Material jurisdiction for suspending police officer's service measure: specific competence of the tribunal under the Administrative Code

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 22.04.2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Dispoziţiei nr. 4065 din 14.04.2020 a Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin care a fost pus la dispoziţia IPJ Sibiu, pe o perioadă de cel mult 6 luni, în temeiul art. 2721 din Legea nr. 360/2002, respectiv pentru neîndeplinirea condiţiilor de exercitare a funcţiei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 48 din 29 aprilie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 4065 din 14.04.2020 emisă de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, a luat act că reclamantul va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 48 din 29 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, criticând hotărârea prin raportare la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul primului motiv de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul – pârât a susţinut că în mod nelegal prima instanţă a respins excepţia de necompetenţă materială pe care a invocat-o prin întâmpinare, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Recurentul a arătat că prezenta cauză are ca obiect raporturile de serviciu ale intimatului-reclamant, funcţionar public cu statut special, care solicită suspendarea executării Dispoziţiei nr. 4065 din 14.04.2020 a Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin care a fost pus la dispoziţia IPJ Sibiu, întrucât i-a fost retrasă una dintre autorizaţiile necesare exercitării funcţiei.

Astfel, prin actul administrativ dedus judecăţii, intimatului-reclamant i-au fost modificate raporturile de serviciu, în baza prevederilor art. 2721 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială de soluţionare a cauzei revenind tribunalului, potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

În astfel de litigii, ce au ca obiect raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici cu statut special, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt înlăturate de la aplicare întrucât au caracter de lege generală în raport cu dispoziţiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fără a putea fi justificată astfel o competenţă a instanţei stabilită în raport de rangul autorităţii emitente a actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ dedus judecăţii.

Astfel, în speţă nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, câtă vreme actul contestat îndeplineşte toate condiţiile de formă şi de fond impuse de dispoziţiile legale în materie şi nici condiţia privind iminenţa unei pagube, întrucât simpla diminuare a veniturilor salariale cu diferenţa dintre salariul aferent unei funcţii de conducere şi salariul aferent unei funcţii de execuţie, nu constituie o pagubă foarte greu de recuperat în ipoteza admiterii cererii de anulare a dispoziţiei contestate, intimatul-reclamant având dreptul la primirea eventualelor diferenţe salariale, iar ocuparea postului de către o altă persoană în această perioadă poate fi remediată prin măsuri adminstrative.

În concluzie, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi, în principal, trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei competente material, Tribunalul Sibiu, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar în ipoteza în care se va aprecia că excepţia de necompetenţă materială este neîntemeiată, să se dispună casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării, ca neîntemeiată.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului a nefondat, apreciind că instanţa de fond a soluţionat în mod corect excepţia necompetenţei materiale, în condiţiile în care prezenta cauză nu are ca obiect raportul de serviciu al poliţistului, ci suspendarea executării unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, obiect care se circumscrie prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Referitor la dezlegarea dată cererii de suspendare a executării actului administrativ, intimatul - reclamant a arătat că soluţia pronunţată este legală şi temeinică, în raport cu situaţia de fapt rezultată din înscrisurile dosarului şi cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la cazul bine justificat şi paguba iminentă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, cu prioritate, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., constată că recursul pârâtului este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Acest motiv de nelegalitate poate fi reţinut doar dacă excepţia de necompetenţă materială sau teritorială de ordine publică s-a invocat în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, în condiţiile legii, iar instanţa a respins în mod greşit excepţia sau a omis a se pronunţa asupra acesteia.

În speţa de faţă, recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a invocat excepţia de necompetenţă materială a curţii de apel, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepţia fiind respinsă de către prima instanţă în practicaua hotărârii.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că în cauză nu este vorba de o categorie de funcţionari publici căreia să-i fie aplicabile dispoziţiile Codului administrativ, întrucât acest act normativ reglementează, din punct de vedere al statutului personalului, personalul autorităţilor şi instituţiilor administrative publice centrale şi locale, statutul poliţistului fiind reglementat de dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie şi cele ale Legii nr. 360/2002, or, jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional este constantă în ceea ce priveşte faptul că statutul poliţistului cunoaşte reglementări derogatorii de la dispoziţiile generale ce reglementează raporturile de muncă.

Prin urmare, raportat la obiectul cauzei, la rangul central al emitentului actului administrativ, precum şi la dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat că revine Curţii de Apel Alba Iulia competenţa de soluţionare a cauzei.

Interpretarea şi concluziile primei instanţe relativ la competenţa materială de soluţionare a cauzei nu vor fi însuşite de instanţa de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente.

Litigiul dedus judecăţii vizează suspendarea executării Dispoziţiei nr. 4065 din 14.04.2020, prin care Inspectorul General al Poliţiei Române a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu şi punerea acestuia la dispoziţia unităţii, pe o perioadă de cel mult 6 luni, ca urmare a neacordării de către autorităţile competente a autorizaţiei necesare exercităţii funcţiei, în temeiul art. 2721 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 536 din Codul administrativ:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Înalta Curte reţine că reclamantul este funcţionar public cu statut special, conform art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, iar în această calitate, este subiect al unui raport de serviciu care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale.

Ca atare, ţinând cont de prevederile art. 2721 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte reţine că Dispoziţia IJP Sibiu nr. 4065 din 14.04.2020 a cărei suspendare de executare se solicită, este un act administrativ ce are ca efect modificarea unui astfel de raport, motiv pentru care litigiul are ca obiect raportul de serviciu al unui funcţionar public, în sensul art. 536 din Codul administrativ citat mai sus.

Prin urmare, pentru determinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter special reprezentate de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, astfel că tribunalului îi revenea competenţa materială de soluţionare a cauzei, şi nu curţii de apel, cum în mod eronat a reţinut prima instanţă.

În cazul funcţionarilor publici cu statut special, astfel definiţi prin actele normative care le reglementează statutul, art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ devine aplicabil ori de câte ori legea specială nu cuprinde norme de competenţă derogatorii.

În speţă, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, modificată, nu conţine dispoziţii în acest sens, astfel că litigiul intră sub incidenţa normei de competenţă specială, fiind înlăturate de la aplicare dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie.

De altfel, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect acţiunea în anularea Dispoziţiei IJP Sibiu nr. 4065 din 14.04.2020, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 157/11.11.2020, şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare pentru lipsă de competenţă, trimite cauza instanţei competente potrivit legii, Înalta Curte - constatând că prezenta pricină a fost soluţionată de o instanţă necompetentă, va admite recursul pârâtului exclusiv pentru acest motiv, fără a mai proceda la analizarea celorlalte critici, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei civile nr. 48 din 29 aprilie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Sibiu – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.