Loss of legal interest extinguishes request to suspend execution of dismissal from public demnity office

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 21.04.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prim Ministrul României B., a formulat cerere de suspendare a executării efectelor Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de Prim-ministrul României -B. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 315/14.04.2020, solicitând:

1. În prealabil, în regim de urgentă si fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării/efectelor Deciziei Prim-ministrului nr. 218/14.04.2020, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004;

II. Suspendarea executării Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de Prim-ministrul României, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare.

La data de 14.05.2020, petentul Ministerul Justiţiei a depus cerere de intervenţie în interesul pârâtului Prim-ministrul României.

La data de 27.05.2020, petentul C. a depus cerere de intervenţie în interesul reclamantului A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 460 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins excepţia inadmisibilităţii cererii;

(ii) a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prim-ministrul României - B. şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare;

(iii) a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului formulată de intervenientul Ministerul Justiţiei;

(iv) a admis cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului formulată de intervenientul C..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 460 din 24 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtul Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi intervenientul în interes accesoriu Ministerul Justiţiei.

3.1. Pârâtul Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 218/14.04.2020.

În esenţă, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, care impun două condiţii cumulative pentru suspendarea executării actului administrativ, cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Referitor la prima condiţie, aspectul reţinut de prima instanţă ca fiind un element de vădită nelegalitate, în speţă, nemotivarea actului, nu poate reprezenta un caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 5/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANC, precum şi dispoziţiile art. 5 lit. z) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, din cuprinsul cărora rezultă că funcţia de subsecretar de stat nu este o funcţie publică, ci una de demnitate publică.

A susţinut recurentul că modalitatea de numire în funcţia de subsecretar de stat este prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prin decizie a prim-ministrului, fără necesitatea îndeplinirii anumitor condiţii, astfel încât nici eliberarea din funcţie nu trebuie să respecte cerinţa motivării actului administrativ. Deşi decizia prim-ministrului are caracter de act administrativ, argumentaţia instanţei de fond, referitoare la condiţia cazului bine justificat, s-a circumscris cerinţelor unui act administrativ "clasic", din perspectiva lipsei motivării.

Numirea şi eliberarea din funcţia de secretar de stat reprezintă o prerogativă absolută, acordată de lege prim-ministrului, în vederea organizării şi funcţionării în bune condiţii a ministerelor şi a celorlalte autorităţi ale administraţiei publice. Contrar celor reţinute de prima instanţă, în preambulul deciziei sunt indicate temeiurile măsurii adoptate, respectiv Raportul de control al Ministerului Justiţiei nr. 77/57.734/490/2019, precum şi dispoziţiile art. 29, art. 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrative şi art. 8 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 5/2010.

Prin urmare, decizia contestată este motivată atât în fapt cât şi în drept.

Referitor la justificarea măsurii adoptate, legea nu prevede o astfel de cerinţă, iar potrivit principiului simetriei actelor juridice, eliberarea din funcţie a demnitarului s-a realizat în aceleaşi condiţii ca la numire. Dacă o decizie de numire în funcţia de demnitate publică nu trebuie motivată, fiind o decizie de oportunitate, nici decizia de eliberare din funcţie nu trebuie motivată. Intimatul-reclamant nu are calitatea de funcţionar public şi nu beneficiază de garanţiile prevăzute de lege pentru această calitate, neocupând funcţia de subsecretar de stat prin concurs, în cadrul căruia să i se fi verificat cunoştinţele şi aptitudinile personale.

Aşa fiind, în mod nelegal a reţinut instanţa de fond îndeplinirea cazului bine justificat, raportat la nemotivarea actului administrativ, în condiţiile în care actul administrativ contestat îndeplineşte exigenţele de legalitate necesare asigurării unui control judecătoresc eficient, raţiunile concrete care l-au determinat pe emitentul actului să ia decizia de eliberare din funcţie intrând, însă, în sfera de aplicabilitate a instituţiei juridice a mandatului, mai exact a noţiunii de mandat politic în ceea ce priveşte încheierea (numirea), conţinutul, obligaţiile şi încetarea (în cazul de faţă, prin revocare).

În opinia recurentului-pârât, în speţă nu este îndeplinită nici condiţia pagubei iminente, constând într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă, sau perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorizaţii publice sau a unui serviciu public.

Invocarea unui prejudiciu pur financiar (pierderea indemnizaţiei) nu reprezintă un motiv suficient şi concludent pentru a considera că sunt întrunite cerinţele legale pentru suspendarea executării. Nici chiar condiţia unui prejudiciu viitor şi previzibil nu constituie temei pentru a dispune suspendarea executării actului, ci doar a unuia greu sau imposibil de reparat în ipoteza admiterii ulterioare pe fond a acţiunii, fapt nedovedit în cauză.

