prin numărul de identificare al mărcilor, în condiţiile existenţei unei diferenţe de număr de mărci. Conceptul de "identitate" trebuie interpretat în mod strict, întrucât reglementările legale din domeniul mărcilor disting între "identitate" sau "similaritate" a semnelor, cu efecte legale diferite şi cu condiţii de probaţiune diferite în cazul contestării unei înregistrări.

Întrucât această eroare este evidentă, iar ea a jucat un rol determinant în ceea ce priveşte concluzia autorităţii de lucru judecat, care la rândul său a influenţat întreaga analiză a recursului, solicită constatarea incidenţei situaţiei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cu consecinţa admiterii contestaţiei în anulare şi a pronunţării unei noi hotărâri cu privire la recursul reclamantei. Condiţiile autorităţii de lucru judecat, din cauza efectelor foarte grave asupra cazului, trebuie apreciate mult mai strict, identitatea de obiect trebuie să fie chiar "identitate", iar nu doar o asemănare.

II. Instanţa de recurs a refuzat să cerceteze unele dintre motivele de casare invocate de reclamantă, situaţie echivalentă "omisiunii de a cerceta" (prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.)

Arată că instanţa de recurs a refuzat să cerceteze următoarele două motive de casare invocate de reclamantă, cu motivarea simplistă şi eronată în sensul că soluţia acestor motive de recurs se regăseşte deja în Decizia de casare nr. 2044/12.11.2019, ceea ce nu reprezintă o examinare efectivă a problemelor care i-au fost supuse examinării, echivalând în fapt cu o omisiune de a "cerceta" motivul de casare:

(i) motivul de recurs privind lipsa de motivarea a instanţei de apel a soluţiei date în privinţa capetelor 2 - 5 din cererea de chemare în judecată, capete care reprezintă acţiunea în contrafacere intentată de reclamantă, întrucât vizează cu evidenţă încălcarea drepturilor reclamantei asupra mărcii europene "X" nr. x şi obligarea intimatelor-pârâte la încetarea imediată a folosirii unor semne similare şi la retragerea de pe piaţă a produselor care aduc atingere drepturilor sale - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

(ii) motivul de recurs privind lipsa de motivare a instanţei de apel a respingerii argumentelor reclamantei privind distinctivitatea dobândită a aspectului sticlei care constituie marca europeană "X" (cu toate caracteristicile acesteia) - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cazul ambelor motive de casare mai sus detaliate este vorba de aspecte de fapt, de regăsirea sau nu a unor cereri ale reclamantei în cererea introductivă de instanţă, deci aspecte care se cer observate din simpla lecturare a cererii de chemare în judecată.

După cum s-a analizat în doctrină, "legea dă putere hotărârii pronunţate în recurs numai cu privire la problemele de drept soluţionate, nu si la cele de fapt pentru care, prin folosirea argumentului per a contrario, rezultă că se lasă putere deplină de apreciere instanţei care rejudecă fondul după casare. Chiar dacă instanţa de recurs a făcut unele referiri la situaţia de fapt, acestea nu sunt obligatorii pentru instanţa de reiudecare, ele neavând decât valoarea unor simple indicaţii" (a se vedea, G. Boroi, M. Stancu, "Drept procesual civil", Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 700-701).

Cu alte cuvinte, dacă prima instanţă de recurs a reţinut în mod greşit anumite aspecte faptice în cadrul Deciziei de casare nr. 2044/12.11.2019 (care nu constituie o dezlegare a unei probleme de drept), nu înseamnă că instanţa care a rejudecat apelul trebuia să persevereze în acea eroare.

În opinia contestatoarei, instanţa de apel putea să judece acţiunea în contrafacere şi argumentele sale privind distinctivitatea dobândită a mărcii, nefiind ţinută de menţiunile eronate din Decizia de casare nr. 2044/12.11.2019. Cu atât mai mult, a doua instanţă de recurs care s-a aplecat asupra cazului, avea puterea/competenţa de a constata că aceste aspecte din cererea de chemare în judecată s-au respins de către instanţa de apel în mod simplist ca "inexistente", fiind deci nemotivate.

Înalta Curte nu a menţionat de fapt dacă prima instanţă a procedat sau nu corect şi nici nu a dat îndrumări pentru etapa de rejudecare a apelului în această privinţă, lăsând o libertate firească de apreciere judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti. Prin urmare nu existau dezlegări de drept ale Înaltei Curţi care să fi fost obligatorii în etapa apelului (în rejudecare) şi cu atât mai puţin în cadrul recursului care a urmat acelei etape procesuale.

Chiar dacă s-ar interpreta că prin Decizia de casare nr. 2044/12.11.2019 Înalta Curte ar fi stabilit că acele capete de cerere în contrafacere nu ar fi decât un apendice al acţiunii în anulare, astfel de considerente oricum nu ar fi fost obligatoriu de urmat în rejudecarea apelului şi nici în recursul subsecvent, întrucât existenţa sau inexistenţa acţiunii în contrafacere este o chestiune pur administrativă, care se putea verifica în orice etapă prin imediata observare a cererii de chemare în judecată şi care nu necesita rezolvarea vreunei probleme de drept.

Există cel puţin trei argumente de logică juridică pentru care acţiunea sa în contrafacere există şi nu este doar o enumerare inutilă a unor consecinţe ale capătului 1 din cererea de chemare în judecată, privind anularea mărcilor naţionale ale intimatelor-pârâte:

Obligarea la încetarea imediată a folosirii unor semne similare şi obligarea la retragerea de pe piaţă a produselor care aduc atingere drepturilor la marcă nu reprezintă niciodată nişte consecinţe fireşti ale unei acţiuni în anularea înregistrării unei mărci, nefiind reglementate ca atare nici în legislaţie şi nefiind consacrate nici în practica judiciară. A presupune că s-ar fi formulat aceste cereri într-un subsidiar al acţiunii în anulare înseamnă a fi acuzată pe nedrept de necunoaşterea legii şi a practicii judiciare în materie. De asemenea, acţiunea în contrafacere a fost menţionată şi prin indicarea temeiului de drept al acţiunii (art. 36 din Legea nr. 84/1998 în vigoare la acel moment), în mod corelativ cu capetele de cerere specifice acţiunii în contrafacere.

