Administrative petition delay: no actionable harm absent causality to legitimate interest

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.02.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii, solicitând obligarea pârâtului să răspundă cererii sale trimise prin poştă la data de 15.11.2017; stabilirea unui termen de răspuns pentru Ministerul Sănătăţii şi obligarea acestuia la plata amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului să-i acorde despăgubiri morale si materiale pentru necomunicarea răspunsului la cererea sa din data de 15.11.2017, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3932 din 4 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii;

- a obligat pârâtul să răspundă la toate capetele cererii trimise de reclamantă prin poştă la data de 15.11.2017, în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, iar în caz de neexecutare a obligaţiei, se aplică conducătorului autorităţii pârâte o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu ziua următoare celei în care se împlineşte termenul de 30 zile şi până la data îndeplinirii obligaţiei;

- a respins în rest acţiunea;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, recurentul -pârât arată că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că până la data pronunţării sentinţei atacate autoritatea pârâtă nu a răspuns cererii reclamantei depusă prin poştă la data de 15 noiembrie 2017.

Astfel, cererea reclamantei a fost înregistrată sub nr. x la data de 21.11.2017, iar Ministerul Sănătăţii a transmis reclamantei răspunsul nr. x/21.03.2018. În acest sens, recurentul a ataşat la dosar răspunsul întocmit de Direcţia management şi structuri sanitare nr. 63775/15.03.2018 şi borderoul poştal, la poz. 10 fiind menţionată trimiterea nr. 63775/21.03.2018 pe numele A., reclamanta în cauză.

În raport de aceste împrejurări, apreciază că nu se poate reţine în cauză încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul -pârât a reiterat excepţia lipsei de interes a cererii reclamantei adresate Ministerului Sănătăţii în anul 2017, referitoare la salarizarea în anul 2011 a personalului din Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, instituţie deconcentrată a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Interesul unei astfel de cererei nu este actual întrucât Ministerul Sănătăţii, autoritate publică centrală, nu are în subordine Casa Judeţeană de Pensii Botoşani.

Recurentul-pârât a criticat sentinţa şi sub aspectul prematurităţii dispoziţiei instanţei privind obligarea conducătorului autorităţii publice pârâte la plata unei amenzii în cuantum de 20% din salariul minim pe economie în caz de neexecutare a obligaţiei, prin raportare la incidenţa prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât a depus în copie răspunsul la petiţia intimatatei reclamante întocmit de Direcţia management şi structuri sanitare nr. 63775/15.03.2018 şi borderoul de corespondenţă din data de 21.03.2018.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele în continuare arătate.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca petit principal nesoluţionarea în termen legal a unei cereri adresate Ministerului Sănătăţii, acţiune circumscrisă prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită în art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege ca fiind faptul de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la primirea cererii, dacă prin lege specială nu se prevede un alt termen.

Această definiţie cuprinsă în legea – cadru a contenciosului administrativ corespunde prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, care impun autorităţilor şi instituţiilor publice sesizate, "obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă".

În speţă, intimata-reclamantă a adresat intimatului-pârât o petiţie, expediată prin poştă la data de 15.11.2017, prin care a solicitat informaţii privind salarizarea în anul 2011 pentru medicii experţi asigurări sociale, respectiv posibilitatea cumulului sporului de condiţii deosebite expertiză de 10% cu sporul de condiţii vătămătoare de 10% prevăzute de Regulamentul din 26.05.2010 la Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 547/2010.

Este adevărat că în dosarul primei instanţe nu există dovezi nemijlocite ale comunicării către intimata-reclamantă a unui răspuns la petiţia înregistrată sub nr. x/21.11.2017, dar din înscrisurile noi depuse la dosarul de recurs rezultă că, anterior pronunţării sentinţei atacate, Ministerul Sănătăţii- Direcţia management şi structuri sanitare a emis un răspuns la petiţie, materializat prin adresa nr. x/21.03.2018, pe care l-a expediat prin poştă la adresa intimatei-reclamante, conform borderoului de corespondenţă nr. 1/21.03.2018.

Într-adevăr, adresa nr. x/21.03.2018 nu se încadrează în termenul de 30 de zile prevăzut în art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 şi art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Dar în condiţiile în care, pe parcursul soluţionării cauzei, autoritatea publică sesizată a formulat răspunsul către petiţionar şi a efectuat demersuri pentru expedierea acestuia prin poştă, motivele nepredării corespondenţei către destinatar fiind străine de o conduită culpabilă a expeditorului, instanţa de fond în mod greşit a constatat temeinicia primul capăt de cerere, vizând tocmai formularea şi comunicarea răspunsului.

În ceea ce priveşte conţinutul răspunsului, contrar celor susţinute de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că autoritatea publică a analizat în mod sintetic toate problemele sesizate. Or, în spiritul prevederilor legii contenciosului administrativ, un răspuns nefavorabil sau care nu corespunde aşteptărilor petiţionarului nu ar putea fi calificat drept refuz nejustificat de rezolvare a cererii decât dacă probele cauzei ar conduce la concluzia că puterea discreţionară a autorităţii publice a fost exercitată abuziv ori disproporţionat, contrar scopului legii.

Prin urmare, în raport cu circumstanţele concrete ale cauze, Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 şi ale art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Corelarea acestor dispoziţii legale cu întregul context normativ în care se exercită dreptul la acţiune al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conferă consistenţă criticilor recurentului-pârât, în condiţiile în care, din probele administrate, nu a rezultat un efect vătămător care să se fi aflat în legătură de cauzalitate cu întârzierea în formularea răspunsului ministerului. în contenciosul administrativ subiectiv, conduita culpabilă a autorităţii publice este sancţionată doar în măsura în care are ca efect o lezare a reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim.

În raport de această concluzie, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici invocate de recurent.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare pe fond, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 3932 din 4 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2021.