Municipality wins retrial after appellate ruling quashed for contradictory reasoning on land title.

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 29.06.2020 sub nr. x/2020, reclamanta Comuna Şelimbăr prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L., B., C., D. şi E. născută Schuster, a solicitat: să se constate nulitatea încheierii de intabulare nr. x/11.10.1967 privind înscrierea în CF x Şelimbăr nr. top x,231/1 a lui F. pentru nevalabilitatea titlului; să se constate nulitatea încheierii de intabulare nr. x/12.12.2018 prin care pârâtele 2-5 şi-au înscris dreptul de proprietate prin succesiune asupra imobilului înscris în CF x Şelimbăr (CF vechi x) nr. top x,231/1; să se constate nulitatea încheierii de CF x/2019 şi a actului de vânzare-cumpărare nr. x/2019 SNP G. încheiat între pârâta 1 şi pârâtele 2-5, să se constate că dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Şelimbăr (CF vechi x) nr. top x, 231/1 aparţine Comunei Şelimbăr conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, să se dispună rectificarea CF x Şelimbăr (CF vechi x) nr. top x, 231/1 prin înscrierea dreptului de proprietate al Comunei Şelimbăr; să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 830/01.10.2021 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2020 a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta Comuna Şelimbăr prin primar, în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L., B., D. şi E. şi în consecinţă: s-a constatat nulitatea încheierii de întabulare nr. 2539/11.10.1967 privind înscrierea proprietăţii în CF x Şelimbăr nr. top x, 231/1 a lui F.; s-a constatat nulitatea încheierii de întabulare nr. x/12.12.2018 prin care pârâtele B., C., D. şi E. şi-au înscris dreptul de proprietate prin succesiune asupra imobilului înscris în CF x (CF vechi x) nr. top x, 231/1; s-a constatat nulitatea încheierii de carte funciară nr. x/19.06.2019 şi a contractului de vânzare autentificat prin încheierea SNP G. nr. 910/19.06.2019 încheiat între pârâta A. S.R.L. şi pârâtele B., C., D. şi E.; s-a constatat că dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x (vechi 2294) Şelimbăr nr. top x, 231/1 aparţine reclamantei Comuna Şelimbăr; s-a dispus rectificarea CF x (vechi 2294) Şelimbăr nr. top x, 231/1 prin înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei Comuna Şelimbăr; au fost obligate pârâtele la plata sumei de câte 2.180 RON fiecare în favoarea reclamantei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 1187 din 26 mai 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâţii B., C., D., E., S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 830/2021, pronunţate de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2020; a schimbat, în tot, sentinţa apelată şi, rejudecând cauza: a respins acţiunea formulată de către reclamanta Comuna Şelimbăr, prin primar în contradictoriu cu pârâtele B., C., D., E. şi S.C. A. S.R.L.; a obligat intimata Comuna Şelimbăr, prin primar, la plata sumei de 7500 RON în favoarea apelanţilor, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 1187 din 26 mai 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a declarat recurs recurenta-reclamantă Comuna Şelimbăr prin Primar, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 28 decembrie 2022, fiind repartizat aleatoriu spre soluţionare completului C9.

Prin cererea de recurs, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În ceea ce priveşte admisibilitatea recursului, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea pronunţată în apel poartă în mod greşit menţiunea definitivă, fără a fi indicată calea de atac a recursului.

Astfel, a susţinut că regimul căilor de atac este reglementat prin normele de procedură aplicabile în cauză indiferent de menţiunile instanţei de judecată cu privire la calea de atac potrivit art. 457 C. proc. civ.

De asemenea, a susţinut că prezenta cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere principale formulate în cadrul aceleiaşi acţiuni civile complexe şi urmăreşte clarificarea situaţiei juridice a imobilului înscris în CF x Şelimbăr (CF vechi x Şelimbăr nr. top x, 231/1). Petitele formulate reprezintă cereri principale aflate în strânsă legătură între ele pentru a fi judecate împreună.

Cauza a fost judecată în primă instanţă de Tribunalul Sibiu având în vedere natura juridică a unei acţiuni evaluabile în bani cu o valoare de peste 200.000 RON, care atrage competenţa materială a tribunalului. Prin încheierea din data de 17.09.2020 instanţa de fond şi-a stabilit competenţa raportat la prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) şi art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Toate părţile au considerat că acţiunea formulată este de competenţa materială a tribunalului, având natura juridică a unei acţiuni evaluabile în bani şi nu a fost contestată niciodată această calificare.

