Civil compensation for penal detention: requirement of prior judicial finding of illegality under Art. 539 of the Code of Criminal Procedure

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2023

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 06 decembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând: să se constate caracterul nelegal al arestării în perioada 17.12.2017-17.10.2018 (304 zile) în baza mandatului european de arestare emis la 07.10.2017, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil, dreptul la viaţa privată şi demnitate umană garantate de art. 5 paragraful 3 şi 5, art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor Omului, art. 23 şi 52 alin. (3) din Constituţie; obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 1500 RON/zi de arest, în total 456000 RON, sumă care să compenseze suferinţele sale şi ale familiei sale ca urmare a privării de libertate în mod nelegal, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 89 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, având ca obiect acţiune în constatare; fără cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 241 din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul declanşat de către apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 89/PI/14.04.2022 pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 241 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 12 decembrie 2022, sub nr. x/2021 şi repartizat aleatoriu completului nr. 9.

Prin recursul formulat, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi a sentinţei Tribunalului Arad nr. 89/2022 şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de fond, Tribunalul Arad.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 497 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a învederat că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea cererii în antrenarea răspunderii statului român conform art. 539 C. proc. pen. pentru motivul că nu rezultă în mod explicit caracterul nelegal al arestării inculpatului în perioada menţionată.

Or, în speţa de faţă, a fost admisă cererea de redeschidere a dosarului şi rejudecare după judecata în lipsă, Curtea de Apel Timişoara constatând aplicarea greşită a normelor de drept procesual penal prin citarea în mod eronat a reclamantului la o adresă din Piatra Neamţ, în condiţiile în care existau suficiente date la dosarul de urmărire penală ca acesta locuieşte de 15 ani în Finlanda unde era administrator al doua firme.

Caracterul nelegal al detenţiei preventive vizate de dispoziţiile art. 539 C. proc. pen. poate fi stabilit de către instanţa penală, prin chiar hotărârea de achitare sau prin alte hotărâri din care rezultă clar caracterul nelegal al privării de liberate sau vinovăţia penală a magistraţilor implicaţi în luarea măsurii privative de libertate, fie de către instanţa civilă învestită cu soluţionarea cauzei întemeiate pe dispoziţiile 539 C. proc. pen., însă numai în măsura în care în cursul procesului se invocă alte motive decât cele care au făcut obiectul controlului judiciar în faţa instanţei penale chemate să statueze asupra legalităţii măsurilor preventive privative de liberate luate în cursul procesului penal, în strict acord cu dispoziţiile art. 5 paragrafele 1-4 din Convenţie, respectiv art. 9 C. proc. pen., cât şi în măsura în care asemenea motive de nelegalitate, deşi invocate, au fost omise de la analiză şi pronunţare de către instanţa penală ori cadrul procesual penal nu a permis analizarea lor, după caz.

Aşadar, Tribunalul Arad învestit iniţial cu soluţionarea cererii de constatare a caracterului nelegal al arestării şi de acordare despăgubiri pentru încălcarea dreptului la viaţă privată şi antrenarea răspunderii în temeiul art. 539 C. proc. pen., cu referire la art. 5 paragraful 5 din Convenţie, ar fi trebuit să analizeze îndeplinirea condiţiei nelegalităţii privării de libertate, fiind irelevantă temeinicia/oportunitatea unor astfel de măsuri preventive. Instanţa civilă învestită cu soluţionarea cauzei trebuie sa analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile arestării nelegale pentru a se putea pronunţa asupra celui de-al doilea capăt de cerere cu privire la acordarea de despăgubiri pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil, dreptul la viaţă privată şi demnitate umană garantate de art. 5 paragraful 3 şi 5, art. 8 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, art. 23 şi 52 alin. (3) din Constituţie.

Sfera noţiunii de eroare judiciară în materie penală acoperă atât dispoziţiile art. 538, cât şi pe cele ale art. 539 din C. proc. pen.. Norma în discuţie se află în strânsă corelare cu art. 5 din Convenţie, care consacră dreptul la libertate şi la siguranţă, care odată încălcat atrage aplicarea art. 5 paragraf 5 din Convenţie, precum şi cu art. 9 C. proc. pen.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că statelor contractante nu le este interzisă condiţionarea acordării unei indemnizaţii, în situaţia dată dovezii ce trebuie făcută de cel interesat a suferirii unui prejudiciu rezultat din această încălcare, întrucât, în domeniul art. 5 paragraf 5 calitatea de victimă este de conceput chiar în absenţa unui prejudiciu, dar nu există obligaţia de reparare, fără să existe prejudiciu material sau moral ce are a fi reparat.

