Nullity of extraordinary appeal for failing to articulate legal illegality distinct from factual re-evaluation in civil liability claims

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la 22 ianuarie 2021, reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei obligarea acestuia la plata despăgubirilor în cuantum de 523.957 RON pentru prejudiciul cauzat de faptele penale cercetate în dosarul penal nr. x/2013, având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, la care se vor calcula majorări şi penalităţi de întârziere de la data scadenţei obligaţiei şi până la data recuperării prejudiciului.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 271/S din 9 decembrie 2021, Tribunalul Braşov a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât, şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 900/Ap din 31 mai 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca nefondată, cererea de apel formulată de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 271/S din 9 decembrie 2021 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 900/Ap din 31 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

Indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţele de fond au aplicat greşit dispoziţiile art. 1.349 C. civ. şi au interpretat eronat prevederile art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu au apreciat corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, dispunând în mod greşit respingerea cererii de chemare în judecată.

Indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa a analizat acţiunea numai sub aspectul formal al inexistenţei condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale, fără a analiza cu temeinicie şi înscrisurile depuse de autoritatea fiscală, fără a ţine cont de argumentele pe care le-a adus în susţinerea cererii.

Recurentul-reclamant a redat circumstanţele litigiului, considerentele sentinţei, precum şi criticile formulate prin cererea de apel. De asemenea, a învederat că prin hotărârea nr. 483 din 7 aprilie 2020, pronunţată de Judecătoria Braşov, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din acelaşi cod, instanţa penală l-a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005, lăsând nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

Expunând considerentele primei instanţe, în legătură cu care a precizat că nu este de acord, a susţinut că acţiunea pe care a formulat-o este întemeiată, în condiţiile în care unitatea fiscală a probat inclusiv întinderea prejudiciului, caracterul cert şi nereparat al acestuia, justificând astfel cuantumul despăgubirilor băneşti pretinse.

Contrar statuărilor instanţei de apel, în opinia sa, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1.357 C. civ., iar cu privire la întinderea reparaţiei a redat dispoziţiile art. 1.385 din acelaşi act normativ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a redat argumentele de fapt care, în aprecierea sa, dovedesc că este greşită motivarea instanţelor de fond în sensul că nu a dovedit întinderea prejudiciului pretins (în cuantum de 523.957 RON).

Acesta a concluzionat că pârâtul A., în calitate de administrator/asociat al societăţii B. S.R.L., a urmărit prejudicierea bugetului de stat la momentul solicitării rambursării de TVA. A subliniat că din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul este în culpă cu privire la producerea prejudiciului material, acesta fiind cel care a coordonat activitatea societăţii.

De asemenea, a prezentat consideraţiile sale în legătură cu temeiul de drept al acţiunii, naşterea raportului obligaţional şi consecinţele juridice, concluzionând că angajarea răspunderii personale a administratorului are loc dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 1.357 - art. 1.371 din C. civ.

Drept urmare, recurentul-reclamant a susţinut că în materia răspunderii civile delictuale operează principiul solidarităţii, astfel că victima are dreptul să ceară repararea pagubei pricinuite de oricare dintre debitorii care, prin fapta lor comună, au cauzat un prejudiciu indivizibil, problema stabilirii culpei participanţilor la săvârşirea faptei ilicite având relevanţă doar între codebitorii solidari.

Referitor la concluzia instanţei potrivit căreia nu a fost demonstrată temeinicia cererii de chemare în judecată, faţă de lipsa probelor, a menţionat că înţelege să completeze probatoriul administrat în faţa primei instanţe cu înscrisuri de natură să infirme starea de fapt ce a fost reţinută prin sentinţă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a redat circumstanţele faptei ilicite imputate pârâtului, precum şi argumentele care, în aprecierea sa, dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Concluzionând, recurentul-reclamant a susţinut că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, motiv pentru care se impune repararea în integralitate a prejudiciului, conform prevederilor art. 1.381 şi art. 1.385 din C. civ., afirmând totodată că este neîntemeiată motivarea instanţelor de fond în sensul că dovada prejudiciului nu a fost făcută. În opinia sa, instanţele de fond au interpretat greşit modul de soluţionare a cauzei penale, fără a reţine că pârâtul a acţionat cu scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi fără a avea în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 38 C. proc. pen., instanţa civilă nu este legată de hotărârea de achitare în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În conformitate cu textele legale enunţate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Cum recursul este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susţinerile referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a interpretat probatoriul administrat în cauză nu pot constitui critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii în recurs. Dimpotrivă, acestea pot reprezenta, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecăţii prin elementele cererii introductive şi analizat de către instanţele de fond, îl reprezintă acţiunea în răspundere civilă delictuală formulată de către reclamantul Statul Român împotriva pârâtului A., în calitate de administrator şi asociat al societăţii B. S.R.L., pentru repararea prejudiciului în cuantum total de 523.957 RON, cauzat de reţinerea şi nevărsarea în termen de 30 zile de la scadenţă a obligaţiilor fiscale, astfel cum a fost stabilit prin raportul de inspecţie fiscală din 24 februarie 2015.