În aceasta situaţie, în care sunt formulate mai multe capete de cerere principale, hotărârea instanţei de fond în întregul ei este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată în apel este supusă recursului potrivit art. 460 alin. (3) C. proc. civ.

După prezentarea soluţiilor instanţei de fond şi apel, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la valabilitatea actului care a stat la baza întabulării imobilului în CF x Şelimbăr nr. top x, 231/1 prin încheierea de întabulare nr. 2539/11.10.1967.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că prin actul de proprietate nr. x din 01.09.1967 al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului Sibiu se atribuie în proprietate lui F. imobilul înscris în CF x Şelimbăr nr. top x, 231/1 (imobil transcris în CF x Şelimbăr). Copia actului de proprietate a fost eliberată de cartea funciară de la documentaţia aflată la baza încheierii nr. 2539/11.10.1967 şi se afla la dosar fond.

A mai reţinut instanţa de apel că tot prin actul de proprietate nr. x din 01.09.1967 al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului Sibiu i s-a atribuit aceluiaşi F. şi imobilul înscris în CF nr. x nr. top x. Copia acestui act de proprietate se afla la fila x bis dosar fond.

Recurenta-reclamantă a susţinut că este greu de dedus (dacă nu imposibil) raţionamentul logic prin care instanţa de apel a stabilit că acelaşi act de proprietate (individualizat prin număr, dată şi emitent) poate avea două variante diferite şi ambele să producă efecte juridice. Aşa cum rezultă din probele administrate (expertiza tehnică topografică, înscrisuri) ambele variante ale actului de proprietate au fost întabulate în cartea funciară cu privire la imobile diferite, unul pentru imobilul cu nr topografic x, 231/1 şi unul pentru imobilul cu numărul topografic x. Or, este evident faptul că în situaţia în care se atribuiau în proprietate două imobile antecesorului pârâtelor, acestea erau precizate în cuprinsul aceluiaşi act de proprietate şi nu în două acte diferite având acelaşi număr, dată şi emitent.

Reţinerea de către instanţa de apel a faptului că acelaşi act prezentat în două forme diferite (sub aspectul conţinutului) este valabil pentru fiecare formă a actului şi sunt produse efecte distincte valabile reprezintă o motivare contradictorie care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut că autorul apelantelor a dobândit două imobile în localitatea Şelimbăr prin acelaşi act ca efect al atribuirii în temeiul Decretului nr. 81/1954, contrar celor susţinute prin motivele de apel formulate în termenul legal.

Apelantele au arătat expres că imobilul cu nr top x, 231/1 a fost atribuit autorului lor, iar imobilul cu nr. top x a fost atribuit unei alte persoane care are acelaşi nume. În apel a avut loc o rejudecare a fondului şi s-a stabilit o altă stare de fapt cu privire la situaţia celor două imobile şi la persoana care a dobândit dreptul de proprietate asupra acestora ca efect al atribuirii conform Decretului nr. 81/1954, dar în motivarea hotărârii se arată că instanţa de apel nu va examina criticile cu privire la lipsa de identitate dintre autorul pârâtelor, proprietar al imobilului înscris în CF x Şelimbăr, şi cealaltă persoană cu numele de F. proprietar al imobilului înscris în CF x Şelimbăr întrucât nu au mai fost susţinute.

Recurenta-reclamantă a apreciat că cele susţinute de apelante prin motivele de apel cu privire la existenţa a două persoane diferite cu acelaşi nume, F., fiecare proprietar asupra unui imobil, nu reprezintă critici ale sentinţei, ci o prezentare a stării de fapt şi aceasta trebuia să facă obiectul analizei instanţei de apel atunci când a rejudecat în fond.

Instanţa de apel a reformat sentinţa instanţei de fond în ceea ce priveşte capetele de cerere privind nulitatea încheierii de CF x/2019, a actului de vânzare-cumpărare nr. x/2019 şi de constatare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului înscris în CF x Şelimbăr (CF vechi x) nr. top x, 231/1 cu motivarea sumară că acestea sunt acte subsecvente şi nulitatea acestora s-a dispus ca urmare a anularii actului iniţial.

