Eligibility of EU-funded project expenses incurred on the final implementation date under contractual duration rules and public holiday exclusions

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cu nr. x/2016, prin declinare de la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, anularea deciziei nr. 18343/17.11.2015 prin care Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţionala – Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale a respins în parte cererea de rambursare a cheltuielilor aferente proiectului "Îmbunătăţirea calităţii lucrărilor de consultanţă financiară" – SMIS 43833; anularea Deciziei emise de MCSI – OIPSI cu nr. 2785/25.03.2016; obligarea pârâtei la plata sumei de 6621,89 RON – reprezentând cheltuieli executate in cadrul proiectului "Îmbunătăţirea calităţii lucrărilor de consultanta financiara" – SMIS 43833, proiect cofinanţat în cadrul Programului Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013 (POSCCE 2007-2013), la plata de dobânzi de întârziere pentru rambursarea cheltuielilor aferente proiectului şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4630 din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată.

A fost admisă acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Au fost anulate Decizia nr. 18343/17.11.2015 şi 2785/25.03.2016 emise de pârâte.

Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 6621,89 RON reprezentând cheltuieli executate în cadrul Proiectului, către reclamantă, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 17.11.2015 şi până la data restituirii efective.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

3.1 Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond, în mod eronat, prin raportare la prevederile Codului Comercial, a considerat că data de 2 mai, zi liberă legală potrivit H.G. nr. 243/2011, nu a putut fi luată în considerare, deşi, potrivit Codului Comercial, Statul nu poate avea calitatea de comerciant, iar părţile semnatare ale contractului de finanţare erau strict legate de prevederile contractuale semnate.

A menţionat recurentul că, în urma analizării cererii de rambursare, s-a constatat că toate facturile cuprinse în aceasta sunt în afara perioadei de implementare a proiectului, în raport de data încheierii acestuia reieşind că ultima zi pentru implementarea proiectului este 02.11.2014, iar nu 04.11.2014, cum în mod eronat a calculat beneficiarul.

Astfel, beneficiarul nu a respectat condiţiile impuse prin art. 4 alin. (6) din contractul de finanţare nr. x/29.04.2014, care prevăd că, pentru a fi eligibile, toate cheltuielile trebuie realizate (facturate de beneficiar şi plătite) în perioada de implementare prevăzută la art. 2 din contract.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond în mod eronat, înlăturarea sumei de 7161,89 RON are ca fundament neeligibilitatea acesteia prin prisma dispoziţiilor din contractul de finanţare, dar şi a celor prevăzute la art. 2 din H.G. nr. 759/2007.

3.2 Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare: în principal admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea acţiunii faţă de recurent ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză; în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare, recurentul a arătat că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât acţiunea în contencios administrativ poate fi exercitată doar împotriva autorităţii publice care, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, a produs o vătămare a unui drept sau interes legitim, neavând relevanţă în cauză trimiterea generică pe care instanţa de fond o face la legislaţia specifică fondurilor structurale.

În cauză, Ministerul Fondurilor Europene are calitate de Autoritate de Management şi nu este emitentul actelor administrative contestate în cauză, iar Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de Organism Intermediar, a încheiat în numele şi pentru MFE contractul de finanţare, revenindu-i obligaţiile instituite la art. 14 din acordul de delegare nr. 504/12.02.2008.

În ceea ce priveşte fondul recursului, recurentul a arătat că instanţa de fond, în interpretarea art. 2 din contractul de finanţare, a apreciat că data implementării proiectului este 04.11.2014, iar nu 02.11.2014, interpretare nelegală, având în vedere că data încheierii contractului de finanţare este 29.04.2014. Instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor H.G. nr. 243/2014 la calcularea perioadei de implementare a contractului de finanţare, întrucât ziua de 2 mai 2014 a fost stabilită liberă doar pentru salariaţii din sectorul public, fără nicio altă condiţie impusă faţă de eventualele termene rezultate din derularea contractelor de finanţare.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, suma de 7161,89 RON are ca fundament neeligibilitatea acesteia prin prisma dispoziţiilor din contractul de finanţare, dar şi a celor prevăzute la art. 2 din H.G. nr. 759/2007. În consecinţă, nici suma de 6621,89 RON cheltuieli de executare nu poate fi datorată către reclamantă, ţinând seama că legalitatea notificării nu poate fi apreciată prin raportare la H.G. nr. 243/2014, în baza căreia instanţa de fond a calculat perioada de implementare a contractului de finanţare.

