Exclusive jurisdiction of Courts of Appeal for challenging refusal of immigrant tolerance under specific custody provisions
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the defendant’s exception of lack of material competence and declined jurisdiction to the Bucharest Court of Appeal, leaving the plaintiff's claim of a violated res judicata and Convention rights unadjudicated on the merits at this level. The dispute arose when a foreign national held in public custody challenged an administrative decision refusing him “tolerance” (permission to remain in Romania) after the cessation of escort removal, arguing that the refusal contradicted a final criminal court decision. The court determined that the plaintiff lacked a legal basis to file directly with the ICCJ as a court of first instance, as the specific statutory provision for contesting the refusal of tolerance grants exclusive territorial and material jurisdiction to the court of appeal in whose territory the detention center is located, rather than the supreme court. Relying on Article 106^1(3) of Emergency Ordinance No. 194/2002, which mandates a 5-day appeal period to the competent court of appeal for such administrative refusals, and Articles 131 and 132 of the Code of Civil Procedure regarding competence, the ICCJ established that its jurisdiction is limited to appeals against court of appeal decisions or specific statutory exceptions, which did not apply here, thereby rendering the Bucharest Court of Appeal the proper forum for the initial review of the administrative act.
Legislator headnote
AI generatedart. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 1061 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 248 C. proc. civ; Exclusive jurisdiction of Courts of Appeal for challenging refusal of immigrant tolerance under specific custody provisions: Cum la data formulării cererii - 02.11.2020, reclamantul se afla la Centrul de cazare a străinilor luaţi în custodie publică Otopeni, iar norma de competenţă prevăzută de art. 106 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 instituie o competenţa materială şi teritorială exclusivă în cazul unei cereri de acordare a tolerării, în favoarea curţii de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cererea este Curtea de Apel Bucureşti– secţia contencios administrativ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 februarie 2021
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 02.11.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., cetăţean străin aflat în custodie publică, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, a formulat plângere împotriva adresei nr. x/03.08.2020 emisă de pârât, solicitând să se constate refuzul de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României, conform art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în principal, că prin adresa nr. x/03.08.2020, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie, i s-a comunicat refuzul acordării dreptului de tolerare, pârâtul încălcând autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 151/25.09.2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi Convenţia europeană a drepturilor omului.
2. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 11.12.2020, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a invocat, pe cale de excepţie, necompetenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de dispoziţiile art. 1061 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, solicitând declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; pe fond, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa nr. 257/23.09.2020 a Curţii de Apel Timişoara, prin care fost respinsă contestaţia reclamantului împotriva comunicării nr. x/03.08.2020.
Cu privire la cererile subsidiare formulate de reclamant, pârâtul a invocat excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere referitor la cererea nr. x/10.01.2020, soluţionată pozitiv; excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei nr. x DM/S4/SR/27.01.2020, pentru lipsa plângerii prealabile.
3. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Reclamantul A., cetăţean străin aflat în custodie publică, a învestit Înalta Curte cu o plângere îndreptată împotriva adresei nr. x/03.08.2020 emise de Inspectoratul General pentru Imigrări- Direcţia Migraţie, prin care i s-a respins cererea de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României.
Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002 care prevăd următoarele:
"În cazul în care Inspectoratul General pentru Imigrări, din oficiu sau la solicitarea străinului, constată faptul că nu mai există posibilitatea îndepărtării sub escortă în perioada pentru care a fost instituită măsura custodiei publice, dispune încetarea măsurii luării în custodie publică şi acordarea tolerării. Decizia de respingere a cererii străinului poate fi contestată în termen de 5 zile la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluţioneze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanţei este definitivă."
În conformitate cu prevederile art. 106 1 din O.U.G. nr. 194/2002:
"Acordarea tolerării
(1) Inspectoratul General pentru Imigrări acordă, din oficiu sau la cerere, tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, străinilor care nu au drept de şedere şi care, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.
(2) Reprezintă motive obiective în sensul alin. (1) următoarele situaţii:
a) străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 15 alin. (1) privind nepermiterea ieşirii din România şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru acordarea unui drept de şedere;
b) măsura custodiei publice dispusă împotriva străinului a încetat fără ca străinul să fie îndepărtat sub escortă;
c) prezenţa temporară pe teritoriul României a străinului este cerută de interese publice importante. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea autorităţilor sau a instituţiilor publice;
d) străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 82 alin. (1) privind interzicerea returnării, dar nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere temporară;
e) străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 96 alin. (1) privind suspendarea executării obligaţiei de returnare;
f) îndepărtarea sub escortă nu poate fi executată în termen de 24 de ore de la depistarea străinului şi există indicii temeinice că nu se impune ca acesta să fie luat în custodie publică;
g) Inspectoratul General pentru Imigrări constată că imposibilitatea temporară de a părăsi România este determinată de alte împrejurări, independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate.
(3) Neacordarea tolerării de către Inspectoratul General pentru Imigrări poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanţa se pronunţă în termen de 30 de zile, hotărârea instanţei fiind definitivă."
(4) Procurorul, prin ordonanţă, sau, după caz, instanţa, prin încheiere, acordă tolerarea atunci când există motive serioase să se considere că un străin care nu are drept de şedere este victimă a traficului de fiinţe umane şi prezenţa acestuia pe teritoriul României este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal."
Prin sentinţa nr. 1027/27.10.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII- a contencios administrativ a admis cererea reclamantului Inspectoratul General pentru Imigrări şi a dispus prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică, în mod excepţional, prin extindere, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de 28.10.2020 faţă de cetăţeanul nigerian, A., fără documente de călătorie, aflat la Centrul de cazare a străinilor luaţi în custodie publică Otopeni.
Cum la data formulării cererii - 02.11.2020, reclamantul se afla la Centrul de cazare a străinilor luaţi în custodie publică Otopeni, iar norma de competenţă prevăzută de art. 106 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 instituie o competenţa materială şi teritorială exclusivă în cazul unei cereri de acordare a tolerării, în favoarea curţii de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cererea este Curtea de Apel Bucureşti– secţia contencios administrativ.
Susţinerea reclamantului, în sensul că cererea de faţă este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de fond, este lipsită de suport legal.
Potrivit art. 97 alin. (1)- (4) din C. proc. civ., competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale.
Or, cererea dedusă judecăţii nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluţionate, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. raportat la art. 106 1 din O.U.G. nr. 194/2002, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi va declina competenţa de soluţionare a plângerii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, la Curtea de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări.
Declină competenţa de soluţionare a plângerii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, la Curtea de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2021.