Recusal of arbitrator from Romanian Occupation Classification rejected: appeal against refusal to remove occupation dismissed

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins."

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, la data de 12.09.2014, reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a României a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Institutul Naţional de Statistică şi Ministerul Justiţiei, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună: anularea deciziei nr. 1064/DPOFP/26.06.2014 emisă de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin care s-a respins cererea reclamantei de radiere a ocupaţiei de "arbitru" din C.O.R., cu avizul Ministerului Justitiei, ca act administrativ ilegal şi radierea ocupaţiei de "arbitru" din COR.

Împotriva soluţiei pronunţate pe fondul cauzei prin sentinţa sus-menţionată, a declarat recurs reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Prin decizia nr. 1709/10.05.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, unde a fost înregistrată sub nr. x/2014*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4746 din 20 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată şi s-a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a României în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei, a declarat recurs reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a României, invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Un prim motiv de casare se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

Recurenta afirmă că în cadrul primului ciclu procesual, prin decizia de casare, instanţa de control judiciar a dat anumite îndrumări instanţei de fond, îndrumări care în raport de dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ. erau obligatorii. Or, prin Sentinţă instanţa de fond nu a ţinut cont de indicaţiile/îndrumările instanţei de casare cu privire la următoarea chestiune "în acest sens, deşi, în cadrul criticilor privind nelegalitatea actului administrativ contestat, reclamanta aduce argumente de fapt şi de drept de natură a demonstra temeinicia pretenţiilor sale, prima instanţă nu a făcut vizibile raţiunile şi argumentele pentru care pretenţiile şi apărările reclamantei au fost înlăturate sau nu au format convingerea judecătorului fondului, îndeosebi ai privire la aspectul esenţial al calificării calităţii de arbitru ca ocupaţie în COR"

Un al doilea motiv de recurs se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 502 din C. proc. civ. în sensul că i s-a creat o situaţie mai dificilă în propria cale de atac.

Recurenta susţine că motivarea instanţei de fond este în totală contradicţie cu îndrumările instanţei de recurs cuprinse în Decizia de Casare şi aduce în discuţie aspecte care nu au fost invocate şi/sau analizare în primul ciclu procesual, ceea ce conduce la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile art. 481 şi 502 din C. proc. civ., prin crearea pentru Recurentă a unei situaţii mai rea în rejudecarea după casare decât cea din calea de atac.

Tot în legătură cu motivarea instanţei de fond, recurenta afirmă că a fost încălcat principiul contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, problema de drept reţinută de instanţa de judecată nefiind pusă în discuţia părţilor.

În fine, în cadrul aceluiaşi motiv de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta afirmă că prin sentinţa atacată i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil întrucât a fost respins motivul de nelegalitate referitor al motivarea actului şi s-a aflat în imposibilitate de a formula critici în condiţiile în care nu a cunoscut motivele care au stat la baza refuzului de radiere a ocupaţiei de arbitru din C.O.R. Se mai arată că motivele reţinute de instanţa de judecată sunt diferite de cele care au stat la baza justificării refuzului intimatei de a radia ocupaţia de arbitru din C.O.R.

Recurenta arată că prin Sentinţă, instanţa de fond realizează interpretări proprii cu privire la motivele care au stat la baza justificării refuzului Intimatului 1 de a radia ocupaţia de arbitru din C.O.R. precizând "în cauza de faţă, contrar celor susţinute de reclamantă, refuzul pârâtei de a radia ocupaţia de arbitru din COR a fost motivată prin preluarea argumentelor transmise de Ministerul Justiţiei în adresa nr. x/13.06.2014, respective pe faptul că includerea în nomenclator nu generează alte efecte juridice, unicul scop fiind acela de identificare, ierarhizare şi codificare a ocupaţiilor. Cu alte cuvinte, răspunsul pârâtei s-a întemeiat pe inexistenţa unui prejudiciu produs Camerei de Comerţ şi Industrie a României prin includerea ocupaţiei de "arbitru" în Clasificarea Ocupaţiilor din România". Oricum, în opinia recurentei, o astfel de argumentaţie este echivalentă unei lipse a motivării deoarece nu se răspunde criticilor Recurentei privind necesitatea radierii ocupaţiei de arbitru din C.O.R.