În ceea ce priveşte obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale calculate de la 17.11.2015 şi până la data restituirii efective, a solicitat recurentul să se constate că nici aceasta nu este datorată, în baza principiului accesorium sequitur principale. Totodată, intimata-reclamantă nu este îndreptăţită la plata dobânzii legale aferente unei sume acordate din fonduri europene, raportat la prevederile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care în cauză nu este dovedită o culpă a pârâţilor.

A menţionat recurentul că argumentul instanţei de fond în sensul că nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu în bugetul Uniunii Europene este lipsit de fundament juridic, întrucât nu este necesară o identificare a prejudiciului, ţinând seama că producerea însăşi a unei abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate, inclusiv a unei abateri care nu are un impact financiar precis, este de natură să afecteze interesele financiare ale Uniunii şi conduce la retragerea sprijinului financiar obţinut, fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON, recurentul a solicitat să se dispună înlăturarea acestei obligaţii, raportat la principiul accesorium sequitur principale. Totodată, măsura obligării celor doi pârâţi este lipsită de fundament legal, de vreme ce instanţa de fond nu a indicat care ar fi temeiul răspunderii solidare şi nici nu a indicat care este raportul juridic dintre reclamantă şi pârât sau între cei doi pârâţi, respectiv care este culpa MFE.

4. Apărările intimatei

Intimat-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 18343/17.11.2015 prin care Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţionala – Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale a respins în parte cererea de rambursare a cheltuielilor aferente proiectului "Îmbunătăţirea calităţii lucrărilor de consultanţă financiară" – SMIS 43833; anularea Deciziei emisă de MCSI – OIPSI cu nr. 2785/25.03.2016; obligarea pârâtei la plata sumei de 6621,89 RON – reprezentând cheltuieli executate in cadrul proiectului "Îmbunătăţirea calităţii lucrărilor de consultanta financiara" – SMIS 43833, proiect cofinanţat în cadrul Programului Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013 (POSCCE 2007-2013), la plata de dobânzi de întârziere pentru rambursarea cheltuielilor aferente proiectului menţionat anterior şi la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurenţii au formulat o serie de critici întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a arătat că instanţa de fond, în mod eronat, prin raportare la prevederile Codului Comercial, a considerat că data de 2 mai, zi liberă legală potrivit H.G. nr. 243/2011, nu a putut fi luată în considerare, deşi, potrivit Codului Comercial, Statul nu poate avea calitatea de comerciant, iar părţile semnatare ale contractului de finanţare erau strict legate de prevederile contractuale semnate.

A menţionat recurentul că, în urma analizării cererii de rambursare, s-a constatat că toate facturile cuprinse în aceasta sunt în afara perioadei de implementare a proiectului, în raport de data încheierii acestuia reieşind că ultima zi pentru implementarea proiectului este 02.11.2014, iar nu 04.11.2014, cum în mod eronat a calculat beneficiarul.

Astfel, beneficiarul nu a respectat condiţiile impuse prin art. 4 alin. (6) din contractul de finanţare nr. x/29.04.2014, care prevăd că, pentru a fi eligibile, toate cheltuielile trebuie realizate (facturate de beneficiar şi plătite) în perioada de implementare prevăzută la art. 2 din contract.

Cu privire la acelaşi aspect, recurentul Ministerul Fondurilor Europene a arătat că instanţa de fond, în interpretarea art. 2 din contractul de finanţare, a apreciat că data implementării proiectului este 04.11.2014, iar nu 02.11.2014, interpretare nelegală, având în vedere că data încheierii contractului de finanţare este 29.04.2014. A apreciat că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor H.G. nr. 243/2014 la calcularea perioadei de implementare a contractului de finanţare, întrucât ziua de 2 mai 2014 a fost stabilită liberă doar pentru salariaţii din sectorul public, fără nicio altă condiţie impusă faţă de eventualele termene rezultate din derularea contractelor de finanţare.

