Assessment of moral damages under Civil Code standards overriding insurer guarantee fund internal caps

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 20.11.2017, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care au solicitat, în principal, anularea deciziei nr. 10286/20.10.2017 si, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate, iar în subsidiar, modificarea deciziei nr. 10286/20.10.2017, emisă de către pârât, comunicată la data de 06 11.2017 (data poştei), obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele virate în data de 05.10.2017, după cum urmează: A. (tatăl defunctului), suma de 357.714,63 RON, cu titlu de daune morale; B. (mama defunctului), suma de 374.903 RON, cu titlu de daune morale; C. (sora defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; D. (bunicul patern al defunctului), suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; E. (bunica paternă a defunctului), suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; F. (bunica maternă a defunctului), suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 3939 din 5 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat parţial decizia nr. 8495/05.08.2016, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 74.903 de RON daune morale pentru reclamantul A., 74.903 de RON daune morale pentru reclamanta B. şi, respectiv, 70.088 de RON daune morale pentru reclamanta C., a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata sumelor suplimentare menţionate, a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentului, decizia recurată este netemeinică şi nelegală. Situaţia premisă pentru exercitarea atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 213/2015 în sarcina Fondului de garantare a asiguraţilor este falimentul unei societăţi de asigurare. Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, în acest caz G. S.A.

Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi Norma ASF nr. 16/2015.

În baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabileşte: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanţă de asigurare şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile FGA, întrucât FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul fată de care se deschide procedura de faliment şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

Totodată, a susţinut că prima instanţă a refuzat să verifice legalitatea şi temeinicia susţinerilor sale - incidenţa procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 142/2016, recurgerea la o procedura standardizată pentru a răspunde la cerinţa de legală de constituire a rezervelor de daună - obligaţie instituită în sarcina Fondului,

În continuare, recurentul a apreciat că nu s-ar putea susţine că Fondul ar fi stabilit în mod arbitrar şi netransparent cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la valorile menţionate în Anexa 1 a Deciziei nr. 142/26.05.216, astfel că nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a acestor daune, având în vedere că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei speciale din cadrul FGA (în lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitatea generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu.

Aşadar, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale si nici este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţă în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru potenţialii creditori de asigurare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe fond, respingerea acţiunii.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce urmează.

În cauza de faţă, prin cererea de despăgubire înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 25.05.2016, intimaţii-reclamanţi au solicitat pârâtului plata daunelor materiale şi morale ca urmare a producerii riscului asigurat, prin decesul victimei H., astfel: către A., tatăl defunctului, suma de 18.829,56 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 431.170,44 RON, cu titlu de daune morale; către B., mama defunctului, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; către C., sora defunctului, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; către D., bunicul defunctului, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; către E., bunica victimei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; către F., bunica victimei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale.

În susţinerea cererii de despăgubire, reclamanţii au învederat că, la data de 26.02.2014, în jurul orelor 14:13, pe DN6 - în direcţia Dr. Tr. Severin, în afara localităţii Simian, Jud. Mehedinţi (km. 333+968), s-a produs accidentul rutier, în urma căruia, a avut loc decesul lui H., aceasta fiind pasager în autoturismul marca x, condusă de către I., înmatriculată sub nr. x, iar conducătorul acestuia, din cauza imprudenţei în manevrarea autoturismului, a intrat, prin virare la stânga, pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca x, înmatriculat sub nr. x, condus de către J..

În urma aceluiaşi eveniment, a decedat şi K., pasager în acelaşi autoturism marca x.

Prin sentinţa penală nr. 1191/04.05.2015, pronunţată de către Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatului I., la pedeapsa închisorii de 3 ani, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

Autovehiculul condus de către acesta era asigurat la G. S.A., conform poliţei RCA seria x/02/X1/SP nr. x, emisă la data de 11.11.2013 şi valabilitate de la data de 12.11.2013 până la data de 11.05.2014.

Prin decizia Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 2034/27.08.2015, s-a dispus închiderea procedurii de redresare, constatarea stării de insolvenţă a societăţii G. S.A. şi solicitarea de intrare în procedura falimentului. Prin sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin respingerea apelului, s-a dispus intrarea societăţii G. S.A. în procedura falimentului.

Întrucât cererea de despăgubire nu a fost soluţionată în decursul a 6 luni, reclamanţii au introdus prezenta acţiune în contencios administrativ, în baza Legii nr. 554/2004, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare.

Prin sentinţa civilă nr. 1227/05.04.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire.

Deşi sentinţa civilă anterior amintită a fost atacată cu recurs, pârâtul a soluţionat, totuşi, cererea de despăgubire, în urma soluţiei pronunţate de către Comisia Specială a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fiind virate în contul fiduciar sumele de 82.643 RON, 84.048 RON, 29.912 RON şi 29.912 RON.

