Payer's mistaken IBAN bars tort claim against payment provider; appeal dismissed, costs awarded.

Acţiune în răspundere civilă delictuală formulată împotriva prestatorului de servicii de plată. Condiţii şi efecte în raport cu dispoziţiile art. 161 şi art. 162 din O.U.G. nr. 113/2009

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligaţii. Izvoarele obligaţiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: Acţiune în răspundere civilă delictuală

Daune materiale

Ordin de plată

Cod IBAN

Inexistenţa faptei ilicite

O.U.G. nr. 113/2009, art. 5 alin. (5), alin. (7), art. 161, art. 162, art. 164-173

Legiuitorul a definit noţiunea de cod unic de identificare ca fiind codul IBAN, un număr al contului furnizat beneficiarului de către prestatorul de servicii de plată, în vederea identificării şi facilitării operaţiunilor de plată, distinct de noţiunea de cont de plată.

Răspunderea civilă delictuală a prestatorului de servicii nu poate fi angajată pentru executarea unui ordin de plată în baza codului unic de identificare al beneficiarului plății indicat în mod greșit de către client, întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite, în lipsa unor prevederi legale care să îl fi obligat pe prestator să efectueze verificări suplimentare și să refuze executarea ordinului de plată emis cu indicarea greșită a codului IBAN al beneficiarului plății.

Prin urmare, ordonatorul plăţii este singurul răspunzător pentru completarea greşită a instrucţiunii de plată cu un cod unic de identificare eronat, prestatorul de servicii de plată neavând obligaţia de a verifica numele titularului contului indicat ca beneficiar în ordinul de plată şi nici numărul codului IBAN, neavând relevanță indicarea corectă în ordinul de plată a codului de identificare fiscală al beneficiarului plății, acesta fiind un element de identificare distinct de codul unic de identificare furnizat de prestatorul de servicii de plată (codul IBAN - numărul contului).

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 953 din 25 aprilie 2024

Notă: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată a fost abrogată și înlocuită prin Legea nr. 209/2019, începând cu data de 12 decembrie 2019.

1. Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Mehedinți, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/101/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.A., B. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin, C., C. - Sucursala Drobeta Turnu Severin şi D. S.R.L. la plata sumei de 224.551,80 lei, reprezentând daune materiale, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei menţionate, indexate cu indicele de inflaţie de la momentul achitării şi până la restituirea efectivă a acestora.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345, art. 1349, art. 1357, art. 2517 şi art. 2528 C. civ. şi pe dispozițiile Regulamentului nr. 2/2016 privind operaţiunile de transfer şi debitare directă.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A. şi a B. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată întemeiate pe dispoziţiile art. 1350 alin. (3) C. civ.

Pârâta C. N.V. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a C. N.V. - Sucursala Drobeta Turnu Severin şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată raportat la temeiul juridic, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din 20 februarie 2019, Tribunalul Mehedinți, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a decăzut pârâta C. N.V. din dreptul de a depune întâmpinare, a prorogat discutarea cererii de suspendare a cauzei formulată de pârâta B. S.A., a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Sucursalei Drobeta Turnu Severin a B. S.A. şi a Sucursalei Drobeta Turnu Severin a C. N.V., a respins excepţia netimbrării şi a prorogat discutarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din 20 martie 2019, Tribunalul Mehedinți, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A. şi a constatat că nu se mai impune pronunţarea pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin.

Prin sentinţa nr. 60/2019 din 09 octombrie 2019, Tribunalul Mehedinți, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele D. S.R.L. şi B. S.A., pe care le-a obligat în solidar la plata sumei de 224.851,80 lei, reprezentând daune materiale şi la plata dobânzii legale, indexată cu indicele de inflaţie de la momentul achitării (29 noiembrie 2017), până la restituirea efectivă a acesteia.

A respins acţiunea formulată faţă de C., B. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin şi C. - Sucursala Drobeta Turnu Severin.

Prin sentinţa nr. 1 din 15 ianuarie 2020, Tribunalul Mehedinți, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de completare dispozitiv formulată de C. N.V. şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei nr. 60 din 09 octombrie 2019, în sensul că a obligat reclamanta A. S.A. la plata sumei de 2.348,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către pârâta C. N.V., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.

2. Pârâta B. S.A. a declarat apel împotriva sentinței nr. 60 din 09 octombrie 2019 şi a încheierii de şedinţă din 20 martie 2019.

Prin decizia nr. 330/2020 din 16 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta B. S.A.

Prin încheierea din 29 iulie 2020 a fost admisă sesizarea din oficiu şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale cu privire la calea de atac, cuprinsă în dispozitivul deciziei nr. 330/2020 din 16 iulie 2020, în sensul că în loc de „definitivă” s-a reţinut „cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se va depune la sediul Curţii de Apel Craiova”.

3. Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 730 din 30 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, s-a admis recursul, a fost casată decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În esenţă, instanţa a reţinut că nu s-a răspuns criticilor din apel, respectiv nu s-a lămurit care este forma de răspundere civilă reţinută în cauză.

4. Pe rolul Curţii de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 30.06.2022, sub nr. x/101/2018*.

Prin decizia civilă nr. 20 din 12.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/101/2018*, s-a respins apelul pârâtei B. S.A. împotriva încheierii din 20.03.2019, pronunţate de Tribunalul Mehedinți.

Totodată, s-a admis apelul pârâtei B. S.A. împotriva deciziei atacate, a fost schimbată în parte sentinţa în sensul că a fost respinsă acţiunea faţă de pârâta B. S.A.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2023, apelanta B. S.A. a solicitat completarea deciziei nr. 20 din 12.01.2023.

Prin decizia nr. 04 din 9 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/101/2018*, s-a admis cererea de completare formulată de apelantă, s-a dispus completarea deciziei, în sensul că a fost admisă cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecată şi a fost obligată intimata A. S.A. la plata sumei de 5.603,02 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

5. Împotriva deciziei din apel, reclamanta A. S.A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea apelului pârâtei B. S.A.

În susţinerea motivelor de casare, recurenta a arătat că, potrivit art. 5 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă nr. 113/2009 privind serviciile de plată, în vigoare la data plăţii, cod unic de identificare este definit ca fiind – „combinație de litere, cifre sau simboluri comunicată utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul de servicii de plată şi care urmează să fie furnizată de utilizatorul serviciilor de plată în scopul identificării cu precizie a celuilalt utilizator al serviciilor de plată şi/sau a contului de plăţi al acestuia pentru o operaţiune de plată”, iar conform art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ, contul de plăţi este - „cont ţinut în numele unuia sau al mai multor utilizatori de servicii de plată şi utilizat pentru executarea operaţiunilor de plată”. Prin urmare, potrivit recurentei, codul unic de identificare nu poate fi acelaşi cu codul IBAN.

În aprecierea recurentei, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată, în vigoare la data plăţii, întrucât actul normativ prevedea în mod expres la art. 162 alin. (1) faptul că, doar în situaţia în care codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor este incorect, prestatorul de servicii de plată nu răspunde. Or, pe Ordinul de plată nr. 1938 din 29.11.2017 recurenta a indicat corect Codul unic de Identificare al societăţii E. S.R.L.

Mai arată recurenta că, potrivit dispoziţiilor art. 161 din O.U.G. nr. 113/2009, ordinul de plată este considerat ca fiind corect executat în ceea ce priveşte beneficiarul plăţii specificat prin codul unic de doar în situaţia în care ordinul de plată este executat în conformitate cu codul unic de identificare. Or, în speţă, executarea nu s-a făcut în conformitate cu codul unic de identificare, ci în conformitate cu contul bancar, ce aparținea unei alte societăţi decât beneficiarul plăţii.

Pe cale de consecinţă, recurenta susţine că devin incidente prevederile art. 164-173 din O.U.G. nr. 113/2009 privind „ către pârâta B. S.A.

Cu privire la temeiul pretențiilor, recurenta a apreciat că ne regăsim în prezența unei răspunderi delictuale, ale cărei condiții sunt îndeplinite, întrucât raportul juridic a luat naștere ca urmare a nerespectării de către pârâtă a unor prevederi cu caracter normativ.

Cauza a fost înregistrată la 26 iunie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Prin întâmpinarea înregistrată la 08 august 2023, intimata

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 04 septembrie 2023, recurenta a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată şi admiterea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu s-au conformat în acest sens.

Prin încheierea din 29 februarie 2024, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-pârâtă B. S.A., a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 25 aprilie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, nefiind dezvoltate critici care să poată fi încadrate în vreuna din ipotezele vizate de norma legală redată, respectiv nemotivare, motivare contradictorie ori numai străină de natura cauzei.

Referitor la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate.

În opinia recurentei, condiţiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în cauză, întrucât ordinul de plată a fost executat defectuos de către intimata-pârâtă B. S.A., în calitate de prestator al serviciilor de plată, nefiind procesat în conformitate cu codul unic de identificare al societăţii beneficiare a plăţii, ci prin raportare la contul IBAN, care aparţinea unei alte societăți, cu încălcarea art. 161 și art. 162 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2009.