Acest motiv reţinut de instanţa de apel este străin de natura cauzei privind aceste capete de cerere.

Prin cererea de chemare în judecată nu a fost solicitată admiterea acestor capete de cerere ca efect al nulităţii actului iniţial. Aceste capete de cerere principale au fost întemeiate în drept pe norme materiale diferite. Astfel, constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a fost cerută în temeiul art. 1246 C. civ., iar constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului a fost cerută în temeiul Legii nr. 18/1991.

Instanţa de fond a soluţionat aceste capete de cerere raportat la starea de fapt dovedită în cauză şi la normele de drept material invocate în acţiune. În motivarea instanţei de fond nu se regăsesc cele reţinute de instanţa de apel, respectiv că admiterea acestor capete de cerere a fost consecinţa anularii actului iniţial.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul a trecut în proprietatea statului (CAP) înainte de anul 1989 şi fără înscrierea în cartea funciară. Din probele administrate (înscrisuri, expertiza topografica, martori) s-a stabilit că imobilul a fost în proprietatea CAP în anul 1989 şi, ca efect al Legii nr. 18/1991, a trecut în proprietatea Comunei Şelimbăr.

Nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost constatată de către instanţa de fond conform art. 1248 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) C. civ. raportat şi la art. 1683 alin. (3) C. civ.

Sub acest aspect, soluţia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material arătate în cererea de chemare în judecată. Instanţa de apel rejudecând fondul cauzei nu a verificat incidenţa normelor de drept material pe care s-a întemeiat acţiunea civilă formulată de reclamantă cu privire la aceste capete de cerere principale.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20 februarie 2023, intimatele-pârâte S.C. A. S.R.L., B., C., D., E. au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şelimbăr, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial.

În esenţă, intimatele-pârâte au apreciat că recursul este nefondat, criticile fiind superficiale, neclare, fără fundament juridic şi probator pertinent, pe fond, dar şi fără a respecta cerinţele textelor de casare invocate, expres şi limitativ prevăzute, refuzând să analizeze în concret situaţia juridică a imobilului în litigiu care a aparţinut familiei F., care a fost naţionalizat abuziv de Statul Român în anul 1946, iar apoi în anul 1967, a fost retrocedat.

Cu privire la admisibilitatea recursului, intimatele-pârâte au susţinut că, din modul în care au fost formulate petitele acţiunii introductive, reclamanta a urmărit ca primul petit, respectiv să se constate nulitatea încheierii de întabulare nr. 2539/1.10.1967 privind înscrierea în CF nr. x Şelimbăr nr. top. x, 231/1 a lui F. pentru nevalabilitatea titlului, să fie un petit principal, de soluţionarea căruia depind celelalte petite.

În mod legal, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că prin respingerea petitului nr. 1, restul petitelor vor fi respinse tocmai pentru că acestea nu au autonomie, fiecare depinde de soluţia primului petit.

Faţă de cele arătate, intimatele-pârâte au apreciat că prezenta cale de atac a recursului este inadmisibilă, având în vedere că o hotărâre privind rectificarea cărţii funciare este susceptibilă numai de apel, potrivit art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1196.

În situaţia în care se va aprecia că recursul este admisibil, intimatele-pârâte au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatele-pârâte au susţinut că nu este un aspect de nelegalitate împrejurarea că prin acelaşi act de proprietate au fost restituite tatălui pârâtelor, F., două imobile, cu atât mai puţin nu este un aspect de "contradictorialitate" a deciziei atacate. De altfel, Statul Român a naţionalizat cele două imobile printr-un singur act, Deciziunea nr. 284/13 februarie 1946 şi apoi le-a restituit tot printr-un singur act, actul de proprietate nr. x din 1 septembrie 1967.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatele-pârâte au susţinut că, în mod inadmisibil, recurenta Comuna Şelimbăr şi-a modificat argumentele de fapt şi de drept pe care le-a invocat în acţiunea introductivă cu referire la petitul nr. 1 privind nulitatea încheierii de C.F. nr. x/1967, precum şi faptul că a indicat alte temeiuri de drept pe care nu le-a invocat până la acest moment, respectiv nulitatea relativă a contractului art. 1248 alin. (1), (2) şi 4 C. civ. şi "vânzarea lucrului altuia", art. 1683 alin. (3) C. civ.. De principiu, în calea extraordinară a recursului, controlul de legalitate vizează doar temeiurile de drept care au stat la baza deciziei atacate, nefiind admisibilă modificarea acestora, respectiv adăugarea unor noi texte de lege.

