Insurer insolvency payout claim rejected: notice to Guarantee Fund insufficient to terminate CASCO policy

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Procedura în faţa primei instanţe l .Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea deciziei nr. 10589/02.11.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3346 din 13 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa, a anulat Decizia nr. 10589/2.11.2017 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea formulată de către reclamantă şi înregistrată la acesta sub nr. x la data de 8.11.2016.

3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei nr. civile nr. 3346 din 13 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond şi, urmare a rejudecării cauzei, respingerea contestaţiei formulate de intimata-reclamantă împotriva deciziei nr. 10589/02.11.2017, ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată avansate cu soluţionarea litigiului.

In motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări si aplicări a legii, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material incidente în speţă.

Astfel, a menţionat recurentul, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de garantare a asiguraţilor este constituit cu scop şi destinaţie specifice şi nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă. Fondul nu este succesor în drepturile şi obligaţiile vreunui asigurător insolvent,

2 nu preia drepturile, obligaţiile şi nici patrimoniul acestuia, având ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolventei unui asigurător.

In plus, conform prevederilor art. 11 şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de lege, în vederea efectuării plătii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări procedând la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Conform art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015, Fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a opera în baza de date CEDAM şi de a elibera certificat privind daunele înregistrate.

Conform informaţiilor aflate la dosar, asigurătorul în faliment A. S.A. a emis la data de data de 29.12.2015 Poliţa privind Asigurarea Asigurarea de Avarii şi Furt a Autovehiculelor CASCO Exclusiv nr. x, pentru autoturismul cu numărul de înregistrare x, pentru care, s-a achitat suma în cuantum de 1.031,90 RON, poliţa având valabilitatea cuprinsă în perioada 30.12.2015-29.12.2016.

Poliţa de asigurare împreună cu anexele şi Condiţiile de asigurare constituie contractul dintre părţile contractante, drepturile şi obligaţiile corelative operând doar între acestea.

Din înscrisurile depuse în susţinerea cererii de plată s-a constatat faptul că A.P.I.A. Centrul Judeţean Dâmboviţa nu a procedat la denunţarea acestei poliţe prin emiterea unei notificări către cealaltă parte contractantă, respectiv A. S.A., ci, a înaintat înscrisurile către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, deşi acesta nu a fost parte în cadrul contractului de asigurare tip Casco, neavând nici calitatea de asigurat şi nici cea de asigurător, astfel că nu a putut lua act de această notificare, a precizat recurentul.

în evidenţele societăţii în faliment A. S.A. nu este înregistrată denunţarea Poliţei nr. x (conform e-mail din 15.09.2017, dosarul de daună nr. unic x).

Printr-o eronată apreciere, instanţa de fond asimilează cererea de deschidere a unui dosar de daună (Anexa 3 prevăzută de art. 12 Legea 213/2015, art. 15 Norma ASF 16/2015) cu Notificarea de denunţare a contractului de asigurare.

De asemenea, învederează recurentul, în mod greşit, instanţa de fond nu a înţeles că atribuţiile privind menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de asigurătorul în faliment, cu avizul ASF, revine doar lichidatorului judiciar şi nu oricărui alt organism/instituţie.

Mai mult decât atât, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a transferat parte din atribuţiile lichidatorului judiciar în sarcina Fondului, în condiţiile în care acesta nu poate încasa prime de asigurare/nu poate opera denunţări de contracte de asigurare.

Or, în prezenta cauză intimata-reclamantă nu a notificat cu privire la denunţarea contractului de asigurare pe asigurător/lichidatorul judiciar al acestuia, ci un terţ - F.G.A. - care la data notificării nu avea calitatea de reprezentant al A. S.A., astfel cum reiese din dispoziţiile art. 6 alin. (2)si (3) din Decizia ASF nr. 1498/2016.

Referitor la atribuţiile F.G.A., în calitate de administrator temporar al A. S.A.. în sensul Deciziilor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) nr. 603/2016, nr. 327/2016 şi nr. 1498/2016, recurentul menţionează că instanţa de fond nu a stabilit în mod corect perioada mandatului F.G.A.

