Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 365/2021 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against irrevocable appellate decision upholding judicial disciplinary complaint closure resolution

Case Number Decizia nr. 365/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the underlying challenge. The dispute involved a legal entity's administrative-law action to annul a closure resolution issued by the Judicial Inspection, which had terminated a disciplinary complaint against a judicial officer for lacking sufficient indicators of misconduct. The Supreme Court held that the appeal was procedurally barred because the governing statute, Law No. 317/2004 (Article 47), explicitly renders decisions of the Court of Appeal in such challenges irrevocable. Relying on specific interpretations regarding the closure of complaints under Article 45(4)(b) and prior binding solutions, the court determined that no further appeal route exists against first-instance judgments in this specific jurisdiction, rendering the challenged sentence final and definitive.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 99 din Legea nr. 303/2004, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 47 din Legea nr. 317/2004, art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004; Inadmissibility of cassation appeal against irrevocable appellate decision upholding judicial disciplinary complaint closure resolution: Împotriva sentinţei civile nr. 1560 din 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Keywords

AI generated
judicial inspection challenge of administrative decisions interpretation of a judgment disciplinary law lack of jurisdiction scope of review in cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
S.A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 99 din Legea nr. 303/2004
Recurentul reclamant a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile art. 99 din Legea nr.
art. 457 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art.
art. 47 din Legea nr. 317/2004
45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.
art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004
397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art.
art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin.
art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004
Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C.
art. 496 din C. proc. civ
Pentru considerentele arătate şi în baza dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare din data de 06.03.2017 dată în lucrarea nr. x/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1560 din 30 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1560 din 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Recurentul reclamant a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile art. 99 din Legea nr. 303/2004, când a considerat că intimata-pârâtă a menţionat corect, în cuprinsul rezoluţiei de clasare, inexistenţa indiciilor cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare care au făcut obiectul sesizării Inspecţiei Judiciare.

II. Apărările intimatei pârâte

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este inadmisibil, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004, republicată, forma în vigoare la data sesizării primei instanţe cu soluţionarea cererii de chemare în judecată (11.04.2017) şi la data soluţionării pe fond a cauzei, aveau următorul conţinut:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că: "Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Pentru a dispune astfel, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluţiei de clasare se face potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, şi nu potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că: "În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004.

Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6)–(7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond.

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. S.A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele arătate şi în baza dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1560 din 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2021.