Restitution denial upheld for 1926 expropriated properties outside Ordinance 94/2000 scope; appeal quashed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30 iunie 2017, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 6887/13 aprilie 2017 a Comisei Speciale de Retrocedare, privind soluţionarea dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x noiembrie 2005, prin care a solicitat, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, retrocedarea imobilelor situate în comuna Hidişelu de Sus, judeţul Bihor, înscrise în Cartea funciară nr. x a localităţii Hidişelu de Sus, nr. topo. 0, judeţul Bihor, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 100/CA/2018 din 05 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, precum şi cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului

În motivarea recursului, a arătat că sentinţa de fond, prin conţinutul său, îndeplineşte condiţia discriminării directe pe motive de religie, discriminare care este interzisă, potrivit dreptului Uniunii.

Practica instanţei de fond în litigiul de faţă a fost în mod clar în sensul că reclamantul să fie tratat mai puţin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situaţie asemănătoare o altă persoană şi nu există nici un motiv de îndoială cu privire la seriozitatea discriminării religioase.

În ceea ce priveşte lipsa de motivare, a arătat recurenta că instanţa nu prezintă nici un argument juridic precis în susţinerea celor reţinute. Pe baza obligaţiilor internaţionale ce revin României, în temeiul art. 9 din Cartă, instanţa de fond ar fi trebuit să aplice ratione materiae al ordonanţei de clasare din 31.01.2017 în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Sarcina probei îi revine organului de stat care a emis Decizia nr. 6887/13.04.2017, acesta fiind obligat să demonstreze necesitatea măsurilor respective. Sentinţa instanţei de fond încalcă dreptul intern naţional, cât şi pe cel european comunitar, în contextul în care respectarea statului de drept este una dintre valorile primare pe care se sprijină Uniunea.

A mai arătat recurenta că argumentul instanţei de fond potrivit căruia imobilul a trecut în proprietatea statului român în anul 1926 este lipsit de temei legal şi străin de natura pricinii. În speţă, este de necontestat că dreptul de proprietate asupra imobilului din care face parte imobilul înscris iniţial în Cartea Funciară a localităţii Hidişelul de Sus este intabulat pe numele recurentei. Recurenta a arătat că a devenit proprietar în condiţiile prevăzute de lege, a fost înscrisă ca primus în cartea funciară nr. x a comunei Hidişelul de Sus şi, cât timp nu s-a dovedit contrariul, Statul este cel care pretinde în mod nemotivat, ilegal şi abuziv că este proprietar.

Recurenta a mai invocat dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie şi a precizat că Primăria Comunei Hidişelul de Sus nu a respectat principiul legalităţii în prezenta cauză, precum şi pe cele ale Directivei Consiliului 2000/43/CE/29.06.2000 pentru implementarea principiului tratamentului egal al persoanelor, indiferent de originea etnică sau rasială şi ale Tratatului privind crearea Comunităţii Europene, art. 13, 21 şi 22.

A arătat recurenta că judecătorul trebuie să tranşeze litigiile prin aplicarea normei de drept incidente, nefiindu-i permis să statueze pe cale de norme generale şi reglementare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul contradictorialităţii trebuie să primeze atunci când se pune problema cunoaşterii observaţiilor, pieselor dosarului în legătură cu aspecte ce ţin de fondul cauzei, iar publicitatea trebuie să beneficieze de maximul de garanţii procesuale atunci când este vorba de discutarea unor aspecte de ţin de restitutio in integrum.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că niciuna dintre criticile aduse sentinţei nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, a arătat că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezultă că imobilul a intrat în proprietatea statului român în 1926, astfel că această dată excedează perioadei de referinţă prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, şi anume 6.03.1945-22.12.1989.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 6887/13 aprilie 2017 a Comisei Speciale de Retrocedare, privind soluţionarea dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x noiembrie 2005, prin care a solicitat, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, retrocedarea imobilelor situate în comuna Hidişelu de Sus, judeţul Bihor, înscrise în Cartea funciară nr. x a localităţii Hidişelu de Sus, nr. 0, judeţul Bihor.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de fond a respectat principiile motivării hotărârii, precum şi garanţiile care configurează dreptul la un proces echitabil, considerentele sentinţei fiind structurate uniform, cu menţionarea şi examinarea efectivă a argumentelor părţilor.

Judecătorul fondului a explicat în mod convingător că imobilul în litigiu nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că preluarea acestuia în proprietatea statului a avut loc în anul 1926, aflat în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susţinut recurenta că instanţa de fond nu a prezentat nici un argument juridic în susţinerea celor reţinute şi că argumentul potrivit căruia imobilul solicitat a trecut în proprietatea statului român în anul 1926 este lipsit de temei legal şi străin de natura pricinii.

În exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii care formează obiectul recursului de faţă, Înalta Curte nu identifică aspecte referitoare la inserarea unor argumente străine de natura pricinii sau alte carenţe ale unei motivări neadecvate cauzei, reţinând că, astfel cum au fost redate considerentele ce au condus la formarea raţionamentului logico-juridic avut în vedere la pronunţarea soluţiei, au fost respectate cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1), lit. b) din C. proc. civ.. Argumentul la care a făcut referire recurenta-reclamantă este unul pe care în mod corect l-a examinat instanţa de fond, în vederea verificării condiţiei de fost proprietar al imobilului solicitat spre retrocedare, anterior perioadei vizate de O.U.G. nr. 94/2000, nefiind, aşadar, străin de natura pricinii.

Alegaţiile recurentei-reclamante privind discriminarea sa pe motiv că face parte dintr-o minoritate religioasă sunt lipsite de consistenţă factuală şi juridică, întrucât nu se regăseşte niciun element de discriminare în analiza condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune retrocedarea unui bun în procedura reglementată de O.U.G. nr. 94/2000. În absenţa oricărui criteriu de diferenţiere a aspectelor cercetate în legătură cu pretinsa nelegalitate a Deciziei nr. 6887/13 aprilie 2017, în funcţie de apartenenţa religioasă a Prepoziturii Ordinului Canonic Premonstratens, se reţine că verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute în actul normativ ce legiferează această procedură de retrocedare este una bazată pe interpretarea şi aplicarea normelor legale incidente, indiferent de apartenenţa religioasă a titularului cererii.

Abuzul de putere la care face referire recurenta-reclamantă, în criticile aduse sentinţei atacate, nu poate fi reţinut, în condiţiile în care nu s-a făcut nicio dovadă a relei credinţe a judecătorului cauzei în exercitarea atribuţiilor sale conferite de legi şi regulamente, soluţia pronunţată fiind expresia unui raţionament logico-juridic clar exprimat, în care reţinerile factuale au fost corect încadrate în dispoziţii legale aplicabile cauzei.

În privinţa criticilor referitoare la menţinerea actului administrativ atacat în urma controlului de legalitate exercitat de către prima instanţă, se confirmă soluţia recurată, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, analizând cuprinsul CF nr. x, Hidişelul de sus, la data de 22.11.1926 sub nr. x în baza încheierii date de Comisia de ocol rural Oradea, pentru reforma agrară, sub nr. R.A. 30/1926 şi a schiţei, imobilele de sub AI x se abnotează şi parcelele cu nr. topo x se dezmembrează în parcele noi cu nr. topo x, apoi parcelele cu nr. topo x se transnotează în coala CF nr. x în favoarea Statului Român iar parcelele cu nr. topo x se renotează sub nr. x.

În CF nr. x, Hidişelul de sus, A) Foaia de posesiune, se regăsesc parcelele cu nr. topo x iar la B) Foaia de proprietate, se menţionează: "intrat la 22.11.1926, nr. x, în baza încheierii date de Comisia de ocol rural Oradea, la 19 noiembrie 1926, şi a schiţei, se intabulează dreptul de proprietate, asupra imobilelor transmutate din coala CF nr. x, aici sub nr. de ordine AI 1-3 şi II 1-9, cu titlu de drept de expropriere în favoarea Statului Român.

Astfel, prin încheierea de carte funciară nr. x/1926, imobilele au trecut în proprietatea statului român.

Având în vedere că următoarele menţiuni din CF nr. x sunt efectuate în anul 1994, în lipsa unor menţiuni ulterioare datei de 22 noiembrie 1926, de revenire a proprietăţii expropriate în patrimoniul reclamantei, în mod corect a reţinut instanţa de fond că imobilele solicitate a fi restituite în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 au trecut în proprietatea Statului Român în anul 1926, ca urmare a exproprierii.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, în limitele competenţei instanţei de contencios administrativ de a cenzura modul în care autoritatea publică a respectat prevederile O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte constată legalitatea deciziei nr. 6887/13.04.2017, întrucât cererea de retrocedare formulată de recurentă nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, imobilul fiind preluat în proprietatea Statului Român în afara perioadei de referinţă a actului normativ precizat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir împotriva sentinţei nr. 100/CA/2018 din 05 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir împotriva sentinţei nr. 100/CA/2018 din 05 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 04 februarie 2021.