Retroactive application of judicial salary equalization to pre-constitutional review period based on general interpretative effect of unconstitutionality

Şedinţa publică din data de 03 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28.08.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

1. Anularea în parte a Ordinului MJ nr. 1478/C/24.05.2017 în ceea ce priveşte VRS aplicabilă drepturilor salariale ale reclamanţilor pe perioada 09.04.2015-01.10.2016.

2. Obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantilor pe baza unei VRS de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-01.12.2015 şi pe baza unei VRS de 445,5 RON, pe perioada 01.12.2015-01.10.2016, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, sub sanctiunea unei penalitati de 100 RON/zi de întarziere.

3. Obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1015 din 7 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei;

- a anulat în parte Ordinul M.J. nr. 1478/C/24.05.2017 în ceea ce priveşte VRS aplicabilă drepturilor salariale ale reclamanţilor pe perioada 09.04.2015-01.10.2016;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantilor pe baza unei VRS de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-01.12.2015 şi pe baza unei VRS de 445,5 RON, pe perioada 01.12.2015-01.10.2016, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, sub sanctiunea unei penalitati de 100 RON/zi de întarziere;

- a respins capătul de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale, ca fiind introdus împotriva unei personae fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1015 din 7 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul menţinerii soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale şi respingerea în integralitate a acţiunii, ca neîntemeiate.

Recurentul-pârât a susţinut că soluţia instanţei de fond, în sensul anulării în parte a OMJ nr. 1478/24.05.2017, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi şi obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamanţilor să fie stabilite pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, iar pentru perioada 01-12.2015-01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, este nelegală, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 nu existau în plată indemnizaţii stabilite în raport de această valoare.

A arătat recurentul-pârât că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum şi ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanţilor de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

Totodată, valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost utilizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii de la data de 1 octombrie 2016, astfel încât şi pârâtul a emis Ordinul nr. 219/01.02.2017, prin care s-a modificat OMJ nr. 4680/21.12.2016 şi s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

În consecinţă, recurentul-pârât a apreciat că, doar ulterior datei de 1 octombrie 2016 s-a aflat în plată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel încât, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului privind calcularea indemnizaţiilor salariale în raport de această valoare, începând cu data de 09.04.2015.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant H., legal citat, nu a depus întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, pentru următoarele considerente.

Cu titlu preliminar, se reţine că soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale nu a fost recurată, astfel încât nu face obiectul învestirii instanţei de control judiciar, intrând în puterea de lucru judecat.

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Justiţiei se referă, în esenţă, la greşita stabilire de către instanţa de fond a indemnizaţiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanţilor, în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât a susţinut că această valoare de referinţă nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistenţa în plată, în sistemul justiţiei, la data de 09.04.2015, a unei indemnizaţii calculate în raport de această valoare şi de caracterul neretroactiv al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

Prin sentinţa recurată, consecutiv anulării în parte a Ordinului MJ nr. 1478/C/24.05.2017, pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat la emiterea ordinelor de salarizare individuale în favoarea reclamanţilor, judecători în cadrul Tribunalului Călărăşi, prin care să li stabilească drepturile salariale pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, iar pentru perioada 01-12.2015-01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

În ceea ce priveşte Ordinul MJ nr. 4680/C/2016, Înalta Curte constată că acest act administrativ dispunea ca plata drepturilor salariale cuvenite magistraţilor să se facă prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,83 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016. Acest ordin a fost modificat prin OMJ nr. 219/C/2017, care a prevăzut o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu aceeaşi dată – 1 octombrie 2016. Prin motivele recursului declarat în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că, anterior datei de 01.10.2016, nu pot fi stabilite drepturile salariale cuvenite reclamantului în raport de valorile de referinţă menţionate în cererea de chemare în judecată, susţinând că dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Aşadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ţine de temporalitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale. În realitate, aplicare unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiţiei a înţeles să valorifice considerentele deciziei Curţii Constituţionale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari, în cuprinsul căruia indemnizaţia de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Aşadar, prin cererea de recurs, pârâtul îşi contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispoziţiile constituţionale.

În ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, Înalta Curte reţine, în raport de sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, că într-un alt litigiu au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistraţi, prin raportare la această valoare de referinţă sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015.

Totodată, prin dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanţii din prezenta cauză au dreptul de a beneficia de indemnizaţia brută de încadrare calculată în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau şi alţi magistraţi, în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive, fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului în sensul că această indemnizaţie poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocoteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Înalta Curte mai reţine că valoarea de referinţă sectorială a fost majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 293/2015.

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că, valoarea de referinţă sectorială calculată de pârât prin OMJ nr. 4680/C/2016 şi OMJ nr. 219/C/2017 (precum şi prin Ordinul individual nr. 1478/C/2017) nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit reclamanţilor, motiv pentru care sentinţa recurată va fi menţinută de instanţa de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1015 din 7 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.