Civil revindication: ownership of land vs. structure, accessory accession inapplicable at appeal, and nullity of appeal for lack of substantive legal grounds

Şedinţa publică din data de 05 decembrie 2023

I. Circumstanţele speţei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., să se dispună obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul identificat prin număr cadastral x situat în intravilanul localităţii Venus, str. x, jud. Constanta, înscris în cartea funciară nr. x a UAT Mangalia, radierea din registrul de carte funciară a Municipiului Mangalia a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâţilor, precum şi a notarii suprapunerii imobilului cu număr cadastral x cu cel al număr cadastral x a UAT Mangalia şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de litigiu.

La data de 28.09.2020, reclamanta a modificat acţiunea în sensul că a precizat obiectul cererii în revendicare ca fiind imobilul compus din teren în suprafaţă de 612 mp, având nr. cadastral x, şi construcţia C1 aflată pe acest teren, în suprafaţă construită de 126 mp, având nr. cadastral x, imobil înscris în cartea funciară nr. x a UAT Mangalia şi situat în intravilanul localităţii Venus, str. x, jud. Constanţa, având în vedere suprapunerea reală a acestui imobil cu imobilul având nr. cadastral x înscris în cartea Funciară nr. x a loc. Mangalia, jud. Constanţa, proprietatea sa, în baza documentaţiei cadastrale din care rezultă că această construcţie x are suprafaţa construită de 117 mp.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa

Prin sentinţa civilă nr. 495 din 16 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost admisă în parte acţiunea formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. şi cu chematul în garanţie Ministerului Economiei, Antreprenorialului şi Turismului.

A obligat pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 612 mp situat în Mangalia, Staţiunea Venus, strada x, nr. 7B, jud. Constanţa, cu vecinătăţi: la N, E şi V -proprietatea S.C. A. S.A. şi la S - str. x, identificat cu nr. cad x.

A respins cererea de obligare a pârâţilor la lăsarea în deplină proprietate şi posesie reclamantei a construcţiei C4 în suprafaţă de 126 mp - atelier de reparaţii, ca nefondată.

A dispus rectificarea cărţii funciare nr. x Mangalia prin radierea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 612 mp intabulat în favoarea pârâţilor.

A respins cererea de radiere a notării suprapunerii imobilelor în cartea funciară, ca nefondată.

A respins cererea reclamantei de chemare în garanţie a Ministerului Economiei, Antreprenorialului şi Turismului.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 9.551 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de expert.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Prin decizia civilă nr. 32C din 03 februarie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.A. şi pârâţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 495 din 16 februarie 2022, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2020.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 32C din 03 februarie 2023 a Curţii de Apel Constanţa au declarat recursuri reclamanta A. S.A. şi pârâţii B. şi C..

4.1. Recursul declarat de reclamanta A. S.A.

După prezentarea pe scurt a istoricului cauzei, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta critică hotărârea atacată susţinând că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra excepţiilor care vizau chiar titlul de proprietate invocat de către intimaţii-pârâţi, şi reţinut de instanţe ca fiind titlul de proprietate al acestora asupra construcţiei, precum şi asupra celorlalte chestiuni în privinţa cărora a fost promovată calea de atac a apelului în raport cu soluţia dispusă de instanţa de fond.

Arată că, deşi instanţa de apel a constatat că înscrisurile depuse de aceasta la dosarul cauzei reprezintă acte care ar atesta fără putinţă de tăgadă atât existenţa construcţiei pe terenul proprietatea societăţii, cât şi existenţa dreptului de proprietate asupra acesteia, totuşi, a reţinut, în consens cu opinia primei instanţe, că de fapt "simpla menţiune din CF a construcţiei" nu este suficientă în absenţa unui titlu de proprietate.

Or, arată recurenta, construcţia în litigiu figurează în documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate asupra terenului, magazia aflându-se pe terenul acesteia.

În mod greşit instanţele de fond au reţinut că, în urma divizării S.C. (..) S.A., aceasta ar fi dobândit terenul în suprafaţă de 9.695,36 mp în acte (9679,735 din măsurători) şi exclusiv construcţia D..

