Suspended appeal upheld as unfounded; claimant retains reinstatement option
Legislator summary
AI generatedThe high court rejected the claimant's appeal as unfounded, upholding the lower court's suspension of the case. The claimant had challenged a magistrate council decision and sought appointment as a judge, but the appeal court had suspended proceedings under civil procedure rules when neither party appeared at the hearing. The high court found the suspension was mandatory because no written request for judgment in absentia was filed, and the claimant's alleged email submission was not made through the officially designated channel. The claimant retains the option to request reinstatement of the case under the relevant civil procedure provision.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 223 alin. (3) C. proc. civ, art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, art. 415 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Suspended appeal upheld as unfounded; claimant retains reinstatement option: The claimant had challenged a magistrate council decision and sought appointment as a judge, but the appeal court had suspended proceedings under civil procedure rules when neither party appeared at the hearing. The high court found the suspension was mandatory because no written request for judgment in absentia was filed, and the claimant's alleged email submission was not made through the officially designated channel. The claimant retains the option to request reinstatement of the case under the relevant civil procedure provision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive order.
Full text
Şedinţa publică din data de 04 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23.08.2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, constatarea nelegalităţii Hotărârii nr. 989/20.12.2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi anularea acesteia conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, desfiinţarea Hotărârii nr. 1143/25.06.2019 pronunţae de secţia de Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi admiterea cererii de numire în funcţia de judecător la Judecătoria Ploieşti.
2. Încheierea instanţei de fond
Prin încheierea din data de 20 iulie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea încheierii şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecării cauzei.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că judecătorul nu a observat răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă, prin care s-a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., transmis pe adresa de e-mail a gredierului de şedinţă, x@x.ro, împreună cu alte documente, solicitate prin citaţia emisă în data de 30.10.2019, a cărei primire a confirmat-o în data de 5.11.2019.
Astfel, în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile anterior menţionate, reţinându-se că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
4. Apărările formulate de intimat
Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a încheierii primei instanţe.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."
Din configuraţia textului legal citat, rezultă aceste dispoziţii au caracter imperativ, iar nu facultativ. Măsura de suspendare a judecăţii se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua procedura judiciară, prezumţie dedusă din faptul neprezentării părţilor la termenul de judecată la care au fost legal citate şi din inexistenţa la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.
De asemenea, la instituirea acestei măsuri legiuitorul a avut în vedere şi necesitatea respectării dreptului la apărare al părţilor şi a principiului contradictorialităţii procesului civil.
Conform dispoziţiilor art. 223 alin. (3) C. proc. civ., judecata cauzei nu este împiedicată chiar dacă părţile litigante, legal citate, lipsesc, însă cel puţin una dintre ele a cerut, în scris, judecata cauzei în absenţa lor.
Verificând dosarul curţii de apel, Înalta Curte constată că niciuna din părţi nu s-a prezentat la strigarea dosarului de la termenul de judecată din 20 iulie 2020 şi nici nu a fost depus vreun act de procedură în cuprinsul căruia să fie inserată menţiunea solicitării de judecare a cauzei în lipsă.
Mai mult decât atât, pentru termenul de judecată din data de 20.07.2020, la dosar se regăsesc doar note scrise şi memoriu prin care se invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 şi nu răspuns la întâmpinare şi alte înscrisuri, pretins a fi transmise prin e-mail la adresa grefierului de şpedinţă.
Dispoziţiile C. proc. civ. permit transmiterea actelor de procedură către instanţă prin scrisoare recomandată, serviciu de curierat rapid, fax sau e-mail, iar datele de contact şi persoanele/compartimentele cu atribuţii în primirea şi înregistrarea acestor acte de procedură sunt informaţii de interes public puse la dispoziţia celor interesaţi prin publicare pe www.x.ro.
Din verificarea secţiunii aferente Curţii de Apel Bucureşti se observă că aceasta a publicat anunţul conform căruia "Toate mesajele cu referire la dosarele aflate pe rolul secţiilor Curţii de Apel Bucureşti vor fi adresate exclusiv pe adresele de e-mail sau la numerele de fax corespunzătoare secţiei pe rolul căreia se află dosarul sau în care aveţi calitatea de parte, aşa cum sunt indicate în tabelul următor: secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal".
Pretinsa transmitere a înscrisurilor invocate, pe o altă cale decât cea indicată în mod oficial, nu poate produce efectele juridice urmărite, cu atât mai mult cu cât aceste înscrisuri nu se regăsesc la dosar.
Pe de altă parte, nu se poate vorbi despre o îngrădire a accesului la justiţie, întrucât chiar şi nereţinându-se existenţa unor impedimente în luarea măsurii suspendării, recurenta are posibilitatea formulării unei cereri de repunere pe rol a cauzei în condiţiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia judecata cauzei se reia "prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor", manifestare de voinţă ce ar fi acordat un plus de celeritate soluţionării pricinii.
Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 20 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2021.