Acquisitive prescription of land: non-admissibility of cassation challenging factual assessment of possession intent

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la data de 17.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând instanţei, în principal, să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 185 mp, situat în Bucureşti, str. x. În subsidiar, a solicitat să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul de 120 mp şi să constate dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra restului de teren de 65 mp, situat la aceeaşi adresă, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

Prin sentinţa civilă nr. 7670 din 28 iunie 2017, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1647 din 01 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii, ca neîntemeiată. A obligat reclamanta să plătească pârâtei C. suma de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 2001 A din 22 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1647/01.10.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată.

A constatat că reclamanta a dobândi,t prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 187 mp, parte din imobilul situat în Bucureşti, str. x, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în apel.

A respins cererea pârâţilor privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.

A obligat pârâţii în solidar, să plătească reclamantei, suma de 7185,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la prima instanţă.

A obligat intimaţii-pârâţi în solidar, să plătească apelantei-reclamante, suma de 5.150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii C. şi B., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenţii au susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, arătând, în esenţă, că reclamanta şi autorul acesteia nu au avut niciodată elementul psihologic al posesiei, animus donandi.

Sub acest aspect, au precizat că lipsa elementului psihologic face ca cel care deţine bunul să nu aibă calitatea de posesor, ci pe aceea de detentor precar.

Prezentând situaţia de fapt, recurenţii au arătat că, în anul 1949, autorul acestora a vândut autorului reclamatei o suprafaţă de teren. În anul 1959, autorul reclamatei i-a propus autorului pârâţilor să mai cumpere o suprafaţă de teren menţionând şi preţul pe care doreşte să îl achite, în opinia recurenţilor, această ofertă fiind un act unilateral de voinţă al autorului reclamantei care, în mod evident, cunoştea că autorul pârâţilor este proprietar.

Astfel fiind, începutul detenţiei autorului reclamantei a fost similar unei persoane care deţine un bun în speranţa că, la un moment dat, îl va cumpăra, ceea ce reprezintă întocmai o formă de detenţie precară.

Drept urmare, aplicând în mod corect normele de drept material, în rejudecare, instanţa de apel trebuia să observe că începutul "posesiei/ocupării suprafeţei a cărei uzucapiune se cere" autorului reclamantei este viciat.

Or, ocupare viciată, care a început fără putinţă de tăgadă ca o detenţie precară, nu se putea şi nici nu a fost vreodată convertită în posesie utilă.

Concluzionând, au solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.

3. Înregistrarea recursului la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 mai 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

5. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că recurenţii au deschisă calea de atac a recursului, recursul este legal timbrat, este declarat în termenul legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) din C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că, instanţa de recurs urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu şi să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurent în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, invocată prin întâmpinare.

Raportul întocmit în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor la data de 18 septembrie 2023.

Recurenţii-pârâţi au formulat punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac şi admiterea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport de excepţia nulităţii, reţinute prin raportul întocmit în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

În cauză, prin decizia civilă nr. 2001A din 22 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul formulat de reclamanta A.; s-a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost precizată; s-a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 187 mp, parte din imobilul situat în Bucureşti.

Un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că motivele invocate de recurenţi vizează modalitatea de apreciere a situaţiei de fapt, precum şi evaluarea probelor administrate în dosar.

Astfel, se reţine că argumentele referitoare la percepţia părţilor avută la momentul încheierii actelor juridice în cauză, precum şi cele privitoare la neobservarea de către instanţa de apel a împrejurării conform căreia ocuparea viciată a început ca o detenţie precară, astfel cum rezultă din situaţia de fapt prezentată de recurenţi, excedează cadrului procesual în care se desfăşoară judecata în recurs, întrucât reprezintă chestiuni de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, în care instanţa de control judiciar este învestită exclusiv cu analiza legalităţii hotărârii judecătoreşti.

În realitate, recurenţii-pârâţi nu au formulat critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel ce a determinat admiterea apelului promovat de către reclamantă şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs invocate antamând aspectele ce ţin de situaţia de fapt.

Astfel, aspectele critice expuse prin cererea de recurs vizează pretinsa apreciere eronată a instanţei cu privire la întrunirea ambelor elemente constitutive ale posesiei, precum şi modalitatea de apreciere a instanţei de apel cu privire la elementul psihologic, animus domini, fără a se arăta, în concret, ce norme materiale de drept au fost încălcate şi modul în care acestea au fost încălcate.

Totodată, lecturarea memoriului de recurs relevă că în partea de început recurenţii au învederat aspecte pur teoretice cu privire posesie şi la elementele constitutive ale acesteia, iar de la pagina 2 până la final au expus situaţia de fapt, tinzând astfel la o devoluare a fondului litigiului, aspect care excedează limitelor controlului judiciar posibil a fi exercitat în recurs, circumscris verificării legalităţii, nu şi temeiniciei hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context al analizei este de menţionat că simpla menţionare a unui articol de lege nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acestuia şi nu determină în mod automat controlul de legalitate al hotărârii atacate, fără ca părţile litigante să îşi întemeieze criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs.

De asemenea, este de reamintit că atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul şi scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi încadrarea acestora în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient.

Aşadar, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 2001A din 22 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei în soluţia de admitere a apelului. Astfel încât, conform motivului de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări, cu indicarea concretă a normelor încălcate şi a modalităţii în care, instanţa de apel a făcut o interpretare/aplicare greşită a acestora.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurenţi nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei nr. 2001 A din 22 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 noiembrie 2023.