În fapt, patrimoniul (..) S.A. a fost compus din D., D. şi construcţiile anexă, situate pe terenul în suprafaţă totală de 14.692,97 mp iar, în urma divizării, a fost transmis reclamantei terenul împreună cu toate construcţiile aflate pe acesta, astfel cum au fost identificate în documentaţiile cadastrale.

Dreptul de proprietate asupra imobilelor se dobândeşte numai prin înscriere în cartea funciară, în baza actului de divizare, încheiat în formă autentică, condiţie îndeplinită în speţă.

Cât priveşte titlul de proprietate al pârâţilor, la poziţia 49 este înscris activul denumit "Atelier reparaţii" (..) , în suprafaţă de 612,34 m2, activ inclus în lista celor pentru care exista deja un titlu de proprietate emis în favoarea reclamantei în anul 1994, acesta fiind nominalizat la poziţia 32.

Mai mult, din documentaţia depusă de intimaţii-pârâţi se poate observa faptul că aceasta nu conţine niciun plan topografic sau coordonator din care să rezulte punctele/coordonatele care să permită identificarea terenului aferent activului "Atelier de reparaţii (..)", sens în care apare ca fiind eronată statuarea instanţei în sensul că intimaţii ar deţine construcţia în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.10.2019 de E..

Tot din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta critică şi omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra celor două excepţii invocate privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2003 de BNP F. şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.10.2019 de E..

Astfel, deşi a învederat faptul că, la data perfectării celor două contracte de vânzare-cumpărare, imobilul înstrăinat avea calitatea de monument istoric de interes local, fapt ce atrăgea aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, acest aspect a fost ignorat de instanţa de apel.

Arată recurenta că invocarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare pe cale de excepţie, în apel, constituie, în opinia acesteia, un argument în plus pentru care titlul pârâţilor nu poate fi preferat titlului acesteia, şi care trebuia analizat de instanţa de apel şi pus în discuţia părţilor.

O altă problemă netranşată de instanţa de apel se referă la soluţia de respingere a petitului referitor la solicitarea de radiere a notării suprapunerii imobilelor în cartea funciară.

Arată recurenta că, deşi instanţa de fond a respins această solicitare, cu argumentul potrivit căruia radierea notărilor în cartea funciară este o operaţiune administrativă care se face la cererea persoanei interesate de către OCPI, totuşi, din analiza dispoziţiilor art. 118 alin. (4) din Ordinul ANCPI nr. 700/2014 reiese că operaţiunea de radiere a notării suprapunerii se poate efectua doar în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, nefiind în situaţia în care s-ar impune refacerea documentaţiilor cadastrale.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică hotărârea instanţei de apel şi din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material, şi anume art. 489 C. civ. de la 1865.

Astfel, arată recurenta-reclamantă că dreptul acesteia de proprietate asupra construcţiei a fost dobândit de aceasta în temeiul art. 489 C. civ. de la 1865, care prevede că proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei şi a subfeţei lui. Deci, dispoziţiile C. civ. pornesc de la ideea potrivit căreia lucrul principal este terenul şi că, prin accesiune, proprietarul terenului devine şi proprietar al construcţiei.

Arată reclamanta că aceasta a înţeles să-şi exercite în sens pozitiv dreptul de accesiune artificială imobiliară, în temeiul art. 494 din C. civ. 1864, prin dobândirea dreptului de proprietate privată asupra imobilului construcţie edificat pe terenul acesteia.

Instanţa de apel nu a analizat cauza şi din această perspectivă, limitându-se la a aprecia exclusiv asupra calităţii reclamantei de proprietar din perspectiva inexistenţei unui act de proprietate asupra construcţiei. Or, curtea de apel trebuia să facă aplicarea acestor dispoziţii, care operează de drept în cazul accesiunii imobiliare artificiale.

Conchizând, recurenta-reclamantă susţine că, în condiţiile în care instanţele de fond au constatat că aceasta are un drept de proprietate asupra terenului, se impunea a se constata şi faptul că proprietatea se întinde de drept şi asupra construcţiei, în temeiul accesiunii.