Se mai afirmă că argumentul instanţei de fond este contradictoriu chiar şi cu soluţia dispusă, deoarece, faţă de reţinerea lipsei oricărei vătămări prin includerea ocupaţiei de arbitru în COR, ar fi trebuit să fie respinsă cererea ca lipsită de interes şi nu ca neîntemeiată.

În opinia recurentei, din analiza deciziei atacate rezultă că aceasta nu îndeplineşte exigenţa motivării astfel cum aceasta fost conturată atât de jurisprudenţa, cât şi de dispoziţiile legale.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legii nr. 335/2007 si ale C. pen. procedură civilă.

Potrivit acestor acte normative obiectul muncii unui arbitru constă într-o activitate de soluţionare, prin arbitraj, a litigiilor civile şi comerciale şi nu poate constitui o ocupaţie sau profesie, în înţelesul clar şi explicit dat de "Elemente de metodologie a elaborării şi mod de utilizare clasificarea ocupaţiilor - parte a sistemului integrat de clasificări şi nomenclatoare", elaborate de Institutul Naţional de Statistică. Potrivit acestor norme ocupaţia este "activitatea utilă, aducătoare de venit (în bani sau natură), pe care o desfăşoară o persoană în mod obişnuit, într-o unitate economico-socială şi care constituie pentru aceasta sursa de existenţă. Ocupaţia este, deci, proprie persoanelor active, care practică o activitate recunoscută de societate ca utilă pentru sine şi semenii săi. Ocupaţia unei persoane poate fi exprimată prin: funcţia sau meseria exercitată de aceasta"; de asemenea, profesia este "specialitatea (calificarea) obţinută prin studii, iar ocupaţia este specialitatea (calificarea) exercitată efectiv la locul de muncă".

Or, în opinia recurentei, activitatea de arbitraj este aleatorie şi întâmplătoare, neavând un caracter obişnuit, aşa cum se cere la ocupaţie, ca o condiţie esenţială. Se arată că numai părţile la un contract economic au dreptul să desemneze o persoană de pe lista de arbitri, această desemnare se va face, conform Regulilor de procedură arbitrală, numai dacă şi atunci când se iveşte un litigiu concret izvorât din acel contract care conţine convenţia arbitrală, iar venitul arbitrului constă în onorariul cuvenit, care reprezintă o cotă parte din taxele arbitrale achitate de acea parte din contract care a sesizat arbitrajul.

Calitatea de arbitru, şi nu funcţia sau profesia sau ocupaţia de arbitru, nu poate fi asimilată nici unei profesii liberale (precum cea de avocat, medic, arhitect ş.a.), reglementate expres şi clar de statute proprii aprobate, prin legi speciale.

Se mai arată că "ocupaţia de arbitru", inclusă în grupa de bază 2432 sub titulatura "specialist în relaţii publice", care "planifică, dezvoltă, implementează şi evaluează strategiile de informare şi comunicare care asigură înţelegerea şi imaginea favorabilă cu privire la companii şi alte organizaţii, bunurile şi serviciile acestora, rolul lor în cadrul comunităţii", nu are nicio legătură cu această grupă de ocupaţii, cât timp arbitrul nu execută niciuna din aceste activităţi, ci doar se limitează la soluţionarea litigiului dintre părţi, după care îi încetează activitatea.

Arbitrul îşi desfăşoară activitatea numai într-un dosar anumit şi nu într-o companie sau organizaţie sau asociaţie, cu titlu aleatoriu şi în mod întâmplător.