Capătul de cerere nr. x din cererea de chemare în judecată a fost un capăt mixt, solicitându-se şi constatarea încălcării de către intimatele-pârâte a dreptului de autor asupra sticlei "X", iar acest aspect a fost analizat (definitiv) în mod distinct de capătul nr. 1 de cerere, privind acţiunea în anulare. În mod firesc, întreg capătul de cerere nr. x trebuia analizat distinct de capătul 1, exact astfel cum a fost şi formulat şi foarte clar numerotat. Interpretările instanţei asupra naturii unei cereri sunt necesare numai în cazul cererilor informe şi neclare, însă nu şi atunci când partea şi-a formulat cererea foarte clar, delimitând capetele de cerere şi urmând în mod fidel şi formulările specifice din lege.

Numai existenţa acţiunii în contrafacere permite existenţa unei cereri reconvenţionale în decăderea mărcii europene care să fie analizată de instanţa naţională. Decăderea mărcilor comunitare este în mod obişnuit de competenţa Oficiului European ("EUIPO") şi numai în mod incidental de competenţa instanţelor naţionale dintr-un stat membru, doar în cadrul acţiunilor în contrafacere. A se vedea în acest sens art. 51 alin. (1) din Regulamentul 207/2009 privind Marca comunitară (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar):

Articolul 51 "Cauze de decădere" - " Titularul mărcii comunitare este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei acţiuni în contrafacere: [...]".

Prin urmare, din moment ce toate instanţele anterioare s-au considerat învestite în mod legal cu o cerere în decăderea mărcii europene "X", înseamnă că este dincolo de orice discuţie faptul că în speţă există şi o acţiune în contrafacere. Negarea acestui aspect de fapt reprezintă o gravă încălcare a dreptului reclamantei la un proces echitabil deoarece se refuză în mod nejustificat soluţionarea unor capete de cerere distincte.

Revenind la ceea ce s-a dispus de către Înalta Curte prin Decizia de casare nr. 2044/12.11.2019, indiferent cum s-ar interpreta menţiunea privind faptul că "prima instanţă nu s-a considerat învestită cu o acţiune în contrafacere propriu-zisă", ca o dezlegare obligatorie sau ca o observaţie care necesita o analiză suplimentară a curţii de apel în rejudecare, cert este că Înalta Curte apreciază în acest considerent cu privire la modul în care a procedat prima instanţă în situaţia în care a admis acţiunea în anulare. Or, pentru ipoteza opusă, în care acţiunea în anulare ar fi respinsă, Înalta Curte nu a dispus nimic, astfel că instanţa de apel, în rejudecare, trebuia să analizeze acţiunea în contrafacere după ce a respins acţiunea în anulare. În judecarea acţiunii în contrafacere instanţa trebuia să facă o analiză comparativă vizuală între marca reclamantei şi produsele cu privire la care a făcut dovada punerii pe piaţă de către intimatele-pârâte.

În mod contradictoriu, instanţa de recurs care a pronunţat Decizia nr. 1703/2022, ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare, notează într-o altă parte a hotărârii că există o acţiune în contrafacere, care este fundamentată pe marca europeană "X":

"Chiar dacă se tinde la o dezlegare în legătură cu acţiunea în contrafacere (petite 2-5 din acţiunea introductivă), este relevantă cauza cererii în contrafacere, reclamanta fundamentându-şi aceste pretenţii tot pe marca Uniunii Europene nr. x, în legătură cu care au fost formulate motivele de recurs şi întrebările propuse a fi adresate CJUE.

Prin urmare, toate considerentele expuse anterior sunt valabile şi în privinţa întrebărilor 3 şi 4 şi, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge cererea reclamantei B.. de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene".

Instanţa de recurs reţine în mod clar că există o acţiune în contrafacere în acest dosar, dar se consideră ţinută să respecte, ca o chestiune tranşată definitiv, o aşa-zisă "legătură de dependenţă a capetelor de cerere x din acţiunea introductivă faţă de primul petit" (pag. 29, primul paragraf).

De asemenea, în mod injust se reproşează în Decizia nr. 1703/2022 că reclamanta nu ar fi făcut nici apel şi nici recurs în ciclul procesual anterior, pe chestiunea acestei legături de dependenţă dintre capetele de cerere. Declararea unui apel împotriva soluţiei Tribunalului Bucureşti era total neavenită, din moment ce instanţa de fond a admis cererea şi doar pentru economie procedurală nu a mai detaliat analiza comparativă dintre marca reclamantei şi produsele părţii adverse. Dacă instanţa de fond nu a motivat detaliat admiterea acţiunii în contrafacere, era problema părţii adverse să critice acest aspect prin apelul său. De asemenea, reclamanta nu avea niciun motiv să declare recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti din primul ciclu procesual cu privire la problema acţiunii în contrafacere, întrucât această instanţă a menţinut soluţia de admitere a acţiunii în contrafacere.

Prin decizia de casare nr. 2044/12.11.2019 s-a lansat pentru prima dată această menţiune eronată în sensul că ar exista o "legătură de dependenţă a capetelor de cerere x din acţiunea introductivă faţă de primul petit".

Instanţa care a rejudecat apelul a refuzat însă să analizeze acţiunea în contrafacere, fără nicio examinare proprie, aspect în privinţa căruia reclamanta a formulat recurs. În recurs a constatat acelaşi refuz al instanţei de a judeca, ceea ce, din perspectiva prezentei contestaţii în anulare, reprezintă o "omisiune de a cerceta motivul de casare" (art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.).

Un parcurs perfect similar l-a avut cererea de constatare a distinctivităţii dobândite a mărcii reclamantei tridimensionale "X".

Dintr-o eroare de verificare, prima instanţă de recurs a consemnat în decizia nr. 2044/12.11.2019, că reclamanta nu ar fi invocat distinctivitatea dobândită a mărcii europene "X" (a aspectului sticlei care constituie această marcă tridimensională). Deşi în cadrul rejudecării apelului, reclamanta a atras atenţia instanţei de apel asupra acestei erori privind situaţia de fapt şi nu era nevoie decât de o simplă verificare a cererii de chemare în judecată, instanţa de apel, fără nicio motivare, reţine în continuare că acest aspect "nu a fost invocat de reclamantă" şi nu îl analizează.