4.2. Recursul declarat de pârâţii B. şi C.

Prin calea de atac formulată, pârâţii solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamantă, ca nefondată.

Susţin pârâţii că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute prin art. 563 din noul C. civ., care au fost raportate la o situaţie de fapt ce nu corespunde realităţii.

În continuare se redă situaţia de fapt din dosar, arătându-se, în esenţă, că aceştia au dobândit proprietatea imobilului compus din teren în suprafaţa de 612,34 mp şi construcţie atelier de reparaţii situat în Staţiunea Venus, str. x, jud. Constanta, ca urmare a cumpărării acestuia de la S.C. G. S.R.L., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/21.10.2019, intabulat în CF sub nr. x Mangalia, vânzătoarea dobândind, la rândul acesteia, imobilul de la S.C. Saturn S.A., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2003. Totodată, Saturn S.A. a dobândit imobilul -teren prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x eliberat de Ministerul Turismului la data de 18.12.1995 şi transcris sub nr. x din 15.11.1996 la Judecători Mangalia.

Cât priveşte construcţia, aceasta a fost obţinută în baza Ordinului nr. 154 din 26.04.1991 emis de Ministerul Comerţului - Departamentul Turismului, figurând la acea dată ca fiind proprietatea S.C. H. S.A., înfiinţată în baza H.G. nr. 1041/1990, societate care a fuzionat cu S.C. Saturn S.A. în anul 1993, prima desfiinţând-se, iar activul şi pasivul fiind preluat de S.C. Saturn S.A.

Imobilul teren şi clădire a fost adjudecat de G. S.R.L. în urma licitaţiei publice din data de 21.11.2003 organizate de S.C. Saturn S.A.

În certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/18.12.199S pentru societatea Saturn S.A., suprafaţa de teren care intra în proprietatea exclusiva acestei societăţi este în suprafaţa de 520.856,69 mp, terenuri identificate prin anexa 2 şi planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 şi 5 din documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor înregistrata sub nr. x din 19.09.1995 la Oficiul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului al Judeţului Constanta.

În anexa nr. 2 care însoţeşte Certificatul la poziţia 49 -Volumul I -31 este trecut Atelier Reparaţii " (..)" cu suprafaţa de 612,34 mp .Anexa cuprinde un total de 520.856,69 mp din care 10.697,53 mp se găsesc în teritoriul Staţiunii Jupiter şi 612,34 mp în teritoriul staţiunii Venus.

Se arată că instanţa fondului a constatat în mod greşit că dreptul reclamantului este dobândit de la S.C. (..) S.A., care ar fi primit terenul în baza legii. În fapt, această societate nu deţinea suprafaţa de 612,37 mp teren + construcţie, ci diferenţa de teren aferentă D..

Totodată, instanţa de fond a reţinut, în mod eronat, şi faptul că prin însăşi certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x, eliberat la data de 28.10.1994 de Ministerul Turismului, şi anexele la acesta, reclamanta dobândeşte proprietatea asupra suprafeţei de 612,37 mp. Astfel, constatând că atât reclamanta cat şi aceştia au un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 612,37 mp, s-a procedat la verificarea preferabilităţii titlului provenit de la acelaşi autor.

Or, reclamanţii nu au un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 612,37 mp, nici autorii acestora nu au avut un drept de proprietate, suprafaţa de teren fiind atribuita S.C. Saturn S.A., potrivit anexelor la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x

Instanţa fondului a făcut referire la procesul-verbal de recepţie încheiat la data de 04.09.1995, doar cu privire la obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, fără însă a observa că, în acest proces-verbal, atelierul de reparaţii (..) se învecina de la pct. I la pct. I trecând prin pct. 2...19 cu Consiliul Local Mangalia.

Se mai susţine că instanţa nu a analizat data intabulării terenurilor şi nici modul în care aceasta s-a efectuat, concluzionând ca autorul reclamantei S.C. (..) S.A. a efectuat formalităţile de publicitate a dreptului sau de proprietate la data de 23.11.1994, anterior constituirii dreptului de proprietate pe numele autorului acestora, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/18.12.1995.