Pentru activarea dispoziţiilor art. 539 C. proc. pen. nu importă temeiul achitării reclamantului, norma fiind incidentă chiar şi în cazul condamnării definitive a persoanei, pentru simplul motiv că unica condiţie de fond pentru activarea dreptului la despăgubiri este legată de dovedirea caracterului nelegal al măsurii privative de libertate dispuse faţă de reclamant în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii.

De altfel, dispoziţiile art. 539 C. proc. pen. pot fi activate şi în caz de condamnare a inculpatului, aşa cum este şi cazul de faţă.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 1149/17.10.2018, a constatat nelegalitatea măsurii arestului preventiv şi a mandatului de executare care a fost revocat, respectiv anulat, aspect pe care atât instanţa de fond cât şi cea de apel l-au ignorat, pronunţând o soluţie cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale şi a probelor administrate.

Decizia nr. 1149/2018 este definitivă şi stabileşte în mod clar nelegalitatea arestării, deschizând calea unei acţiuni în instanţă pentru repararea prejudiciului creat.

Tribunalul Arad în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii invocate de către pârât privind neîndeplinirea condiţiei reţinerii caracterului nelegal al reţinerii sau arestării de către instanţa de fond.

Astfel, prin decizia nr. 1149/A/2018, Curtea de Apel Timişoara a concluzionat că trebuie să-i fie garantat condamnatului A. dreptul la un proces echitabil, cu prezentarea acestuia în faţa instanţei şi darea de declaraţii în prezenţa unui apărător ales, apreciind că în dosarul nr. x/2010 procedura de citare cu acesta a fost viciată, îndeplinită prin afişare, el neavând cunoştinţa despre existenţa unui proces împotriva sa.

Curtea a constatat desfiinţată de drept hotărârea de condamnare şi a anulat mandatul de executare nr. 442/2010 emis de către Tribunalul Arad. A revocat mandatul de arestare preventiva nr. x/2009 emis de către Tribunalul Arad şi a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.

În aceste condiţii, instanţa de apel ar fi trebuit sa constate că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 539 C. proc. pen. cu privire la nelegala deţinere/arestare, de vreme ce instanţa penala a anulat mandatul de executare şi a dispus punerea de îndată în libertate, condamnatul fiind rejudecat în libertate şi după 2 cicluri procesuale condamnat la 3 ani cu suspendare sub supraveghere. Aşadar, atât timp cât instanţa penală a considerat că nu este nevoie de executarea în regim penitenciar a pedepsei, apare ca fiind nelegală şi abuzivă executarea parţială a mandatului de executare şi încarcerarea recurentului pentru un număr de 304 zile.

Pe de altă parte, caracterul nelegal al detenţiei preventive vizate de dispoziţiile art. 539 C. proc. pen. poate fi stabilit fie de către instanţa penală, prin chiar hotărârea de achitare sau prin alte hotărâri din care rezultă clar caracterul nelegal al privării de liberate sau vinovăţia penală a magistraţilor implicaţi în luarea măsurii privative de libertate, fie de către instanţa civilă învestită cu soluţionarea cauzei întemeiate pe dispoziţiile art. 539 C. proc. pen., însă numai în măsura în care în cursul procesului se invocă alte motive decât cele care au făcut obiectul controlului judiciar în faţa instanţei penale chemate să statueze asupra legalităţii măsurilor preventive privative de liberate luate în cursul procesului penal, în strict acord cu dispoziţiile art. 5 paragrafele 1-4 din Convenţie, respectiv art. 9 C. proc. pen., cât şi în măsura în care asemenea motive de nelegalitate, deşi invocate, au fost omise de la analiză şi pronunţare de către instanţa penală ori cadrul procesual penal nu a permis analizarea lor, după caz. Aşadar, Tribunalul Arad a fost învestit cu soluţionarea cererii de constatare a caracterului nelegal al arestării şi de acordare despăgubiri pentru încălcarea dreptului la viată privată şi antrenarea răspunderii în temeiul art. 539 C. proc. pen., cu referire la art. 5 paragraful 5 din Convenţie şi ar fi trebuit să analizeze îndeplinirea condiţiei nelegalităţii privării de libertate, fiind irelevantă temeinicia/oportunitatea unor astfel de măsuri preventive.