În primul ciclu procesual, atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Curtea de Apel Bucureşti, reţinând distinctivitatea intrinsecă a formei sticlei, nu au mai motivat suplimentar şi asupra distinctivităţii dobândite, nefiind necesar. Însă în rejudecarea apelului, din moment ce instanţa de apel a considerat că "forma ambalajului ce constituie marca reclamantei nu este distinctivă", era firesc să se analizeze dacă nu cumva marca a dobândit distinctivitate prin utilizare. În schimb, instanţa de apel a refuzat să analizeze acest aspect, considerându-se ţinută de cele reţinute de Înalta Curte în decizia de casare:

"Distinctivitatea dobândită nu constituie obiect al analizei în rejudecarea apelului având în vedere stauările instanţei de recurs cu privire la acest aspect, considerat ca neavând legătură cu speţa, întrucât nu a fost invocat de reclamantă".

Întrucât instanţa care a rejudecat apelul nu a motivat în niciun fel respingerea cererii reclamantei de constatare a distinctivităţii dobândite, a formulat recurs pe acest aspect, însă în recurs a constatat acelaşi refuz al instanţei de a judeca, ceea ce, din perspectiva prezentei contestaţii în anulare, reprezintă o "omisiune de a cerceta motivul de casare" (art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.).

Instanţa de recurs a refuzat să cerceteze unele dintre motivele de casare invocate de reclamantă, situaţie echivalentă "omisiunii de a cerceta" (prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.)

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti, inclusiv cele din recurs, astfel încât să răspundă în fapt şi în drept la toate aspectele incidente în cauză constituie o condiţie a unui proces echitabil, exigenţă impusă de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO). Potrivit Hotărârii din 19.12.1997 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Helle v. Finlanda, orice curte trebuie să facă "o examinare efectivă a problemelor care îi sunt supuse examinării".

Instanţa de recurs a cercetat superficial următoarele motive de recurs:

(i) Motivul de recurs privind lipsa motivării de către instanţa de apel a concluziei sale privind lipsa de distinctivitate a aspectului sticlei care constituie marca europeană "X" (cu toate caracteristicile acesteia);

(ii) Motivele de recurs privind încălcarea de către instanţa de apel a regulilor stabilite în jurisprudenţa CJUE privind analiza comparativă vizuală a mărcilor în conflict, privind realizarea unei analize de ansamblu a mărcilor şi privind analiza riscului de confuzie dintre mărcile în conflict;

(iii) Motivul de recurs privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a principiului utilizării parţiale a mărcii astfel cum acesta este reflectat în jurisprudenţa CJUE (cauza de referinţă T126/03 Aladin, dar şi hotărârea mai recentă a CJUE din 16 iulie 2020, din cauza C-714/18 P Taiga).

Cu privire la motivul de casare privind insuficienta motivare de către instanţa de apel a concluziei sale privind lipsa de distinctivitate a mărcii europene "X", în decizia care face obiectul prezentei contestaţii în anulare, se regăsesc următoarele motivări pe care reclamanta le apreciază ca fiind un refuz al judecăţii respectivului motiv de recurs:

- în mod corect instanţa de apel nu ar fi luat în considerare probele depuse de reclamantă privind noutatea şi originalitatea sticlei care alcătuieşte marca "X", întrucât acele probe ar aparţine capătului de cerere privind dreptul de autor, care s-a respins definitiv în primul ciclu procesual. Or, acesta este un refuz clar de a judeca, întrucât este evident că probele sunt câştigate cauzei, indiferent de faptul că iniţial, prin prisma lor, s-a dorit şi dovedirea dreptului de autor. La solicitarea expresă a părţii, în măsura în care sunt pertinente, concludente şi utile, aceleaşi probe pot fi luate în considerare şi pentru dovedirea altor aspecte, neexistând nicio interdicţie legală în acest sens;

- în mod corect instanţa de apel nu ar fi luat în considerare argumentele reclamantei privind derivarea distinctivităţii sticlei din "design-ul inovator, de o noutate absolută pe piaţă", pentru că acestea ar fi "argumente de marketing" (pag. 26 din decizie, penultimul paragraf):

"Or, făcând referire la probele din care ar reieşi "design-ul inovator, de o noutate absolută pe piaţă", recurenta invocă doar argumente de marketing, derivând dintr-un concept nou de ambalaj, creat pentru a spori atractivitatea produsului, fără a le integra într-un raţionament a cărui finalitate să constea în demonstrarea unui efect vizual neobişnuit în percepţia publicului produs de forma ambalajului şi care să justifice critica ignorării unei apărări făcute pe acest aspect".

Or, aceasta este o analiză pur subiectivă (şi nepermisă), este o percepţie proprie a judecătorului asupra exprimării pe care reclamanta a folosit-o în cadrul argumentelor sale, un refuz de a constata finalitatea raţionamentului care nu este exprimat exact cu cuvintele pe care instanţa le dorea a fi scrise în argumentarea motivului de recurs. Dimpotrivă, finalitatea raţionamentului reclamantei era exact aceea expusă de instanţa de recurs mai sus:

"demonstrarea unui efect vizual neobişnuit în percepţia publicului produs de forma ambalajului". Impunerea unei anumite exprimări a argumentelor este o cerinţă vădit excesivă, incompatibilă cu dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

- În mod corect instanţa de apel ar fi stabilit "sectorul relevant" pentru aprecierea distinctivităţii intrinseci a sticlei ca fiind acela al "băuturilor destinate consumului uman", incluzând aici şi "băuturile alcoolice" şi "produsele farmaceutice", deşi reclamanta a susţinut că acestea nu pot să fie "produse de acelaşi tip şi destinate aceloraşi consumatori", cerinţă care se desprinde în mod direct din Cauza C-173/04 P, Deutsche SiSi-Werke GmbH & Co. Betriebs KG v EUIPO, par. 33:

"normele sau obiceiurile relevante pot fi cele care se aplică în sectorul ambalajelor de bunuri care sunt de acelaşi tip şi destinate aceloraşi consumatori ca şi produsele pentru care se solicită înregistrarea".