Prin urmare, dacă s-ar aprecia totuşi că Notificarea a fost îndreptată corect către F.G.A. în calitate de administrator special al A. S.A. în faliment, se observă că instanţa de fond a extins această atribuţie a F.G.A. peste limita legală. Doar în perioada 09.03.2016 - 01.09.2016, F.G.A. a fost desemnat în calitate de administrator special pentru A. S.A., iar notificarea de denunţare s-a făcut la data de 02.09.2016, dată la care Fondul nu mai avea nicio atribuţie în ceea ce priveşte reprezentarea A. S.A..

Recurentul a conchis, făcând precizarea că, în mod greşit, instanţa de fond a concluzionat că notificarea denunţării contractului de asigurare, comunicată direct Fondului de garantare a asiguraţilor, la o dată la care societatea de asigurări nu mai avea organ propriu de conducere şi nici autorizaţie de funcţionare, produce efecte întocmai ca şi cum ar fi fost comunicată asigurătorului, parte în contract, tară a ţine seama de împrejurarea că, prin Decizia ASF nr. 603/2016, s-a dispus înlocuirea organului de conducere al asigurătorului aflat în faliment cu F.G.A., decizia fiind emisă în vederea administrării, conducerii şi continuităţii activităţii asigurătorului, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, Consiliul ASF hotărând ca administratorul temporar FGA să înlocuiască organul de conducere al asigurătorului.

Astfel, decizia în discuţie nu poate avea efecte directe asupra contractului de asigurare încheiat de intimata-reclamantă cu societatea A. S.A., neputându-se susţine din punct de vedere juridic, că administratorul temporar FGA a dobândit calitatea de parte în contract, pentru a putea fi valabil notificat de către asigurat în legătură cu intenţia de denunţare unilaterală a contractului.

în realitate, notificarea trebuia transmisă asigurătorului A. S.A., reprezentat legal prin lichidator, pentru a putea produce efectele

4 juridice prevăzute de art. 2209 noul C. civ. şi de art. 7.5, 7.6 din Condiţiile de asigurare, iar nu către F.G.A.

De altfel, notificarea a fost recepţionată de F.G.A. la data de 02.09.2016, dată la care încetase aplicabilitatea deciziei ASF nr. 603/2016.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a formula apărări cu privire la recursul declarat.

/. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurent, înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed:

Prin decizia nr. 10589/02.11.2017 emisă de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamanta A.P.I.A. - Centrul Judeţean Dâmboviţa pentru suma de 343,96 RON reprezentând contravaloare primă de asigurare pentru perioada rămasă neacoperită a poliţiei privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor Casco Exclusiv nr. x emisă de A. S.A., reţinându-se că reclamanta nu a procedat la denunţarea poliţei prin emiterea unei notificări către asigurător, ci a înaintat aceste înscrisuri către Fond, în condiţiile în care acesta nu a avut calitatea de parte contractantă.

Astfel, la data de 29.08.2016, reclamanta a emis notificarea nr. 10266 referitoare la denunţarea contractului de asigurare pe care a comunicat-o pârâtului FGA, prin intermediul poştei, la data de 02.09.2016 (potrivit menţiunilor inserate în ştampila Oficiului Poştal Bucureşti - dosar fond), notificare înregistrată de acesta sub număr x/27.09.2016, iar la data de 08.11.2016, a înregistrat cererea de plată nr. x prin care a solicitat Fondului restituirea sumei de 343,96 RON, ca urmare a denunţării unilaterale a contractului.

Potrivit prevederilor art. 7.5 din Condiţiile generale de asigurare, parte integrantă a poliţei de asigurare emisă în baza contractului de asigurare încheiat între intimata-reclamantă APIA şi asigurătorul A. S.A. (Poliţa nr. x privind Asigurarea Reasigurarea de Avarii şi Furt a Autovehiculelor Casco Exclusiv, emisă la data de 29.12.2015), denunţarea unilaterală a contractului trebuia să se realizeze cu notificarea prealabilă a celeilalte părţi, efectuată cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de denunţare.