Or, în speţa de faţă, a fost admisă cererea de redeschidere dosar şi rejudecare după judecata în lipsă, Curtea de Apel Timişoara constatând aplicarea greşită a normelor de drept procesual penal prin citarea în mod eronat a reclamantului la o adresă din Piatra Neamţ, în condiţiile în care existau suficiente date în dosarul de urmărire penală că acesta locuieşte de 15 ani în Finlanda unde era administrator al două firme.

În faza de urmărire penală, DIICOT a emis un mandat de arestare în lipsă confirmat de către Tribunalul Arad, ambele date cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la citarea inculpatului, aşa cum cere art. 259 C. proc. pen. cu privire la locul de citare.

La dosarului de urmărire penală, există un proces-verbal din 10.11.2009 întocmit de către un organ al poliţiei judiciare care s-a prezentat la domiciliul recurentului din Piatra Neamţ, str. x şi a constatat că la acea adresă mai locuieşte doar mama petentului, acesta fiind plecat de foarte mult timp din ţară, probabil în Finlanda.

Cu toate acestea, organele de urmărire penală au continuat citarea sa la această adresă, procedura de citare fiind îndeplinită prin afişare.

În mod abuziv, organul de urmărire penală a tras concluzia că petentul se sustrage de la urmărirea penală şi a solicitat arestarea preventivă a acestuia. Propunerea DIICOT Arad a fost admisă de către Tribunalul Arad prin încheierea 69/09.12.2009 prin care s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile.

Organele de urmărire penală române au solicitat informaţii autorităţilor finlandeze, respectiv centrului de informaţii criminale, care a trimis un răspuns înregistrat la DIICOT Arad la data de 24.09.2009.

Cu toate acestea, atât DIICOT cât şi instanţele penale l-au citat pe inculpat la domiciliul din Piatra Neamţ unde a locuit cu părinţii, deşi la dosar au existat procese-verbale întocmite de către poliţia judiciară din Piatra Neamţ şi din Finlanda din care rezulta în mod clar că acesta locuieşte în Finanda, Piatra Sari.

Prin Decizia nr. 11 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 24 iulie 2019, s-a stabilit că nelegalitatea măsurii trebuie demonstrată şi trebuie să rezulte din încălcări determinate ale legii, adică nerespectarea condiţiilor legale de luare, prelungire ori menţinere a măsurii preventive.

Fiind privat de libertate în considerarea acuzaţiei aduse, constatarea caracterului neîntemeiat/neconcordant cu realitatea al acuzaţiei are ca efect reţinerea caracterului injust/nedrept al măsurilor privative de libertate luate împotriva persoanei în cauză, în cursul procesului penal. Situaţia relevată indică acelaşi grad de severitate a intruziunii în libertatea individuală a persoanei precum ipoteza unei arestări nelegale, neconformă cu normele procedurale, astfel că, în acest caz, dreptul la despăgubiri nu poate fi negat.

Întrucât valorile supreme consacrate prin art. 1 alin. (3) din Constituţie reprezintă garanţii juridice fundamentale pentru asigurarea supremaţiei Constituţiei, rezultă că acestea sunt standarde de referinţă primordiale în cadrul controlului de constituţionalitate al normei juridice şi în consecinţă, trebuie valorizate în mod corespunzător.

Instanţa civilă învestită cu soluţionarea cauzei trebuie sa analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile arestării nelegale pentru a se putea pronunţa asupra celui de-al doilea capăt de cerere cu privire la acordarea de despăgubiri.

Pentru cele arătate mai sus, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre justa soluţionare instanţei de fond.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului ca nemotivat conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate.

În ceea ce priveşte fondul recursului, intimatul-pârât a susţinut că partea adversă a reiterat susţinerile din acţiunea introductivă, cu privire la care atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel s-au pronunţat.

Totodată, susţine că analiza legalităţii privării de libertate nu poate fi solicitată instanţei civile învestite cu analizarea cererii de acordare de despăgubiri, deoarece la formularea solicitării de acordare a despăgubirilor trebuie să existe o ordonanţă a procurorului, o încheiere sau hotărâre definitivă a instanţei de judecată.