Ar rezulta totodată, că activitatea de arbitraj nu se exercită în cadrul economiei naţionale, ci constituie o jurisdicţie alternative cu caracter privat, care nu are nicio legătură directă cu economia naţională.

4. Apărările formulate în cauză

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat, în opinia sa, sentinţa recurată fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 august 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Referitor la situaţia de fapt, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, se constată că introducerea în C.O.R. a ocupaţiei arbitru în cadrul grupei de bază 2432 Specialişti în relaţii publice s-a făcut prin Ordinul nr. 2176/931/14.10.2013, publicat în MO nr. 692/13.11.2013, la solicitarea Fundaţiei "Camera de Arbitraj şi Mediere", cu sediul în Iaşi şi cu acordul de principiu al Ministerului Justiţiei.

Camera de Comerţ şi Industrie a României a solicitat revocarea în parte a Ordinului nr. 2176/931/14.10.2013 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică.

Direcţia Ocupare şi Egalitate de Şanse a transmis în 27.02.2014 un răspuns Camerei de Comerţ şi Industrie a României prin care i-a comunicat că pentru a radia ocupaţia arbitru din COR trebuie să transmită o cerere însoţită de documentaţia prevăzută la art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. 270/273/2002. De asemenea a comunicat că pentru actualizarea COR, respectiv introducerea, redenumirea sau radierea unei ocupaţii, este necesară o adresă din partea ministerului de resort care reglementează activitatea în domeniu din care să rezulte acordul acestei instituţii.

La data de 15.05.2014, reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a României a solicitat radierea ocupaţiei de arbitru din COR prin cererea nr. x, în baza unui memoriu justificativ.

La solicitarea Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Justiţiei a comunicat că oportunitatea radierii ocupaţiei de arbitru din COR, aparţine exclusiv emitenţilor ordinului, nefiind necesar avizul său, întrucât nu există aspecte de legalitate care să fie analizate.

Prin adresa nr. x/26.06.2014, Direcţia Politici de Ocupare şi Formare Profesională din cadrul MMFPSPV a transmis Camerei de Comerţ şi Industrie a României că, în urma "analizei documentelor depuse de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi ţinând cont de punctul de vedere transmis de Ministerul Justiţiei", nu va radia ocupaţia de arbitru din Clasificarea Ocupaţiilor din România.

În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la nerespectarea cu ocazia rejudecării a dezlegărilor date de instanţa de casare, Înalta Curte constată că, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 1709/10.05.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă reţinând, în esenţă, că sentinţa nu este motivată.

Nu se poate reţine, din considerentele deciziei interpretate coroborat, că instanţa de control judiciar ar fi impus primei instanţe să stabilească dacă activitatea de arbitru reprezintă o ocupaţie în sensul C.O.R., ci doar că prima instanţă trebuie să analizeze argumentele reclamantei, inclusiv cel referitor la calificarea activităţii de arbitru, ceea ce implică o înlăturare motivată a respectivului argument, în situaţia în care instanţa consideră că respectivul argument nu poate conduce la admiterea acţiunii.

Or, prin motivarea sentinţei prima instanţă a înlăturat, implicit, şi acest argument arătând că motivele invocate nu pot justifica o radiere a ocupaţiei, ci doar o anulare a actului de includere a activităţii de arbitru între ocupaţiile din C.O.R.

Afirmaţia recurentei potrivit căreia, în acest mod, instanţa de fond i-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac nu este întemeiată întrucât şi în primul ciclu procesual soluţia a fost tot de respingere a cererii ca neîntemeiată, instanţa de fond nemotivând, însă, soluţia. În aceste condiţii, cu ocazia rejudecării se impunea o soluţionare pe fond a acţiunii în întregul său nu o soluţionare a unor aspecte punctuale, neexistând aspecte de fond tranşate în primul ciclu procesual care să fi fost confirmate de instanţa de control judiciar.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, se constată că problema dacă motivele invocate de reclamantă pot constitui temei pentru radierea a unei ocupaţii din C.O.R. constituia un aspect de fond intrinsec litigiului nu o chestiune de excepţie pe care instanţa să fie obligată să o pună în discuţia părţilor. Reclamanta era cea care, în calitate de iniţiatoare a demersului de radiere a unei ocupaţii din C.O.R., avea obligaţia să justifice această cerere cu motive care, în conformitate cu prevederile legale, erau susceptibile să conducă la un astfel de rezultat.