A mai susţinut recurentul Ministerul Fondurilor Europene că suma de 7161,89 RON are ca fundament neeligibilitatea acesteia prin prisma dispoziţiilor din contractul de finanţare, dar şi a celor prevăzute la art. 2 din H.G. nr. 759/2007.

Înalta Curte, analizând sentinţa instanţei de fond prin prisma criticilor expuse de recurenţi, constată că aceştia se află în eroare. Astfel, la fila x din sentinţa de fond, ultimul paragraf, se constată că a fost reluată de către instanţa de fond poziţia părţii reclamante, fiind clar specificat: "reclamanta susţinând că Contractul de finanţare nr. x/29.04.2014 a fost semnat si primit în data de 30.04.2014, însă având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) şi H.G. nr. 243/2014 pentru stabilirea zilei de 2 mai 2014 ca zi libera, iar data începerii implementării proiectului este de 3 zile de la data semnării si intrării in posesie a contractului de către ambele părţi (respectiv 30.04.2014), atunci data începerii derulării proiectului/contractului ar fi 03.05.2014 şi cum aceasta zi este o zi nelucrătoare, conform prevederilor Codului Comercial, contractul ar intra in vigoare din prima zi lucrătoare, respectiv 05.05.2014. Prin urmare,toate cheltuielile respinse si declarate neeligibile ca fiind realizate in afara perioadei de implementare, mai puţin cheltuielile cu abonamentul de internet broadband, au fost realizate in 04.11.2014, respectiv in ultima zi din perioada de implementare a proiectului."

Raţionamentul propriu-zis al instanţei de fond este expus la fila x din sentinţa de fond, în cuprinsul acestuia nefăcându-se vreo referire la data 2 mai invocată de recurenţi şi cu privire la care aceştia au formulat critici în cuprinsul cererilor de recurs. În aceste condiţii, nu pot fi reţinute susţinerile în sensul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor H.G. nr. 243/2014 la calcularea perioadei de implementare a contractului de finanţare, întrucât nu s-a raportat la aceste dispoziţii legale, ci doar a prezentat punctul de vedere al autorităţii pârâte, iar apoi şi pe cel al reclamantei, preliminar expunerii propriului raţionament.

Astfel, instanţa de fond, analizând conţinutul contractului de finanţare, a apreciat în mod corect următoarele:

- Conform art. 2 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. x/29.04.2014: "Contractul intră în vigoare în termen de trei zile de la data semnării de către ambele părţi."

- Data semnării de către ambele părţi este 29.04.2014;

- Conform art. 2 alin. (5): "Termenele si duratele stabilite in prezentul Contract curg fără luarea în calcul a zilei când au început, dar cu luarea in calcul a zilei când se sfârşesc."

- Potrivit art. 2 alin. (1) şi (5), data intrării în vigoare este de trei zile calculate de la 30.04.2014, rezultând că contractul intra în vigoare în termen de trei zile, deci cel mai târziu la 03.05.2014, la sfârşitul zilei;

- Conform art. 2 alin. (3): "Perioada de implementare a Proiectului este de 6 luni şi reprezintă intervalul de timp în care beneficiarul trebuie să finalizeze toate activităţile proiectului. (…)"

- Termenul de şase luni de la data intrării în vigoare, respectiv de la 03.05.2014, începe să se calculeze de la 04.05.2014, inclusiv, sfârşindu-se în mod corespunzător la 04.11.2014.

De altfel, urmărind raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte constată că, la calculul ambelor termene (cel de trei zile, respectiv cel de şase luni), aceasta a avut în vedere conţinutul contractului de finanţare, inclusiv art. 2 alin. (5), care, după cum s-a arătat anterior, prevede faptul că "termenele si duratele stabilite în prezentul Contract curg fără luarea în calcul a zilei când au început, dar cu luarea in calcul a zilei când se sfârşesc."