Constatarea pe cale judiciară a caracterului nelegal al măsurilor privative de libertate s-a considerat a fi o condiţie de admisibilitate a unei acţiuni civile întemeiate pe dispoziţiile art. 539 C. proc. pen., care reglementează dreptul unei persoane la repararea pagubei în caz de eroare judiciară. Această interpretare a fost dată şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 15/2017 pronunţată în recurs în interesul legii.

A mai susţinut că prin decizia penală nr. 1110/A/26.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, instanţa a reţinut că există probe certe în susţinerea existenţei infracţiunii şi a elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective.

Ceea ce s-a schimbat a fost cuantumul pedepsei şi modalitatea de individualizare, dat fiind, printre altele, că hotărârea de condamnare a intervenit după circa 14 ani de la comiterea faptei.

Intimatul-pârât a mai apreciat că nu se pot solicita daune morale pentru prejudiciul moral suferit prin reţinerea nelegală, atât timp cât acea măsură a arestării a fost determinată de o acţiune făcută de către reclamant.

În speţă s-a dovedit că reclamantul a fost condamnat definitiv pentru faptele pentru care a fost cercetat penal prin sentinţa penală nr. 99/25.03.2021 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 1110/26.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în acelaşi dosar. În aceste condiţii, măsura luată a urmărit un scop legitim şi a fost prevăzută de o lege accesibilă, previzibilă şi conformă Convenţiei, existând indicii şi motive plauzibile că reclamantul ar fi săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat.

Arestarea preventivă a reclamantului a avut la bază motive plauzibile pentru a se crede că s-a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen., astfel că măsura luată de Parchet se încadrează în prevederile art. 5 lit. c) CEDO, motiv pentru care nu se poate spune că această măsură a fost nelegală.

Intimatul-pârât a mai apreciat că prejudiciul moral nu este dovedit în lipsa unui probatoriu pertinent şi realist care să facă dovada cheltuielilor pretinse cu această denumire.

În concluzie, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului ca nefondată, susţinând că motivul pe care îşi întemeiază cererea este art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, a susţinut că a solicitat instanţei de recurs să constate că instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 539 C. proc. civ. şi decizia nr. 11/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A mai susţinut că atât timp cât instanţa penală a considerat că nu este nevoie de executarea în regim de detenţie a pedepsei, apare ca fiind nelegală şi abuzivă executarea parţială a mandatului de executare şi încarcerarea recurentului pentru un număr de 304 zile.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.09.2023, excepţia nulităţii recursului a fost respinsă ca nefondată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunţarea acestui caracter, în mod expres, prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ., dar şi prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă şi expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 - 8 din respectivul text procesual. Aşadar, instanţa de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ţinută de situaţia de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv de instanţele devolutive ale fondului cauzei.

Împrejurarea dacă în cadrul celor două procese penale care l-au avut ca subiect pe recurentul reclamant, s-a stabilit sau nu caracterul nelegal al deţinerii recurentului reclamant în perioada 17.12.2017 - 17.10.2018, reprezintă un aspect subsumat situaţiei de fapt a cauzei prezente, deoarece el se verifică prin cercetarea probelor administrate cauzei, respectiv a actelor judiciare penale reglementate de art. 539 alin. (2) C. proc. pen., emise în respectivele cauze judiciare penale, acte judiciare evaluate în ansamblul lor, atât din perspectiva dispozitivelor lor, cât şi a considerentelor reţinute în cadrul lor.

Aşadar, instanţa de recurs, în exercitarea controlului său exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este obligată să se grefeze pe situaţia de fapt stabilită sub acest aspect de instanţele devolutive ale fondului.

Or, Înalta Curte constată că în privinţa aspectului anterior reliefat, instanţa devolutivă de apel a stabilit următoarele:

- "Numai că nicăieri în corpul deciziei exhibate nu se face vorbire nici măcar implicit de caracterul nelegal al măsurii privative de libertate aplicate petentului. Mandatul de executare a pedepsei a fost anulat ca o consecinţă directă a desfiinţării sentinţei penale pronunţate în absenţa apelantului (...).