Oricum, invocarea acestui motiv de recurs nu are o finalitate practică întrucât, fiind al doilea ciclu procesual, nu mai este posibilă o nouă casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 permiţând o singură casare cu trimitere a cauzei în situaţia nesoluţionării fondului. Singurul remediu posibil ar fi o reanalizare a acestor considerente de către instanţa de control judiciar, demers care urmează să fie realizat, oricum, în raport de motivele de casare subsumate articolului 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte constată că, în realitate, recurenta critică modalitatea în care a fost soluţionată pe fond problema nulităţii actului atacat ca urmare a nemotivării corespunzătoare. Argumentele invocate se subsumează, mai degrabă, cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanţa de fond ar fi reţinut în mod greşit că actul atacat ar fi fost motivat în mod corespunzător.

Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că problema motivării adresei nr. x/26.06.2014 nu este relevantă în speţă întrucât nu ar fi putut conduce la o admitere a acţiunii reclamantei. Reclamanta a dezvoltat acest motiv de recurs invocând aspecte din jurisprudenţă referitoare la obligaţia de motivare a unui act administrativ. Or, în speţă, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, obiectul litigiului nu îl constituie un act administrativ tipic, ci un refuz de soluţionare a unei cereri, asimilat de legiuitor unui act administrativ.

Este adevărat că exigenţele unei bune guvernări impun ca şi un astfel de răspuns, prin care autoritatea publică comunică unui petiţionar decizia sa de a nu da curs solicitării formulate, să fie motivat astfel încât raţiunile unei astfel de decizii să fie cunoscute atât persoanei care a formulat cererea cât şi instanţei de judecată, în caz de litigiu. Însă, spre deosebire de situaţia în care un act administrativ tipic nu este motivat sau motivarea este necorespunzătoare, când instanţele de judecată au apreciat că se impune anularea actului emis în acest mod, în situaţia nemotivării unui refuz de soluţionare a unei cereri consecinţa nu poate fi însăşi realizarea dreptului la care s-a referit cererea respectivă.

Cu alte cuvinte, chiar în situaţia în care motivarea adresei prin care s-a comunicat refuzul de radiere a ocupaţiei de arbitru din C.O.R. ar fi apreciată de instanţă ca necorespunzătoare, soluţia nu ar putea fi aceea de obligare a autorităţii să dea curs solicitării în sensul radierii respectivei ocupaţii din C.O.R., ci instanţa de contencios administrativ ar trebui să reanalizeze temeinicia cererii, putând să respingă acţiunea în baza unei motivări proprii.

Acesta este sensul contenciosului de plină jurisdicţie reglementat de legea nr. 554/2004, excepţiile fiind reglementate în mod expres de legiuitor în cazul procedurii aprobării tacite.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (8) din C. proc. civ., acesta este neîntemeiat.

Este adevărat că Înalta Curte nu poate reţine argumentul invocat de instanţa de fond pentru respingerea acţiunii, în sensul că motivele invocate de reclamantă ar putea conduce doar la anularea actului de includere a ocupaţiei de arbitru în C.O.R, nu şi la radierea acesteia, întrucât un motiv care ar fi trebuit să împiedice înscrierea unei ocupaţii în C.O.R. poate fi, oricând, valorificat pe calea unei cereri de radiere. Interpretarea dată de instanţa de fond normei legale este una rigidă şi nu ţine seama de finalitatea reglementării. Chiar dacă legiuitorul nu prevede în mod expres faptul că neîndeplinirea condiţiilor pentru înscrierea în C.O.R. a unei ocupaţii poate justifica radierea acesteia, acest lucru este subînţeles întrucât ar fi lipsit de orice raţiune ca o ocupaţie care a existat la un moment dat să poată fi radiată atunci când încetează să mai existe, în timp ce o ocupaţie care nu a existat niciodată ca atare să nu mai poată fi radiată niciodată dacă, din eroare, a fost inclusă, la un moment dat, în C.O.R.