3.2. Recurentul - intervenient în interes accesoriu Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică priveşte soluţia de admitere a cererii de suspendare provizorie întemeiată pe dispoziţiile art. 719 din C. proc. civ.

Faţă de incidenţa dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, care reglementează instituţia suspendării executării actului administrativ în ipotezele prezentate, recurentul consideră că o cerere care ca obiect "suspendarea provizorie" până la soluţionarea cererii de suspendare a aceluiaşi act administrativ, nu are temei legal.

Legiuitorul nu a reglementat posibilitatea formulării unei cereri de "suspendare provizorie" cum este cea care a fost dedusă judecăţii şi admisă de prima instanţă prin sentinţa recurată.

Deci, în lipsa unui fundament legal, o astfel de cerere este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului formulat împotriva considerentelor sentinţei civile prin care a fost admisă cererea de suspendare provizorie a executării actului administrativ până la soluţionarea cererii de suspendare, în sensul respingerii ca inadmisibilă a unei astfel de cereri, întemeiate pe art. 719 alin. (7) din C. proc. civ.

O altă critică priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii/lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării actului.

Contrar celor reţinute de către prima instanţă, eliberarea din funcţie a reclamantului a fost o măsură cu executare uno ictu, care nu este susceptibilă de suspendare a executării odată ce a fost adusă la îndeplinire. Suspendarea unei executări poate interveni, ca principiu, între momentul începerii şi încheierii acesteia, respectiv atâta timp cât executarea este în desfăşurare, în orice caz înainte de aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse sau constatate, în cazul actelor cu executare imediată.

Or, în cauza prezentă este evident că actul criticat şi-a produs efectele de la momentul publicării în Monitorul Oficial, motiv pentru care cererea de suspendare trebuia respinsă ca lipsită de obiect.

Pe fondul cauzei, recurentul-intervenient a expus critici referitoare la neîntrunirea condiţiilor cazului bine-justificat şi a pagubei iminente, care corespund celor invocate de recurentul-pârât Prin -ministrul României, Înalta Curte apreciind că redarea lor este redundantă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 25.09.2020, recurentul-intervenient în interes accesoriu Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului formulat de pârâtul Prim-ministrul României, astfel cum a fost formulat, achiesând la susţinerile din recurs.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 02.10.2020, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate. Ulterior, prin cererea formulată la data de 02.02.2021, a solicitat să se constate că acţiunea a rămas fără obiect/interes, în urma dobândirii mandatului de deputat în Parlamentul României pentru legislatura din 2020-2024, fiind eliberat, la cerere, din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, prin Decizia Prim-ministrului nr. 33/08.01.2021, publicată în M.Of. nr. 22/08.01.2021. Faţă de această împrejurare, solicită să se ia act că acţiunea a rămas fără obiect/interes. Ataşat cererii formulate, intimatul -reclamant a depus certificatul doveditor al alegerii deputatului minorităţii naţionale nr. 1635/17.12.2020/BEC/BCD/2020 şi Decizia nr. 33/08.01.2021 de eliberare din funcţie .

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, ţinând cont şi de proba cu înscrisuri administrată în recurs, potrivit art. 492 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursurilor, casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare ca lipsită de interes, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Mai înainte de a păşi la examinarea legalităţii soluţiei de admitere a cererii deduse judecăţii, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă în raport cu obiectul cererii şi faţă de înscrisurile noi depuse în recurs, subzistă condiţia interesului intimatului-reclamant în susţinerea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de Prim-ministrul României.

Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare prin formularea cererii de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării cauzei.

Interesul trebuie să fie legitim, personal, născut şi actual.

În cauză, obiectul cererii îl reprezintă suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de Prim-ministrul României, prin care s-a dispus eliberarea intimatului-reclamant A. din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Din înscrisurile noi depuse la dosarul de recurs rezultă că intimatul-reclamant A. a dobândit un mandat de deputat la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 06.12.2020, pentru legislatura din 2020-2024, iar prin Decizia nr. 33/08.01.2021 emisă de Prim-ministrul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 22/08.01.2021, s-a dispus eliberarea, la cerere, a intimatului-reclamant din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Cum suspendarea de executare este o măsură provizorie, constând în întreruperea sau amânarea vremelnică a efectelor actului juridic dedus judecăţii, iar Decizia nr. 33/08.01.2021 de eliberare, la cerere, din funcţie şi-a produs deja efectele, este evident că la acest moment procesual nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant în susţinerea cerererii de suspendare a executării Deciziei nr. 218/14.04.2020 emisă de pârât, ceea ce face de prisos examinarea legalităţii sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de suspendare a executării Deciziei Prim-ministrului nr. 218/14.04.2020, ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Prim-ministrul României - B. şi intervenientul accesoriu Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 460 din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei Prim-ministrului nr. 218/14.04.2020, ca lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.