De altfel, nici apelantul nu a fost în măsură să indice în ce paragraf sau care ar fi considerentele prin care Curtea de Apel, în decizia nr. 1149/17.10.2018, ar fi constatat caracterul nelegal al privării sale de libertate. Simpla împrejurare că s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii - ca o consecinţă directă a desfiinţării sentinţei penale în temeiul căreia a fost emis (ca urmare a redeschiderii procesului penal) nu este de natură să conducă la concluzia că acesta a avut un caracter nelegal în accepţia art. 539 din C. proc. pen. (...). În alţi termeni, în absenţa unor considerente ale instanţei penale în corpul aparatului argumentativ al deciziei prin care s-a anulat mandatul de executare a pedepsei, care să statueze că deţinerea apelantului în perioada de referinţă a avut un caracter nelegal, nu se poate conchide că acest caracter ar rezulta în mod evident, cert şi neechivoc din anularea mandatului de executare - măsură necesară întrucât se desfiinţase actul procedural în temeiul căruia fusese emis (sentinţa penală de condamnare a apelantului la pedeapsa închisorii cu executare).

În altă ordine de idei, în rejudecare, apelantul a fost condamnat iniţial, prin sentinţa penală cu nr. 99/25.03.2021 dată în dosar nr. x/2018 la o pedeapsă privativă de libertate (închisoare cu executare), (...) fără a se face vreo referire, nici măcar implicită, la un eventual caracter nelegal al acesteia.

Prin decizia penală nr. 1110/A/26.10.2021, Curtea de Apel "în acord cu prima instanţă, a apreciat că în lumina probatoriului administrat în prezenta cauză se poate concluziona că există probe certe în susţinerea existenţei infracţiunii şi a elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, atât sub aspectul laturii obiective cât şi celei subiective". (...) Lecturarea cu atenţie a deciziei supra anunţate (atât considerentele cât şi dispozitivul) trimite îndeajuns de tranşant la concluzia că, nu numai că nu s-a constatat caracterul nelegal al detenţiei apelantului (în perioada 19.12.2017-17.10.2018), dar, dimpotrivă, această detenţie a fost dedusă din pedeapsa aplicată apelantului. (...)

Or aşa stând lucrurile, se detaşează cu forţa evidenţei concluzia că nu este îndeplinită condiţia premisă cerută de imperativul art. 539 din C. proc. pen. - aceea a constatării caracterului nelegal al măsurii privative de libertate, cum judicios a conchis şi prima instanţă. (...)

Instanţele penale aveau posibilitatea să constate în mod explicit un eventual caracter nelegal al măsurii privative de libertate luate faţă de apelant, atât prin decizia penală nr. 1149/17.10.2018 prin care s-a anulat mandatul de executare ca urmare a admiterii cererii de redeschidere a procesului penal, cât şi în rejudecare. Or, aşa cum supra s-a demonstrat, nu există menţiuni cu privire la un pretins caracter nelegal al detenţiei suportate de apelant în perioada 17.12.2017-17.10.2018, nici în sentinţa penală şi nici în decizia penală de condamnare definitivă a apelantului".

Reaprecierea în recurs a probelor administrate în prezentul litigiu civil, prin prisma aserţiunilor realizate de recurentul reclamant în motivele sale de recurs - precum ar fi: reevaluarea considerentelor şi dispozitivelor concrete ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate în penal, însoţită de trimiterea recurentului la considerentele Deciziei nr. 11/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sau constatarea unui alt element de nelegalitate a detenţiei reclamate, invocat de recurent şi constând în judecata cu încălcarea termenului rezonabil în cauzele cu inculpaţi arestaţi sau analizarea modalităţii concrete de executare a pedepsei aplicate în mod definitiv acestuia în urma rejudecării cauzei penale - toate alegate către demonstrarea faptului invocat că în cadrul celor două procese penale anterioare s-ar fi stabilit de către instanţele de judecată penale caracterul nelegal al deţinerii sale, pentru a conchide în final, în sensul aplicării greşite în cauză, a dispoziţiilor legale ale art. 539 C. proc. pen. sau ale art. 5 alin. (5) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor sale Fundamentale sau ale art. 9 C. proc. pen., nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunţate, ci echivalează cu reevaluarea situaţiei de fapt şi eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale menţionate. Or, întrucât curtea de apel a reţinut definitiv, aspectul factual menţionat - contrar celui enunţat de recurent - Înalta Curte nu poate pe cale de consecinţă, decât să constate corecta aplicare a prevederilor legale invocate de recurent, la această situaţie de fapt.

