Administrative silence versus unjustified refusal: limits of judicial review over prosecutorial case handling delays

Şedinţa publică din data de 03 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov de a răspunde şi soluţiona petiţia adresată acestei instituţii la 18.07.2017, petiţie cu privire la care nu i s-a comunicat numărul de dosar format în temeiul acesteia, stadiul soluţionării ei sau soluţia adoptată, obturându-i-se astfel dreptul de a-şi susţine punctul de vedere prin intermediul unor probe.

Cererea este întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi ale Legii nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 81 din 17 mai 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului invocată prin întâmpinare şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamantul A., neîncadrat în drept, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În motivarea memoriului de recurs, olograf, recurentul a susţinut că refuzul intimatului-pârât de a-i comunica, în termenul legal prevăzut de lege, modalitatea de soluţionare a plângerii sale cu privire la exercitarea drepturilor sale părinteşti în relaţia cu minora B., aflată în plasament, în sensul comunicării numărului de dosar sub care a fost înregistrată şi unde a fost trimis dosarul, este nejustificat.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 8 din O.G.. nr. 27/2002, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov avea obligaţia să-i comunice faptul că plângerea sa a fost înaintată Poliţiei Municipiului Braşov şi numărul de dosar sub care a fost înregistrată, deoarece până la data de 26.02.2018, nu a avut cunoştinţă că plângerea formează obiectul dosarului nr. x/2017

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, arătând că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererilor reclamantului, în condiţiile în care acestea privesc soluţionarea unui dosar penal, aflat încă în lucru.

Excepţia nulităţii recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., şi respinsă în şedinţa publică din 03 februarie 2021.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte o constată nefondată, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Criticile din recurs, care se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Recurentul-reclamant susţine că refuzul intimatului-pârât de a-i comunica, în termenul legal prevăzut de lege, numărul de dosar sub care a fost înregistrată plângerea sa cu privire la modalitatea de exercitare a drepturilor sale părinteşti în relaţia cu minora B., este nejustificat.

Aserţiunea recurentului-reclamant nu este susţinută de datele factuale ale cauzei, coroborate cu normele legale incidente.

Refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane. Prin urmare, refuzul nejustificat implică două condiţii, şi anume voinţa autorităţii publice să aibă un caracter explicit, respectiv exprimarea voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, ceea ce denotă că rezolvarea nefavorabilă a unei cereri adresate autorităţii administrative nu echivalează cu un refuz nejustificat şi nu dă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să răspundă cererii petiţionarului şi nu să dea curs favorabil acesteia.

Legea nr. 554/2004 dă posibilitatea instanţelor de a verifica dacă refuzul de a soluţiona o cerere – exprimat explicit de către o autoritate este sau nu justificat, caz în care, dacă îl apreciază ca nejustificat, fiind dat cu exces de putere, poate analiza cererea persoanei respective, dar în cazul nesoluţionării unei cereri în termenul prevăzut de lege, situaţia recunoscută ca fiind "tăcerea administraţiei publice", acţiunea în contencios administrativ nu poate viza decât obligarea autorităţii publice să răspundă cererii formulate.

Prin urmare, pentru existenţa unui refuz nejustificat, trebuie să fim în prezenţa unei comunicări exprese a autorităţii publice căreia i s-a adresat cererea.

Din probatoriul administrat la dosar rezultă că, la data 12.04.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov sesizarea petentului (recurent) A., încarcerat în Penitenciarul Codlea, cu privire la modalitatea de exercitare a drepturilor sale părinteşti în relaţia cu minora B., aflată în plasament. La aceeaşi dată Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş i-a comunicat petentului că plângerea formulată a fost trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Sesizarea recurentului a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov ca petiţie şi trimisă în original la Poliţia municipiului Codlea, conform rezoluţiei prim-procurorului, pentru verificarea aspectelor semnalate, stabilirea obiectului sesizării, luarea măsurilor legale şi comunicarea rezultatului verificărilor, atât acestei unităţi de parchet, cât şi petentului.

La data de 05.05.2017, Poliţia municipiului Codlea a comunicat parchetului rezultatul verificărilor efectuate, cu menţiunea că aspectele sesizate nu fac obiectul săvârşirii vreunei fapte de natură penală sau contravenţională, aflate în competenţa poliţiei, astfel că petiţia a fost clasată la nivelul Poliţiei municipiul Codlea.

Recurentul a fost informat despre rezultatul verificărilor de către unitatea de poliţie prin adresele emise la data de 05.05.2017, 29.05.07.07.2017, respectiv 07.07.2017 şi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, la data de 11.07.2017.

Tot cu privire la modalitatea de exercitare a drepturilor sale părinteşti, recurentul A. a mai formulat şi alte sesizări, respectiv cea din data de 09.06.2017, transmisă prin intermediul Penitenciarului Codlea, în care arăta expres că formulează plângere penală faţă de directorul general al DGASPC Braşov şi o angajată DGASPC Braşov. Această sesizare a fost înregistrată ca dosar penal, cu nr. unic x/2017, şi trimisă Politiei municipiului Braşov pentru cercetări sub supravegherea procurorului de caz.

Ulterior, acesta a mai formulat numeroase alte sesizări, toate fiind trimise la poliţie pentru a fi avute în vedere la soluţionarea dosarului penal nr. x/2017 (aceste sesizări sunt din 26.06.2017, 18.07.2017, 12.01.2018, 05.03.2018).

Prin Ordonanţa din 13.04.2018 s-a dispus clasarea cauzei în dosarul penal nr. x/2017 având ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (2) din C. pen., ordonanţă care a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 20.04.2018.

Or, în situaţia în care, recurentul-reclamant ar fi apreciat că autoritatea sau instituţia publică nu respectă termenul de 30 de zile consacrat pentru soluţionarea petiţiei, putea sesiza instanţa de judecată competentă cu o acţiune având ca obiect obligaţia de a face, respectiv obligarea autorităţii la soluţionarea petiţiei, lucru pe care nu l-a făcut.

Prin urmare, în raport de aceste circumstanţe factuale în mod legal a constatat prima instanţă că recurentului-reclamant i s-a adus la cunoştinţă că plângerea de el formulată formează obiectul dosarului cu nr. x/2017 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, iar cererile precizatoare depuse de acesta în mod succesiv au fost anexate respectivului dosar.

Nu se poate imputa intimatului-pârât o încălcare a termenului legal de soluţionare a petiţiilor ci, eventual, o nesoluţionare cu celeritate a cauzei penale pe care o instrumentează, aspect a cărui constatare, însă, nu a fost solicitată de recurentul-reclamant şi, de altfel, excede competenţei de analiză a instanţelor de contencios administrativ.

În cauză nu se poate reţine, aşadar, o nesoluţionare a petiţiei în sensul O.G. nr. 27/2002 şi, cu atât mai puţin, un refuz nejustificat de soluţionare a acesteia, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei potrivit art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 81 din 17 mai 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.