Conchizând, solicită să se constate că reclamanta nu a avut niciodată proprietatea terenului în suprafaţa de 612 mp şi a construcţiei existente pe acest teren, iar instanţa fondului din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a aplicat în mod greşit norma de drept referitoare la revendicarea dreptului de proprietate.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 06 octombrie 2023, cu respectarea termenului legal, intimatul-chemat în garanţie a formulat întâmpinare la recursul recurenţilor-pârâţi B. şi C., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, faţă de neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi excepţia inadmisibilităţii, faţă de reiterarea prin cererea de recurs, a aceloraşi motive invocate şi prin cererea de apel.

La 19 octombrie 2023, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că recursul pârâţilor nu este inadmisibil, ci nul.

La aceeaşi dată, recurenţii-pârâţi au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului formulat de aceştia.

Totodată, în data de 16 octombrie 2023, în termen legal, recurenta-reclamantă a formulat şi aceasta întâmpinare la recursul recurenţilor-pârâţi B. şi C., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, faţă de neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întâmpinarea a fost comunicată pârâţilor şi intimatului-chemat în garanţie în data de 20 octombrie 2023, aceştia formulând răspuns la întâmpinare în data de 30 octombrie 2023, prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

În data de 19 octombrie 2023, în termen legal, şi recurenţii-pârâţi au formulat întâmpinare la recursul reclamantei A. S.A., prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată reclamantei şi intimatului-chemat în garanţie în data de 20 octombrie 2023 şi 11 noiembrie 2023, fiind formulat răspuns la întâmpinare de către A. S.A., prin care au fost reluate susţinerile din calea de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1 Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a dispoziţiilor legale relevante, cu privire la recursul reclamantei A. S.A., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, cât priveşte excepţia nulităţii, invocată de instanţă din oficiu, având în vedere că recurenta-reclamantă a făcut dovada înregistrării recursului la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, la data de 17 iulie 2023, cu respectarea termenului legal de 30 de zile calculat de la data comunicării deciziei recurate, 14 iunie 2023, în conformitate cu prevederile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., şi văzând, totodată, că parte din critici sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că nu este incidentă sancţiunea nulităţii în privinţa recursului reclamantei, urmând a se analiza legalitatea deciziei curţii de apel din perspectiva motivului de casare arătat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, textul menţionat referindu-se la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Din economia textului citat reiese că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, neîndeplinirea acestor condiţii atrăgând casarea.

Motivarea hotărârii este esenţială pentru orice proces, constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi presupune, aşadar, indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluţia adoptată, condiţie care, în cauza de faţă, este îndeplinită.

Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară; când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc; când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Invocând acest caz de casare, recurenta susţine, pe de-o parte, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre contradictorie, prin aceea că, deşi a constatat că înscrisurile depuse de aceasta la dosarul cauzei reprezintă acte care ar atesta fără putinţă de tăgadă atât existenţa construcţiei pe terenul proprietatea societăţii, cât şi existenţa dreptului de proprietate asupra acestuia, totuşi, a apreciat că simpla menţionare în cartea funciară a construcţiei nu este suficientă în absenţa unui titlu de proprietate.

Recurenta susţine că ar exista o contradicţie între reţinerile instanţei de apel în sensul suficienţei probatoriului administrat în dovedirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului teren şi constatarea insuficienţei aceluiaşi probatoriului în dovedirea dreptului de proprietate asupra construcţiei, în condiţiile în care aceasta se află pe terenul în discuţie.

Analizând hotărârea curţii de apel din perspectiva celor expuse, raportat la criticile recurentei, Înalta Curte constată că susţinerile acesteia legate de existenţa unor elemente contradictorii nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele enunţate.

Motivarea hotărârii cuprinde în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa, neputându-se afirma în mod întemeiat existenţa unor motive contradictorii, atâta vreme cât considerentele sentinţei sprijină soluţia din dispozitiv şi nici nu există considerente contradictorii în cuprinsul acesteia, în sensul unor raţionamente de natură a se exclude, respectiv invalida reciproc.

