Statute of limitations start date for damages from illegal payments: objective knowledge at contract execution versus later administrative abrogation

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, solicitând obligarea acestuia la virarea către bugetul de stat a sumei de 200.956 RON, la care se adaugă accesoriile, ca urmare a efectuării prin intermediul contractului anual încheiat, de plăţi nelegale din fonduri de la bugetul de stat, aprobate pentru lucrări de închidere şi ecologizare.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 630/28.04.2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ca prescrisă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 667A din 6 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

4. Recursul declarat în cauză

La 15 martie 2023, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 667A din 6 mai 2022, solicitând casarea acesteia, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., sens în care a învederat următoarele argumente:

Subsumat primei critici, întemeiate pe ipoteza de la pct. 6, recurenta consideră că instanţa de fond nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a cauzei şi nu a argumentat de ce data abrogării actului generator de prejudiciu, nu constituie un moment obiectiv al cunoaşterii pagubei.

Din perspectiva ipotezei prevăzute de pct. 8, recurenta apreciază că au fost aplicate greşit prevederile art. 2523 C. civ., susţinând că până la constatările Curţii de Conturi nu putea considera Ordinul nr. 172/2003 din litigiu producător de prejudiciu, iar data de la care curge termenul de prescripţie este data abrogării acestui ordin de către Ministerul Economiei, 16.07.2021.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului cererii de recurs, cerând anularea căii de atac şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare, arătând că recursul a fost semnat de directorul general adjunct, conform deciziei de împuternicire anexată răspunsului.

La termenul de judecată din 9 noiembrie 2023, Înalta Curte a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului cererii de recurs, rămânând în pronunţare asupra fondului recursului.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând recursul civil de faţă, prin prisma motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Motivele de recurs formulate de reclamanta A. S.A. vizează, pe de o parte, faptul că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a cauzei şi nu a argumentat de ce data abrogării actului generator de prejudiciu, nu constituie un moment obiectiv al cunoaşterii pagubei, iar, pe de altă parte, aplicarea greşită a normelor de drept material incidente - art. 2523 C. civ. -, susţinând că până la constatările Curţii de Conturi nu putea considera Ordinul nr. 172/2003 din litigiu producător de prejudiciu, iar data de la care curge termenul de prescripţie este data abrogării acestui ordin de către Ministerul Economiei, 16.07.2021.

Analizând criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de apel dedusă judecăţii, recurenta a susţinut, în esenţă, că paguba nu a existat până la constatarea Curţii de Conturi, aceasta născându-se în urma controalelor comune efectuate atât la A. S.A. cât şi la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. În consecinţă a apreciat că termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 31.10.2018, data la care pârâta a cunoscut existenţa prejudiciului, prin pronunţarea instanţei în dosarul nr. x/2014, având în vedere că anterior, măsura similară a Curţii de Conturi, dispusă prin Decizia nr. 12/2011, a fost anulată definitiv de către instanţă. Altfel spus, decontările conform O.M.E.C. nr. 172/2003 au fost legale şi corect efectuate până în 31.10.2018 când instanţa a decis ca s-a creat un prejudiciu respectând acest act juridic.

Raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care instanţa de apel a examinat apelul formulat de recurentă, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor acesteia, că hotărârea atacată respectă obligaţia legală de motivare prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Din considerentele expuse în decizia recurată reiese că instanţa de apel a supus analizei critica formulată de recurentă cu privire la momentul de la care curge termenul de prescripţie, reţinând, sub acest aspect, că "apelanta-reclamantă putea şi trebuia să cunoască atât pretinsa faptă civilă delictuală, cât şi prejudiciul său încă de la momentul încheierii contractelor în discuţie, astfel încât la momentul pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei civile nr. 3660/31.10.2018, în dosarul nr. x/2014 (moment invocat de reclamantă pentru începerea cursului prescripţiei dreptului la acţiunea având ca obiect despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului pretins), această parte cunoştea atât pretinsa faptă ilicită, cât şi prejudiciul" şi că "intervenţia unui control al Curţii de Conturi nu este de natură să proroge începerea cursului termenului de prescripţie, nefiind aptă nici să reprezinte un motiv de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen - fiind avute în vedere sub acest aspect, considerentele reţinute în Decizia R.I.L. nr. 19/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 860 din 24 octombrie 2019 (decizie obligatorie în conformitate cu prevederile art. 517 C. proc. civ.)".

După expunerea celor statuate de instanţa supremă în Decizia nr. 2730/11.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2014, reţinând că statuările din această decizie sunt intrate în puterea lucrului judecat, instanţa de apel a constatat că "nu poate fi primită apărarea apelantei în sensul că la data semnării contractului din anul 2011 şi, respectiv, a contractului din anul 2012, aceasta nu avea cum sa cunoască existenţa unei pagube întrucât intimatul, care i-ar fi impus respectarea actului juridic generator de prejudiciu, a abrogat acest act abia în anul 2021", făcând astfel referire şi la apărarea reclamantei sub aspectul abrogării Ordinului nr. 172/2003.