Astfel, prin acţiunea promovată, Comuna Şelimbăr a susţinut nevalabilitatea actului de proprietate nr. x din 1 septembrie 1967, prin care lui F., beneficiar al Decretului nr. 81/1954, i-a fost atribuit dreptul de proprietate asupra imobilului având numărul topografic x, 231/1, în suprafaţă de 717 mp, înscris în C.F. nr. x Şelimbăr, în sensul că acest act ar fi fost modificat la data de 31 iulie 1969, acestuia fiindu-i restituit un alt imobil, cel cu nr. top. x, înscris în C.F. nr. x Şelimbăr.

Dar, în motivele de recurs, recurenta-reclamantă formulează o altă critică, constând în aceea că, prin acelaşi act de proprietate, lui F. i-au fost restituite două imobile. În concret însă, reclamanta Comuna Şelimbăr nu a putut face dovada propriilor sale afirmaţii, respectiv nevalabilitatea actului de proprietate situaţie în care actul este valabil emis, dreptul de proprietate a lui F. a fost legal înscris în cartea funciară, deci produce efecte juridice, după cum în mod legal s-a pronunţat Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 1187/2022.

În acest sens, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (1) pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 potrivit cărora:

"rectificarea unei întabulări (...) se va cere de orice persoană interesată: Dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârşit nu au fost valabile".

Or, noile argumente invocate în recurs nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii atacate.

Reclamanta-recurentă Comuna Şelimbăr nu argumentează în ce ar consta "încălcarea unui interes particular", în condiţiile în care pârâtele B., C., D. şi E. au vândut societăţii comerciale A. S.R.L. imobilul moştenit de la tatăl lor, F., din comuna Şelimbăr, sat Şelimbăr, judeţul Sibiu, având cu nr. topografic x, 231/1, înscris în C.F. nr. x Şelimbăr (C.F. vechi nr. xŞelimbăr).

De asemenea, reclamanta invocă doar aliniatul (3) al art. 1.683 C. civ., care oferă soluţia consolidării de drept a unei asemenea vânzări: atunci când bunul devine proprietatea vânzătorului sau adevăratul proprietar al bunului ratifică vânzarea. În prezenta cauză, însă, nici una dintre aceste ipoteze nu este aplicabilă, vânzarea imobilului s-a făcut de proprietarele acestuia, conform menţiunilor din cartea funciară, iar dreptul de proprietate a fost transmis societăţii cumpărătoare.

Folosinţa abuzivă a imobilului de către Comuna Şelimbăr nu este de natură a justifica, din punct de vedere juridic, dreptul său de proprietate.

Totodată, au mai precizat că imobilul în litigiu nu a intrat niciodată în patrimoniul fostului CAP din localitate Şelimbăr, astfel că temeiul legal indicat de reclamantă în acţiunea promovată, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, nu este aplicabil în cauză.

De asemenea, au învederat că pârâta S.C. A. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale de la fiicele lui F., iar dreptul său de proprietate a fost înscris în Cartea Funciară în baza încheierii de CF x/2019. Contractul încheiat respectă toate condiţiile de legalitate, vânzătoarele având calitatea de proprietar, conform înscrierii dezbaterii succesorale după tatăl lor.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 13 martie 2023, recurenta-reclamantă a susţinut că este greşită aserţiunea intimatelor-pârâte în sensul că a fost formulat un petit principal de nulitate a încheierii de intabulare nr. x/01.10.1967, iar celelalte petite formulate nu au autonomie şi depind de soluţia primului petit. Cererile formulate de reclamantă sunt petite principale şi a fost arătat temeiul juridic al fiecărei cereri. Aceste cereri principale au fost judecate în fond, cu încadrarea în drept a fiecărui petit formulat, astfel încât şi în calea devolutivă de atac a apelului nu se poate schimba cererea de chemare în judecată.