Prin urmare, nu sunt întemeiate susţinerile recurenţilor privind încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 4 alin. (6) din contractul de finanţare şi ale art. 2 din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale. Având în vedere modalitatea corectă de stabilire a perioadei de implementare a proiectului ca fiind 04.05.2014-04.11.2014, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că facturile emise în 04.11.2014 erau în ultima zi de implementare a proiectului, astfel că în mod greşit autoritatea pârâtă nu le-a luat în considerare şi a apreciat cheltuiala neeligibilă. În consecinţă, în mod corect s-a stabilit că pârâtele datorează suma de 6621,89 RON cheltuieli executate în cadrul proiectului, precum şi dobânda legală calculată de la 17.11.2015 şi până la data restituirii efective.

În aceste condiţii, sunt neîntemeiate susţinerile recurentului Ministerul Fondurilor Europene privind faptul că intimata-reclamantă nu ar fi îndreptăţită la plata dobânzii legale aferente unei sume acordate din fonduri europene, acesta invocând inexistenţa culpei pârâţilor şi faptul că suma pretinsă nu ar fi legal datorată către reclamantă, fiind o cheltuială neeligibilă.

A mai susţinut recurentul Ministerul Fondurilor Europene că argumentul instanţei de fond în sensul că nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu în bugetul Uniunii Europene este lipsit de fundament juridic, arătând acesta că nu este necesară o identificare a prejudiciului, ţinând seama că producerea însăşi a unei abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate, inclusiv a unei abateri care nu are un impact financiar precis, este de natură să afecteze interesele financiare ale Uniunii şi conduce la retragerea sprijinului financiar obţinut, fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului Uniunii Europene.

Înalta Curte reţine că, astfel cum chiar partea a arătat, este necesar să se constate producerea unei abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate. În situaţia în care această condiţie nu este îndeplinită, astfel cum în mod corect a constatat instanţa de fond, respectiv nefiind făcută dovada îndeplinirii condiţiilor legale şi comunitare pentru a se putea declara beneficiul neeligibil, înseamnă că nu a existat o neregulă în derularea contractului şi astfel nici nu s-a făcut dovada unui prejudiciu creat fondurilor UE sau contribuţiei naţionale.

În ceea ce priveşte susţinerea Ministerului Fondurilor Europene referitoare la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, respectiv înlăturarea acestei obligaţii raportat la principiul accesorium sequitur principale, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, instanţa de fond aplicând în mod corect prevederile art. 451-453 din C. proc. civ. şi obligând în mod corect pârâtele căzute în pretenţii, potrivit cu poziţia lor în proces, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON, acestea constând în contravaloare taxă judiciară de timbru, achitată de reclamantă potrivit dovezilor depuse la dosarul Tribunalului Bucureşti.

A mai susţinut recurentul Ministerul Fondurilor Europene că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene este nelegală, întrucât acest pârât, în prezent Ministerul Fondurilor Europene, nu este emitentul actelor a căror anulare se solicită în prezenta cauză, acestea fiind emise de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în calitate de Organism Intermediar pentru promovarea Societăţii Informaţionale.

Susţinerile recurentului sunt neîntemeiate, având în vedere că instanţa de fond nu a reţinut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în prezent Ministerul Fondurilor Europene, în considerarea calităţii sale de emitent al actelor administrative, ci în calitatea sa de autoritate de management responsabilă pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor delegate prin actul adiţional nr. x la acordul de delegare nr. 504/12.02.2008.

Astfel cum şi recurentul arată în cuprinsul cererii de recurs şi cum corect a reţinut instanţa de fond, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de Organism Intermediar a încheiat în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene contractul de finanţare, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice".

Potrivit acordului de delegare nr. 504/12.02.2008 şi actului adiţional nr. x, s-a convenit ca OI să exercite unele atribuţii specifice gestionării Axei prioritare III, Autoritatea de Management rămânând în continuare responsabilă pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor delegate, precum şi a operaţiunilor finanţate prin instrumentele structurale.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt fondate motivele invocate de recurenţi, instanţa de fond realizând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale împotriva sentinţei civile nr. 4630 din 28 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale împotriva sentinţei civile nr. 4630 din 28 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 04 februarie 2021.