Prin urmare, instanţa de apel a efectuat un examen efectiv al apărărilor şi al elementelor de probă exhibate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de apel nu avea a analiza de ce data abrogării actului generator de prejudiciu, nu constituie un moment obiectiv al cunoaşterii pagubei, din moment ce pârâta nu a invocat acest aspect, apelanta-pârâtă susţinând doar că momentul de la care curge termenul de prescripţie este momentul pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei civile nr. 3660/31.10.2018, în dosarul nr. x/2014, aspect care a şi făcut, de altfel, obiectul analizei în apel, iar nu la cel pe care îl invocă prin memoriul de recurs.

Cum din considerentele deciziei atacate, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, rezultă că instanţa de apel s-a raportat în mod expres la momentul obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, identificat ca fiind momentul încheierii contractelor în discuţie, anume cele două contracte anuale nr. x/2011 şi nr. y/2012, anume data de 09.09.2011, respectiv, la data de 06.07.2012, susţinerea recurentei în sensul că instanţa de apel ar fi reţinut faptul că prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut atât paguba, cât si pe cel care răspunde de ea, dar nu a motivat hotărârea sub aspectul momentului la care în considerentele deciziei atacate nu poate fi primită,.

Din expunerea rezumată a considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte observă că aceasta corespunde obligaţiei legale de motivare, întrucât cuprinde, contrar susţinerilor recurentei, o analiză detaliată a situaţiei de fapt deduse judecăţii, prin raportare la normele de drept incidente în materia prescripţiei şi a deciziei obligatorii a instanţei supreme, prin raportate şi la prevederile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia limitele efectului devolutiv al apelului sunt determinate de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum).

Înalta Curte reţine, de asemenea, că motivarea deciziei recurate a fost realizată într-o manieră clară şi coerentă, făcând posibilă exercitarea controlului judiciar în raport cu soluţia pronunţată asupra apelului, confirmând faptul că solicitările şi mijloacele de apărare ale recurentei au fost examinate, iar soluţia adoptată are la bază un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea unei pronunţări în raport cu împrejurările de fapt şi temeiurile de drept aplicabile.

În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material referitoare la data de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru recuperarea sumelor pretinse de la intimatul-pârât, recurenta invocând drept moment al începerii curgerii termenului de prescripţie data de 16.07.2021, dată la care ministerul a abrogat Ordinul nr. 172/2003, iar reclamanta a cunoscut existenţa prejudiciului.

Legat de stabilirea acestui moment obiectiv, în primul rând, este de remarcat că art. 7 alin. (1) prima teză din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, reprezintă regula generală privind începutul prescripţiei dreptului la acţiune, iar conform art. 2523 C. civ., prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, cele două norme fiind incidente în speţă în raport cu data încheierii fiecărui contract în discuţie.

În speţă, instanţa de apel a aplicat regula specială, raportat la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, în materia începutului prescripţiei dreptului la acţiune, şi anume cea reglementată de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia:

"Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.", reglementată în mod similar de art. 2528 din noul C. civ.

În al doilea rând, este de reţinut că specificul acestei reguli rezidă în stabilirea unor momente alternative de la care poate începe să curgă prescripţia, fie de la momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi pe cel care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv (determinat judecătoreşte) al datei la care trebuia (ori putea) să cunoască aceste elemente.

Or, observând considerentele deciziei atacate se constată că instanţa de apel a determinat în mod corect, prin raportare la considerentele deciziei nr. 19/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii(de ex. paragrafele 49 şi 54), momentul obiectiv al datei la care reclamanta putea şi trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de aceasta.

Este de reţinut că instanţa de apel s-a raportat la considerentele deciziei nr. 19/2019 a ICCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii, socotind, în mod legal, că situaţia de fapt în speţă determinată pe baza probelor administrate în prezenta cauză este similară sub aspectul determinării efectelor deciziei Curţii de Conturi, prin care s-a constatat efectuarea unor plăţi nelegale, asupra stabilirii momentului obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Cum textele legale incidente în speţă prevăd în mod similar şi clar că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, acest moment obiectiv nu poate fi decât acela al încheierii contractelor în discuţie, modalitatea de încheiere a contractelor respective fiind cunoscută reclamantei încă de la momentul întocmirii acestora, situaţie în care termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit pentru contractul din anul 2011, la data de 09.09.2014, iar pentru cel încheiat în anul 2012.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că susţinerea recurentei prin care se pretinde că momentul obiectiv - al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea - ar fi data de 16.07.2021, data abrogării Ordinului nr. 172/2003, nu a fost invocată prin apel, fiind ridicată pentru prima dată în recurs, astfel încât nefăcând obiect al analizei instanţei de apel şi neprimind o dezlegare prin decizia recurată nu poate fi avut în vedere nici de către instanţa de recurs, acesta fiind făcută omisso medio.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. şi că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 667A din 6 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2023.