A mai susţinut că în speţa de faţă nu a fost formulată o singură acţiune de rectificare a cărţii funciare care să atragă numai calea de atac a apelului conform art. 35 alin. (5) din Legea nr. 7/1996. În situaţia în care sunt formulate mai multe capete de cerere principale, hotărârea instanţei de fond în întregul ei este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată în apel este supusă recursului potrivit art. 460 alin. (3) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii recursului este nefondată, iar recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată că intimatele pârâte o fundamentează pe calificarea juridică a primului capăt de cerere de chemare în judecată ca reprezentând o cerere de rectificare a cărţii funciare şi ca fiind un capăt de cerere principal.

Or, în privinţa acţiunii în rectificare de carte funciară, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă aparţine judecătoriei, raportat la prevederile art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.. Aceasta întrucât aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 908 alin. (3) C. civ., prin acţiunea în rectificare se urmăreşte suplinirea consimţământului titularului dreptului tabular ce urmează să fie rectificat. Aşadar, ori de câte ori rectificarea de carte funciară are un caracter principal (precum invocă intimatele în cauză), ea sancţionează refuzul titularului dreptului înscris de a-şi da consimţământul la rectificare, adică neexecutarea unei obligaţii de a face, ceea ce determină competenţa materială în soluţionarea sa a judecătoriei, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ. (relativ cererilor privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani).

Însă, prin încheierea de şedinţă din 17.09.2020 a tribunalului, s-a constatat că ambele părţi procesuale au apreciat că tribunalul este instanţa competentă material să soluţioneze prezenta cauză, instanţa de fond reţinându-şi respectiva competenţă în temeiul art. 94 alin. (1) lit. k) (cereri evaluabile în bani) şi art. 95 alin. (1) C. proc. civ. şi deci, nu în baza art. 94 pct. 1 lit. h) care ar fi atras competenţa materială a judecătoriei în situaţia în care rectificarea de carte funciară ar fi fost considerată capătul de cerere principal al cererii. Mai mult, cu acel prilej, intimatele au arătat prin avocat ales, faptul că în speţă este vorba despre o acţiune de drept comun, "obiectele acţiunii sunt rectificare de carte funciară şi revendicare imobiliară, consideră că acţiunea trebuie timbrată la valoarea pretenţiilor solicitate", punct de vedere care nu ilustrează aprecierea existenţei unui singur capăt de cerere principal.

Tribunalul însuşi a pus accentul la acelaşi termen de judecată, în cadrul soluţionării excepţiilor procesuale, pe (cele) două capete de cerere reprezentate de rectificare de carte funciară şi constatarea dreptului de proprietate al comunei reclamante, din ansamblul motivării încheierii respective de judecată, privit din punct de vedere logico - juridic, rezultând că prima instanţă de judecată le-a apreciat pe ambele capete de cerere menţionate ca fiind capete de cerere principale şi nicidecum, ca aflându-ne în prezenţa unei acţiuni în rectificare de carte funciară cu capete de cerere accesorii.

Încheierea de şedinţă din data de 17.09.2020 nu a fost atacată cu apel de către nici una dintre părţile procesuale şi a intrat astfel, în autoritatea de lucru judecat.

Drept urmare, întrucât în cauză nu s-a stabilit competenţa materială a judecătoriei, competenţă care ar fi fost determinată de calificarea juridică a capătului de cerere privind rectificarea de carte funciară ca fiind cel principal şi întrucât prin respectiva încheiere de şedinţă definitivă a tribunalului capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei nu i-a fost recunoscut vreun caracter de subordonare faţă de cel privind rectificarea, rezultă că adoptarea punctului de vedere prezent invocat de intimate, ar determina efectele juridice menţionate, incompatibile însă, cu statuările din respectiva încheiere de şedinţă definitivă.

De altfel, Înalta Curte constată că într-adevăr, din modul de redactare al cererii de chemare în judecată, rezultă că în privinţa capătului de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară, accentul juridic este aşezat de reclamantă pe prevederile art. 29 din Legea nr. 18/1991, prevederi care impun o analiză proprie, prin raportare la exigenţele concrete impuse de această normă juridică, astfel încât decelarea caracterului principal şi al acestui capăt al cererii de chemare în judecată este o operaţiune corectă din punct de vedere juridic.

Drept urmare a tuturor acestor argumente, excepţia inadmisibilităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 în referire la art. 33 alin. (2) din acelaşi act normativ, nu este fondată, urmând a fi respinsă.

Recursul formulat este fondat.