Prin decizia recurată a fost menţinută soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, instanţa de apel reţinând că nu se poate considera că prejudiciul atestat prin decizia de impunere, emisă în sarcina societăţii B. S.R.L., a fost cauzat de către intimatul-pârât A., concluzionând că nu este îndeplinită prima condiţie, impusă de art. 1.349 C. civ., pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

În fundamentarea raţionamentului juridic, curtea de apel a reţinut că nu există nicio dispoziţie legală care să permită asimilarea faptei ilicite săvârşite de o persoană juridică faptei ilicite a administratorului acesteia, ci din contră, normele legale în vigoare prevăd îndeplinirea anumitor condiţii stricte în care poate fi atrasă răspunderea administratorului unei societăţi, motiv pentru care, simpla trimitere făcută de reclamant la raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, în care sunt analizate pe larg faptele constatate de către organele de inspecţie fiscală reţinute în sarcina contribuabilului B. S.R.L., nu este de natură a individualiza fapta ilicită imputată în mod generic pârâtului, fiind necesară individualizarea sa prin cererea de chemare în judecată.

În cuprinsul cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 900/Ap din 31 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, recurentul-reclamant şi-a expus nemulţumirea faţă de soluţia de respingere a acţiunii, fără a prezenta aspecte de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de recurs indicate, respectiv cele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, deşi au fost indicate cazurile de casare, susţinerile expuse în dezvoltarea acestora nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece criticile din recurs reiau susţinerile făcute în apel, fără a fi raportate la considerentele deciziei pronunţate în apel. Or, recursul este o cale de atac exercitată împotriva deciziei pronunţate de ultima instanţă de fond, astfel că motivele de recurs trebuie să se raporteze la considerentele acesteia şi să le combată, prin expunerea unui raţionament juridic contrar, astfel că simpla reluare a susţinerilor făcute în etape procesuale anterioare, ca şi cum hotărârea atacată nici nu există, nu reprezintă o motivare veritabilă a recursului.

Indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa a analizat acţiunea numai sub aspectul formal al inexistenţei condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale, fără a analiza cu temeinicie şi înscrisurile depuse de autoritatea fiscală şi fără a ţine cont de argumentele sale.

Aceste susţineri nu poate fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea poate fi casată dacă nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei. Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti. Astfel, dacă motivarea prin enunţuri prea generale şi analiza sumară sau superficială a chestiunilor de fapt sau lipsa motivării în drept pot determina casarea, dimpotrivă, în măsura în care instanţa de fond a analizat probatoriul, iar aprecierea sa corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., situaţia de fapt reţinută este sustrasă controlului instanţei de recurs. Nu se poate, aşadar, invoca nemotivarea atunci când se critică, de fapt, rezultatul la care a ajuns instanţa în ceea ce priveşte chestiunile de fapt şi de drept deduse judecăţii.

Simpla afirmaţie în sensul că analiza condiţiilor răspunderii civile delictuale a fost realizată în mod formal nu poate fi calificată drept o critică de nelegalitate a deciziei recurate, în condiţiile în care se constată că partea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia dată asupra cererii de chemare în judecată.

Deşi pretinde că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în realitate, recurentul-reclamant pune în discuţie temeinicia acţiunii, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, fără a dezvolta în mod pertinent, raportat la considerentele deciziei atacate, viciile procedurale care ar determina nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În aprecierea sa, înscrisurile pe care le-a depus relevă existenţa faptei ilicite, prejudiciului, vinovăţiei şi raportului de cauzalitate, afirmând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1.357 C. civ.