Ulterior virării sumelor de bani, reclamanţilor le-a fost comunicată decizia nr. 10286/20.10.2017, contestată în prezenta cauză.

Prin Sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a anulat parţial decizia nr. 8495/05.08.2016, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 74.903 de RON daune morale pentru reclamantul A., 74.903 de RON daune morale pentru reclamanta B. şi, respectiv, 70.088 de RON daune morale pentru reclamanta C., a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata sumelor suplimentare menţionate, a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a făcut trimitere la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau sunt contradictorii, apreciind că nu este prezentat un raţionament integrat, nefiind verificată legalitatea şi temeinicia susţinerilor sale.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, atât în privinţa daunelor, cât şi a dobânzii acordate, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă exigeneţele legale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru soluţionarea cauzei lor. Acest drept poate fi considerat efectiv numai dacă observaţiile părţilor sunt într-adevăr "ascultate" adică examinate temeinic de către instanţa sesizată (Hotărârea din 19 aprilie 1994, Van de Hurk contra Olandei, par. 59).

Întărind cele menţionate în jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că exigenţa motivării hotărârilor judecătoreşti nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, însă ea presupune totuşi ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei şi Ruiz Torija contra Spaniei).

Contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva întrunirii prevederilor legale pentru stabilirea prejudiciului şi aplicarea dobânzii legale, raportându-se la dispoziţiile 1387 alin. (1) şi art. 1391 din C. civ., la prevederile Legii nr. 213/2015, precum şi la actele de reglementare incidente, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cauză, din probele administrate, a rezultat că pârâtul FGA a acordat daune morale mai mici decât cele evaluate statistic prin Ghidul Fondului de Protecţie al Victimelor Străzii şi, respectiv, prin Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, elaborată de FGA.

Intimaţii-reclamanţi A. (tatăl victimei), B. (mama victimei) şi, respectiv, C. (sora victimei) au făcut dovada unei dureri de o intensitate mare, datorate în primul rând şocului de a se deplasa la locul accidentului, participării la ceremonia de înmormântare, precum şi la toate tradiţiile ce au urmat, fiind foarte afectaţi de moartea rudei apropiate a acestora, durere ce s-a menţinut şi pe parcursul soluţionării prezentei cauze la o intensitate ce necesită o despăgubire substanţială.

Pe cale de consecinţă, prejudiciul nepatrimonial a fost dovedit, precum şi legătura de cauzalitate între accidentul de circulaţie şi acesta - o traumă psihică puternică, care trebuie avută în vedere la determinarea cuantumului total al daunelor morale, ce depăşesc ca întindere nivelul mediu ce poate fi decelat din documentele statistice utilizate de recurentul-pârât.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri precişi/exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorităţii investită cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporţional al despăgubirilor acordate, în raport de consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, precum şi de importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Aşa fiind, se reţine că în mod corect prima instanţă a reţinut că, în principiu, elementele care stau la baza evaluării despăgubirilor băneşti pentru daune morale sunt reprezentate de:

(A) Gravitatea prejudiciului moral - rezultat din durerile fizice şi psihice este reflectată şi poate fi evaluată prin intermediul indicatorului medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale".

(B) Importanţa prejudiciului moral - depinde de valorile nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere, de măsura în care au fost lezate aceste valori şi de intensitatea cu care persoana vătămată a perceput consecinţele vătămării.

(C) Durata menţinerii consecinţelor vătămării - determinată de prezenţa consecinţelor posttraumatice sub forma sechelelor şi a complicaţiilor având legătură cauzal cu accidentul.

(D) Consecinţele prejudiciului pe plan social, familial, perturbările care au apărut în condiţiile de viaţă personală, socială şi profesională a reclamantei, dificultăţile înregistrate în demersul de reintegrare în societate, de redobândire a echilibrului sufletesc.

Din această perspectivă, sunt relevante dispoziţiile art. 1387 alin. (1) din C. civ., care prevăd că în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.

De asemenea, art. 1391 alin. (1) din C. civ. prevede că în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Aşadar, nu pot fi primite susţinerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale, normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară, astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată.

Prin urmare, în raport cu toate probele administrate, instanţa de fond în mod corect a procedat la anularea parţială a deciziei nr. 8495/05.08.2016, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 74.903 de RON daune morale pentru reclamantul A., 74.903 de RON daune morale pentru reclamanta B. şi, respectiv, 70.088 de RON daune morale pentru reclamanta C..

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamanţilor într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat, recurentul-pârât şi-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul părţii la despăgubiri.

Rolul Fondului, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

În fine, se mai reţine că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, aşa încât apare ca necenzurabilă critica părţii din această perspectivă.

În concluzie, reclamanţii fiind îndreptăţiţi în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantumul acordat, prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3939 din 5 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2021.