Astfel, în referire la primul motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în esenţă, recurenta a precizat că dând valenţe juridice depline fiecărei forme din cele două distincte, succesive în timp şi care se exclud reciproc, ale actului de proprietate nr. x/1967, instanţa de apel a motivat contradictoriu hotărârea dată, neprezentând nici raţionamentul logic pentru care a apreciat că acelaşi act de proprietate care a cunoscut în timp forme diferite sub aspectul conţinutului, păstrează efectele distincte valabile ale fiecăreia din aceste două forme.

Totodată, recurenta a invocat faptul că instanţa de apel nu ar fi analizat criticile din motivele de apel relative aserţiunii pârâtelor că imobilul cu numărul topografic x ar fi fost atribuit unei alte persoane F. decât autorul acestora, purtând însă, acelaşi nume.

Nu mai puţin, recurenta se plânge şi că nu au fost soluţionate capetele de cerere vizând constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor cu numerele topografice x, în patrimoniul său, în temeiul art. 29 din Legea nr. 18/1991 şi cel privind nulitatea încheierii de carte funciară nr. x/2019 şi a actului de vânzare - cumpărare nr. x/2019.

Înalta Curte apreciază că întreg acest ansamblu de critici ilustrează într-adevăr, atât teza existenţei de motive contradictorii în cadrul deciziei recurate, cât şi teza primă a motivului de recurs invocat, respectiv aceea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, calificare juridică permisă instanţei de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 489 C. proc. civ.

Analizând aşadar, din această perspectivă, criticile invocate în cadrul primului motiv de recurs invocat de recurentă, Înalta Curte observă faptul că într-adevăr, reclamanta recurentă a susţinut prin cererea de chemare în judecată (a se vedea în special punctul 1 din cerere) că întrucât actul de proprietate în temeiul căruia s-a realizat înscrierea drept proprietar a autorului intimatelor în cartea funciară a imobilelor cu numere topografice x, a fost ulterior modificat, astfel cum ar rezulta şi din adresa nr. x/1970 a Consiliului Popular al Comunei Şelimbăr, atunci s-ar fi procedat în 1971 la înscrierea dreptului de proprietate al respectivului autor asupra imobilului cu numărul topografic x, aşa cum era corect, fără însă, a se mai proceda între-timp la radierea dreptului de proprietate al autorului intimatelor greşit înscris asupra imobilelor cu numere topografice x, astfel încât prezentul demers promovat de reclamantă vizează din acest unghi de vedere rectificarea cărţii funciare a acestor imobile ultim menţionate.

Aceste aserţiuni au fost reluate de reclamantă şi prin întâmpinarea formulată în cadrul fazei apelului, în apărare faţă de criticile apelantelor pârâte din cererea de apel (a se vedea în acest sens, filele x şi urm. din dosarul de apel), aserţiunile neavând aşadar, caracter de noutate nici în apel şi nici în recursul prezent (astfel cum eronat invocă intimatele pârâte prin punctul 2. lit. a) din întâmpinarea din recurs, ca şi motiv de inadmisibilitate).

Instanţa de apel reţine însă, în cadrul deciziei sale pronunţate, faptul că prin actul de proprietate nr. x/1967, autorului intimatelor i s-ar fi acordat în proprietate toate imobilele menţionate: cu numărul topografic x şi cu numerele topografice x.

Din punct de vedere logic, dar şi juridic, aprecierea curţii de apel reprezintă însă, doar o concluzie, lipsind raţionamentul juridic al instanţei de apel care să o justifice, raţionament care să îndepărteze din silogismul juridic, apărările evidenţiate de reclamantă inclusiv în faza apelului, astfel cum s-a arătat anterior.

Principial, împrejurarea că o instanţă pronunţă o soluţie pe fond asupra unui cereri, regăsită în dispozitivul hotărârii, şi care reprezintă din punct de vedere logic o concluzie, presupune însă, şi existenţa raţionamentului care a stat la baza acesteia. Neexpunerea acestuia, nici măcar în parte, este incompatibilă cu formularea de către judecător la momentul luării hotărârii, a unor judecăţi succesive privind constatarea faptelor, aprecierea lor în vederea calificării şi aplicarea normei juridice incidente în situaţia dată, ca elemente ale silogismului judiciar. Din acest motiv, o astfel de omisiune - încadrabilă din perspectiva motivelor de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ., în punctul 6 al textului procesul enunţat - echivalează juridic cu necercetarea fondului cauzei, instanţa de control judiciar fiind în imposibilitatea de a verifica raţionamentul juridic al instanţei care pronunţă o astfel de hotărâre, pentru a constata corectitudinea sau incorectitudinea sa.