în cauză nu există nicio îndoială cu privire la faptul că intimata-reclamantă nu 1-a notificat cu privire la denunţarea contractului pe asigurător şi că o asemenea notificare a fost înaintată terţului faţă de contract FGA, respectiv recurentul-pârât, care la data primirii notificării nu avea calitatea de reprezentant al A. S.A..

Conform art. 9 alin. (3) din Norma ASF 16/2015, reţine înalta Curte, Fondul poate desfăşura şi activitatea de administrator special în procedura de redresare financiară a asigurătorului şi de lichidator în procedura de lichidare voluntară a asigurătorului.

La data de 7 martie 2016, ASF a emis Decizia 603/2016, prin care s-a dispus, conform prevederilor art. 1, ca administratorul temporar - Fondul de garantare a asiguraţilor să înlocuiască organul de conducere al A. - S.A.

Ulterior, la data de 27 iulie 2016, prin Decizia ASF 1498/2016 s-a constatat starea de insolvenţă a A. - S.A. astfel cum este definită de art. 3 alin. (1) lit. j) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 5 pct. 31 lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, dispunându-se solicitarea intrării în procedura de faliment, conform prevederilor art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

Prin art. 6 din decizia menţionată, în considerarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 republicată, cu modificările ulterioare, precum şi a faptului că membrii organului de conducere al asigurătorului au fost sancţionaţi de A.S.F. cu retragerea aprobării, coroborat cu prevederile Deciziei A.S.F. nr. 603/2016, s-a dispus înlocuirea organului de conducere al Societăţii "A." - S.A. cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în vederea protejării intereselor creditorilor de asigurări, fiind prelungită durata mandatului administratorului temporar numai pentru şi până la îndeplinirea de către Societatea "A." - S.A. a obligaţiei de predare a evidenţelor prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

Conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din aceeaşi decizie, la data intrării în vigoare a acesteia, prevederile art. 3 din Decizia A.S.F. nr. 603/2016 privind stabilirea atribuţiilor şi competenţelor Fondului de Garantare a Asiguraţilor -administrator temporar al Societăţii "A." - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 9 martie 2016, îşi încetau aplicabilitatea.

De asemenea, conform art. 6 alin. (3), la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 30 de zile de la data publicării deciziei, prevederile Deciziei A.S.F. nr. 327/2016 şi ale Deciziei A.S.F. nr. 603/2016 îşi încetau, de asemenea, aplicabilitatea.

Prin urmare, înalta Curte reţine că doar în perioada 09.03.2016-01.09.2016 Fondul de Garantare a îndeplinit calitatea de administrator special pentru A. S.A., iar notificarea de denunţare a fost comunicată acestuia ulterior acestui interval, potrivit celor mai sus reţinute, dată la care recurentul-pârât nu mai avea nicio atribuţie în ceea ce priveşte reprezentarea A. S.A..

Susţinerile complementare ale reclamantei, potrivit cărora notificarea denunţării trebuia calificată de către recurent ca fiind o petiţie, în sensul O.G.

27/2002, ca atare având obligaţia de a o înainta societăţii de asigurări A., nu constituie decât simple alegaţhmi lipsite de suport juridic, având în vedere că raporturile dintre aceasta şi asigurător sunt circumscrise dreptului privat, contractul reprezentând legea părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 1270 C. civ., ceea ce înseamnă că pentru a produce efecte juridice, potrivit manifestării de voinţă a părţilor contractante, notificarea de denunţare a poliţei/contractului de asigurare trebuia comunicată direct între acestea.

Pentru considerentele anterior expuse, constatând incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material mai sus evocate, în baza art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va proceda la admiterea recursului, cu consecinţa casării sentinţei recurate şi, urmare a rejudecării procesului în fond, va dispune respingerea acţiunii formulate de intimata-reclamantă, ca neîntemeiată.

Faţă de soluţia preconizată a fi acordată recursului şi acţiunii introductive, aflându-se în culpă procesuală, în termenii art. 453 C. proc. civ., înalta Curte va obliga intimata-reclamantă la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, respectiv taxă judiciară de timbru dovedită cu ordinul de plată nr. x/18.10.2018 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3346 din 13 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ca neîntemeiată.

Obligă intimata reclamantă la plata către recurentul pârât a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2021.