Recusal of judges based on prior rulings against the same party; nullity of appeal for lack of specific legal criticism

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de recuzare formulată în faţa curţii de apel

Contestatoarea A. a formulat, la 18 ianuarie 2023, cerere de recuzare a membrilor completului de judecată R3, învestit cu soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 21 februarie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Bacău.

Cererea de recuzare a fost motivată în scris, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ.

2. Obiectul recursului - încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020

Prin încheierea din 26 ianuarie 2023, curtea de apel a respins cererea de recuzare formulată de contestatoarea A., în ceea ce priveşte completul de judecată R3, compus din judecători: B., C. şi D..

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din 26 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, petenta A. a formulat cerere de recurs la 2 martie 2023, prin care a solicitat, în esenţă, să se constate incompatibilitatea absolută/relativă a judecătorilor care au făcut parte din completul care a pronunţat încheierile din dosarul nr. x/2020, în acord cu dispoziţiile art. 41, art. 42, art. 45, art. 245 şi art. 247 C. proc. civ.

În continuare, a invocat nulitatea necondiţionată privind compunerea instanţei care a pronunţat următoarele hotărâri: - încheierile de şedinţă din 11 şi 18 ianuarie 2023, decizia civilă nr. 34 din 2 februarie 2023 în dosarul nr. x/2020; - încheierea prin care a fost soluţionată cererea de recuzare motivată în scris la 18 ianuarie 2023 în dosarul nr. x/2020, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 174, art. 179, art. 245 şi art. 247 C. proc. civ.

De asemenea, a solicitat admiterea: excepţiei autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1012 din 22 iunie 2011, pronunţate în dosarul nr. x/2010; excepţiei autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1643 din 2 noiembrie 2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1500 din 7 septembrie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2010, excepţia autorităţii de lucru judecat a încheierilor din 13 şi 21 iunie 2016, pronunţate în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bacău; excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 2055 din 4 iunie 2014, pronunţate în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 21/CM/25 octombrie 2017, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Constanţa; excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1200 din 18 iunie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind contestaţia la titlu.

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel, care a pronunţat decizia civilă nr. 504 din 7 iulie 2022, precizând că va formula motivele de recurs după comunicarea încheierii recurate, în acord cu dispoziţiile art. 53 alin. (1), art. 468 alin. (2), art. 470 alin. (5), art. 483 alin. (1) şi (3), art. 485 alin. (1), art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta a depus separat, la 8 martie 2023, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, cu respectarea termenului de 5 zile de la data comunicării încheierii recurate, indicând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În cadrul a zeci de pagini din memoriul separat de recurs, a reiterat susţinerile din cererea de recurs, a expus pe larg rezumatul considerentelor curţii de apel, făcând referire la istoricul litigiilor pe care le-a avut cu intimata, cu indicarea soluţiilor pronunţate în toate etapele procesuale, precum şi opinia sa referitoare la acele soluţii.

Reiterând motivele care au determinat-o să formuleze cererea de recuzare, a arătat că judecătorii recuzaţi au soluţionat dosare înregistrate din anul 2011 până în prezent, în cadrul cărora recurenta a figurat ca parte, favorizând-o pe Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în sensul exonerării sale de obligaţiile rezultate din contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă, aceasta refuzând să execute titlurile executorii. Soluţiile pronunţate în dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2010 sunt diferite, iar judecătorii recuzaţi au făcut parte din completele care au soluţionat litigiile menţionate.

Concluzionând, a învederat că instanţa de recuzare trebuia să respecte regulile specifice dreptului muncii, unde repunerea în situaţia anterioară se face de către instanţa care pronunţat decizia ce urmează să fie pusă în executare. Or, instanţa de recuzare a aplicat regulile de drept comun, care conduc la imposibilitatea compensării, în dosarul nr. x/2020, a creanţelor rezultate din dosarele nr. x/2017, nr. y/2010 şi nr. 7415/110/2010 şi a reintegrării sale efective pe postul deţinut anterior deciziei de concediere nr. 105 din 1 septembrie 2011.

În aprecierea recurentei, instanţa de recuzare a reţinut doar o parte din hotărârile invocate şi cuprinde motive străine de natura cauzei.

4. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia de netimbrare a recursului, solicitând anularea căii de atac în cazul în care nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru.