Astfel, se observă că instanţa de apel nu a evaluat nici măcar minimal, în esenţă, apărările esenţiale ale reclamantei relative faptului că forma actului de proprietate nr. x/1967 care a stat la baza înscrierii în 1971 a dreptului de proprietate asupra imobilului cu numărul topografic x ar reprezenta însăşi forma modificată a respectivului act de proprietate din 1967, act care în varianta iniţială (cea din 1967), invocat a fi fost eronată, a servit pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor cu numere topografice x. Nici un argument al instanţei de apel nu este orientat către această analiză importantă în economia speţei deduse judecăţii.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a evaluat aceste apărări esenţiale în cauză, apărări care configurau de altfel, însăşi cauza juridică a primului capăt al cererii de chemare în judecată formulate, rezultă inclusiv din cuprinsul următorului paragraf al deciziei recurate:

"Deşi s-a făcut referire, în cuprinsul adresei, la un pretins act de proprietate modificat, acesta nu se regăseşte la dosarul cauzei, nu au fost efectuate alte demersuri de radiere a dreptului de proprietate în temeiul acestui act, astfel că nu se poate reţine nevalabilitatea actului de atribuire nr. x/01.09.1967, care a stat a baza emiterii încheierii de întabulare nr. 2539/11.10.1967 şi care a vizat imobilul înscris în cf nr. x nr. top. x, 231/1 ".

Or, se observă că dimpotrivă, constant pe parcursul procesului, începând chiar cu cererea de chemare în judecată, astfel cum s-a ilustrat anterior, reclamanta a susţinut că actul juridic care a stat la baza înscrierii în 1971 a dreptului de proprietate al autorului intimatelor în cartea funciară a imobilului cu numărul topografic x reprezintă chiar forma modificată a actului de proprietate din 1967 şi că prezentul demers vizează radierea dreptului de proprietate al autorului intimatelor, invocat a fi fost greşit înscris în privinţa imobilelor cu numere topografice x. Lipseşte însă, orice dezbatere a instanţei de apel din această perspectivă invocată de reclamantă.

Din acest unghi de vedere şi în condiţiile lipsei oricărei motivări - măcar sumare - a aprecierii (cu caracter de concluzie) curţii de apel că prin actul de proprietate indicat, autorul pârâtelor ar fi fost împroprietărit concomitent asupra tuturor imobilelor menţionate, rezultă că hotărârea instanţei de apel poate fi apreciată chiar şi contradictorie, astfel cum enunţă recurenta, atât timp cât în paragrafele precedente celui citat anterior din decizia recurată, instanţa de apel face totuşi trimitere prin indicarea dosar fond şi 80 bis dosar fond la actul de proprietate având însă, conţinuturi diferite.

Necesitatea cercetării omise era cu atât mai stringentă cu cât iniţial, prin motivele de apel, pârâtele au invocat în mod expres, faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului cu numărul topografic x ar fi fost înscris în cartea funciară în favoarea unei alte persoane, numite tot F., decât autorul dumnealor. Este adevărat că ulterior, pe parcursul desfăşurării fazei apelului, pârâtele nu au mai susţinut aceste critici din motivele de apel, precizând dimpotrivă şi fără a justifica această revenire diametral opusă, că toate au fost proprietatea familiei, însă acest lucru ilustrează - o dată în plus - necesitatea analizării apărărilor din apel ale reclamantei, pentru o corectă dezlegare a pricinii.

Indiferent că le aprecia a fi fondate sau nefondate, instanţa de apel era datoare, raportat la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., dar şi ale art. 6 CEDO privind dreptul fundamental la un proces echitabil şi art. 13 C. proc. civ. privind dreptul la apărare, să le analizeze şi eventual, să le înlăture înainte expunerii concluziei sale finale.