Mai departe, însă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că includerea activităţii de arbitru între ocupaţiile din România s-a făcut în mod legal, neexistând temeiuri pentru radierea acesteia. Recurenta se raportează la definiţia ocupaţiei din Elemente de metodologie a elaborării şi mod de utilizare clasificarea ocupaţiilor - parte a sistemului integrat de clasificări şi nomenclatoare", elaborate de Institutul Naţional de Statistică. Potrivit acestei definiţii ocupaţia este "activitatea utilă, aducătoare de venit (în bani sau natură), pe care o desfăşoară o persoană în mod obişnuit, într-o unitate economico-socială şi care constituie pentru aceasta sursa de existenţă. Ocupaţia este, deci, proprie persoanelor active, care practică o activitate recunoscută de societate ca utilă pentru sine şi semenii săi. Ocupaţia unei persoane poate fi exprimată prin: funcţia sau meseria exercitată de aceasta".

Or, activitatea de soluţionare a unor litigii prin arbitraj corespunde acestei definiţii, fiind vorba de o activitate utilă societăţii şi care conduce la obţinerea de venituri de către arbitru, aceste venituri putând constitui pentru arbitru o sursă de existenţă.

Noţiunea de unitate economico-socială este extrem de generală şi nu se reduce la noţiunea de organizaţie sau asociaţie, ci implică existenţa oricărei forme de organizare economică sau socială. Or, se observă că potrivit C. proc. civ. arbitrajul se realizează de către Tribunalul arbitral, arbitrii odată desemnaţi dobândind o astfel de semnificaţie instituţională. De asemenea, există instituţii permanente de arbitraj cu un rol esenţial în organizarea acestei activităţi astfel încât nu se poate afirma că arbitrajul s-ar realiza, ca regulă, în afara unei unităţi economico-sociale.

Sintagma în mod obişnuit, la care se raportează recurenta, nu implică o anumită regularitate ci exclude, doar, caracterul accidental, izolat, al unei activităţi. Or, chiar dacă este posibil ca unele persoane să realizeze activitatea de arbitraj într-un caz singular, izolat, acest lucru nu exclude existenţa unor persoane care desfăşoară această activitate cu regularitatea specifică acesteia. Caracterul aleatoriu al desemnării nu este incompatibil cu noţiunea de ocupaţie. Dacă ar fi astfel, o serie de profesii liberale ar trebui excluse din C.O.R. întrucât şi în cazul lor desemnarea depinde de voinţa unei terţe persoane.

Caracterul privat al acestei jurisdicţii nu prezintă nicio relevanţă în cauză şi în niciun caz nu situează această activitate în afara "economiei naţionale".

În concluzie, chiar dacă există situaţii în care arbitrajul se realizează de către o persoană în mod accidental, izolat, acest lucru nu exclude desfăşurarea acestei activităţi ca o ocupaţie, mai ales atunci când este vorba de arbitrajul instituţionalizat, reglementat de Titlul VII din C. proc. civ.

Acest lucru justifica includerea ocupaţiei de arbitru în Clasificarea ocupaţiilor din România.

Cât priveşte eroarea referitoare la grupa în care a fost inclusă această ocupaţie, acest aspect ar putea conduce, cel mult, la o modificare a încadrării nu la o radiere a ocupaţiei, aşa cum solicită recurenta-reclamantă.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a României împotriva sentinţei civile nr. 4746 din 20 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.