Instanţa de recurs argumentează că stabilirea sectorului relevant ar fi o chestiune ce ţine de aprecierea probelor şi faptelor şi nu o chestiune de legalitate, astfel încât nu poate analiza motivul de casare formulat de reclamantă. Solicită verificarea acestor considerente prin prisma unei omisiuni de a judeca, pentru că, în opinia contestatoarei, determinarea "sectorului relevant" este o chestiune de legalitate, aprecierea făcându-se in abstracto, prin raţionamente juridice, fără aprecierea unor probe ale dosarului.

Cu privire la motivele de recurs privind încălcarea de către instanţa de apel a regulilor stabilite în jurisprudenţa CJUE privind analiza comparativă vizuală a mărcilor în conflict, privind realizarea unei analize de ansamblu a mărcilor şi privind analiza riscului de confuzie dintre mărcile în conflict, se va observa că instanţa de recurs a apreciat că nu poate reevalua analiza făcută de instanţa de apel în rejudecare şi că "modul în care instanţa de apel a evaluat în concret impactul fiecăreia dintre componentele mărcilor asupra percepţiei consumatorilor [...] interesează situaţia de fapt stabilită în cauză". Or, reclamanta nu a cerut reevaluarea comparaţiei vizuale a semnelor sau reevaluarea riscului de confuzie, ci doar verificarea de către instanţa de recurs dacă instanţa de apel, în rejudecare, a respectat criteriile şi regulile de evaluare stabilite la nivel european prin jurisprudenţa constantă în materie. În mod constant, în soluţionarea unui recurs din materia mărcilor, instanţa supremă realizează un control de legalitate atunci când verifică dacă instanţa de apel a aplicat normele de drept naţional şi european (inclusiv jurisprudenţa relevantă) cu privire la analiza similarităţii şi a riscului de confuzie.

De aceea, apreciază că motivele de recurs nu au fost înţelese şi nici examinate, ceea ce echivalează cu o "omisiune de a cerceta motivul de casare" (art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.).

Cu privire la motivul de recurs privind aplicarea greşită de către instanţa de apel, în rejudecare, a principiului utilizării parţiale a mărcii astfel cum acesta este reflectat în jurisprudenţa CJUE, instanţa de recurs notează simplist că aplicarea acestui principiu a fost deja stabilită prin decizia de casare nr. 2044/12.11.2019 şi că instanţa de apel "s-a conformat dezlegărilor cu caracter obligatoriu" din acea decizie.

Această reţinere echivalează cu un refuz de a judeca acest motiv de recurs întrucât instanţa de recurs avea obligaţia de a verifica dacă dezlegările în discuţie din decizia de casare erau sau nu obligatorii pentru instanţa de apel. În opinia contestatoarei acestea nu erau obligatorii pentru că ele porneau de la o eroare materială evidentă a instanţei cu privire la conţinutul clasei 32 din Clasificarea Nisa care era în vigoare la data depunerii la înregistrare a mărcii europene "X" nr. x (adică 24.06.2008). Astfel, în decizia de casare s-a menţionat că "atât timp cât în clasa 32 diferitele feluri de apă destinată consumului uman au fost identificate expres, acestea reprezintă produse distincte".

Or, a reţine că apa de izvor şi apa minerală, pentru simplul motiv că au fost identificate expres în clasa de produse, sunt produse substanţial diferite, nu poate fi decât o eroare materială. De aici, instanţa de apel, în rejudecare, a tras concluzia că trebuie să realizeze "verificarea utilizării mărcii distinct, pentru fiecare produs menţionat în certificatul de înregistrare", fără să mai facă o verificare proprie a chiar bazei raţionamentului din decizia de casare, verificare pe care reclamantă a solicitat-o şi pentru aceasta, a prezentat mai multe argumente pertinente (inclusiv jurisprudenţa europeană relevantă intervenită după pronunţarea deciziei de casare).

În primul rând, a arătat că produsele din cadrul mărcii "X", şi anume:

"aerated waters, mineral waters (beverages), table waters, spring waters" (traducere:

"ape aerate, ape minerale (băuturi), ape de masă, ape de izvor") sunt enumerate distinct doar din intenţia titularului de marcă de a expune feluritele tipuri de apă de consum uman pe care doreşte să le comercializeze, nu pentru că aceasta ar fi fost formularea titlului clasei 32 conform Clasificării Nisa de la momentul depunerii mărcii, Ediţia nr. 9.

Chiar dacă produsele "ape aerate, ape minerale (băuturi), ape de masă, ape de izvor" sunt enumerate distinct în cadrul listei din clasa 32, aceste produse nu alcătuiesc în sine nişte subcategorii coerente ale categoriei mari "ape pentru consum uman", astfel încât să se poată pronunţa o decădere a reclamantei din drepturile asupra altor produse decât "ape de izvor". Deşi produsele sunt enumerate distinct (aşa cum reţine Înalta Curte) acest fapt nu înseamnă că ele sunt diferite, ci ele trebuie văzute ca făcând toate parte din aceeaşi categorie coerentă "ape pentru consum uman". Aşadar, este posibilă enumerarea distinctă, în cadrul aceleiaşi categorii, a unor produse similare. Categoria mare din care fac parte toate aceste produse nu trebuie să se regăsească scrisă ca atare în lista de protecţie a mărcii, ci ea va fi determinată pe cale deductivă.

Determinarea ei se face conform principiilor din jurisprudenta europeană aplicabilă: a se vedea cauzele T-256/04 Respicur, T-483/04 Galzin, T-487/08 Kremezin, T-493/07 Famoxin şi cauza mai recentă C-714/18 P Taiga, prin prisma percepţiei unui consumator mediu. Abordarea conform căreia, dacă aceste feluri de apă au fost scrise de titular în cererea de marcă în mod distinct, ele ar alcătui automat, fiecare din ele, nişte subcategorii la care se poate restrânge protecţia mărcii, este regretabil de simplistă şi nu se regăseşte nicăieri în jurisprudenta europeană. Ar fi, de altfel, şi periculos pentru întreg sistemul de protecţie a mărcilor din România ca o astfel de concluzie să rămână validă, cu efect de precedent judiciar. Nicăieri în decizia instanţei de apel, în rejudecare, nu se găseşte o parcurgere a etapelor logice din jurisprudenta europeană pentru determinarea unor subcategorii coerente de produse.