Neprocedând la analiza apărărilor menţionate, instanţa de apel a încălcat aşadar, prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Hotărârea va cuprinde (...) b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", devenind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de apel nesoluţionând aşadar, fondul cauzei şi lipsind astfel, instanţa de recurs de posibilitatea de a verifica corectitudinea soluţiei de respingere pe fond a cererii de chemare în judecată formulate. Drept urmare, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ. recursul prezent trebuie admis, cu efectul casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

În referire la criticile arondate punctului C.3 din motivele de recurs, Înalta Curte constată faptul că urmare a respingerii primului capăt de cerere de chemare în judecată, curtea de apel a arătat în continuare:

"Fiind întemeiate sub acest aspect criticile apelanţilor, şi celelalte dispoziţii ale instanţei de fond, de anulare a actelor subsecvente ca urmare a constatării nulităţii actului iniţial, în speţă încheierea de întabulare nr. 2539/11.10.1967, vor fi reformate, neputându-se reţine că ar viza un bun care nu se regăseşte în patrimoniul pârâtelor".

Capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor cu numere topografice x, în temeiul art. 29 din Legea nr. 18/1991, nu reprezenta însă, un astfel de capăt de anulare a unui act subsecvent.

Mai mult, astfel cum s-a ilustrat în paragrafele precedente arondate analizei excepţiei de inadmisibilitate a recursului, acest capăt de cerere era unul principal, nu accesoriu celui de rectificare de carte funciară.

În acest context expus, se observă că lipseşte cu desăvârşire orice analiză a curţii de apel asupra acestui capăt penultim al cererii de chemare în judecată formulate, deşi cererea a fost respinsă în ansamblul său. Din această perspectivă, devine din nou incident art. 488 pct. 6 C. proc. civ., cu aceleaşi efecte juridice de casare şi rejudecare anterior expuse.

În privinţa criticilor din cererea de recurs afectate capătului de cerere privind nulitatea încheierii de carte funciară nr. x/2019 şi a actului de vânzare - cumpărare nr. x/2019, Înalta Curte constată că din cuprinsul concret al cererii de chemare în judecată, rezultă că acest petit se grefează pe stabilirea în prealabil, a existenţei dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor cu numere topografice x.

Întrucât acest capăt de cerere privind constatarea dreptului de proprietate nu a fost analizat deloc de către instanţa de apel, astfel cum s-a expus supra, rezultă că modul de rezolvare al solicitării respective de nulitate este condiţionat de cercetarea şi soluţionarea în prealabil, a capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor cu numere topografice x.

Înalta Curte apreciază, contrar apărării intimatelor din cuprinsul întâmpinării depuse în recurs, că reclamanta nu a invocat în recurs noi temeiuri de drept cu privire la petitul menţionat, respectiv art. 1248 alin. (1), (2) şi 4 C. civ. şi art. 1683 alin. (3) C. civ.

Aşa cum în mod corect a invocat recurenta în cererea de recurs, acest capăt de cerere a fost întemeiat pe "art. 1246 şi urm. C. civ..", fapt care rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată . Or, art. 1248 este imediat în continuarea art. 1246 C. civ.

Art. 1683 alin. (3) C. civ. a fost apreciat incident de către prima instanţă de judecată în silogismul juridic presupus de art. 1248 alin. (4) C. civ. conjugat cu solicitarea de anulare a respectivului act juridic civil. Recurenta reclamantă a învederat acest fapt - al aprecierii incidenţei de către tribunal - prin cererea de recurs, apreciere pe care şi-a însuşit-o, fără a se putea considera - raportat la acest context evidenţiat - că ar fi realizat o modificare a temeiului juridic al capătului de cerere în discuţie.

Întrucât criticile din cererea de recurs, aferente încălcării de către curtea de apel a prevederilor de drept substanţial enunţate, critici care se subsumează motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează fondul raportului juridic dintre părţile procesuale, fond care însă, astfel cum am expus anterior, nu a fost rezolvat de către curtea de apel, rezultă că ele, evident laolaltă cu apărările contrapuse lor de pârâte, nu pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, instanţa de recurs neputând soluţiona direct fondul cauzei, date fiind prevederile prohibitive ale art. 497 C. proc. civ., ci ele urmează a fi evaluate în rejudecare, de către instanţa de apel.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Curtea va admite recursul promovat, va casa decizia civilă şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Şelimbăr prin Primar, împotriva deciziei nr. 1187 din 26 mai 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. A. S.R.L., B., C., D., E..

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2023.