Sub acest aspect, trebuie menţionat că Înalta Curte nu poate aprecia asupra elementelor probatorii evocate de recurent, care ar fundamenta o situaţie de fapt contrară celei reţinute de instanţele de fond, deoarece aceasta ar presupune reevaluarea unor aspecte de fapt, chestiune incompatibilă cu structura recursului, ce, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., permite doar critici de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie a deciziei atacate.

Recurentul trebuia să dezvolte acest motiv de recurs, adică să indice în mod concret circumstanţele din care rezultă incidenţa sa şi toate argumentele în drept pe care înţelege să se întemeieze, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs într-o manieră suficient de precisă este necesară pentru a permite înţelegerea şi verificarea acestora. Această exigenţă este conformă cu art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că "pentru a-şi îndeplini misiunea, instanţele judecătoreşti trebuie să beneficieze de concursul părţilor, care sunt ţinute ca, în măsura posibilului, să-şi expună pretenţiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate şi structurate într-o manieră rezonabilă."

În acelaşi registru se înscriu şi criticile expuse din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-reclamant a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.349 C. civ. şi art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005, deoarece, în dezvoltarea acestuia, a susţinut că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost apreciată în mod corect de către instanţele de fond, fiind respinsă cererea sa de chemare în judecată.

Invocarea corectă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care recurentul o consideră corectă şi discordanţa acestei interpretări cu cea dată de instanţa a cărei hotărâre se atacă. Motivul de recurs nu poate fi primit atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situaţia de fapt reţinută, modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deşi au şi o conotaţie juridică, implică un grad mare de apreciere din partea instanţelor de fond. Aşadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată în concret, prin raportare la circumstanţele cauzei şi nu se poate face prin trimitere la modul de interpretare a probelor administrate de instanţele de fond.

Cu toate că a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1.357, art. 1.385 C. civ. şi art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005, faţă de modul în care recurentul-reclamant a formulat aceste critici, Înalta Curte constată că acesta contestă situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond şi modul de interpretare a probelor, iar nu modul în care ar fi fost aplicate greşit aceste norme de drept material.

De altfel, în susţinerea motivului de casare a precizat că, din probele administrate, rezultă că intimatul-pârât se află în culpă cu privire la producerea prejudiciului material, fiind cel care a coordonat activitatea societăţii.

Se observă astfel, că recurentul-reclamant a criticat concluzia instanţei de apel în sensul că nu se poate considera că prejudiciul menţionat în decizia de impunere a fost cauzat de către intimatul-pârât A., chestiune de fapt a cărei constatare a condus la netemeinicia acţiunii. Întrucât situaţia de fapt este stabilită în mod suveran de instanţele de fond, fiind sustrasă cenzurii instanţei de recurs, care nu realizează un control al temeiniciei hotărârii, ci doar unul de conformitate a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum prevede expres art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nici aceste susţineri nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel nici susţinerile expuse în legătură cu temeiul de drept al acţiunii, naşterea raportului obligaţional şi principiul solidarităţii, întrucât se poate observa că recurentul-reclamant a reluat întocmai motivele de apel, fără a combate raţionamentul juridic al instanţei de apel.

Susţinerile referitoare la întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale nu reprezintă critici de nelegalitate, supunând analizei elemente de fapt, tinzând la o altă evaluare a situaţiei de fapt decât cea realizată de instanţa de apel, însă asemenea chestiuni nu pot fi reinterpretate de prezenta instanţă în raport cu structura recursului, care nu permite decât invocarea unor motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie a deciziei atacate.

Pentru acelaşi argument nu poate fi analizată de instanţa de recurs nici ultima critică, referitoare la efectele modului de soluţionare a cauzei penale, chiar dacă recurentul-reclamant a făcut trimitere la prevederile art. 38 C. proc. pen., deoarece aceasta supune examinării netemeinicia soluţiei de respingere a acţiunii sub aspectul aprecierii asupra existenţei prejudiciului, element al răspunderii civile delictuale.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va anula recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva deciziei civile nr. 900/Ap din 31 mai 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2023.