Criteriul primordial în funcţie de care se determină subcategoriile de produse care sunt coerente, capabile deci să existe în mod independent, este cel al finalităţii produsului sau destinaţiei acestuia. Privind din această perspectivă, este evident că produsele "ape aerate, ape minerale, ape de masă, ape de izvor" nu au finalităţi diferite, ci toate au aceeaşi finalitate - consumul uman, satisfacerea nevoii de apă a organismului, fiind indiferent din perspectiva consumatorului mediu dacă apa este de izvor sau minerală. De altfel, aşa cum a subliniat şi cu prilejul soluţionării apelului în primul ciclu procesual, diferenţele dintre apele de izvor şi cele minerale sunt doar legislative, de reglementare, în sensul că după parcurgerea unor formalităţi legale de certificare/verificare, apa de izvor este declarată apă minerală, în fapt fiind aceeaşi apă, iar acest aspect este foarte important din perspectiva consumatorului.

Prin urmare, întrucât în al doilea ciclu procesual instanţa de recurs nu a verificat dacă dezlegările în discuţie din decizia de casare erau sau nu obligatorii pentru instanţa de apel în rejudecare, necercetând eroarea materială pe care a detaliat-o mai sus, se poate afirma că instanţa de recurs nu a cercetat motivul de casare expus de către contestatoarea de faţă.

8. Apărările formulate în cauză

Intimatele E. S.A. şi D. S.A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Finele de neprimire al inadmisibilităţii prezentei contestaţii în anulare - invocat de părţile adverse contestatoarei prin întâmpinare - nu poate fi admis, atât timp cât petenta a invocat totuşi, în actul procedural de învestire a instanţei de judecată prezente, existenţa motivelor de contestaţie în anulare reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., pe care le-a apreciat a fi configurate prin prisma situaţiilor juridice pe care le-a expus în contestaţia în anulare.

Procedând aşadar, la analiza contestaţiei în anulare, Înalta Curte observă cu titlu preliminar, că mijlocul procedural al contestaţiei în anulare prezintă câteva atribute juridice importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.

Căile de atac sunt mijloace procedurale prin care se poate cere şi obţine anularea sau reformarea unei hotărâri judecătoreşti. Ele apar ca un remediu contra eventualelor erori care se pot strecura într-o hotărâre.

În cadrul căilor de atac de reformare, cum este şi recursul, se realizează controlul judiciar al hotărârilor judecătoreşti, de către o instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Urmărind a nu menţine incertitudinea părţilor cu privire la raportul de drept substanţial dintre ele un timp prea îndelungat, pentru aceste mijloace procedurale sunt prevăzute termene care curg de la pronunţarea sau de la comunicarea hotărârii care se atacă, astfel ca după rămânerea irevocabilă să existe o relativă stabilitate a acestui raport, soluţia dată nemaiputând fi pusă în discuţie.

În schimb, prin căile de atac de retractare, care se soluţionează de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată, se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, în scopul desfiinţării hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale a căror respectare a fost considerată de către legiuitor de o importanţă deosebită, iar nu şi pentru netemeinicie. Acest ultim element conturează cel mai important atribut specific şi contestaţiei în anulare, care este în mod incontestabil acela de a constitui o cale extraordinară de atac.

Căile de atac sunt calificate ca extraordinare, dacă ele pot fi exercitate numai în cazurile şi în condiţiile anume specificate de lege, partea fiind obligată să îşi sprijine cererea pe cel puţin unul din motivele prevăzute de lege. Ele se deosebesc astfel de căile de atac ordinare, care pot fi exercitate de orice parte din proces, pentru simplul fapt că partea respectivă este nemulţumită de hotărârea pronunţată.

De aceea, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare nu poate analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 503 C. proc. civ., fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.

Legislaţia internă este conformă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului care, pronunţându-se în cauza Mitrea contra României, 26105/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea şi introdusă de una din părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu. Faptul că de exemplu, instanţa care soluţionează contestaţia şi instanţa a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea şi relevanţa probatoriului, este un caz tipic în care nu se justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Grefându-se pe aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte reţine că din conţinutul concret al prezentei contestaţii în anulare, rezultă că petenta invocă motivele de contestaţie ilustrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie atunci când (…) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale".

În raport de consideraţiile expuse anterior privind natura juridică şi finalitatea căilor de atac de reformare şi respectiv de retractare, acest motiv de contestaţie în anulare specială nu poate avea în vedere decât erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite, cum sunt respingerea unui apel ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat la dosar rezulta că apelul a fost depus recomandat la oficiul poştal, înăuntrul termenului de apel; anularea apelului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanţa de plată a taxei de timbru; pronunţarea asupra legalităţii unei alte hotărâri judecătoreşti decât cea apelată.

Folosind sintagma "greşeli materiale", textul vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unei dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural, acestea din urmă putând fi invocate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Ceea ce caracterizează erorile din prima categorie este caracterul involuntar al acestora, la care se adaugă faptul că nu se referă la aprecieri asupra problemelor de fapt şi de drept care se pun într-o anumită cauză, ceea ce constituie prin definiţie aspecte ce ţin de activitatea de judecare a cererii respective.

Or, în speţă, aspectul invocat de către petentă în prezenta contestaţie în anulare, din perspectiva acestui motiv de contestaţie în anulare specială, respectiv eronata apreciere a instanţei de recurs asupra caracterului identic al mărcilor naţionale cu mărcile UE vizate de opoziţia la înregistrare, presupune în mod indubitabil aplicarea de către instanţa de recurs, a unui raţionament în legătură cu susţinerea realizată de contestatoare în recurs - referitoare la faptul că instanţa de apel nu ar fi justificat preluarea în analiza distinctivităţii formei sticlei "H." a anumitor considerente din cele două cauze ale Tribunalului UE care nu erau definitive -, ceea ce ţine de esenţa judecăţii.

Aşadar, Înalta Curte observă că toate aceste critici arondate secundului motiv de contestaţie în anulare specială, vizează în realitate, anumite greşeli de judecată imputate instanţei de recurs şi nu erori materiale, astfel încât ele exced cadrului limitativ şi special expus al prezentei căi de retractare a contestaţiei în anulare, ea fiind aşadar nefondată din perspectiva acestui motiv de contestaţie în anulare invocat.