Sub acest aspect, recurenta a făcut trimiteri la art. 5 alin. (5) şi (7) din O.U.G. nr. 113/2009 care definesc codul unic de identificare şi contul de plăţi, precum şi la art. 164-173 din același act normativ, referitoare la neexecutarea sau executarea defectuoasă a operaţiunii de plată.

Prealabil verificării temeiniciei motivului de recurs invocat, Înalta Curte relevă faptul că instanța de apel a analizat raportul juridic litigios prin raportare la condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii delictuale, apreciind că aceasta constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.

Raportat la situația de fapt reținută în cauză pe baza probatoriului administrat și la dispozițiile prevăzute de art. 161 și art. 162 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2009, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtei, întrucât prima condiţie, cea a existenţei unei fapte ilicite, nu este îndeplinită, în lipsa unor prevederi legale care să fi obligat intimata-pârâtă să efectueze verificări suplimentare şi să refuze executarea ordinului de plată emis de recurenta-reclamantă cu indicarea greşită a codului IBAN al beneficiarului plății.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte arată că nu poate fi angajată răspunderea intimatei pârâte, în calitate de prestator de servicii, pentru executarea unui ordin de plată în baza codului unic de identificare al beneficiarului plății indicat în mod greşit de către client, raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată, în vigoare la data emiterii şi executării ordinului de plată.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 113/2009, codul unic de identificare este „combinaţia de litere, cifre sau simboluri comunicată utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul de servicii de plată şi care urmează să fie furnizată de utilizatorul serviciilor de plată în scopul identificării cu precizie a celuilalt utilizator al serviciilor de plată şi/sau a contului de plăţi al acestuia pentru o operaţiune de plată”.

De asemenea, la art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 113/2009 se menționează că prin cont de plăţi se înţelege „contul ţinut în numele unuia sau mai multor utilizatori de servicii de plată şi utilizat pentru executarea operaţiunilor de plată”.

Din prevederile legale evocate rezultă că legiuitorul a definit noţiunea de cod unic de identificare ca fiind codul IBAN, un număr al contului furnizat beneficiarului de către prestatorul de servicii de plată, în vederea identificării şi facilitării operaţiunilor de plată, distinct de noţiunea de cont de plată.

Prin urmare, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, codul unic de identificare acordat de prestatorul serviciilor de plată este acelaşi cu codul IBAN (numărul acordat de bancă).

Totodată, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă se prevalează în mod greşit de indicarea corectă în ordinul de plată a Codului de identificare fiscală al beneficiarului plăţii, întrucât acesta este un element de identificare distinct de Codul unic de identificare furnizat de prestatorul de servicii de plată (codul IBAN - numărul contului).

Potrivit art. 161 din O.U.G. 113/2009 ,,ordinul de plată este considerat ca fiind corect executat în ceea ce priveşte beneficiarul plăţii specificat prin codul unic de identificare, dacă ordinul de plată este executat în conformitate cu codul unic de identificare” şi potrivit art. 162 “în cazul în care codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor de plată este incorect, prestatorul de servicii de plată nu răspunde, în conformitate cu art. 164-173, pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a operaţiunii de plată”.

Din prevederile evocate, reiese în mod neechivoc că intimata-pârâtă, în calitate de prestator de servicii de plată, nu are în niciun caz obligaţia de a verifica numele titularului contului indicat ca beneficiar în ordinul de plată şi nici numărul codului IBAN, ci, dimpotrivă, este obligată să efectueze plata în contul care are alocat codul IBAN indicat în instrucțiunea de plată.

Prin urmare, recurenta-reclamantă, în calitate de ordonator al plăţii, este singura responsabilă pentru completarea greşită a instrucţiunii de plată cu un cod unic de identificare eronat, prestatorul de servicii de plată nefiind răspunzător pentru executarea operaţiunii de plată în aceste condiții, în conformitate cu art. 164-173 din acelaşi act normativ.

În această situație, Înalta Curte constată că în cauza de faţă instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect că nu s-a probat existenţa unei operaţiuni de plată neautorizate, context în care răspunderea intimatei-pârâte, în calitate de prestatoare de servicii de plată, nu poate fi angajată.

Întrucât nu se confirmă criticile de nelegalitate privind aplicarea greşită a normelor prevăzute la art. 5 alin. (5) şi (7), art. 161, art. 162 şi art. 164-173 din O.U.G. nr. 113/2009, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 20/2023 din 12 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 11.900 lei, respectiv factura fiscală nr. 997 din 02.10.2023 emisă de Cabinet avocat F. şi Ordinul de plată emis de B. S.A. din 23.10.2023.

În consecinţă, constatând că recurentei i-a fost respinsă calea extraordinară de atac şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, a fost admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 11.900 lei, cheltuieli de judecată.