Faptul că instanţa a reţinut, în urma probatoriului administrat, că reclamanta deţine un titlu de proprietate asupra terenului situat în Mangalia, staţiunea Venus, str. x, jud. Constanţa, iar nu şi asupra construcţiei ce se pretinde a fi edificată pe acesta, nu reprezintă un aspect ce poate fi analizat din perspectiva considerentelor contradictorii, în speţă analiza dreptului de proprietate fiind necesar a fi făcută distinct, raportat la fiecare imobil a cărui revendicare se solicită.

Or, curtea de apel tocmai acest aspect a verificat, şi anume dacă există titlu de proprietate valabil pentru ambele imobile, rezultatul analizei fiind în sensul că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei în privinţa terenului în suprafaţă de 612 mp, iar nu şi asupra construcţiei C4 - atelier de reparaţii în suprafaţă de 126 mp.

Aşadar, sub acest aspect, curtea de apel a reţinut că, în urma divizării S.C. (..) S.A., reclamanta a dobândit doar terenul în suprafaţă de 9.695,36 mp în acte (9.679,735 din măsurători) şi construcţia D., iar faptul că în cartea funciară sunt menţionate alte 3 construcţii nu poate conduce per se la concluzia potrivit căreia acestea aparţin tot reclamantei, în condiţiile în care nu a fost dovedită, prin depunerea la dosar a unui titlu de proprietate valabil cu privire la construcţiile C2, C3 şi C4, iar înscrierea dreptului în cartea funciară nu are efect constitutiv de drepturi.

Criticile recurentei nu susţin contradicţia, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia dată asupra petitului privind revendicarea construcţiei atelier de reparaţii, astfel că dezlegarea tranşată prin hotărârea instanţei de apel este legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Tot din perspectiva aceluiaşi motiv de casare, se mai susţine şi că instanţa de apel a analizat cauza într-o manieră lapidară, neanalizând cererea reclamantei de revendicare a imobilului construcţie din perspectiva art. 494 din C. civ. de la 1864, care reglementează accesiunea imobiliară, susţinând că, deşi nu a invocat acest aspect în mod expres printr-un petit al cererii de chemare în judecată, aceste dispoziţii operează de drept.

Pe de altă parte, se mai susţine şi faptul că instanţa a omis să se pronunţe asupra excepţiilor invocate în faza apelului, şi anume nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/19.12.2003 de BNP F. şi, respectiv, sub nr. x/21.10.2019 de E..

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel, în limitele devoluţiunii stabilite prin motivele de apel a răspuns criticilor susţinute de reclamantă prin motivele de apel, verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Prima instanţă de control judiciar a analizat legalitatea şi temeinicia sentinţei tribunalului prin prisma condiţiilor specifice acţiunii în revendicare, reglementate de art. 563 alin. (1) din C. civ., menţinând soluţia de respingere a cererii de obligare a pârâţilor la lăsarea în deplină proprietate şi posesie reclamantei a construcţiei C4 în suprafaţă de 126 mp - atelier de reparaţii, după ce a verificat ea însăşi, raportat la criticile formulate de reclamantă, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei atare acţiuni, şi anume dacă cel care revendică este proprietarul imobilului şi, respectiv, dacă cel împotriva căruia a fost formulată acţiunea are posesia acestuia iar deţinerea se realizează sau nu fără drept.

Astfel, după ce a sintetizat motivele de apel formulate de reclamantă, instanţa le-a analizat, pe fiecare în parte, prezentând argumentele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat criticile aduse sentinţei primei instanţe.

Cu privire la titlul de proprietate exhibat de reclamantă, curtea de apel a reţinut că acesta face dovada proprietăţii doar în privinţa terenului revendicat şi a construcţiei D., în Anexa 9 la Protocolul de predare-primire încheiat între (..) S.A. şi societatea nou înfiinţată A. S.A. nefiind menţionată şi construcţia C4 - atelier de reparaţii cum, de altfel, această construcţie nu apare menţionată nici în încheierea nr. 543/14.03.2002 ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate al reclamantei în CF nr. x.