Continuând analiza din perspectiva celui de-al doilea motiv de contestaţie în anulare specială invocat, Înalta Curte constată că potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (…) 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Astfel, în cadrul contestaţiei în anulare speciale întemeiate pe acest text procesual, petenta invocă mai întâi, la punctul II din contestaţie, împrejurarea că instanţa de recurs ar fi refuzat să cerceteze două dintre motivele de casare invocate în recurs, situaţie pe care o echivalează cu "omisiunea de a cerceta" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatoarea învederează cele două motive de recurs ca fiind cel privind lipsa de motivarea a instanţei de apel asupra soluţiei date în privinţa capetelor 2 - 5 din cererea de chemare în judecată şi cel privind lipsa de motivare a instanţei de apel asupra respingerii argumentelor recurentei reclamante privind distinctivitatea dobândită a aspectului sticlei.

Or, procedând la verificarea deciziei pronunţate în recurs, în limitele impuse de art. 503 şi urm. C. proc. civ., Înalta Curte observă că instanţa de recurs a cercetat aceste două motive de recurs invocat a fi fost omise, întrucât în cuprinsul motivării hotărârii judecătoreşti a instanţei de recurs se regăsesc ample paragrafe destinate acestora:

"(2) În ceea ce priveşte critica vizând soluţia dată în privinţa capetelor de cerere nr. x, având ca obiect încălcarea dreptului la marcă şi încetarea oricăror acte de folosire a mărcii reclamantei, Înalta Curte constată că nu este fondată.

În cuprinsul deciziei nr. 2044/12.11.2019, pronunţată în ciclul procesual anterior parcurs în cauză, Înalta Curte a reţinut că din considerentele hotărârii primei instanţe reiese că petitele 2-5 din acţiunea introductivă au fost admise ca o consecinţă directă a admiterii primului capăt de cerere, care privea anularea înregistrării mărcilor pârâtelor şi că, astfel, prima instanţă nu s-a considerat învestită cu o acţiune în contrafacere propriu-zisă, care să implice interzicerea/distrugerea ambalajelor/recipientelor de apă, aşa cum sunt folosite pe piaţă, atât timp cât nici nu a făcut o analiză, separat de capătul de cerere privind anularea, a similarităţii şi a riscului de confuzie dintre ambalajele pârâţilor, astfel cum sunt folosite pe piaţă, şi marca înregistrată de către reclamanţi (pag. 38 din decizie).

Faţă de aceste considerente ale deciziei de casare (expuse, de altfel, în cadrul recursului declarat de către pârâte, fără ca reclamanta să fi declarat nici apel, nici recurs pe acest aspect, în ciclul procesual anterior), urmează a se constata ca fiind tranşată definitiv legătura de dependenţă a capetelor de cerere x din acţiunea introductivă faţă de primul petit, nefiind vorba despre o contrafacere propriu - zisă.

În aceste condiţii, nu are temei critica recurentei-reclamante referitoare la neanalizarea pe fond a unei acţiuni în contrafacere şi va fi respinsă, dat fiind că instanţa de apel s-a conformat întrutotul deciziei de casare, atunci când a considerat că respingerea acţiunii în anulare determină respingerea celorlalte capete de cerere".

De asemenea, în privinţa secundului motiv de casare invocat de contestatoare la acest punct, instanţa de recurs a ilustrat:

"(a) Cât priveşte distinctivitatea dobândită prin utilizare, recurenta a imputat instanţei de apel nemotivarea respingerii argumentelor sale pe acest aspect, în privinţa aspectului sticlei sale "H.", care intră în compunerea mărcii sale tridimensionale (critica de la pct. I.2.3 din expunerea motivelor de recurs ale reclamantei B.).

Cu toate acestea, recurenta a făcut referire în continuare la considerentele deciziei de casare nr. 2044/12.11.2019 pronunţate de Înalta Curte în ciclul procesual anterior, ceea ce indică tocmai existenţa unei motivări, pe care recurenta a fost în măsură să o identifice în decizia recurată.

În aceste condiţii, finalitatea reală a susţinerii părţii rezidă în infirmarea considerentelor deciziei de casare, pentru a se constata de către această instanţă de recurs eroarea evidentă pe care ar conţine-o aprecierea potrivit căreia reclamanta nu ar fi invocat în cauză distinctivitatea dobândită prin utilizare.

Or, atare finalitate nu poate fi primită, fiind vorba despre o hotărâre dată în recurs, prin urmare definitivă, în conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care nu există nicio raţiune pentru infirmarea constatării instanţei de apel în sensul că aspectul disputat nu constituie obiect de analiză în rejudecarea apelului".

Simpla lecturare a argumentelor citate ale instanţei de recurs din decizia pronunţată în calea de atac a recursului, decizie contestată în prezent, ilustrează flagrant contrariul susţinerilor contestatoarei referitoare la omisiunea de cercetare.

De altfel, se observă că însăşi contestatoarea acceptă totuşi, existenţa unei cercetări a instanţei de recurs asupra acestor două motive de recurs:

"constatăm că instanţa de recurs a refuzat să cerceteze următoarele două motive de casare invocate de subscrisa, cu motivarea simplistă şi eronată în sensul că soluţia acestor motive de recurs se regăseşte deja în Decizia de casare nr. 2044/12.11.2019" (pagina 3 a contestaţiei în anulare).

Înalta Curte notează că deşi invocă incidenţa acestui motiv de contestaţie în anulare specială, această parte procesuală procedează de fapt, în cadrul contestaţiei în anulare, la dezbaterea efectivă a considerentelor expuse de către instanţa de recurs în privinţa celor două aspecte invocate, contestatoarea prezentând în acest sens, propriile sale argumente şi combătând raţionamentul juridic al instanţei de recurs pe care îl apreciază a fi eronat şi parţial, chiar contradictoriu.

Înalta Curte subliniază însă, din nou, că prezenta contestaţie în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile reglementate la art. 503 C. proc. civ., iar nu pentru eventuala greşită apreciere a probelor sau aplicare a legii de către instanţa de judecată, acestea din urmă reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în căile de atac ale apelului şi recursului, nu şi în cadrul contestaţiei în anulare. Pentru ca o contestaţie în anulare specială, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., să poată fi admisă, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de apel; această omisiune să se fi produs de instanţă, din greşeală.