A invocat şi excepţia tardivităţii căii de atac, arătând că decizia nr. 34 din 2 februarie 2023 a Curţii de Apel Bacău i-a fost comunicată recurentei la 24 februarie 2023, astfel că termenul de recurs s-a împlinit la 2 martie 2023, iar pe portalul instanţelor recursul figurează depus la 3 martie 2023.

De asemenea, în ceea ce priveşte excepţia de nulitate a recursului, a susţinut că argumentele deduse judecăţii nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar recurenta nu face decât să indice temeiurile de drept şi să expusă încheierea recurată şi soluţiile pronunţate în alte litigii.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi acordarea cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea transportului şi a cazării consilierului juridic la Bucureşti. De asemenea, a solicitat amendarea recurentei pentru depunerea cu rea-credinţă a unei cereri vădit netemeinice.

Cu referire la excepţia nulităţii, intimata a arătat că recurenta reclamă chestiuni străine de considerentele hotărârii atacate, motivele de recurs fiind invocate formal. În opinia sa, recurenta a reluat, în cadrul memoriului de recurs, argumentele ce au constituit obiectul cererii de recuzare, a prezentat pe larg istoricul litigiilor care s-au derulat în instanţele de judecată şi în care a avut calitatea de parte şi a reluat raţionamentul exprimat în cererea de recuzare, potrivit căruia judecătorii recuzaţi şi-au exprimat punctul de vedere pe o anumită chestiune de drept care are legătură cu cea incidentă în speţă. Recurenta nu a precizat, punctual, care este argumentul pentru care consideră că instanţa a statuat în mod greşit asupra cererii de recuzare, iar nemulţumirile sale generale, privind opiniile juridice pe care le-ar avea judecătorii din completurile de judecată învestite cu soluţionarea litigiilor în care este parte, nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului.

Pe fondul recursului, intimata a arătat că pronunţarea de către cei trei magistraţi a unor hotărâri judecătoreşti care nu au legătură cu cererea de recuzare de la fond nu determină incompatibilitatea absolută sau relativă, întrucât aceştia nu sunt în situaţia de a-şi cenzura propriile hotărâri, nu şi-au exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care urmează să o judece.

Recurenta A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate prin întâmpinare, a arătat că recursul a fost declarat în termen, este motivat conform legii şi a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Referitor la cererea intimatei de a aplica o amendă judiciară recurentei, în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru introducerea cu rea-credinţă a recursului, recurenta nefiind la prima cale de atac formulată împotriva unei încheieri de respingere a recuzării completului în litigiile dintre cele două părţi, Înalta Curte constată că este nefondată. Formularea prezentei căi de atac constituie expresia exercitării unei drept conferit prin lege, respectiv prin art. 53 alin. (1) C. proc. civ., precum şi prin art. 21 alin. (1) din Constituţie. Demersul judiciar, astfel întreprins,

nu este unul vădit netemeinic în sensul prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., motiv pentru care nu se justifică aplicarea sancţiunii prevăzute de această normă procedurală.

Analizând recursul sub aspectul încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Recurenta a suspus recursului încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorilor B., C. şi D., care formează completul R3 al Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Prin încheierea recurată, curtea de apel a apreciat că motivul de recuzare invocat, şi anume împrejurarea că judecătorii recuzaţi au mai soluţionat litigii purtate între acelaşi părţi, nu reprezintă un element care să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea acestora, cu atât mai mult cu cât, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui recurs împotriva încheierii din 21 februarie 2022, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător E..

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la considerentele hotărârii atacate, pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Examinând susţinerile din cuprinsul cererii de recurs formulate la 2 martie 2023, Înalta Curte constată că recurenta a susţinut nulitatea necondiţionată privind compunerea instanţei care a pronunţat încheierea prin care a fost soluţionată cererea de recuzare, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 174, art. 179, art. 245 şi art. 247 C. proc. civ., invocând autoritatea de lucru judecat a mai multor hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigiile dintre părţi.

De asemenea, se constată că memoriul de recurs este amplu redactat, având 58 de pagini, însă recurenta nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la încheierea atacată, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorilor B., C. şi D..

Recurenta reiterează şi completează, în faţa instanţei de recurs, motivele pentru care susţine incompatibilitatea judecătorilor recuzaţi, în acest sens redând în mod exhaustiv litigiile purtate între părţi, deşi ar fi trebuit ca demersul de recurare a hotărârii să fie susţinut de elemente cu vocaţie critică, care să antameze legalitatea soluţiei pronunţate asupra cererii de recuzare.