Aşadar, în contextul prezentat, raportat la elementele de fapt ale pricinii, Curtea de Apel Constanţa, constatând că reclamanta nu este proprietara construcţiei C4 - atelier de reparaţii, nefiind prezentat nici un titlu de proprietate asupra acesteia, iar simpla menţionare în cartea funciară nu valorează titlu de proprietate, aşa cum s-a arătat anterior, în mod corect, a menţinut hotărârea primei instanţe de fond de respingere a acţiunii în revendicare cu privire la acest imobil.

Cât priveşte critica recurentei prin care se susţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 494 din C. civ. de la 1864, şi omisiunea instanţei de apel de a cerceta calitatea acesteia de proprietar asupra construcţiei şi prin raportare la regulile accesiunii imobiliare, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost invocată în mod eficient prin motivele de apel (şi reiterată în recurs).

Formulând o astfel de critică, recurenta nesocoteşte regulile şi principiile desfăşurării judecăţii, ale cărei coordonate sunt fixate de ceea ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă, respectiv ceea ce a constituit obiect al criticilor în apel, cu excluderea, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ., a celor prin care s-a tins la schimbarea calităţii părţilor, a cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată, şi a celor reprezentând pretenţii noi.

Ca atare, verificarea stării de fapt şi a felului în care s-a realizat aplicarea legii de către prima instanţă nu se puteau face în apel altfel decât prin raportare la cererea de chemare în judecată, la sentinţa pronunţată şi la criticile îndreptate împotriva acesteia.

Pretinzând ignorarea acestor elemente, pentru a prioritiza exercitarea rolului activ de către instanţă, recurenta susţine de fapt, într-o manieră neprocedurală, posibilitatea nesocotirii limitelor învestirii instanţei, apreciind fără fundament legal că dispoziţiile ce reglementează accesiunea imobiliară artificială ar opera de drept, nefiind necesară formularea unei cereri exprese în sensul constatării intervenirii acesteia. Astfel, apreciază recurenta că era suficientă indicarea, în faţa primei instanţe, a faptului că atelierul de reparaţii se află situat pe terenul acesteia, pentru ca instanţa, odată cu explicitarea pretenţiilor în calea de atac, să se poată pronunţa asupra acestei chestiuni.

Or, rolul activ al instanţei nu se poate exercita cu încălcarea principiilor desfăşurării judecăţii, cu depăşirea limitelor învestirii, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., doar pentru a da satisfacţie părţii care pretinde că i s-a adus atingere unui drept subiectiv, în măsura în care aceasta nu a supus pretenţia sa verificării jurisdicţionale cu respectarea rigorilor procedurale.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu putea pretinde instanţei de apel şi, pe cale de consecinţă, nici prezentei instanţe învestite cu soluţionarea recursului, analiza incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 489 din vechiul C. civ., în condiţiile în care acţiunea în revendicare formulată a fost grefată pe existenţa unui titlu de proprietate provenit de la autoarea (..) S.A., iar nicidecum pe existenţa unui titlu dobândit în baza accesiunii imobiliare.

Drept urmare, cum cauza juridică a acţiunii nu poate fi schimbată în calea de atac, şi văzând că instanţa de apel a soluţionat cauza cu respectarea limitelor devoluţiunii, Înalta Curte va respinge şi acest motiv de recurs, ca nefondat.

În ceea ce priveşte solicitarea de constatare a nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare prin care pârâţii au dobândit imobilul ce formează obiectul prezentei cauze, precum şi cel prin care autoarea acestora a dobândit acelaşi imobil, faţă de nerespectarea art. 4 din Legea nr. 422/2001, aceasta a fost invocată prin întâmpinarea la recursul (recalificat ca fiind apel) declarat de pârâţi.

Interpelat fiind cu privire la acest aspect, cu ocazia dezbaterilor asupra apelurilor, reprezentantul reclamantei a arătat că nu tinde la declararea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, ci aspectele invocate reprezintă o apărare prin care se doreşte demonstrarea preferabilităţii titlului reclamantei în raport cu titlul pârâţilor, care ar fi fost dobândit cu nerespectarea dreptului de preemţiune al Statului român.