Drept urmare, grefat pe situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de curtea de apel, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a realizat de către instanţa de apel o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale invocate de recurent în cadrul motivelor sale de recurs, respectiv art. 539 C. proc. pen., art. 5 alin. (5) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor sale Fundamentale şi art. 9 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că nu este fondat nici argumentul distinct al recurentului relativ incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 538 C. proc. pen., atât timp cât potrivit acestui text procesual ("(1) Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare"), cerinţa esenţială a incidenţei sale, cerinţă cu caracter de premisă, este aceea a pronunţării în urma rejudecării a unei soluţii de achitare. Or, în urma rejudecării recurentul reclamant din prezenta cauză a fost condamnat în mod definitiv. Aşadar, în cauza pendinte nu este incident acest text procesual penal.

De asemenea, Înalta Curte consideră, potrivnic criticilor dezvoltate ale recurentului, că instanţa civilă nu este îndrituită ca în procedura reglementată de dispoziţiile art. 539 C. proc. civ., să stabilească caracterul nelegal al detenţiei, acest fapt fiindu-i prohibit de chiar alineatul secund al acestui text normativ imperativ, în forma în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată prezente:

"(1) Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. (2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei", aşa cum de altfel, şi curtea de apel din prezenta cauză a reţinut prin trimiterea la conţinutul paragrafelor 34 - 35 din Decizia în interesul legii nr. 15/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţe.

De altfel, inclusiv după modificarea acestui text procesual prin Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum şi pentru modificarea altor acte normative, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 12 mai 2021, s-a recunoscut atributul exclusiv al organelor judiciare penale în stabilirea caracterului nelegal enunţat, Curtea Constituţională statuând în cadrul deciziei sale ilustrate următoarele:

"54. Referitor la autoritatea competentă să constate privarea nelegală de libertate care dă dreptul la repararea pagubei, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că art. 539 alin. (2) din C. proc. pen. condiţionează repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate de stabilirea acesteia prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestite cu judecarea cauzei, după caz. Această condiţionare instituie, în sarcina organelor judiciare anterior referite, o obligaţie de a se pronunţa prin încheieri definitive, conform textului criticat, cu privire la caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate dispuse pe parcursul procesului penal, inclusiv în etapele anterioare celei în care se pronunţă hotărârea definitivă şi care au făcut obiectul controlului pe calea contestaţiei, sau care ar fi putut fi contestate, conform prevederilor art. 204-206 din C. proc. pen.. De asemenea, aceasta presupune obligaţia instanţei de judecată care se pronunţă prin hotărâre definitivă asupra cauzei de a stabili caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate (Decizia nr. 48 din 16 februarie 2016, paragraful 12). Curtea a constatat că obligaţia organelor judiciare, prevăzute la art. 539 alin. (2) din C. proc. pen., de a se pronunţa, prin hotărârile definitive pe care le pronunţă, cu privire la legalitatea măsurilor preventive privative de libertate dispuse pe parcursul procesului penal este în acord cu standardul de protecţie prevăzut la art. 5 din Convenţie (paragraful 17)".

Înalta Curte mai notează că inclusiv în privinţa caracterului nedrept, injust al privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., sau achitare (teză neincidentă însă cauzei, întrucât în rejudecarea dispusă în procesul penal, recurentul reclamant a fost condamnat), instanţa de contencios constituţional a menţinut prerogativa exclusivă consacrată legislativ anterior:

"Prin urmare, în ipoteza privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., sau achitare, valorificarea dreptului la repararea pagubei în faţa instanţei civile va avea ca temei respectiva ordonanţă de clasare sau hotărâre judecătorească de achitare". Pe cale de consecinţă, noua reglementare a alineatului secund al art. 539, introdusă prin Legea nr. 201/2023 este una consecventă:

"(2) Situaţiile prevăzute la alin. (1) se dovedesc prin ordonanţa procurorului de revocare a măsurii reţinerii ori de clasare, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată de revocare a măsurii preventive privative de libertate ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia sau, după caz, prin hotărârea definitivă de achitare".

Aşadar, instanţa de recurs conchide în sensul caracterului nefondat inclusiv al acestei critici amplu dezvoltate de recurentul reclamant în cadrul memoriului său de recurs.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul recurent A. împotriva deciziei nr. 241 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească legală, fără încălcarea, ignorarea normelor juridice invocate de către recurent în cadrul cererii sale de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B., cu sediul în Arad, Judeţ Arad, împotriva deciziei nr. 241 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin DGRFP Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, cu sediul în Arad, Bd. x, Judeţ Arad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2023.