Salary equalization for auxiliary judicial staff based on prior judicial recognition of sectoral reference values

Şedinţa publică din data de 03 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23.11.2017, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice:

(i) anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava nr. 11 din 27 aprilie 2017 şi a Deciziei nr. 123/2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Suceava, în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială care a fost avută în vedere la stabilirea salariilor de bază brute lunare ale reclamanţilor si data de la care s-a dispus aplicarea pentru reclamanţi a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 şi obligarea secund pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare pentru reclamanţi, personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Botoşani, prin care să se dispună ca stabilirea salariilor de bază brute lunare să se facă prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016;

(ii) obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea prevederilor Legii nr. 71/2005 şi a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, respectiv la plata despăgubirilor reprezentând diferenţele salariile între veniturile ce le-ar fi obţinut prin aplicarea corespunzătoare a Legii nr. 71/2015 si a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 si salariile efectiv încasate pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016, sumă care să fie actualizată cu rata inflaţiei si dobânda legală aferentă, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1554 din 30 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, invocată prin întâmpinare;

(ii) a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, ca neîntemeiată;

(iv) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Suceava;

(v) a anulat parţial Hotărârea nr. 11 din 27.04.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Suceava şi Decizia nr. 123 din 23.05.2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Suceava, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut al reclamanţilor ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege;

(vi) a obligat pârâta Curtea de Apel Suceava să emită decizia de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, ulterior majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015;

(vii) a obligat pârâta Curtea de Apel Suceava să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, conform situaţiei fiecărui reclamant, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală.

(viii) a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1554 din 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Curtea de Apel Suceava, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta a arătat că la nivelul Curţii de Apel Suceava s-a făcut aplicarea Legii nr. 71/2015, sens în care a fost emisă Decizia nr. 123 din 23 mai 2017, prin care s-a asigurat o uniformizare de natură salarială pentru persoanele aflate din punct de vedere profesional în aceeaşi situaţie juridică la nivelul maxim al salariului de bază brut lunar şi al sporurilor din cadrul instanţelor aflate în circumscripţia Curţii de Apel Suceava.

Valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 445 RON (405 RON + 10% potrivit Legii nr. 293/2015) este aplicabilă pentru familia ocupaţională justiţie doar începând cu data de 1 octombrie 2016, astfel cum rezultă din adresa nr. x/14.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi din Ordinul nr. 219/C/01.02.2017 al ministrului justiţiei.

A susţinut recurenta că nu există personal auxiliar de specialitate şi conex care să aibă salariile de bază calculate începând cu data de 9 aprilie 2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, prin decizie de salarizare corespunzătoare emisă de angajator, respectiv preşedintele curţii de apel, nivelul maxim al salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate şi conex la nivelul întregului sistem al justiţiei la data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), fiind stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 305 RON.

În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, a susţinut că aceasta nu are nu are efecte retroactive, în raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Cu privire la dispoziţia de obligare a Curţii de Apel Suceava la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate potrivit sentinţei şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor, actualizate cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora, recurenta a arătat că modalitatea de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti având ca obiect acordarea de diferenţe salariale este reglementată pe cale legislativă de O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, solicitând, în subsidiar, ca în ipoteza respingerii recursului, să se dispună obligarea acesteia la plata diferenţelor salariale în mod eşalonat, potrivit O.U.G. nr. 99/2016.

La data de 23.07.2018, recurenta – pârâtă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea pretenţiilor reclamanţilor ca rămase fără obiect, ca urmare a emiterii Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Suceava nr. 143/14.06.2018, prin care s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamanţilor prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2017. Pe cale de consecinţă, consider rămasă fără obiect şi pretenţia accesorie vizând plata dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reprezentând diferenţe salariale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a depus note scrise prin care a solicitat menţinerea soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesual pasive şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Intimaţii-reclamanţi, legal citaţi, nu au formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reţine ca fiind legală sentinţa de fond sub aspectul stabilirii includerii în calculul indemnizaţiilor de încadrare brute, începând cu data de 09 aprilie 2015, a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, având în vedere că hotărârile judecătoreşti prin care a fost recunoscută această valoare sectorială sunt anterioare datei de 09 aprilie 2015, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit şi prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti existent la nivel de familie ocupaţională, fără să menţioneze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată.

Or, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti existent la nivelul de familie ocupaţională a "justiţiei" la data de 09 aprilie 2015 include valoarea sectorială de 405 RON.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Aşadar, argumentul recurentei-pârâte este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ţine de temporalitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale.

În realitate, aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

În ceea ce priveşte cererea subsidiară, formulată de recurenta – pârâtă Curtea de Apel Suceava, ca în ipoteza respingerii recursului, să se dispună obligarea acesteia la plata diferenţelor salariale potrivit O.U.G. nr. 99/2016, în mod eşalonat, aceasta nu poate fi primită de instanţa de recurs, întrucât vizează executarea sentinţei, iar nu legalitatea acesteia.

Cât priveşte susţinerile referitoare la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Suceava nr. 143/14.06.2018 pe care se sprijină invocarea incidentului procedural este ulterioară pronunţării hotărârii şi declarării recursului.

Decizia nr. 143/2018 recunoaşte în favoarea reclamanţilor, începând cu 9.04.2015 o indemnizaţie brută corespunzătoare unei valori de referinţă sectoriale mai mari de 405, majorate apoi, de la 1.12.2015, cu 10%.

Socotind decizia menţionată o punere în executare parţială a sentinţei recurate, sentinţă care nu se referă numai la emiterea deciziei de încadrare salarială, ci şi la plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale penalizatoare, Înalta Curte nu poate primi excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Suceava, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Suceava împotriva sentinţei civile nr. 1554 din 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.