Aşadar, dând valenţă precizării părţii în sensul că nulitatea nu a fost invocată ca o excepţie, ci ca o apărare de fond, instanţa nu avea obligaţia de a se pronunţa în mod distinct asupra acestui aspect.

Procedând la verificarea condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii în revendicare, aşa cum s-a arătat anterior, curtea de apel a reţinut lipsa dovedirii de către reclamantă a existenţei unui titlu de proprietate asupra imobilului construcţie revendicat, astfel încât condiţia premisă pentru compararea titlurilor de proprietate, etapă în care urma a fi stabilit şi care dintre titlurile părţilor este preferabil, nu s-a îndeplinit.

Pe cale de consecinţă, nu se relevă o culpă a instanţei de apel în sensul pretins de recurenta-reclamantă, lipsa referirii curţii de apel cu privire la pretinsul viciu al titlului pârâţilor nemaiprezentând relevanţă în contextul nedovedirii, cu prioritate, a existenţei unui titlu valabil al celui ce a formulat acţiunea în revendicare, pretinzând că este proprietar.

În fine, se mai critică de către recurenta-reclamantă şi omisiunea instanţei de a se pronunţa pe motivul de apel referitor la nelegalitatea soluţiei primei instanţe de fond de respingere a petitului având ca obiect radierea notării suprapunerii imobilelor în cartea funciară.

Or, potrivit art. 444 C. proc. civ., în situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.

Astfel, văzând că legiuitorul a stabilit o cale specifică pentru situaţiile în care o instanţă nu se pronunţă pe un petit al cererii, omisiunea instanţei poate fi înlăturată doar prin procedura prevăzută de art. 442 C. proc. civ., iar nu în calea extraordinară de atac a recursului, sens în care această critică urmează a fi înlăturată de la analiză, fiind inadmisibilă invocarea ei pe calea de atac a recursului.

Pentru toate considerentele expuse, şi reţinând că instanţa de apel a prezentat argumentele care i-au format convingerea şi a indicat cu claritate considerentele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantei, realizând o verificare judicioasă a acelor critici formulate prin motivele de apel, cu respectarea principiului devoluţiunii, urmează a respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

II.2. Examinând cu prioritate, în raport cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-pârâţi B. şi C., invocată de intimata-reclamantă A. S.A. şi intimatul-chemat în garanţie Ministerul Economiei, Anteprenoriatului şi Turismului, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază acesta şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Deşi pârâţii şi-au întemeiat motivele de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi incidente în speţă, în condiţiile în care nu se menţionează normele de drept material care ar fi fost încălcate de curtea de apel.

Astfel, în calea de atac a recursului, recurenţii-pârâţi au preluat ca atare, cererea depusă în apel, ce cuprinde nemulţumirile părţilor cu privire la sentinţa pronunţată de prima instanţă de fond, prin invocarea unor aspecte de netemeinicie ale litigiului, care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că nu pot conduce la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecăţii.

Astfel, s-a susţinut că, în mod greşit, instanţele fondului au recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 612,37 mp, în condiţiile în care din Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Turismului, şi anexele acestuia nu reiese acest aspect, ci faptul că (..) S.A. a deţinut doar diferenţa de teren aferentă D..

În realitate, criticile, astfel cum au fost preluate din apel, se referă la modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în faţa instanţelor fondului. Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susţinerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanţele de fond şi de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea acestora.

Totodată, evocarea dispoziţiilor art. 563 C. civ. de către recurenţi, neurmată de o critică concretă cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, nu poate complini obligaţia de motivare a căii de atac, care presupune dezvoltarea cazului de nelegalitate invocat, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că recurenta nu a făcut trimitere la raţionamentul instanţei de apel, şi nici nu a indicat vreo normă de drept încălcată de curtea de apel, ce ar putea atrage, prin ipoteză, casarea deciziei recurate.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 32C din 03 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A. S.A.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 32C din 03 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Constată nul recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 32C din 03 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 decembrie 2023.