Raportat aşadar, la acest întreg ansamblu al trăsăturilor juridice definitorii care circumscriu acest mijloc procedural cu caracter extraordinar al contestaţiei în anulare speciale, expus supra, rezultă că omisiunea de cercetare reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi echivalată cu cercetarea necorespunzătoare - fie ea superficială, contradictorie sau chiar eronată - a unui motiv de recurs, astfel cum în mod incorect acreditează ideea contestatoarea, inclusiv prin trimitere la unele aprecieri din jurisprudenţa naţională.

Aşadar, atât timp cât se constată pe de o parte, că instanţa de recurs a arătat argumentele pentru care a apreciat că respectivele motive de recurs invocate sunt nefondate, iar pe de altă parte, că motivele pentru care instanţa de recurs a procedat în acest mod, nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac extraordinară nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs, rezultă prin urmare, că în acest caz nu poate fi vorba despre vreo omisiune a instanţei de recurs, produsă din greşeală, de a cerceta cele două motive de recurs invocate, astfel cum eronat pretinde contestatoarea, ci dimpotrivă, instanţa de recurs a acţionat în mod deliberat, respingând motivele de recurs respective şi subsecvent, recursul, pentru exact argumentele acolo ilustrate.

În continuare, la punctul III din contestaţia în anulare, petenta invocă aceeaşi omisiune de cercetare a altor motive de recurs formulate de recurenta reclamantă, motive care în opinia contestatoarei, ar fi fost de această dată, cercetate superficial de către instanţa de recurs.

Este vorba despre motivul de recurs privind lipsa motivării de către instanţa de apel a concluziei sale privitoare la lipsa de distinctivitate a aspectului sticlei, despre motivele de recurs privind încălcarea de către instanţa de apel a regulilor stabilite în jurisprudenţa CJUE privind analiza comparativă vizuală a mărcilor în conflict, privind realizarea unei analize de ansamblu a mărcilor şi privind analiza riscului de confuzie dintre mărcile în conflict şi despre motivul de recurs privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a principiului utilizării parţiale a mărcii, astfel cum acesta este reflectat în jurisprudenţa CJUE.

Înalta Curte observă însă, în mod similar constatărilor realizate anterior, că şi în privinţa acestor motive de recurs invocat a fi fost omise, instanţa de recurs a expus în decizia de recurs propria cercetare.

Astfel, în privinţa motivului de recurs relativ lipsei de motivare a instanţei de apel asupra concluziei acesteia privind lipsa de distinctivitate a aspectului sticlei, se observă că instanţa de recurs a rezervat la punctul 2. 1. lit. a) a doua parte din decizia de recurs, o amplă analiză, întinsă pe nu mai puţin de trei pagini (paginile 23 - 26 ale deciziei de recurs), arătând printre multe altele, că:

"În ceea ce priveşte distinctivitatea intrinsecă (critici regăsite la pct. 2.1 şi 2.2 din expunerea motivelor de recurs), Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat regulile de analiză desprinse din jurisprudenţa CJUE referitoare la distinctivitate în cazul mărcilor tridimensionale ce relevă forma produsului sau a ambalajului acestuia, în special în cazul ambalajului unui produs lichid, şi a motivat concluzia distinctivităţii intrinseci reduse a mărcii anterioare invocate în cauză, nefiind fondate criticile recurentei. (...)

Din această perspectivă, se constată că susţinerile recurentei reprezintă o simplă reiterare a motivelor pentru care s-a formulat prin acţiunea introductivă un capăt de cerere distinct având ca obiect constatarea dreptului de autor asupra buteliei/recipientului în cauză, care nu au făcut obiectul rejudecării cauzei după casare, întrucât acest petit a fost tranşat definitiv în ciclul procesual anterior, în sensul respingerii sale.

În aceste condiţii, nu există nicio raţiune pentru care instanţa de rejudecare a apelului să se fi raportat la probe prin care reclamanta a urmărit în cursul procesului să demonstreze că butelia/recipientul în cauză reflectă alegerile creative ale autorului său şi care fuseseră înlăturate de către instanţa de judecată, susţinerile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. neputând, aşadar, a fi primite".

De asemenea, Înalta Curte observă că motivele de recurs privind încălcarea de către instanţa de apel a regulilor stabilite în jurisprudenţa CJUE privind analiza comparativă vizuală a mărcilor în conflict, privind realizarea unei analize de ansamblu a mărcilor şi privind analiza riscului de confuzie dintre mărcile în conflict au fost cercetate amplu de instanţa de recurs, la punctul 2. 1. lit. b) din decizia de recurs, cercetare extinsă pe o pagină şi jumătate (paginile 26 - 27 din decizia recurată).

În egală măsură, motivul de recurs privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a principiului utilizării parţiale a mărcii, astfel cum acesta este reflectat în jurisprudenţa CJUE, a primit şi el o dezlegare din partea instanţei de recurs, astfel cum rezultă din punctul 2. 3 al deciziei de recurs contestate:

"Recurenta-reclamantă a criticat soluţia de admitere a cererii de decădere din drepturile sale asupra mărcii UE, cu excepţia produsului apă de izvor din clasa 32 din Clasificarea de la Nisa, susţinând, în esenţă, aplicarea greşită a principiului utilizării parţiale a mărcii, astfel cum acesta este reflectat în jurisprudenţa CJUE.

Critica formulată nu poate fi primită, în condiţiile în care chestiunea în discuţie a fost tranşată definitiv prin decizia de casare pronunţată de către Înalta Curte în ciclul procesual anterior, iar instanţa de apel s-a conformat dezlegărilor cu caracter obligatoriu.

Astfel, prin decizia nr. 2044/12.11.2019, a fost admis motivul de recurs al pârâtelor prin care s-a susţinut încălcarea şi aplicarea greşită prin decizia de apel a principiului utilizării parţiale.

S-a reţinut că instanţa de apel a pornit de la premisa dovedirii folosirii efective a mărcii doar pentru produsul apă de izvor, dar că, în considerarea acestei folosiri, nu se impune decăderea nici pentru celelalte produse pentru care marca a fost înregistrată.