Susţinerea privitoare la nulitatea necondiţionată a instanţei care a pronunţat încheiere recurată nu este susceptibilă de încadrare în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece recurenta nu a prezentat o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept. Simpla indicare a unor dispoziţii legale (art. 174, art. 179, art. 245 şi art. 247 C. proc. civ.), care nu circumstanţiază nereguli privind alcătuirea instanţei, în lipsa menţionării motivelor pentru care completul de judecată nu ar fi fost legal constituit, nu poate satisface cerinţa legală a dezvoltării motivelor de recurs.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a evidenţiat modalitatea în care ar fi fost încălcate dispoziţiile legale incidente în materia incompatibilităţilor, motiv pentru care instanţa de recurs nu poate realiza un control de conformitate a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Referitor la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive evocate de recurentă, Înalta Curte reţine că aspectele indicate nu constituie critici de nelegalitate, subsumabile, după caz, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sau altor ipoteze casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

În esenţă, a invocat faptul că parţialitatea membrilor completului de judecată ar rezulta din aceea că "au favorizat Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA", în sensul "exonerării sale de obligaţiile contractate prin contractul individual/colectiv de muncă", făcând trimitere la soluţiile pronunţate anterior în cauze privind aceleaşi părţi, cu privire la care invocă incidenţa autorităţii de lucru judecat.

Or, fără a indica critici concrete de nelegalitate a încheierii recurate, recurenta procedează, în realitate, la a evalua judecăţile definitive din respectivele pricini, prin alegaţii precum "ar fi trebuit să aibă soluţii identice", aspecte incompatibile a fi deduse judecăţii în recurs. Formularea unor judecăţi de valoare privitoare la modalitatea în care i-au fost soluţionate diversele cereri în dosarele purtate în contradictoriu cu aceeaşi intimată nu echivalează cu indicarea unor critici de nelegalitate.

Indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că încheierea recurată cuprinde motive parţial străine de natura cauzei, întrucât instanţa învestită cu cererea de recuzare a reţinut doar două dintre hotărârile pe care le-a invocat în susţinerea motivului de recuzare, afirmaţie care nu poate primi încadrare sub incidenţa motivului de casare care sancţionează nemotivarea hotărârii. În plus, se constată şi că recurenta a omis să argumenteze, în concret, modul în care hotărârile judecătoreşti invocate ar fi influenţat soluţia din prezenta cauză.

Nici nemulţumirile generale ale părţii şi alegaţiile privind opiniile juridice pe care le-ar avea judecătorii ce compun completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în care aceasta este parte nu constituie critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii pe calea recursului îndreptat împotriva încheierii de respingere a unei cereri de recuzare. Aceasta, întrucât prin intermediul recursului trebuie formulate critici punctuale cu privire la hotărârea atacată (obiectul recursului), prin care să se urmărească demonstrarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa care a pronunţat respectiva hotărâre.

Pentru acelaşi argument nu pot reprezenta un veritabil motiv de casare nici aserţiunile din penultimul paragraf al memoriului de recurs, privitoare la respectarea regulilor specifice dreptului muncii, subsumate de recurentă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. Pe de-o parte, acestea nu privesc dispoziţiile legale aplicabile în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de recuzare, care reprezintă un incident procedural, reglementat prin dispoziţiile art. 42 şi art. 44 - 51 C. proc. civ. Or, lipsa argumentelor relevante în condiţiile normelor de procedură menţionate are drept consecinţă imposibilitatea cenzurării încheierii atacate sub aspectul legalităţii în cadrul enunţat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, se constată că acestea nu pot atrage examinarea legalităţii nici sub aspectul încălcării unor norme de drept material, întrucât nu au fost dezvoltate argumente care să tindă a demonstra nelegalitatea raţionamentului instanţei în soluţionarea cererii de recuzare, din moment ce critica vizează punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti, nemulţumirile recurentei fiind relative la imposibilitatea compensării creanţelor rezultate din dosarele nr. x/2017, nr. y/2010 şi nr. 7415/110/2010 şi reintegrării sale pe postul deţinut anterior deciziei de concediere nr. 105 din 1 septembrie 2011.

Prin urmare, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu se raportează la considerentele încheierii atacate, neputând fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de petenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de amendare a recurentei-petente A., formulată de intimata Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica SA".

Anulează recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2023.