Înalta Curte a constatat că, procedând în acest fel, instanţa de apel a interpretat greşit hotărârea din cauza T-126/03 Aladin, referitoare la principiul utilizării parţiale, raportat la circumstanţele specifice speţei de faţă, în sensul că a aplicat un raţionament invers decât cel care formează conţinutul acestui principiu.

În cauza Aladin nu s-a pus problema extinderii limitelor de protecţie a mărcii la produse care exced subcategoria de produse pentru care a fost înregistrată, la alte produse din categoria mai largă de produse menţionate în clasa respectivă a Clasificării de la Nisa, şi cu atât mai puţin la produse din alte clase, ci s-a pus problema posibilităţii identificării în cadrul subcategoriei precis delimitate de produse pentru care a fost înregistră marca a unor produse care nu sunt esenţial diferite şi aparţin aceleiaşi grupe, care nu poate fi divizată în mod arbitrar.

Or, marca în cauză a fost înregistrată pentru mai multe produse descrise strict, fiecare în parte, iar nu pentru o categorie mai largă de produse, pentru a exista dubiul legat de posibilitatea împărţirii acestei categorii în mod arbitrar în produse care ar fi neesenţial diferite de cele pentru care s-a reţinut a fi fost folosită marca.

În aceeaşi decizie, s-a arătat în continuare că "apele minerale pentru uz medical" reprezintă o subcategorie de produse strictă, circumscrisă categoriei mai largi de produse din clasa 5, iar fiecare dintre produsele: băuturi carbogazoase, ape minerale (băuturi), apă de masă şi apă de izvor, reprezintă o subcategorie de produse strictă, circumscrisă categoriei mai largi de produse din clasa 32.

Atât timp cât în clasa 32 diferitele feluri de apă destinată consumului uman au fost identificate expres, acestea reprezintă produse distincte.

În ceea ce priveşte produsul "ape minerale pentru uz medical", pe lângă faptul că face parte dintr-o clasă diferită, fiind astfel distinct de produsele din clasa 32, prin natura destinaţiei sale, a şi fost identificat precis ca fiind produs distinct de către titularul mărcii.

Din considerentele deciziei de casare nr. 2044/2019, redate anterior, se constată că a fost tranşată chestiunea inaplicabilităţii în cauză a principiului utilizării parţiale, faţă de modul de înregistrare a mărcii, pentru produse distincte, ce relevă subcategorii stricte, care nu suportă în cadrul său o altă subdivizare.

Înalta Curte a statuat, în acest fel, în privinţa modului în care ar fi trebuit să se facă dovada folosirii efective a mărcii, respectiv pentru fiecare produs în parte, fără ca dovedirea folosirii unuia dintre produse să profite titularului şi în privinţa celorlalte produse.

Prin urmare, în aplicarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ., chestiunile de drept dezlegate prin decizia de casare erau obligatorii pentru instanţa de rejudecare a apelului, astfel încât va fi înlăturată critica recurentei-reclamante prin care s-a reproşat instanţei de apel faptul că nu a extins beneficiul rezultat din dovedirea utilizării efective a mărcii pentru produsul apă de izvor la celelalte produse din certificatul de înregistrare al mărcii" (paginile 28 - 29 ale deciziei recurate).

Aşadar, se constată că asupra tuturor acestor motive de recurs invocate de contestatoare a fi fost omise din analiză, instanţa de recurs s-a pronunţat, cercetându-le şi expunând raţionamentul care a justificat concluzia sa asupra caracterului lor nefondat.

De altfel, însăşi contestatoarea admite în cuprinsul prezentei căi de atac extraordinare, faptul că "instanţa de recurs, prin hotărârea contestată, a făcut doar o analiză superficială, care nu reprezintă o "examinare efectivă"" (paragraful 24 al contestaţiei în anulare), respectiv "26. Însă, instanţa de recurs a cercetat superficial următoarele motive de recurs: (...)".

Instanţa de recurs a cercetat motivele de recurs respective, respingându-le ca nefondate, indicând argumentele pentru care a procedat în acest mod, argumente care însă, astfel cum s-a expus supra, nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac extraordinară nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

Nu poate fi vorba aşadar, despre vreo omisiune a instanţei de recurs, produsă din greşeală, de a cerceta respectivele motive de recurs, astfel cum pretinde contestatoarea, ci dimpotrivă, şi în privinţa acestora se observă că instanţa de recurs a acţionat în mod deliberat, respingându-le pentru exact argumentele acolo ilustrate.

Este adevărat că petenta apreciază că analiza superficială a unui motiv de recurs echivalează cu omisiunea de a fi cercetat, însă, astfel cum a expus în paragrafele precedente, Înalta Curte constată că mijlocul procedural al contestaţiei în anulare speciale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. reglementează exclusiv situaţia când instanţa de recurs a omis din greşeală, să cerceteze vreun motiv de recurs - ceea ce evident, nu este cazul în speţă - şi nu şi situaţia când instanţa de recurs nu ar fi motivat corespunzător un motiv de recurs, această din urmă situaţie negrefându-se ab initio pe o omisiune de cercetare.

Împrejurarea că petenta nu îşi însuşeşte raţionamentul juridic expus de instanţa de recurs pe baza considerentelor pe care contestatoarea le apreciază a fi greşite sau superficiale sau derivate din erori (fie ele şi materiale) invocat a fi fost realizate în alte hotărâri judecătoreşti (decizia civilă de casare nr. 2044/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care - în temeiul principiului disponibilităţii care guvernează procesului civil, reglementat de art. 9 C. proc. civ. - nu reprezintă obiect al contestaţiei în anulare prezente) nu poate constitui fundamentul invocării cu succes a motivului de contestaţie în anulare specială reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât dacă s-ar proceda astfel, s-ar ajunge la intervertirea contestaţiei în anulare cu recursul, fapt procesual prohibit însă.

Aşadar, din perspectiva tuturor acestor argumente evidenţiate, Înalta Curte apreciază că inclusiv acest motiv de contestaţie în anulare specială distinct, reglementat de punctul 3 al secundului alineat al art. 503 C. proc. civ., este invocat în mod nefondat de către contestatoare.

Raportat la ansamblul tuturor considerentelor ilustrate în prezenta decizie civilă, Înalta Curte va respinge în temeiul art. 508 C. proc. civ., prezenta contestaţie în anulare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 1703 din 4 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii D. S.A., E. S.A. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.